Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 328/CM
Ședința publică din 09 Iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanții, și - prin reprezentant legal, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia, în mun. M,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 549/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în mun. C,-, jud. C, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, jud., MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP C cu sediul procesual ales în mun. C, str. - nr. 18, jud. C, la. și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea prevederilor art.88 și următoarele proc.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care;
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Reclamanții, -, -, Și - prin reprezentant legal, au declarat recurs la data de 18 iulie 2008 împotriva sentinței civile nr.549/09.05.2008, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Reclamanții, -, -, Și -personal auxiliar din cadrul Judecătoriei Medgidia, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea De APEL CONSTANȚA, Tribunalul Constanța, Ministerul Economiei Și Finanțelor Și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, în cuantum de 15% din salariul de bază brut, pe perioada noiembrie 2006 ( data dotării efective cu calculatoare ) la zi, precum și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestor sume; obligarea pârâtei Curtea de APEL CONSTANȚA de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și la acordarea a teri zile în plus la concediul de odihnă, începând cu luna nov. 2006.
În considerentele acțiunii s-a arătat că începând cu luna noiembrie 2006 reclamanții își desfășoară activitatea în cele 8 ore de muncă utilizând programele informatice puse la dispoziție de Ministerul Justiției, în urma implementării sistemului informatizat de evidență ECRIS.
Reclamanții au susținut că acest spor le este datorat, cu atât mai mult cu cât acesta a fost deja acordat unei părți a salariaților ( personalul auxiliar d specialitate din cadrul ÎCCJ, serviciul contabilitate și informatic, precum și salariații Ministerului Justiției, conform unui ordin intern; sporul privește expunerea directă la factorii nocivi rezultați din lucrul pe calculator, motiv pentru care legea este aplicabilă tuturor în mod egal, ca și salariaților din celelalte domenii ( salariaților din domeniul sanitar, conform Ordinului. Sănătății nr.414/2006; salariaților din domeniul industriei chimice și petrochimice, conform art. 50 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități din industria chimică și petrochimică ).
Reclamanții au conchis în sensul că apare ca discriminatorie neachitarea acestui spor, iar împrejurarea că în drepturile salariale se regăsește sporul de toxicitate nu exclude dreptul de a primi un spor distinct pentru lucrul pe calculator.
Cu privire la dreptul de a beneficia de 3 zile în plus de concediu de odihnă, reclamanții au avut în vedere disp. art. 142 Codul muncii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 alin. 2, art. 40 pct. 2 lit. c și art. 142 Codul muncii, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 56/1996 și art. 269 Codul muncii.
În raport de prevederile art. 114 cod proc. civilă reclamanții și-au desemnat un mandatar convențional în persoana doamnei.
Prin întâmpinare, pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâtul a arătat că prin art. 30 din nr.OUG 177/2002,,Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, la instanțele judecătorești și parchete, se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectuat în aceste condiții.
S-a susținut că, prin nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se prevede că:,Salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților-asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
S-a menționat că art. 7 din același act normative stabilește că,Pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
(2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite sau, după caz, de procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, în funcție de condițiile deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase stabilite potrivit legii.
Pârâtul a precizat că aceste prevederi legale stabilesc cu claritate faptul că acordarea sporului de 15% este condiționată de determinarea, pe baza unei expertize de specialitate, a existenței unor condiții de muncă deosebite, grele, vătămătoare sau periculoase.
Prin urmare, art. 7 din nr.OUG 27/2006 nu poate fi interpretat în sensul că există o obligativitate în acordarea sporului de 15% de mai multe ori, în cazul existenței cumulative a mai multor condiții care ar impune acordarea acestui spor.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Pârâtul a susținut că doar administrează bugetul de stat în structura și conform destinației stabilite prin lege, aprobată de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constituția României.
Au fost invocate, totodată, prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 500/2002.
În cazul de față, propunerea de proiect de buget trebuie realizată de către Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, conform nr.HG 83/2005.
S-a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, iar atribuțiile privitoare la adoptarea bugetului sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorul principal de credite.
