Speta Legea 10/2001. Decizia 130/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2366/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 130
Ședința publică din 18.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de intimatul Municipiul B prin Primarul General și de intervenienta, împotriva sentinței civile nr. 278 din 8.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu contestatorul -, cu intimații Primarul General al Municipiului B, Primăria Municipiului B și cu intervenienta.
Cauza are ca obiect contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie, apoi la 4 februarie, 11 februarie și 18 februarie 2010 și a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.278/02.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă s-a admis contestația precizată și completată de contestatorul; s-a modificat în parte dispoziția nr.3657/28.12.2004 emisă de intimatul Primarul General al Municipiului B, în sensul că, restituie contestatorului în natură următoarele spații din imobilul situat în B, str.-.- nr.1, sector 5: construcția anexă C2 în suprafață construită de 71.02. inclusă în fosta prăvălie bodegă ochiurile 2, 3, 4, boxă subsol pentru pivniță situată la subsolul prăvăliei; podul în suprafață de 10,94. spălătorie 9,59.; wc 1,5. culoar 8,36. pod uscătorie 15,82. wc 2,79. garsonieră 5.7. și camera de baie pentru personal etaj 5, spălătorie și uscătoria mecanică identificate conform raportului de expertiză. A acordat contestatorului în compensare, în deplină proprietate, prăvălia 1 - frizerie, prăvălia 6 - coloniale, prăvălia 5 - cizmărie, prăvălia 7 - florărie și apartamentul nr.5 situat la etajul 2 al imobilului, identificate conform raportului de expertiză. A constatat că petentul este îndreptățit la despăgubiri pentru diferența dintre valoarea bunurilor acordate în compensare și valoarea apartamentelor 1, 2, 7, 8, 9, 15 și 16 din imobil, imposibil de restituit, conform legii speciale. S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta, ca neîntemeiată: Au fost menținute celelalte dispoziții.
Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 21149/1931, G și au cumpărat imobilul situat în B, str. -.- nr.1, cu Strada -, compus din teren în suprafață de 503+764. și un corp de construcție având 8 prăvălii și camere de locuit cu dependințe.
Prin autorizația de construire nr.132 L/19.10.1934, cumpărătorii au fost autorizați să construiască în continuarea corpului existent, imobilul dobândind astfel următoarea configurație: parter și 4 etaje, parterul având 8 prăvălii, 4 camere și dependințe, iar etajele având fiecare câte un hol, 2 camere, bucătărie, baie și, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 03.08.1942 de Comisia pentru Înființarea Cărților Funciare în B nr.49521/1940.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr.45740/18.10.1946 coproprietarii G și moștenitorii defunctului, și, au înțeles să sisteze starea de indiviziune, în urma partajului lui G revenindu-i magazinele de la parter, ochiurile 2, 3, 4 și prăvălia nr. 8, apartamentul nr. 1 și nr. 2 de la etajul 1, apartamentul nr. 7 și nr. 8 de la etajul II, apartamentul nr. 9 și nr.10 de la etajul III, apartamentul nr.15 și nr. 16 de la etajul IV. și le-au revenit magazinele de la parter, respectiv prăvălia nr. 1 - frizerie, prăvălia nr. 6 - pentru coloniale, prăvălia nr. 5 cizmărie și prăvălia nr. 7 - florărie, precum și apartamentele nr. 3 și nr. 4 de la etajul întâi, apartamentele nr. 5 și nr. 6 de la etajul II, apartamentele nr. 11 și nr. 12 de la etajul II, apartamentele nr. 13 și nr.14 de la etajul IV și apartamentul nr. 17 de la etajul
Prin actul de partaj coproprietarii au convenit ca toate dependințele, cum sunt boxele la pivniță și camerele de serviciu, aferente apartamentelor, astfel cum sunt menționate în contractele de locațiune existente, să fie considerate ca tăcând parte integrantă din apartamentele respective, astfel că proprietarii exclusivi ai apartamentelor sunt considerați și proprietari exclusivi ai acestor dependințe anexe.
Au convenit, de asemenea, că rămân în proprietate comună și perpetuă pentru folosința în comun: curtea imobilului cu întregul teren pe care este construit blocul; încăperile destinate pentru instalarea unui crematoriu pentru gunoi, calorifer și boxă alăturată, camera de baie pentru personal aflată la etajul V, spălătoria și uscătoria mecanică, intrările și ieșirile din imobil, podul și acoperișul și toate instalațiile comune, precum și garsoniera de la etajul
De pe urma defunctului G au rămas ca moștenitori, soție supraviețuitoare, contestatorul și, în calitate de fii, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 328/06.05.1996.
