Speta Legea 10/2001. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 209

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac

JUDECĂTOR 2: Andra Corina Botez

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în,- jud. P, prin administrator special și prin lichidator judiciar Euro SA, cu sediul în P,- -.2.5, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 1284/17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante --, domiciliată în B,-.105A.24, sector 3, domiciliată în B,- -.3.1.10.41, sector 1 și intimata-pârâtă Primăria Orașului, cu sediul în,-, jud.

Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pricina fiind solicitată la amânare de apărătorul ales al intimatelor-reclamante, au răspuns intimatele-reclamante -- și, reprezentate de avocat G din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 13 dosar, lipsind apelanta-pârâtă SC SA și intimata-pârâtă Primăria Orașului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că apelul este nemotivat. Totodată, se precizează că intimata-pârâtă Primăria Orașului a formulat cerere de amânare, pentru a-i fi comunicate motivele de apel în vederea pregătirii apărării. De asemenea, se învederează că apelanta-pârâtă SC SA a formulat cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.

Avocat G pentru intimatele-reclamante învederează instanței că a solicitat pricina la amânare, deoarece, în conformitate cu art. 287 Cod proc.civilă, obligația depunerii motivelor de apel revenea pârâtei până la prima zi de înfățișare, calea de atac fiind declarată cu o lună în urmă, solicitând a se da eficiență juridică disp.art. 292 alin.2 Cod proc.civilă, ce sancționează atare atitudine procesuală.

Curtea, constatând că cererea formulată de apelanta-pârâtă pentru lipsă de apărare nu este temeinic motivată, raportat la data declarării căii de atac, anume 15.10.2009 și față de poziția intimatelor-reclamante, prin apărător ales, în baza art. 156 alin.1 Cod proc.civilă apreciază că este neîntemeiată și urmează aor espinge, dispunând lăsarea pricinii la a doua strigare, urmând a se da eficiență juridică disp.art. 292 Cod proc.civilă. Totodată, urmare respingerii cererii de amânare formulată de apelanta-pârâtă, Curtea va respinge și cererea de amânare formulată de intimata-pârâtă Primăria Orașului, ca rămasă fără obiect.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, au răspuns intimatele-reclamante -- și, reprezentate de avocat G, lipsind apelanta-pârâtă SC SA și intimata-pârâtă Primăria Orașului.

Avocat G pentru intimatele-reclamante declară că nu are cereri de formulat.

Curtea, în baza art. 136-137 alin.1 Cod proc.civilă, coroborat cu art.129 alin.5 Cod proc.civilă, raportat la art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, republicată, invocă din oficiu și pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, având în vedere că notificarea nr.837/10.08.2001 a fost soluționată prin răspunsul aflat la fila 38 dosar, ce poartă data de 19.09.2001, în care se menționează că cererea de restituire a fost respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada vocației succesorale și nici a dreptului de proprietate.

Avocat G, având cuvântul pentru intimatele-reclamante -- și, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, apreciind că adresa în discuție este o simplă corespondență purtată între unitatea deținătoare și persoana îndreptățită la restituire, răspunsul în discuție neconstituind o decizie, în sensul Legii nr.10/2001, ce ar fi putut fi atacată cu contestație pentru a se putea aprecia tardivitatea formulării acesteia.

De altfel, învederează că în fața instanței de fond s-a invocat prematuritatea formulării acțiunii formulată de aceeași pârâtă, tocmai pentru că nu a depus răspunsul la notificare ce trebuia comunicat reclamantelor, tribunalul motivând atare soluție și în considerarea deciziei nr. 20/2007 a ÎCCJ pronunțată în recurs în interesul legii.

Apreciază că intimatele-reclamante se află într-o atare ipoteză, în sensul că nu există dispoziție emisă de entitatea deținătoare a imobilului, situație indirect recunoscută de către apelanta-pârâtă.

La solicitarea instanței, pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere că cererea de apel nu respectată disp.art. 287 alin.2 Cod proc.civilă, calea de atac nefiind motivată, apreciind că sancțiunea care intervine în aceste condiții este aceea prevăzută de disp.art.292 alin.2 Cod proc.civilă.

Învederează instanței că, în ce privește excepția prematurității acțiunii, având în vedere decizia pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, tribunalul nu putea pronunța o altă soluție.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată, solicită a se observa că s-a cerut obligarea intimatelor-reclamante la plata sumei reprezentând contravaloarea investiției, cererea fiind corect respinsă ca neîntemeiată, deoarece lucrările de întreținere și reparație au fost executate în anul 1980 și s-au amortizat.

Solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-7, reclamantele - și au chemat în judecată pe pârâtele SC SA si Primăria Orașului, jud. P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată, să le restituie în natură imobilele constând în teren și construcții ce au aparținut autorilor lor, și, bunuri situate în Orașul, str. - (Ferma nr. 6) jud.

In motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin actul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 4046 și transcris sub nr. 8286/17.11.1947 la Tribunalul Prahova, autorii acestora au dobândit de la Gr. suprafața de 14 ha. teren cultivat cu - de- vie, din care cca. 11 ha. teren vie propriu-zisă, restul fiind parc și curte, împreună cu toate construcțiile, plantațiile, investițiile și îmbunătățirile de orice fel, situate în Orașul la pct. -, jud.

Au precizat reclamantele că, la data de 12.01.1975, a decedat cumpărătoarea, moștenitoarea acesteia fiind unica sa fiică, conform certificatului de moștenitor nr.679/30.03.1995.

S-a mai arătat de către reclamante că ceilalți doi cumpărători, respectiv a decedat la 08.02.1989, moștenitoarea acestuia fiind soția supraviețuitoare, conform certificatului de moștenitor nr. 208/22.07.1996, care la rândul sau a decedat la data de 03.02.1997 și care prin testamentul autentificat sub nr. 10446/18.11.1996 le-a instituit legatare cu titlu particular asupra imobilului în litigiu, fapt menționat în certificatul de moștenitor nr.187/03.07.1997, emis de BNP -

Au menționat reclamantele că, toate bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.4046/1947 au trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr.83/1949, fiind ulterior exploatate de către fostul IAS și apoi de către pârâta SC SA și că, deși au formulat notificare înregistrată sub nr. 837/10.08.2001 prin executorul judecătoresc, urmând procedura instituită de Legea nr. 10/2001, pârâtele nu au emis vreo dispoziție sau decizie de răspuns la notificare, în termenul prevăzut de art.23 din Legea nr. 10/2001.

S-a susținut de reclamante că, anterior formulării acțiunii, prin sentința civilă nr. 5492/04.05.1995 a Judecătoriei Ploiești, autoarei acestora, i- fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha. teren din plantația de - de -vie obținută în baza contractului de vânzare- cumpărare nr.4046/1947, motiv pentru care, prin prezenta acțiune, solicită să li se restituie în natură numai suprafața de teren ce excede suprafeței de 10 ha. reconstituită în baza Legii nr.18/1991, până la suprafața de 14 teren, care are destinația de curte și parc, pe care se află amplasate construcțiile menționate în actul de vânzare- cumpărare, constând în:, format din subsol, parter și mansardă precum și anexe.

In dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar copia notificării înregistrată sub nr. 837/10.08.2001, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4046/194, copia sentinței civile nr. 5492/1995 a Judecătoriei Ploiești, copia certificatului de moștenitor nr. 187/03.07.1997 privind succesiunea defunctei, certificatul de moștenitor nr. 208/ 1996 privind succesiunea defunctului, certificatul de moștenitor nr. 679/30.03.1995 privind succesiunea defunctei și copia testamentului autentificat sub nr. 10446/18.11.1996 întocmit de testatoarea .

Pârâta SC SA a formulat, conform disp. art. 115 Cod proc. civilă, întâmpinare la termenul din data de 17.04.2008 (fila 22 dosar), prin care invocat excepția prematurității acțiunii, susținând că notificarea reclamantelor nu i- fost comu-nicată, și excepția lipsei calității procesuale pasive, pretinzând că nu are, în sensul dispozițiilor art. 21 din Legea nr.10/2001-republicată, calitatea de unitate deținătoare a imobilului a cărui restituire au solicitat-o reclamantele.