Prin încheierea pronunțată la 9.05.2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având în vedere că această calitate nu presupune existența unei obligații solidare a entității menționate cu cea a ordonatorului principal de credite în privința plății drepturilor rezultate din raporturi de muncă specifice, între și pârâți neexistând raporturi de muncă sau orice alt raport juridic care să instituie în sarcina acestui pârât vreo obligație legală.
Aceeași soluție a fost reținută și în considerarea excepției lipsei calității procesuale pasive a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a cărei calitate derivă din prevederile exprese ale art. 27 din OUG137/2000, cu toate că reclamanții au înțeles să-i confere - în mod nejustificat față de petitul acțiunii - calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr.549/09.05.2008, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea reclamanților, formulată în contradictoriu cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul procesual ales la. C, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă acțiunea reclamanților, -, -, Și - prin reprezentant legal, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia, în mun. M,-, jud.C, formulată în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CONSTANȚA și TRIBUNALUL CONSTANȚA, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții - personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Medgidia, jud. C, au solicitat să se constate existența unei situații de discriminare și, totodată, a unui drept de natură salarială, concretizat într-un spor în cuantum de 15% generat de activitatea desfășurată pe suport informatic, începând cu luna martie 2006.
Reclamanții au menționat că discriminarea operează în raport de primirea aceluiași drept de către alte categorii de personal, chiar din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Ministerului Justiției, dar și din alte domenii de activitate ( salariații din sistemul sanitar și din industria petrochimică ).
Cu privire la cel de-al doilea aspect invocat, anume, neacordarea unui spor pentru expunerea directă la factorii nocivi rezultați din utilizarea calculatorului pe o perioadă de 8 ore de muncă, reclamanții au apreciat că nu există nici o motivație pentru neacordarea lui distinct de sporul privind toxicitatea, întrucât temeiurile de acordare pentru cele două drepturi sunt distincte.
Considerentele expuse în fapt și în drept nu sunt, însă, întemeiate.
Susținerea că acordarea unor sporuri de natură salarială este impusă exclusiv de utilizarea mijloacelor moderne de stocare și transmitere de informații, ca și a bazei informatizate de date, precum și că activitatea desfășurată într-o asemenea situație este indubitabil nocivă pentru sănătatea salariaților, nu este fundamentată din punct de vedere faptic ori juridic.
Nici o normă legală nu statuează în sensul că, salariatul a cărui activitate este indisolubil legată de utilizarea calculatoarelor are un grad ridicat de risc pentru sănătatea la locul de muncă; mai mult, actul normativ care reglementează cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare ( nr.HG 1028/2006 ) infirmă asemenea susțineri, în sensul că instituie în sarcina angajatorului doar o obligație de a face o analiză a posturilor de lucru pentru evaluarea condițiilor de securitate și sănătate oferite lucrătorilor, în special în ceea ce privește eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice și solicitare mentală și de a lua măsurile care se impun în urma acestei analize.
O asemenea analiză, fundamentată inclusiv pe criteriul timpului alocat de salariat activității cu echipamente de această natură, poate conduce în condițiile prevăzute de Legea nr. 319/2006 la încadrarea locurilor de muncă în categoria celor cu risc pentru securitatea și sănătatea salariaților, cu acordarea corespunzătoare a drepturilor legale.
Ori, în speță, susținerea potrivit căreia activitatea derulată pe calculator de către reclamanți este vătămătoare nu poate fi reținută, întrucât nu se fundamentează, în raport și de prevederile art. 7 din nr.OUG 27/2006, pe existența unei analize conforme cu legislația aplicabilă, pentru determinarea gradului de risc pentru sănătatea și securitatea salariaților.
Pornind de la premisa inexistenței unui drept absolut și de necontestat al salariaților supuși acestor condiții de lucru de a beneficia de un spor pentru utilizarea sistemelor informatice, distinct de cel acordat pentru condiții deosebite/grele/nocive de muncă, se va analiza dacă, în raport de acordarea acestui spor anumitor categorii de salariați, neacordarea lui către reclamanți constituie un caz de discriminare.
