Speta Legea 10/2001. Decizia 124/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(97/2010)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.124 A
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mihai Negoescu Gândac
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1073 R din 02.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant, personal, lipsind apelanta-pârâtă Primăria Municipiului B și intimata-reclamantă. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că intimații-reclamanți și au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 16.02.2010, întâmpinare (note scrise) în două exemplare.
Intimatul-reclamant se legitimează cu CI seria - nr.- eliberat de SPCEP S1 birou nr.1 la 08.01.2007 și declară că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimatul-reclamant având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Sectia a Va Civilă, sub nr- reclamanții și au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului B la emiterea unei dispoziții motivate, privind restituirea în natură sau acordarea despăgubirilor bănești ce li se cuvin, solicitate prin notificările nr. 96/2002 și nr.166/01.06.2001 pentru cota de 13,1% din imobilul situat în B,-,.1, sector 1, în conformitate cu Legea nr.10/2001.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-,.6, sector 1, precum și a cotei părți de 13,1 din părțile comune, printre care și camera îngrijitorului din întreg imobilul situat în Bb.- nr.18, sector 1. Această cameră a trecut în proprietatea statului, fiind naționalizată abuziv și după apariția Legii nr.112/1995 a fost vândută către chiriașul de la acea vreme, cu toate că-l notificase pe mandatarul pârâtei să nu vândă. Mai arată reclamanții că după apariția Legii nr.10/2001 au solicitat pârâtei să le acorde despăgubirile cuvenite sau să le fie restituit în natură, transmițând prin intermediul executorului judecătoresc notificările nr.96/2001 și nr.166/2001. Reclamanții sunt moștenitorii părinților lor și, după cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.49/2001 și nr.1249/1986 aflate la filele 25-28 dosar fond.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.1073/02.10.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de către reclamanții și, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B, a obligat pârâta să emită dispoziție/decizie motivată la notificarea nr.96/2001 și nr.166/2001, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și la plata către reclamanți a 2.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a constatat că prin notificările emise sub nr.96/2001 și nr.166/2001 reclamanții au solicitat pârâtului în temeiul Legii nr.10/2001 acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul trecut în patrimoniul statului, situat în B,-, sector 1.
Tribunalul a constatat că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor legale înscrise în art. 25 și art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a soluționa într-un fel sau altul notificarea reclamanților, nu a făcut dovada emiterii unei decizii/dispoziții în termenul impus de lege.
Față de cele arătate, tribunalul a constatat că solicitarea reclamanților de a fi obligată pârâta la a răspunde la notificare este îndreptățită, astfel că a admis cererea, a obligat pârâta să emită dispoziție/decizie motivată la notificarea nr. 96/2001 și nr.166/2001, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cum pârâta a căzut în pretenții față de cererea reclamanților, acesteia aparținându-i culpa procesuală, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariu avocat respectiv suma de 2.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Primăria Municipiului B, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, SUB NR-.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a susținut că se impunea că în cauza sa se facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 și să fie diminuat cuantumul cheltuielilor de judecată, având în vedere obiectul acțiunii, respectiv obligație de a face pe Legea nr.10/2001, fără că litigiul sa comporte un grad de dificultate sporit.
Se arată că, cheltuielile de judecată constau în contravaloarea onorariului de avocat pe care acesta nu le justifică în raport de complexitatea procesului și munca depusă, având în vedere faptul că acțiunea a rămas în pronunțare de la primul termen de judecată, ori cheltuielile de judecată sunt prea mari față de contribuția apărătorului ales.
Pe de altă parte, cheltuielile de judecată sunt considerate de apelantă exagerat de mari, câtă vreme în Decizia nr.3564 a Consiliului Uniunii Barourilor din România care a intrat în vigoare la data de 26.03.1999 se precizează exact onorariile minimale pentru serviciile prestate de către avocați.
Consideră că această decizie se găsește la fiecare barou. De asemenea, fiecare barou, la rândul său, trebuia să comunice câte un exemplar de pe decizie tuturor cabinetelor de avocatură din raza lor teritorială.
Solicită să fie avute în vedere dispozițiile art.132 din Statutul profesiei de avocat, în care sunt prevăzute criteriile pentru stabilirea onorariului unui avocat.
Pentru aceste considerate, solicită admiterea apelului și diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată.
În drept: art.282 - 298 Cod procedură civilă.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1.pr.civ. Curtea reține caracterul nefondat al apelului pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
În raport de aceasta dispoziție legala, Curtea reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală astfel că, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.
În speță, pe de o parte nu se poate susține că apelantul pârât nu ar fi căzut în pretenții în sensul art. 274 Cod de procedură civilă, culpa sa procesuală fiind corect reținută, în raport de soluția pronunțată în ceea ce privește acțiunea cu care a fost investită prima instanță.
Pe de altă parte, intimații reclamanți au făcut dovada că au fost obligați să avanseze, în vederea susținerii procesului, suma de bani, stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina apelantului, reprezentând onorariu de avocat, prin chitanța existentă la fila 9 dosar fond, astfel că aveau dreptul să le recupereze de la partea care a pierdut litigiul.
