Speta Legea 10/2001. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 64/2009-

Ședința publică din 02.04.2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în S M- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA comunei județul S M, PRIMARUL comunei județul S M, împotriva sentinței civile nr. 909/D din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care s-a respins plângerea, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta apelantului reclamant, av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 5/2008 eliberată de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, reprezentanta intimaților pârâți PRIMĂRIA com., PRIMARUL com. - cons. jur. - în baza împuternicirii de reprezentare juridică de la dosar emisă de Colegiul Consilierilor Juridici S M, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul apel este scutit de la plata taxei de timbru, după care:

Reprezentanta apelantului reclamant depune la dosar o cerere formulată de clientul său prin care acesta arată că renunță la audierea martorilor solicitați, atașând declarațiile autentificate sub nr. 982, 983, 984 din data de 17.03.2009 de Biroul Notarului Public și adresa nr. 6732 din data de 25.09.2007 emisă de secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Instanța, având în vedere cererea formulată de apelantul reclamant, revine asupra probațiunii testimoniale încuviințate în cauză.

Reprezentantele părților arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Reprezentanta apelantului reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii plângerii reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Apreciază că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, instanța de fond greșit a reținut că nu s-a dovedit existența proprietății. Apreciază că, din probațiunea administrată în cauză s-a dovedit calitatea de moștenitor apelantului reclamant, existența imobilelor pentru care se solicită despăgubiri, și faptul că acestea au fost demolate și preluate de CAP. Arată că notificarea a fost formulată în termen, conform Legii nr. 10/2001, aceasta fiind respinsă ca nedovedită și nu ca tardivă.

Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea apelului, menținerea în totalitate a hotărârii apelate. Arată că apelantul reclamant nu a făcut dovada existenței construcției imobil, declarațiile martorilor audiați sunt identice, fiind date în fața unui notar public, proba cu martori putând fi admisă doar în condițiile existenței unui început de dovadă scrisă. Nu s-a făcut nici dovada preluării abuzive a acestui imobil, în cazul în care acesta ar fi existat. De asemenea, arată că terenul în litigiu este situat în extravilan astfel încât, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001. Apreciază că s-a dovedit că intimații pârâți nu sunt de rea credință.

În replică, reprezentanta apelantului reclamant invocă dispozițiile art. 23 pct. 10 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 909/D din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins plângerea la Lg.10/2001 formulată de reclamantul, domiciliat în S M, str.-, nr.3, în contradictoriu cu PRIMĂRIA - PRIMARUL COMUNEI, privind Dispoziția nr.29/2007 emisă de primar.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considferente:

Prin Dispoziția nr.29/2007 emisă de Primarul com. s-a respins notificarea reclamantului nr.483/13.08.2001, reținând că dosarul nu conține acte doveditoare cu privire la existența construcției revendicate.

În cadrul notificării nr.483/2001, reclamantul, la pct.5, a solicitat măsuri reparatorii privind și anexele gospodărești - 2 case (compusă din țiglă și cărămidă) locuințe de serviciu compuse din câte 2 camere și dependințe de dimensiuni de 12 x 4 ml. și bucătărie de vară. De asemenea, în cadrul notificării face referire la un, indicând extrasele CF 115, 486, 644 și 676.

În cadrul încheierii ședinței publice din 27.04.2007, reclamantul aduce lămuriri cu privire la obiectul cererii, arătând că solicită construcțiile demolate, casa de locuit și anexe pentru care nu deține acte, aceste construcții, în perioada 1960-1965, au fost preluate de CAP și nu au fost întabulate în CF, fiind ridicate pe teren agricol extravilan.

În cadrul soluționării notificărilor Primarul com. a emis două dispoziții cu privire la construcțiile demolate, respectiv Dispoziția nr.233/2005 și 234/2005, în baza acestor dispoziții au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, Cap.VII din Lg.nr.247/2005.

O altă casă de locuit a fost restituită în natură reclamantului, acest imobil fiind înscris în CF 10, prin Hotărârea nr.5/1996 emisă de Comisia județeană de aplicare a Lg.nr.112/1995 S

Raportat la aceste acte, reclamantul susține că în afară de aceste construcții demolate, pentru care s-au acordat despăgubiri în baza dispozițiilor mai sus arătate, mai are și alte construcții precizate în cadrul ședinței mai sus indicate, înscrise în CF 676.

Din extrasul CF 676 rezultă că, construcția nu este notată și la poz.11-12 figurează loc de casă.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză (fila 46) și rezultă că familia în locul denumit " " avea o casă, grajd și mai multe încăperi, aceste construcții erau situate în extravilan, nu au fost locuite de familia, aceste construcții în prezent nu mai există. Martorii nu au putut preciza când au fost demolate aceste construcții și de cine.

Raportat la probele administrate în caută, tribunalul a reținut că reclamantul nu a făcut dovada proprietății și nici a preluării abuzive de către stat a acestor construcții, reținând în acest sens disp.art.23 și 24 din Lg.nr.10/2001, republ. care prevăd acte și înscrisuri doveditoare cu privire la dreptul de proprietate, iar în absența unor probe contrare existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării.

Probele administrate în cauză de către reclamant nu se încadrează în dispozițiile legale mai sus invocate, motiv pentru care tribunalul a respins plângerea la Lg.10/2001 formulată ca neîntemeiată și nelegală.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței.

Prin motivele de apel s-a invocat că, hotărârea este netemeinică, nu s-a făcut o analiză corectă a probelor administrate, greșit s-a apreciat că nu s-a dovedit existența proprietății.

Ulterior, s-a făcut o completare motivelor, arătându-se că martorul a confirmat existența construcției ce a fost demolată de CAP, la fel și,. Nu fost înscrisă în CF construcția dar a existat, a fost preluată de CAP, demolată, iar dovada existenței conacului se face cu actul emis de Arhivele Naționale.

A depus în termen notificarea, fiind incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, că au fost demolate construcțiile.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Primarul și Primăria comunei au solicitat respingerea apelului invocând că documentația depusă nu a fost justificatoare, nu a fost înregistrată în termenul legal, nu s-a dovedit existența construcției decât cu martori relevând că au fost 3 case nu 4, nu s-a depus document de preluare.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:

Prin notificarea nr. 483/2001 comunicată de executorul judecătoresc intimatului, apelantul solicitat a-i fi acordate despăgubiri bănești pentru imobilele situate în localitatea nr. 230, comuna, județul S M, fostă proprietate a tatălui său.

Această notificare a fost respinsă prin dispoziția nr. 29/24.01.2007 de Primarul comunei, cu motivarea că nu s-a dovedit existența construcțiilor revendicate. Construcția pentru care se solicită acordarea unor despăgubiri, s-a apreciat că s-a aflat pe nr. top. înscris în CF nr. 676, respectiv nr. top. 551/24, 551/25, ori, din analiza copiei xerox a acestei de CF - filele 8 - 9 dosar fond - se reține că nu erau notate construcții asupra acestora.

Prin dispoziția nr. 2331/2005 emisă de Primarul comunei, s-au acordat despăgubiri apelantului pentru o construcție demolată din localitatea, iar pentru o alta, prin dispoziția nr. 234/2005. Martorii audiați - - fila 46, - fila 51 dosar fond - au relatat că antecesorul apelantului a avut în proprietate în localitatea doar două case, ambele demolate, astfel că, întrucât pentru acestea s-au acordat despăgubiri, iar o alta a fost restituită în natură prin dispoziția nr. 5/1996 în baza Legii nr. 112/1995, corect instanța de fond a procedat la respingerea plângerii pentru acordarea unor despăgubiri pentru o altă construcție ce nu s-a dovedit că este o alta decât cele pentru care s-au acordat despăgubiri, și o alta fiind restituită în natură.

Declarațiile date de persoane fizice în fața notarului public, anexate în apel, nu s-au luat în contradictoriu cu intimații pentru a avea posibilitatea, dreptul de formula propriile întrebări, astfel că, nu vor fi luate în considerare, mai mult, acestea nu relevă câte case a avut antecesorul apelantului și dacă cea pentru care solicită despăgubiri în speță este o alta față de celelalte două pentru care s-au acordat despăgubiri, iar una a fost restituită în natură. Instanța a dispus audierea unor martori în acest sens, în completarea probațiunii, însă, unul nu mai fost prezentat, iar cel audiat nu a confirmat cele invocate.

Față de cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 23, 24 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel, în baza art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul, urmând a păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, cu domiciliul în S M- județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA comunei județul S M, PRIMARUL comunei județul S M, împotriva sentinței civile nr. 909/D din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.04.2009.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 13.04.2009

- judecător fond -

- dact. gref. - - - 13.04.2009 - 5 ex.

- emis 3 comunicări - 13.04.2009 -, PRIMĂRIA comunei județul S M, PRIMARUL comunei

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Oradea