În speță, se va reține că - deși în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 287 Codul muncii - dovedirea situației-premisă
( anume, existența unor acte normative, chiar cu caracter intern, care susțin în fapt pretențiile formulate ) revine reclamanților. Ori, dovada existenței unor asemenea norme cu caracter intern nu a fost făcută de către reclamanți, ea neputând fi realizată în condițiile art. 129 cod procedură civilă, ca act procesual dispus din oficiu.
Dar, chiar în măsura în care anumite categorii de personal din cadrul instanței supreme ori al aparatului propriu al Ministerului Justiției ar beneficia de un asemenea spor, neacordarea lui către alte categorii de personal nu constituie o discriminare, câtă vreme încadrarea locurilor de muncă în categoria celor cu risc deosebit se realizează în condițiile legii, după analizarea și avizarea lor de către forul competent, pe baza măsurătorilor efectuate și a condițiilor de muncă constatate. O asemenea cerință este de altfel reglementată și prin alte acte normative care vizează existența unor situații de risc profesional și managementul acestora ( nr.HG 1136/2006, nr.HG 1092/2006, Legea nr. 111/1996 republicată etc. )
Nu va putea fi apreciată ca fiind discriminare acordarea aceluiași spor personalului din domeniul sanitar, conform Ordinului. Sănătății nr. 414/2006 - Anexa VI, întrucât actul normativ cu caracter intern nu statuează, astfel cum se susține, asupra acordăriide planoa acestui spor, ci doar asupra încadrării acestui drept în capitolele bugetare.
Nu poate fi fundamentată motivația discriminării nici pe existența unei clauze de aceeași natură cuprinse în contractele colective de muncă încheiate în diverse sectoare ale economiei, câtă vreme conținutul acestor contracte reflectă voința și acordul partenerilor sociali - patronat și sindicate, în timp ce salarizarea personalului auxiliar este dispusă prin lege. Cum izvorul juridic al drepturilor acordate în baza raporturilor de muncă este, în acest caz, diferit, este evident că personalul auxiliar de specialitate juridică din cadrul instanțelor nu se pot raporta fără distincție la clauzele contractului social, după cum nici salariații nu pot pretinde valorificarea drepturilor proprii prin prisma celor acordate prin lege altor categorii socio-profesionale.
Se vor reține, totodată, și soluțiile pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub aspectul inexistenței unei situații de discriminare atunci când criteriile sau practicile sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare, precum șiatunci când persoanele care invocă discriminarea nu se află în situații comparabile cu cele care au un tratament diferențiat.
Reclamanții, în virtutea rolului social și al responsabilității profesionale, nu se pot raporta direct și non-selectiv la sporurile acordate altor categorii socio-profesionale, în măsura în care nu sunt aplicabile principii generale operante în domeniul dreptului muncii și nu există situații comparabile în privința condițiilor în care se desfășoară activitatea.
Conchizând, informatizarea instanțelor și facilitarea accesului personalului din sistemul judiciar la mijloacele tehnice prin care se atinge acest obiectiv nu presupune - astfel cum se reține din întreg conținutul acțiunii - o scădere a securității în muncă și o degradare a condițiilor de lucru, ci constituie, dimpotrivă, un element de progres și de adaptare la cerințele actuale de realizare a unui act judiciar modern.
Faptul că judecătorii și deopotrivă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază în activitate de mijloacele informatice nu exclude însă verificarea cadrului de exercitare a activității și a impactului acestora asupra securității și sănătății în muncă. Dar, în absența oricărui act emis conform legislației în domeniu, care să confirme gradul ridicat de risc profesional pe considerentele arătate, nu se poate reține cu caracter de notorietate existența unui asemenea pericol în activitatea acestora.
Pe cale de consecință, acțiunea reclamanților - sub aspectul capetelor de cerere referitoare la recunoașterea și la consemnarea în carnetul de muncă a unui asemenea spor, precum și la plata acestor drepturi - urmează a fi respinsă ca nefondată, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 6 alin. 2, art. 40 pct. 2 lit. c și art. 142 Codul muncii.
Va fi respins ca nefondat și capătul de cerere privitor la acordarea a trei zile în plus la concediul de odihnă, calculate pe perioada 2006 la zi.
Conform art. 142 Codul muncii, salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare.
În speță, nefiind dovedit faptul că reclamanții întrunesc cerința-premisă a textului indicat, anume, că își desfășoară activitatea în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, precum și faptul că prin art. 65 din Legea nr. 567/2004 se stabilește perioada de 30 de zile a concediului de odihnă de care beneficiază acest personal, cererea va fi respinsă ca nefondată și sub acest aspect.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esențăreluarea expunerii situației de fapt în acțiunea inițială și învederarea situației că alți salariați aflați în situație similară de utilizare a calculatorului 8 ore pe zi primesc acest spor.
Împrejurarea că primesc un alt spor (condiții grele - ) nu poate fi o explicație, deoarece sporurile pot fi cumulate, ele datorându-se unor cauze diferite.
Au criticat hotărârea și sub aspectul respingerii cererii de acordare a 3 zile în plus la concediul de odihnă în temeiul disp. art.142 din Codul muncii.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Astfel, cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la 3 iulie 2008și publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008: " prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27(1) din nr.OG137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional în virtutea căruia,. instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituții prin acte normative inaplicabile în cauzele deduse judecății."
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 (1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii.
Considerentele de mai sus au fost expuse ținând seama de faptul că reclamanții recurenți și-au întemeiat cererea, între altele și pe nr.OG137/2000.
Celelalte critici sunt de asemenea nefondate și vor fi respinse, având în vedere următoarele:
Sporul de lucru la calculator la care se referă recurenții nu reprezintă decât o reglementare a sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, iar nu un spor distinct, așa cum afirmă recurenții, care nu are reglementare distinctă în legislație.
Art.30 din nr.OG177/2002 a prevăzut că pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, la instanțele judecătorești și parchete se acordă un spor de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Pentru personalul auxiliar de specialitate art.48 din Legea nr.50/1996, prevede că pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, laboratoare de criminalistică, tipografii, în compartimentele de multiplicare sau în alte locuri de muncă, se poate acorda un spor de 15% din salariul de bază brut proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Ulterior, potrivit art.22 din nr.OG7/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de acest spor se aprobă prin ordin al ministrului justiției.
Din interpretarea textelor de lege incidente în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate mai sus menționate, rezultă cu claritate că, acordarea sporului de 15% este condiționată de stabilirea pe baza unei expertize de specialitate.
Reclamanții sunt beneficiarii sporului de 15% reglementat de art.22 din nr.OG8/2007 în sensul Ordinului nr.910/C/2007 al ministrului justiției.
Cea de-a doua critică este de asemenea nefondată.
În conformitate cu disp.art.65 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate:"Personalul auxiliar de specialitate beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare".
Având în vedere că textele de lege enunțate mai sus sunt dispoziții cu caracter special, potrivit principiului "specialia generalibus derogant" acestea au prioritate față de dispozițiile din Codul muncii. Reclamanții recurenți nu pot pretinde aplicarea dispozițiilor generale din legislația muncii, câtă vreme sunt beneficiarii unei legislații speciale.
De altfel, art.1(2) din Codul muncii prevede:"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii".
De asemenea, art.295 din Codul muncii stabilește că: "Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Drept urmare, durata concediului de odihnă de care beneficiază personalul din sistemul autorității judecătorești este reglementată de legislația specifică acestei categorii profesionale.
Pe cale de consecință, Curtea găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în conformitate cu art.312 cod pr.civilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanții, și - prin reprezentant legal, cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Medgidia, în mun. M,-, jud.C, împotriva sentinței civile nr. 549/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B-, sector 5, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în mun. C,-, jud. C, TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, jud., MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP C cu sediul procesual ales în mun. C, str. - nr. 18, jud. C, la. și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/2ex.
Tehnored.gref./26.06.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
