Speta Legea 10/2001. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILA NR. 217/
Ședința publică de la 29.09.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR- Constanta,-- împotriva sentintei civile nr.171/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatii-reclamanti (Avocat - - ), (Avocat - - ), (Avocat - - ), (Avocat - -, (Avocat - - )și intimata-pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect legea 10/2001.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din22.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr. 601 din 10 ian. 2007, reclamanții, - și în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C și Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor B au solicitat acordarea de măsuri compensatorii sub formă de despăgubiri bănești, pentru apartamentul situat în C, str. - nr. 126, - 10,.3,. 17, județul C, compus din două camere și dependințe în suprafață totală de 5,3 mp. cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că autoarea acestora a formulat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 382 din 13.09.2001 la BEJ, prin care a solicitat pârâtului Primarul municipiului C restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat la adresa mai sus menționată.
S-a mai arătat că imobilul a fost dobândit de către autoarea reclamanților în temeiul titlului de proprietate nr. 4002 din 22 febr. 1983 și transcris sub nr. 1591/ 22.02.1983, iar prin decizia nr. 282 din 14.06.1988 a fostului Consiliu Popular a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974.
Totodată s-a mai relevat împrejurarea că în situația în care dispozițiile lacunare ale legii nr. 10/2001 nu reglementează ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite în termenul prevăzut de lege decizia sau dispoziția motivată, aceasta nu reprezintă un considerent de natură a îngrădi accesul la justiție.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 23- din Legea nr. 10/2001.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar: copia notificării nr. -, copia cererii nr. 48935 din 8 mai 2002, certificat de moștenitor nr. 246 din 13.11.2006 emis la BNP., declarație autentificată sub nr. 6124 din 23.11.2006, acte de stare civilă.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive prin care a arătat că solicitarea reclamanților reprezintă de fapt o obligație de a face, ce cade în sarcina reprezentantului unității învestite de legiuitor de a emite o decizie sau dispoziție prin care să soluționeze notificarea nr. 382/2001 a reclamanților, respectiv a Primarului municipiului
În ceea ce privește competențe pârâtei Comisia Centrală pentru acordarea despăgubirilor s-a arătat că aceasta își exercită atribuțiile numai în procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005, atribuții ce constau în emiterea titlurilor de despăgubire, după finalizarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001, în ipoteza în care aceasta va fi finalizată prin emiterea unei dispoziții de restituire în echivalent.
Pârâtul Primarul municipiului Cad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivare s-a arătat că în situația imposibilității de restituire în natură ce formează obiectul notificării se pot acorda despăgubiri numai de către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor B, căreia i se transmit propunerile motivate de acordare a despăgubirilor întocmite de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că în cauză este vorba despre acordarea de despăgubiri prin echivalent, procedură total diferită și special reglementată de ultimele modificări ale Legii nr. 10/2001, fiind de strictă interpretare și aplicare nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații.
La termenul de judecată din 24 mai 2007 fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului C, reținându-se că acesta este titularul pasiv al dreptului dedus judecății, în calitate de emitent al dispoziției contestate și poate sta în judecată într-o acțiune având ca obiect acordarea despăgubirilor solicitate pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat.
Totodată a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul că orice persoană care justifică un interes poate formula acțiune în justiție pentru valorificarea unor drepturi de natură patrimonială ce derivă din preluarea abuzivă a unui bun în temeiul reglementării speciale date de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin cererea depusă la fila 50 din dosar, reclamanții au solicitat extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului C prin Primar, cerere încuviințată prin încheierea de ședință din 20 iunie 2007.
Solutionând pe fond cauza, Tribunalul Constantaa pronunțat sentința civilă nr.171 din 25 februarie 2008, prin care a admis exceptia lipsei calității procesual pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor B, cu consecința respingerii actiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
A fost admisă actiunea formulată de către reclamantii, și în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta și Municipiul Constanta prin Primar.
Au fost obligati pârâtii Primarul Municipiului Constanta și Municipiul Constanta prin Primar să înainteze propunere motivată și documentatia aferentă privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănesti, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru acordarea despăgubirilor bănesti, în favoarea reclamantilor, reprezentând contravaloarea imobilului înstrăinat, situat în Municipiul Constanta, str.- nr.126. -.10...7 judetul Constanta, preluată în proprietatea statului de pe urma autorului prin decizia nr.282 din 14 iunie 1988 emisă de fostul Consiliu Popular al judetului Constanta.
S-a dispus restituirea către reclamanta a onorariului de expertiză tehnică imobiliară de 500 lei achitată prin chitanta CEC seria - nr.- din 19.09.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanta a retinut că în raport de obiectul cererii dedusă judecătii, Comisia Centrală pentru acordarea Despăgubirilor B nu are calitate procesual pasivă de a sta în proces, întrucât cea care este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra măsurilor reparatorii este unitatea detinătoare.
În speță, Primarul Municipiului Constanta nu a raspuns la notificarea formulată de în timpul vietii (autorul reclamantilor) în termen de 60 de zile de la depunerea notificării, motiv pentru care a fost obligat să înainteze propunerea motivată pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul în litigiu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor
Întrucât onorariul de 500 lei achitat prin chitanta CEC din 19 septembrie 2007 nu a fost folosit în prezenta cauză ca urmare a renunțării la proba cu expertiza tehnică s-a dispus restituirea către partea care l-a suportat, respectiv reclamanta.
În termen legal, împotriva sentintei civile nr.171 din 25 februarie 2008 au declarat apel Primarul Municipiului Constanta și Municipiul Constanta prin Primar ca fiind nelegală și netemeinică.
Motivează apelul arătând că Primarul Municipiului Constanta nu are calitate procesual pasivă în raport de obiectul dedus judecătii - acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul notificat potrivit Legii nr.10/2001.
În acest sens, conform dispozițiilor nr.HG1095/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr.247/2005, în cazul imposibilității restituirii în natură a acestor imobile, măsurile reparatorii se acordă doar de către Comisia Centrală, impune obligatia care subzistă în persoana Primarului fiind aceea de a face o propunere și aoî nainta către această comisie special înființată.
Prin urmare, în raport de dispozițiile legii speciale - art.16 al.1 și 2 din Legea nr.247/2005 singura obligatie ce incumbă Primarului este aceea de a înainta dispoziție privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu - Comisiei Centrale, Ori, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu un capăt de cerere în acest sens, ci cu o cerere de obligare a pârâtului Primarul Municipiului Constanta să acorde despăgubiri bănesti pentru imobilul preluat în mod abuziv de la autorul reclamantilor.
În acest context, instanta în mod gresit a respins exceptia lipsei calității procesual pasive a Primarului Municipiului Constanta cu motivarea că acesta este titularul pasiv al dreptului dedus judecătii.
Precizează în continuare că în cauză nu se contestă dispoziția Primarului ci se solicită direct de către instantă, sanctionarea notificării fiind depășită astfel etapa emiterii unei dispoziții de către primar.
În concluzie, pârâtul nu poate fi titularul pasiv al unui drept, astfel încât hotărârea instantei este nelegală și netemeinică.
De asemenea actiunea este inadmisibilă întrucât Legea nr.10/2001 prevede o procedură specială în cazul restituirii în echivalent a imobilelor notificate care nu pot fi restituite în natură.
Astfel, unitatea detinătoare formulează o propunere pe care o înaintează Comisiei Centrale,comisie care în urma evaluărilor propunerii făcute, în cadrul unei proceduri speciale validează sau nu validează propunerea.
Hotărârea acestei comisii poate fi atacată în instantă.
Așadar, această procedură prealabilă este obligatorie, iar instanta nu poate exercita decât un drept de control asupra acestei hotărâri, însă nu se poate substitui Comisiei Centrale în acordarea despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, instanta nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut - instanța a fost învestită cu solutionarea unei cereri de acordare a despăgubirilor, cerere care nu a fost modificată, iar instanța s-a pronunțat în sensul obligării Primarului Municipiului Constanta să înainteze propunerea de acordare a despăgubirilor către Secretariatul Comisiei Centrale de Acordare a Despăgubirilor.
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate și pe fond respingerea actiunii ca neîntemeiată.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:
Autoarea reclamantilor a declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 și a întreprins demersul prevăzut de art.22 (al.1) notificând la data de 13 septembrie 2001 prin, Primarul Municipiului Constanta pentru restituirea în natură sau acordarea de măsuri compensatorii - despăgubiri bănesti pentru imobilul situat în Constanta, str.- nr.126.-.10..3..4 judetul Constanta compus din 2 camere și dependinte în suprafată totală de 57,3 mp.
Conform art.23 al.1 din legea nr.10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.22, unitatea detinătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Conform art.24 alin.(1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, detinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.23 alin.(1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire în echivalent, corespunzătoare imobilului.
Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul și i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea detinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
În speța de față, unitatea detinătoare nu a raspuns la notificarea formulată de autorul reclamantilor printr-o decizie sau dispoziție motivată.
În lipsa raspunsului unității detinătoare la notificarea formulată nu i se poate refuza persoanei îndreptățite - în speță reclamantilor de a se adresa instantei - pe considerentul că cererea este inadmisibilă.
Absenta raspunsului unității detinătoare are natura unui refuz de restituire a imobilului și acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal, în condițiile acestei proceduri speciale.
legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale cuprinse în actul normativ nu poate constitui o în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica drepturile recunoscute de lege și nici un temei de aop une în inferioritate față de persoanele care primesc un raspuns în temeiul prevăzut de lege, în condițiile în care nu are nici o culpă și consideră că cererea este inadmisibilă așa cum sustin apelantii-intimati unitatea detinătoare nu a emis decizie sau dispoziție motivată și aor espinge, nu înseamnă numai a da dovadă de un formalism nejustificat, dar a și nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi și a obstacula persoanele îndreptățite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aștepte în mod nelimitat un raspuns și să fie la discretia unor persoane juridice deloc interesate în a pierde imobilul.
În mod corect instanta de fond, constatând lipsa raspunsului unității detinătoare, examinând fondul cauzei în urma administrării probelor,a obligat Primarul Municipiului Constanta și Municipiul Constanta în baza art.26 din Legea nr.10 să înainteze propunerea motivată și documentatia aferentă privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri (imobilul fiind demolat), Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri.
Sustinerea apelantilor că Primarul Municipiului Constanta nu are calitate procesual pasivă de a sta în proces este înlăturată de către instantă, întrucât atât în faza necontencioasă cât și în faza contencioasă, părti în proces sunt cele două - persoana îndreptățită la restituire care are calitate procesual activă - reclamantii și unitatea detinătoare - reprezentată prin Primar, care are calitate procesual pasivă.
În mod corect instanta de fond a retinut că Primarul Municipiului Constanta are calitate de subiect pasiv al dreptului dedus judecătii, care este obligat să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra măsurilor reparatorii solicitate prin notificare.
Nepronunțându-se prin decizie sau dispoziție motivată în mod corect instanta l-a obligat împreună cu Municipiul Constanta să înainteze propunere motivată de acordarea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri B, în virtutea calității procesual pasive.
Privitor la ultimul motiv de apel - că instanta nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele:
Instanța a fost învestită cu solutionarea pe fond a notificării formulate de reclamanti, având în vedere că primarul nu și-a îndeplinit obligatia de emitere a unei dispoziții motivate prin care să se recunoască dreptul la despăgubire al notificatorilor, deși exista o hotărâre irevocabilă, respectiv sentinta civilă nr.428/22.03.2005 a Tribunalului Constanta, prin care reclamantii au obtinut obligarea Primarului la finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr.10/2001.
Având în vedere că obligatia Primarului, fiind vorba de o obligatie intuitu personae, nu poate fi executată silit, reclamantii intimati au promovat o nouă actiune prin care au cerut instantei să constate dreptul lor la despăgubiri bănesti pentru imobilul apartament, situat în Constanta, str.- nr.126. -. 10..17,apartament care a fost înstrăinat.
Cu privire la faptul că instanta a admis actiunea reclamantilor și, constatând dreptul acestora la despăgubiri a dispus și trimiterea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, considerăm că nu s-a pronunțat în afara cererii cu care a fost sesizată. Acest aspect legat de trimiterea dosarului la. este un aspect ce tine de executarea hotărârii și nu era necesar un capăt de cerere separat, prin care să se solicite acest lucru.
Față de cele mentionate mai sus, instanta în baza art.296 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul-pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR- Constanta,-- împotriva sentintei civile nr.171/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatii-reclamanti (Avocat - - ), (Avocat - - ), (Avocat - - ), (Avocat - -, (Avocat - - )și intimata-pârâtă COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.09.2008.
Președinte Judecător
- - -
Grefier
- -
Jud.fond:
Red.dec.jud.
Tehnored.gref.-10 ex.
28.10.2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon