Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.704/CM
Ședința publică din 29 septembrie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă - Membru Grup, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 647, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 19 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul T, având ca obiectdrepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 23 septembrie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate recurentei pârâte să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2008 și respectiv 29.09.2008, când a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul a chemat în judecată B pentru a fi obligată la plata sumei de 8.880 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și la plata sumei de 718,01 lei pentru neachitarea în termen a sumei datorate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că până la 30.07.2007 a fost angajată la așa cum rezultă din contractul său individual de muncă și pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, beneficia și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate.
În acest sens, a arătat că, pentru anii 2004, 2005 și 2006, nu a beneficiat de suplimentările salariale de C și de Paști, care se ridica la suma totală de 8.880 lei, iar pentru neacordarea la timp a acestor suplimentări salariale pârâta îi datorează și suma de 534,55 lei, reprezentând corecția sumelor neacordate cu coeficientul de inflație.
În drept, cererea este întemeiată pe disp. art. 166 din Codul Muncii, art. 168 (1) din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății, renegociat și reeditat în anii 2004, 2005 și 2006.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune si prematuritatea introducerii cererii, excepții care au fost respinse de instanța de fond prin incheierea din 13. 02.2008.
Prin sentința civilă nr.647 pronunțată de Tribunalul Tulcea, s-a admis cererea formulată de reclamantul.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 8.880 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru perioada anilor 2004 - 2007 și a sumei de 718 lei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație.
A fost obligată pârâta la 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a avut calitate de salariată a pârâtei.
Potrivit art. 168 alin. 1 din la nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
La alin. 2 s-a prevăzut că: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
la nivelul pentru anul 2005 menținut textul alin.1 al art.168, aducând o modificare de conținut alin.2, în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Cum acest text se regăsește și în contractele colective de muncă pe anii 2006 și 2007 iar potrivit art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante" dispozițiile din contractele colective de muncă pe care reclamanții își întemeiază pretențiile nu sunt desființate, astfel că trebuie să își producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii.
Coroborând disp. art. 168 din pentru anul 2004 cu disp.art.168 din contractul colectiv de muncă, pentru anii 2005 și 2006, instanța a apreciat că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 și 4 art.168 din contractul colectiv de muncă și, în cursul anilor 2004, 2005 și 2006 astfel că, respectivele suplimentări au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat,numai pentru anul 2003.
În cazul reclamantei, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit disp. art. 168 alin.1 și 4 din contractul colectiv de muncă și nu i-au fost plătite acesteia suplimentările salariale de C și Paști pentru anii 2004, 2005, 2006 și de asemenea nu le-au fost plătite nici suplimentările salariale aferente anului 2007.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Constatând că nu au fost respectate prevederile contractelor colective de muncă pentru anii 2004, 2005 și 2006 și 2007, instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă SC care a criticat-o pentru următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Prin acțiune s-a solicitat acordarea unor prime, invocându-se nerespectarea art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale și nu au caracter permanent, fiind incluse în Capitolul VI din CCM, intitulat " Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Având în vedere sfera de cuprindere a noțiunii de " salariu", astfel dedusă din normele CCM recurenta apreciază că primele solicitate de C și de Paști prin acțiune nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin2. din CCM, ci sunt drepturi fără caracter periodic, astfel că, cererea pentru recuperarea acestor drepturi se prescrie in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune conf. art. 383 alin. 1 lit. "e" Codul Muncii.
2. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii.
Potrivit art. 168 alin.1 teza finală din CCM ( text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente ( Paști și C).
Întrucât negocierile pentru stabilirea valorii concrete, a modalităților de acordare, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența unui drept actual al reclamantei.
3. Primele de Paști și de C au fost acordare de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de CCM.
Drepturile suplimentare prevăzute în art.168 din CCM au ca punct de referință " salariul de bază mediu" și nu " salariul mediu brut", cum eronat se susține în acțiune.
4. Cu privire la incidența în cauză a prev. art. 257 din Codul Muncii referitor, recurenta apreciază că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților.
Complexitatea operațiunilor reprezentând evidența salariilor începând cu anul 2005, dar și anterior, a făcut practic imposibilă depunerea statelor de plată pentru salariații din prezenta cauză.
De altfel, apărarea a fost în sensul că aceste prime de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază, prin urmare nu se regăsesc distinct pe statul de plată.
5. Hotărârea mai este criticată și pentru faptul că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al deciziei Comisiei de paritate.
Decizia comisiei paritare are doar caracter interpretativ și a stabilit că " începând cu anul 2003, până la data la care părțile convin în mod expres altfel, suplimentările salariale menționate la alin.1 al art. 168 vor fi incluse în salariul lunar de bază al angajaților și vor fi acordare angajaților sub această formă".
Modul de interpretare stabilit de Comisia paritară nu are caracter retroactiv, iar decizia este datată 31.08.2007 pentru că la acel moment au apărut problemele legate de includerea primelor de C și de C în salariu. Pentru că timp de trei ani de zile salariații nu au solicitat aceste prime, nu s-a pus problema întrunirii acestei comisii pentru a interpreta clauzele CCM.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unei despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG 9/2000.
În legătură cu această critică, recurenta invocă practica și doctrina juridică care sunt în sensul că, în cazul în care se constată neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda, în conformitate cu disp.art. 1088 Cod civil, aceasta urmând să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale ( asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
La data de20.08.2008 recurenta a formulat cerere de întoarcere a executării prin care a solicitat restabilirea situației anterioare și obligarea intimaților la plata sumei de bani rezultată din diferența dintre suma acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs, cerere formulată în esență, pentru următoarele motive:
A invocat disp. art. 4042alin.1 Cod pr. civilă, potrivit cu care, " în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării".
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată că recursul este întemeiat, numai în ceea ce privește cuantumul primelor de Paști și de C și omisiunea instanței de a menționa că aceste sume sunt brute.
1. Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea constată că în mod corect, prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit." e" Codul Muncii.
Astfel, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate de angajator iar pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul Muncii care prevede că "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Recurenta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, aferente perioadei 2004 - 2007, reclamantul era în termen să solicite plata.
2. xcepția prematurității formulării cererii a fost de asemenea, în mod corect soluționată, deoarece lipsa negocierilor cu privire la cuantumul sumelor datorate nu dreptul reclamantului de a solicita în instanță plata acestora.
Chiar și înainte de momentul formulării acțiunii, reclamantul era în drept să solicite plata sumelor de bani datorate de pârâta, pe o perioadă atât de îndelungată, deoarece renegocierea clauzei de la art. 168 din CCM cade în sarcina Patronatului și Sindicatului, iar până la momentul finalizării acestora, se aplica textul inițial, care dă dreptul salariaților la suplimentele salariale.
Mai mult decât atât, recurenta nu a făcut dovada existentei unei proceduri prealabile, obligatorie pentru reclamant, astfel că dreptul acestuia de a formula acțiunea, nu poate fi restricționat.
3. Cea de a 3-a critica vizează obligarea societății la plata unor drepturi în cuantum mult mai mare decât este prevăzut in CCM și această critică este întemeiată.
Conform dispozițiilor art. 168 alin.1 din CCM " cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de unsalariu de bază mediu pe
Reclamantul a anexat cererii de chemare în judecată mai multe adrese din care rezultă cuantumul salariului mediu brut pe unitate, iar pe baza acestuia s-au calculat primele de C și Paști.
Ori, la calcularea acestor drepturi salariale în mod greșit s-a avut în vedere salariul mediu brut (cu sporuri) pe și nu salariul de bază mediu pe, deoarece această ultimă variantă era stipulată în CCM.
În raport de dispozițiile CCM astfel cum au fost redate anterior, Curtea constată că, angajatorul nu poate fi obligat decât la plata primelor raportat la salariul de bază mediu pe actualizat cu indicele de inflație.
4. Recurenta a mai criticat soluția instanței și din perspectiva disp.art. 257 din Codul Muncii arătând că în mod greșit instanța a apreciat că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
Totuși, art.257 Codul Muncii nu are un astfel de obiect, ci se referă la modalitatea de întocmire de către angajator a regulamentului intern.
Dacă interpretăm critica recurentului prin prisma disp. art. 287 Codul Muncii, observăm că legiuitorul este acela care a stabilit că în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Ori în temeiul acestei dispoziții, angajatorul avea obligația de a depune statele de plată pentru fiecare reclamant, ceea ce nu a făcut, deși era important de verificat care era valoarea salariilor încasate de reclamant după includerea în salariul de baza a primelor de Paste si
5. O alta critică privește neluarea în calcul de către instanță a caracterul obligatoriu al hotărârii comisiei paritare, ori, motivarea hotărârii instanței de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
In anul 2008 Comisia paritară, Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 al.1 și 2 dar, această interpretare nu poate viza clauze ale unor CCM aplicate anterior ci eventual clauze ce se aplică la momentul interpretării lor.
De asemenea trebuie avut în vedere și faptul că, orice modificare a contractului colectiv de muncă are loc cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractului colectiv de muncă, astfel că orice concluzie a comisiei paritare trebuie să se concretizeze în încheierea unui act adițional la CCM care este apoi înregistrat la Ministerul muncii în aceleași condiții ca si CCM, urmând să-și producă efectele de la momentul înregistrării.
6. Recurentul nu este de acord cu soluția instanței în ce privește plata despăgubirilor actualizate cu indicele de inflație dar, în situația în care angajatorul datorează despăgubiri, acestea trebuie să asigure acoperirea integrală a prejudiciul suferit prin neplata la termen a sumelor, astfel cum reiese și din disp. art. 283 și art. 269 Codul Muncii.
Repararea integrală a prejudiciilor presupune atât plata despăgubirii propriu-zise cât și plata de daune-interese, ori daunele interese sunt cuvenite de la momentul la care sumele sunt datorate, nefiind necesară punerea în întârziere. sub forma actualizării cu indicele de inflație are în vedere disp.art. 1084 Cod civil numai în acest fel putând fi acoperit integral prejudiciul suferit de salariat. Pentru aceste motive și aceste critici vor fi respinse ca nefondate.
7. Curtea apreciază ca fiind întemeiată critica referitoare la consemnarea în dispozitiv a împrejurării că sumele prevăzute în titlu sunt sume brute, având în vedere că orice sume sunt purtătoare de impozite și contribuții sociale către bugetul de stat.
Impozitele și contribuțiile ce se aplică acestor venituri obținute de către angajați sunt determinate și reținute de către angajator, care apoi le transferă bugetului public astfel că, din această perspectivă, soluția instanței de fond va fi reformată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod pr. civilă va fi admis recursul și modificată sentința atacată conform dispozitivului prezentei decizii.
Va fi respinsă cererea de întoarcere a executării formulată prin prisma disp.art. 4042alin.1 Cod pr. Civilă. deoarece nu s-a făcut dovada că sumele datorate reclamantuluii au fost achitate urmare punerii în executare a sentinței recurate, astfel că, instanța nu poate dispune restituirea unor sume de care reclamantul nu a beneficiat până la acest moment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă - Membru Grup, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 647, pronunțată de Tribunalul Tulcea la data de 19 martie 2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului primele de Paști și C raportat la salariul de bază mediu pe actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, sume brute din care se scad impozitul pe venit și contribuțiile la fondurile de asigurări sociale.
Menține restul dispozițiilor.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 septembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond;
jud. /27.10.2008
Tehnored.gref.
4 ex./27.10.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol
