Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 866

Ședința publică din data 20 mai 2009

PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1560/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții și B și pârâtul-intimat Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

Procedura de citare este îndeplinită legal.

Recursul este scutit de taxă de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 1560/27.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de către reclamantele și B împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș, a obligat pârâții la plata, în solidar către reclamante a sporului de vechime în muncă, începând cu luna noiembrie 2004 și până la data de 1 mai 2007, sumă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor pentru trecut și pentru viitor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin eliminarea aplicării dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 50/1996 în ceea ce privește magistrații și menținerea aplicării acestora cu referire la personalul auxiliar de specialitate, s-a creat un tratament diferențiat între cele două categorii profesionale, în sensul defavorizării nejustificare categoriei magistraților, contrar prevederilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aplicabil în temeiul art. 20 din Curtea Constituțională.

Pe de altă parte, conform reglementărilor cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, dispozițiile Legii nr. 50/1996, care este o lege organică, nu puteau fi abrogate prin prevederile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, care au natura unor norme legale ordinare, astfel încât existența sau exercitarea dreptului magistraților la acordarea sporului de vechime nu sunt afectate de dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 83/2000. Împrejurarea că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 77/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 26/2006 nu prevăd dreptul reclamanților la spor de vechime, ci doar la acordarea sporului de vechime în magistratură, nu înlătură dreptul magistraților la sporul de vechime, întrucât cele două sporuri sunt distincte, iar sporul de vechime este prevăzut și de art. 155 din Codul muncii și de dispozițiile menționate anterior și aplicabile personalului auxiliar de specialitate.

Petitul vizând obligarea pârâtelor la operarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al reclamantelor atât pentru trecut, cât și pentru viitor, a fost admis ca o consecință a admiterii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la acordarea sporului de vechime în muncă cuvenit reclamantelor, cu începere din luna noiembrie 2004 și până la data de 1 mai 2007.

Pârâtul Ministerul Justiției a declarat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1560/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiției la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea cererii de recurs se arată că noțiunea de calitate procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv, al obligației corelative ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Față de cele menționate mai sus și de dispozițiile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale angajaților din sistemul justiției, întrucât o atare obligație revine, potrivit legii, curților de apel sau, după caz, tribunalelor. În speță, această obligație revine Tribunalul Timiș, deoarece reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Sânnicolau

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 raportate la cele ale art. 312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă.

Reclamanții-intimați nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor f expuse în continuare.

Art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă prevede că: "înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat, de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de muncă".

Aceste prevederi legale sunt incidente în cauză, deoarece, prin sentința recurată, instanța de fond a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Timiș la plata, în solidar, către reclamante a sporului de vechime în muncă, începând cu luna noiembrie 2004 și până la data de 1 mai 2007, sumă actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor pentru trecut.

Carnetele de muncă ale reclamantelor sunt păstrate de către Tribunalul Timiș, dată fiind calitatea lor de judecător la Judecătoria Sânnicolau M, astfel încât obligația de a efectua rectificarea înscrierilor eronate referitoare la drepturile salariale cuvenite reclamantelor pe perioada 1.11.2004-1.05.2007, în sensul menționării sporului de vechime cuvenit acestora, incumbă doar Tribunalului Timiș, nu și Ministerului Justiției, cum greșit a reținut prima instanță.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamantelor este întemeiată, astfel încât o va admite.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1560/27.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va respinge față de Ministerul Justiției capătul de cerere referitor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților, urmând a menține în rest dispozițiile hotărârii recurate, deoarece nu au fost contestate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către pârâtul-recurent Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1560/27.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge față de Ministerul Justiției capătul de cerere referitor la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.

Menține în rest dispozițiile hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Dr.

aflată în concediu de odihnă

pentru care semnează

PREȘEDINTE SECȚIE,

GREFIER,

Red. /20.06. 2009

Tehnored.: M/ 2 ex./20.-

Prim inst.: și

Președinte:Carmen Pârvulescu
Judecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Timisoara