Primaria Orașului a formulat la rândul său întâmpinare (fila 28 dosar ), susținând că, față de obiectul acțiunii, calitatea de unitate deținătoare o are pârâta SC SA, fapt pentru care înțelege să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

La termenul de judecată din data de 16.05.2008, având în vedere susținerile pârâtei SC SA, care a arătat că se află în insolvență, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, instanța a dispus introducerea în cauză a lichidatorului judiciar SC SRL P, cu sediul in P,-, -,.5,.2, jud.

La termenul din data de 18.03.2009, pârâta SC SA formulat cerere reconvențională (fila 113 dosar ), prin care a solicitat obligarea reclamantelor la plata sumei de 221.994 lei, reprezentând c/val îmbunătățirilor aduse imobilului a cărui restituire au cerut-

S-a precizat de către pârâtă că imobilul în litigiu se află în administrarea sa, fiind înregistrat sub numărul de inventar nr. 143/1965 din anul 1980, sub denumirea "clădire de locuit-birou", și că a adus o serie de îmbunătățiri acestuia, constând în instalație de energie electrică, canalizare, apa, canal, instalație gaz, construirea integrală a acoperișului, tâmplărie interioară integral, zugrăveli și pardoseli, a căror evaluare se ridică la suma de 221.994 lei.

S-au depus la dosar de către pârâta SC, în susținerea cererii reconvenționale, înscrisuri (filele 115- 118 dosar).

După administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză topografie, la data de 17.06.2009, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința civilă nr. 1284, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Primăria Orașului și a respins cererea față de aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-au respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a prematurității cererii, invocate de pârâta SC SA.

Pe fond, s-a admis contestația și a fost obligată pârâta SC SA să restituie reclamantelor terenul în suprafață de 3804 mp, situat în intravilanul orașului jud. P, str. -, -, Cc + 7028, identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de ing., în punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-1, precum și construcția cu parter și mansardă, aflată pe acest teren, identificată conform raportului de expertiză întocmit de ing..

S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut că pârâta Primăria Orașului nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât imobilul în litigiu se află, conform recunoașterilor din cererea reconvențională, în administrarea pârâtei SC SA.

În raport de această situație, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC SA, reținând că aceasta are, în sensul Legii nr. 10/2001, calitatea de persoană deținătoare a imobilului ce se solicită a fi restituit.

Instanța a apreciat ca neîntemeiată și excepția de prematuritate a acțiunii, reținând că prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanțele sunt competente să soluționeze pe fond acțiuni formulate conform Legii nr. 10/2001 și în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de răspunde la notificarea părții interesate, situație ce se regăsește în speță, întrucât pârâta SC SA nu a soluționat notificarea reclamantelor.

Pe fondul acțiunii, judecătorul fondului a constatat că prin actele depuse, reclamantele au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului, motiv pentru care se impune admiterea cererii.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC SA, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada unor lucrări de îmbunătățire a construcției în litigiu, ci doar a unor lucrări de reparații și întreținere.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal reglementat de art. 284 alin.1 Cod proc.civilă, pârâta SC SA, fără a depune însă motivele care au determinat-o să exercite această cale de atac.

La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2009, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, excepția tardivității formulării contestației.

Se constată, sub acest aspect, că prezenta acțiune a fost formulată de către reclamantele-intimate la data de 5.03.2008, iar în petitul său s-a invocat că, deși s-a urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, sens în care au adresat apelantei-pârâte, prin executorul judecătoresc, notificarea nr. 837 din data de 10.08.2001, nu

s-a primit niciun răspuns până în prezent (fila 3 dosar fond).

Susținerea reclamantelor este însă infirmată de actele existente în dosarul de fond, din care reiese, cu certitudine, că notificarea menționată de reclamante- 837/10.08.2001- a fost soluționată de către apelanta-pârâtă încă din data de 19.09.2001, situație ce rezultă din actul aflat la fila 38 dosar fond, înregistrat de apelanta-pârâtă sub nr. 3192/20.09.2001, prin care aceasta comunica mandatarului reclamantelor-intimate că "s-a respins cererea de restituire, întrucât nu ați făcut dovada vocației dvs. succesorale și nici a dreptului de proprietate invocat".

Totodată se impune a se sublinia că în acest răspuns emis de către apelanta-pârâtă se face mențiune expresă la notificarea nr. 837/10.08.2001 și la imobilul solicitat a fi restituit, identificat sub denumirea de "Ferma 6" (fila 38 dosar fond).

Raportat la aspectele menționate în paragrafele precedente, care atestă că notificarea depusă prin mandatar de intimatele-reclamante, înregistrată sub nr. 837/10.08.2001, a fost soluționată de către apelanta-pârâtă în cadrul termenului de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 modificată și reținând că actul astfel emis de către apelanta-pârâtă cuprinde datele de identificare ale imobilului notificat, soluția adoptată și motivarea împrejurărilor de fapt care au determinat emiterea sa, Curtea constată că în cauză, actul emis de către apelanta-pârâtă la data de 10.09.2001 reprezintă actul de soluționare al notificării, în sensul prevăzut de art. 26 alin.3 din același act normativ.

Acest act a fost comunicat mandatarului reclamantelor-intimate, conform art. 25 alin.3 din Legea nr. 10/2001, modificată, dovada în acest sens constituind-o cererea formulată de către mandatar la data de 10.10.2001, aflată la fila 39 dosar fond.

Curtea nu poate valida apărarea făcută de către apărătorul ales al intimatelor-reclamante în fața acestei instanțe, în sensul că actul emis la data de 20.09.2001 nu ar reprezenta o decizie în sensul art. 25 și respectiv 26 din Legea nr. 10/2001, modificată, ci doar o simplă corespondență, întrucât acest înscris îndeplinește, chiar în absența unei denumiri exprese- dispoziție sau decizie- toate cerințele la care se referă legiuitorul în textele de lege menționate și la care s-a făcut referire expresă în paragrafele precedente, excedând în mod evident, prin însuși faptul soluționării notificării, unei simple corespondențe purtată între părți.

De asemenea, în cauză nu poate fi validat nici cel de-al doilea argument prezentat, sub acest aspect, de către intimatele-reclamante, legat de susținerile formulate chiar de către apelantă, prin invocarea excepției prematurității acțiunii, întrucât existența și conținutul actului emis la data de 20.09.2001 atestă în mod indubitabil soluționarea notificării în termenul prevăzut de lege, situație în care excepția invocată la instanța de fond nu poate constitui decât o dovadă a unei apărări deficitare.

În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea constată că formularea acțiunii la data de 5.03.2008, în condițiile în care notificarea a fost soluționată la data de 19.09.2001, iar din cererea depusă de mandatarul reclamantelor, aflată la fila 39 dosar fond, reiese că la data de 10.10.2008 s-a luat cunoștință de soluția adoptată de către apelantă și deci de actul emis în acest sens sub nr. 3192/20.09.2001, este în mod evident făcută cu depășirea termenului de decădere de 30 de zile, reglementat de art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, modificată.

În raport de această situație, față de caracterul imperativ al normei statuată în art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, excepția tardivității formulării acestei contestații are un caracter absolut, care permite invocarea sa direct în apel, chiar de către instanța de judecată.

În acest context, Curtea, în temeiul art. 296 Cod proc.civilă, va admite apelul declarat de pârâta SC SA și va schimba în tot sentința, în sensul că în conformitate cu disp.art. 26 alin.3 din Legea nr. 10/2001, modificată rap.la art. 103 alin.1 Cod proc.civilă, va admite excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu și va respinge contestația ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în,- jud. P, prin administrator special și prin lichidator judiciar Euro SA, cu sediul în P,- -.2.5, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 1284/17 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante --, domiciliată în B,-.105A.24, sector 3, domiciliată în B,- -.3.1.10.41, sector 1 și intimata-pârâtă Primăria Orașului, cu sediul în,-, jud.P și în consecință:

Schimbă în tot sentința, în sensul că admite excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu.

Respinge ca tardiv formulată contestația.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 noiembrie 2009.

Președinte, Judecător,

--- - --- -

Grefier,

- -

Red.jud.

Tehnored.CC

7 ex/3.12.2009

nr- Tribunalul Prahova

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

Președinte:Cristina Paula Brotac
Judecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Ploiesti