Potrivit art. 274 alin.3 din Codul d procedură civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Așa cum s-a statuat în practica Curții Constituționale, dispoziția înscrisă în art. 274 alin. 3 din Codul d procedură civilă, consacră dreptul instanței de judecată, în exercitarea funcției sale generale, de a urmări buna desfășurare a procesului, pentru a se evita exercitarea abuzivă a unor drepturi, inclusiv în raporturile dintre avocat și client. Acest drept este acordat judecătorului în considerarea rolului pe care îl are în desfășurarea procesului și care îi oferă posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexității cauzei și muncii îndeplinite de avocat. Lipsa unui tablou al onorariilor minimale, la care face trimitere textul de lege criticat, nu atrage neconstituționalitatea acestuia, criteriile de apreciere a valorii onorariului fiind expres menționate și excluzând arbitrariul, în sensul celor arătate fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Deși în cauză, apelantul susține greșita neaplicare în cauză, a prevederilor art. 274 alin.3 din Codul d procedură civilă, curtea plecând de la premisa că prin aceasta dispoziție legală, legiuitorul a urmărit sa asigure proporționalitatea între valoarea onorariului cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat, apreciază că în raport de datele concrete ale pricinii, susținerea din apel în sensul că onorariul avocatului angajat în cauza de intimații reclamanți, este exagerat de mare, nu poate fi primită.
În acest sens curtea retine că pe de parte, suma efectiv achitată de intimații reclamanți, în prima faza procesuală, este în cuantum de 2000 lei iar pe de altă parte că, munca depusă de avocatul angajat nu poate fi apreciată exclusiv din perspectiva faptului că în fata primei instanțe, s-a acordat un singur termen de judecată ci din perspectiva întregii activității efectiv prestate de acest avocat - care a inclus pe lângă formularea acțiunii civile, procurarea de înscrisuri și reprezentarea părții în fața instanței de judecată dar și finalității prestării activității de asistență juridică.
Pe de altă parte, deși este real faptul că obiectul litigiului nu comportă un grad de dificultate foarte ridicat - prin acțiunea introductivă neurmărindu-se obținerea unei hotărâri prin care să se tranșeze însuși fondul dreptului litigios, ci pronunțarea unei hotărâri prin care apelantul pârât să fie obligat să procedeze la soluționarea notificărilor cu care a fost sesizat, nu se poate susține cu deplin succes că simplul fapt că intimații au ales să își exercite dreptul de acces la instanță, în aceasta modalitate limitată, ar avea drept consecință sine qua non, diminuarea într- astfel de manieră gradului de dificultate al litigiului încât implicarea apărătorului angajat de aceștia să fie la rândul său atât de redusă încât să nu se justifice, din perspectiva părții care nu participă la încheierea contractului de asistență juridică, plata onorariul negociat și în consecință, suportarea acestuia de către apelant.
Aceasta întrucât curtea nu poate omite faptul că așa cum a statuat prima instanță (aspecte care au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind contestate în apel) - apelantul a fost sesizat cu soluționarea notificărilor formulate de cei doi reclamanți încă din anul 2001 iar apelanta nu soluționat culpabil aceste notificări, până la data pronunțării hotărârii apelate, făcând astfel necesar apelul contestatorilor la intervenția instanței, prin declanșarea acestui litigiu și implicit la serviciile avocatului angajat, că aceste notificări vizau primirea unor masuri reparatorii pentru cota parte dintr-un imobil situat în B, Bd. -, neputându-se retine că litigiul ar fi lipsit de importanță, iar pe de altă parte, prin raportare la conținutul dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului, sub aspectul respectării dreptului reclamanților de a angaja un apărător, liber ales, care să îi reprezinte în cauza și să le apere interesele.
Curtea retine totodată faptul că, potrivit art. 133 din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004, onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale statutului profesiei. Este interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați.
În conformitate cu dispozițiile legale anterior citate, din Statutul profesiei de avocat, în mod corect prima instanța nu s-a raportat, în analiza cererii contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată, la cuantumul onorariilor minimale la care se face referire în apel - decizia nr. 3564 a Consiliului Uniunii Barourilor din România, emisă în anul 1999, câtă vreme, potrivit acestui text de lege, pe deplin aplicabil în cauză, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei este interzisă, onorariul stabilindu-se prin negociere, în raport de criteriile impuse de art. 132 din același statut.
În același timp, sumele solicitate de intimații contestatori în prima fază procesuală, cu titlul de cheltuieli de judecată, îndeplinesc în opinia curții, cerințele statuate în jurisprudență constantă a Curții Europene Drepturilor Omului, acestea fiind probate, cu înscrisuri certe, necontestate, fiind deci reale, au fost avansate în legătură cu prezenta cauză, derivă din exercitarea dreptului la apărare al intimaților în prima faza procesuală, fiind deci necesare și au un cuantum, pe care curtea îl apreciază ca fiind rezonabil, prin raportare la obiectul litigiului și complexitatea concretă a cauzei.
Așa fiind, faptul că în speță, instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată în integralitatea lor, raportându-se la soluția dată acțiunii, nu constituie o greșeală de judecată, motivul de apel vizând acest aspect, nefiind fondat.
În consecință, față de toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 296 Codul d procedură civilă, curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1073 din 02.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți și, domiciliați în B,-,.6, sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
MARI - - ---
GREFIER
- -
Red.
./
5 ex./01.03.2010.
TB-5 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Negoescu Gândac