De pe urma defunctei au rămas ca o moștenitori contestatorul și, în calitate de fii, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 156/25.09.1998.
În baza Legii nr.10/2001 au formulat notificare și, însă ulterior, la data de 27.07.2005, a decedat, de pe urma acesteia rămânând ca moștenitori contestatorul și un legatar cu titlu particular doar pentru un loc de veci, astfel cum rezultă din certificatele de deces și de moștenitor nr.68/12.09.2005.
Contestatorul își justifică astfel calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr.10/2001, calitate care de altfel, nu a fost contestată de pârât.
De pe urma defunctei a rămas ca moștenitoare fiica sa -, iar de pe urma acesteia a rămas ca moștenitor Statul Român, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 1190/09.12.1981 și nr. 368/23.02.1993.
Cu privire la situația juridică a imobilului din str. -. - nr. 1, sectorul 5, Tribunalul a reținut că acesta a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/ 1950, fiind vândut în cea mai mare parte chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum rezultă din situația juridică comunicată de SC.: apartamentul nr.1 către, apartamentul nr.2 către ta, apartamentul nr.3 către, apartamentul nr.4 către, apartamentul nr.6 către -, apartamentul nr.7, apartamentul nr.8 către, apartamentul nr. 9 către, apartamentul nr.11 către, apartamentul nr.12 către, apartamentul nr.13 către -, apartamentul nr.14 către, apartamentul nr.15 către, apartamentul nr.16 către, apartamentul nr.17 către.
Au rămas nevândute apartamentul nr. 5, deținut cu contract de închiriere de către chiriaș, apartamentul nr.10 deținut cu contract de închiriere de către chiriaș, spațiile de la parterul și subsolul imobilului deținute de Restaurantul cu contract de închiriere, de -COM cu contract de închiriere și Partidul Democrat cu contract de închiriere.
Prin notificarea nr.1388/04.04.2001, trimisă prin Biroul Executorului Judecătoresc din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 B petenții și au solicitat retrocedarea cotei parte din imobilul situat în B, str.-.- nr.1, ce aparținea autorului lor G, naționalizată în anul 1950.
Prin precizarea la notificare, înregistrată la Primăriei Municipiului B sub nr.11269/11.06.2002, petenții au solicitat restituirea în natură a părții de imobil ce nu a fost înstrăinată chiriașilor în baza Legii nr.112/1995 și măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv compensarea cu alte bunuri imobile proprietate de stat, aflate în administrarea Municipiului B, situate la aceeași adresă, în același imobil str. -. - nr. 1, sectorul 5, ce au aparținut în proprietate lui și, de pe urma cărora nu există persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001.
Prin dispoziția nr.3657/28.12.2004, Primăria Municipiului Bad ispus restituirea în natură către notificatori a unei părți din imobilul situat în B, str. -.- nr.1, sectorul 5, respectiv apartamentul nr.1 O, etaj 3, prăvăliile 2, 3 și 4 incluse în restaurantul L și terenul aferent de 47,02. cota de 30,12. reprezentând 1/2 din curte și din părțile comune, identificate conform raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert -.
Prin dispoziția nr.5078/27.12.2005, Primăria Municipiului Bad ispus restituirea în natură către notificatorul și a prăvăliei nr. 8 din imobil, împreună cu cota de teren aferentă de 6,95. identificată conform raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expert -.
În raport de cuprinsul acestor dispoziții Tribunalul a constatat că solicitarea contestatorului notificator nu a fost soluționată integral, sub două aspecte: în primul rând s-a dispus doar restituirea în natură a unei părți din spațiile libere și nevândute din imobil nu a tuturor acestor spații, fără a se dispune stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte părți de imobil aflate în proprietatea autorului contestatorului, vândute conform Legii nr.112/1995; în al doilea rând, nu s-a soluționat în nici un fel cererea notificatorului privind acordarea în compensare a altor părți din același imobil, care s-au aflat în proprietatea familiei și pentru care nu mai există persoane îndreptățite.
Astfel cum s-a arătat, lui G i-au revenit în urma partajului: magazinele de la parter, ochiurile 2, 3,4 și prăvălia nr. 8, apartamentul nr. 1 și nr. 2 de la nr.1, sectorul 5, există, de asemenea, spații care au aparținut familiei și care nu au fost vândute în baza Legii nr.112/1995: prăvălia nr. 1- frizerie, prăvălia nr. 6 pentru coloniale, prăvălia nr. 5 - cizmărie și prăvălia nr. 7 - florărie, precum și apartamentul nr. 5 de la etajul II.
Cu privire la situația juridică a acestor spații, Tribunalul a reținut că pentru acestea nu a fost formulată cerere de restituire în baza legii speciale și nici nu putea fi formulată notificare în baza Legii nr. 10/2001,întrucât moștenitoarele fostului proprietar și nu au avut alt moștenitor decât Statul Român, astfel cum rezultă din certificatele de moștenitor nr.368/23.02.1993 și nr. 1198/09.12.1981.
Împrejurarea că pentru prăvălia nr.6, a fost încheiat un contract de închiriere cu -COM, al cărei acționar este intervenienta, care a formulat și o cerere de cumpărare în baza dispozițiilor speciale ale nr.HG389/1996, nr.HG106/1996, nr.HG505/1998 și Legii nr. 550/2002,nu prezintă relevanță în aprecierea posibilității de acordare în compensare a acestui spațiu, întrucât prioritară este aplicarea legii speciale de reparație, iar Statul Român respectiv unitatea administrativ teritorială în patrimoniul căreia se află bunul, nu se poate sustrage obligației de reparație, pentru a constitui un drept de proprietate în baza altor acte normative.
Față de aceste considerente, cererea de intervenție a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare.
Și cererea contestatorului de acordare de alte măsuri reparatorii pentru diferența de valoare între bunurile ce au aparținut autorului său și cele restituite în natură sau prin bunuri în compensare, este întemeiată, acesta având dreptul la o reparație integrală. Acestea au fost stabilite și acordate potrivit dispozițiilor legii speciale - Titlul VII cap.I și III art.16 din Legea nr.247/2005,eimpunându-se deci stabilirea valorii potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, contestatorul putând fi dezavantajat de această modalitate.
Împotriva sentinței civile de mai sus au formulat apel MUNICIPIUL B, prin Primarul General, și intervenienta.
Apelanta intervenientă arată că:
- combinarea formelor de măsuri reparatorii prin compensare cu cele privind plata de despăgubiri bănești, este posibilă numai în condițiile în care această propunere (ofertă) ar fi fost făcută de către entitatea investită cu soluționarea notificării, conform alin.3 al art.1 din Legea nr.10/2001;
- contestația formulată a fost introdusă pe rolul instanței la data de 08.02.2005, atunci când Legea nr.247/2005 nici măcar nu apăruse, fiind încălcat principiul neretroactivității legii;
- în mod greșit s-a respins cererea de intervenție, fără a se avea în vedere prevederile art.43 din Legea nr.10/2001;
- spațiul denumit "boxă" este de fapt al apelantei, întrucât are un drept de folosință odată cu închirierea prăvăliei nr.6 (care nu a aparținut niciodată autorului).
În drept: art.282 și urm. Cod de procedură civilă.
Apelantul MUNICIPIUL B, prin Primarul General, consideră că în cauză instanța a avut 3 premize greșite și anume:
- instituirea de către legiuitor a unui criteriu de preferință pentru măsura compensării cu alte bunuri sau servicii;
- posibilitatea persoanei îndreptățite (contestatorului) de a opta, de a alege, măsura reparatorie, de a-și exprima disponibilitatea pentru a beneficia de o anume formă de reparație;
- atributul instanței de judecată de a stabili dacă un bun sau un serviciu poate fi acordat în compensare (caz în care nici nu mai contează punctul de vedere al unității deținătoare, poziția sa oficială).
În drept: art.282 - 298 Cod de procedură civilă.
Se depune de către intervenienta o cerere de intervenție în interesul apelantei Primăria Municipiului B, prin care solicită admiterea apelului și respingerea contestației ca nefondată.
Intimatul - depune o întâmpinare, prin care solicită, în principal, respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea cererii de intervenție ca neîntemeiată; de asemenea, tot intimatul depune o întâmpinare, prin care solicită, în principal, respingerea apelului formulat de Primăria Municipiului B, ca inadmisibil, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat.
La termenul din 19 februarie 2009, Curtea constată că întâmpinările sunt tardiv formulate și depuse, și drept urmare le consideră doar concluzii scrise.
Primăria Municipiului B depune o cerere de intervenție în interes propriu, arătând că: a considera, prin nesocotirea unor dispoziții legale în materie, ca spații comerciale, apartamente pentru care există depuse de ani de zile cereri de cumpărare, pentru care există contracte de închiriere care adus bani la bugetul instituției, pot fi considerate bunuri imobile care pot fi acordate pur și simplu în compensare (ele nefiind nici măcar libere), este o gravă eroare care nu face decât, sub pretextul reparării unei eventuale nedreptăți din trecut, să facă o altă nedreptate.
La termenul din 21.01.2010 Curtea a admis, în principiu, cererea de intervenție formulată de și cererea de intervenție formulată în interes propriu de Primăria Municipiului
Intimatul - formulează o cerere prin care invocă excepția inadmisibilității celor două apeluri declarate și a cererii de intervenție formulată de.
Față de probele administrate în dosar la instanța de fond și în apel, Curtea constată că apelurile sunt fondate, de asemenea și cererile de intervenție formulate, urmând a fi admise, iar pe fond urmează să fie respinsă contestația ca nefondată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității apelurilor și a cererii de intervenție în interesul Primăriei Municipiului B, în funcție de regimul procedural aplicabil, inadmisibilitățile prezintă analogii cu excepțiile, iar cât privește efectele, acestea sunt mult mai energice decât ale excepțiilor și se apropie de consecințele admiterii unei apărări de fond. Pornind de la criteriul surselor ce pot genera excepția de inadmisibilitate, autorii rețin două categorii de inadmisibilități: de ordin subiectiv (referitoare la calitatea procesuală, precum și cea dedusă din adagiul " nemo auditur propriam turpitudinem allegans") și inadmisibilități de ordin obiectiv (atunci când dreptul și pretențiile reclamantului nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă, în mod greșit, de către acesta; excepția dedusă din art.111 proc.civ.; cererile greșit adresate justiției; decăderile ori greșitele exercitări ale căilor de atac; cazurile în care se urmărește în mod greșit, rezolvarea în cadrul căilor de atac pronunțate, a unor împrejurări de drept și de fapt ce nu pot fi discutate în această stare a pricinii; autoritatea de lucru judecat.
Cât privește interdicția dedusă din adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", aceasta nu duce la conturarea unei excepții de inadmisibilitate ca o excepție de sine stătătoare, deoarece vizează neîndeplinirea unei cerințe a dreptului subiectiv pretins și anume, aceea de a fi recunoscut și ocrotit de lege. Or, în literatură s-a arătat că aceasta este o condiție de fond a dreptului, nu de exercițiu a acțiunii, astfel încât acțiunea trebuie respinsă ca nefondată.
Având în vedere toate aceste argumente, considerăm întemeiată critica adusă teoriei inadmisibilităților, precum și faptul că este artificială încercarea de a consacra o instituție distinctă, cea a inadmisibilităților, din moment ce legislația și literatura juridică română acoperă cu noțiunile consacrate deja situațiile avute în vedere de autori.
Prin intervenția accesorie, intervenientul nu invocă un drept propriu și nu urmărește pronunțarea unei hotărâri pentru el, ci tinde, prin apărările pe care le face, ca soluția în proces să se dea în favoarea părții pentru care a intervenit.
Intervenția accesorie urmează calea părții pentru care a intervenit în proces.
Față de aceste considerente, urmează a fi respinsă ca nefondate excepțiile de inadmisibilitate invocate de intimat.
Pe fondul cauzei, față de faptul că legiuitorul, atunci când vorbește despre măsurile reparatorii acordate prin echivalent, în nici un caz nu instituie un criteriu de preferință al unei măsuri în defavoarea altuia, ci le are în vedere efectiv ca modalități alternative de reparație, iar în ceea ce privește măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, legiuitorul vorbește despre o ofertă pe care trebuie să o facă unitatea deținătoare și nicidecum despre posibilitatea persoanei îndreptățite de a alege, de a-și exprima disponibilitatea.
Art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001 vorbește despre o obligație de emitere a unei decizii sau dispoziții motivate prin care să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale dacă măsura compensării nu este posibilă; dar este mai mult decât evident faptul că legiuitorul nu instituie un criteriu de preferință, iar eventuala măsură a compensării presupune propunerea, în mod categoric, pe care trebuie să o facă unitatea deținătoare, conform art.10 alin.10 din Legea nr.10/2001.
Mai mult decât atât, spațiile oferite în compensare nu sunt libere, există contracte de închiriere și cerere de cumpărare, iar instanța nu argumentează pentru ce acestea pot fi apreciate ca bunuri imobile ce pot fi acordate în compensare, creându-se astfel o nedreptate actualilor deținători ai spațiilor respective.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită apelurile formulate, cererile de intervenție formulate, iar pe fond, să se respingă contestația, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelanta intimată MUNICIPIUL B, prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, și de apelanta intervenientă, domiciliată în B,-, -.25,.48, sector 3, împotriva sentinței civile nr.278/8.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul contestatorul, domiciliat în B,-,.31.B,.1,.20, sector 2, intimații PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în-, sector 5 și intervenienta, domiciliată în B, str.-.-, nr.1,.5, sector 5.
Admite cererile de intervenție formulate de intervenientele Primăria Municipiului B și.
Pe fond, respinge contestația formulată de contestatorul.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored.
8 ex/16.03.2010
---------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma
