Speta Legea 10/2001. Decizia 703/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(1912/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.703

Ședința publică de la 18.12.2009.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold

GREFIER -

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 793 din 04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA, MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL TURISMULUI, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI.

are ca obiect - acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.12.2009, când a decis următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2008 reclamanta, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (), Ministerul Economiei și Finanțelor și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând în contradictoriu cu aceștia, emiterea unei decizii care să țină loc de acordare despăgubiri cu cheltuieli de judecată.

La data de 06 aprilie 2009, tribunalul a reținut cauza în pronunțare asupra exercițiilor invocate de către pârâți referitor la lipsa de calitate procesuală pasivă, admițând aceste excepții în ceea ce privește pe pârâții Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Ministerului Economiei și Comerțului, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Turismului și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și respingând excepția în ceea ce privește pe pârâtul SC SA, conform celor din încheierea de la acea dată, pe baza probelor administrate până la acel moment.

Prin sentința civilă nr.793 din 04 iunie 2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu SC SA.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că pretențiile reclamantei, că nu sunt întemeiate, întrucât reclamanta nu a produs în cauză dovezile cerute de Legea nr.10/2001, în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art.3 alin.1 lit.b invocat de aceasta, respectiv dovada calității de acționar în sens reglementat pe pct.31.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 republicată.

Textul menționat prevede necesitatea depunerii unui extras de pe registrul prevăzut de art.142 pct.1 din Codul comercial, nemodificat în situația în care, s-a susținut calitatea de acționar la o societate, ori acte emise de către autoritățile statului (de exemplu fișa a societății naționalizate, eliberate de Ministerul Economiei și Finanțelor).

Cum o astfel de dovadă nu s-a făcut de către reclamantă, nefiind suficiente actele depuse de aceasta în justificarea calității de persoană îndreptățită, după cum prevede legea, tribunalul a apreciat că acțiunea este neîntemeiată, aceasta fiind respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive de apel:

- în mod greșit prima instanță a înlăturat din cauză exact instituțiile publice abilitate expres de Legea nr.10/2001 (și legile speciale indicate în acțiune) să propună acordarea de despăgubiri, considerând că prezenta acțiune reprezintă o acțiune în revendicarea imobilului Hotel (și/sau a terenului aferent), întemeiată pe art.21 din Legea nr.10/2001, în condițiile în care temeiul de drept a fost indicat expres de apelantă ca fiind art.31 raportat la art.3 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001, deoarece a solicitat exclusiv măsuri reparatorii pentru acțiunile (participațiile) deținute de apelantă și autorii săi la societate comercială hotelieră IH naționalizată de statul comunist.

- referitor la dovada calității de acționar - prima instanță a ignorat cu desăvârșire actele depuse în dovedirea calității de acționar (acte emise de IH în 1946 - 1948, acte transmise în copie legalizată de Arhivele Naționale, acte în care se specifică nu doar calitatea de acționar, ci și cota de participare la capitatul social al apelantei și a autorilor săi), cu motivarea generală că "nu sunt suficiente", apreciind că această dovadă se poate face doar prin fișa întocmită de Ministerul Finanțelor Publice - fișă care rezultă din adresa Ministerului Finanțelor Publice că nu există, "reușind" astfel să respingă acțiunea pe fond sau prin invocarea unei veritabileprobatio diabolica.

Potrivit dispozițiilor art.297 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat apelul pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă de instanță s-a solicitat emiterea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de decizie de acordare a despăgubirilor pentru acțiunile pe care autorii reclamanți le-au avut la IH. Instanța de fond nu a schimbat obiectul dedus judecății și a analizat dacă reclamanta poate fi sau nu persoană îndreptățită să primească despăgubiri pentru acțiunile pe care le-au avut autorii ei. Ca atare, această critică adusă sentinței apelate nu este fondată.

Sentința instanței de fond este însă greșită sub aspectul soluționării excepțiilor lipsei calității procesuale pasive.

Curtea apreciată că pârât în cauză trebuie să fie AVAS, calitate pe care aceasta o avea chiar și anterior adoptării Legii nr.302/2009.

Odată cu adoptarea Legii nr.302/2009, AVAS rămâne singura parte care are calitate procesuală pasivă conform dispozițiilor modificate de art.31 alin.3 din Legea nr.10/2001.

Legea nr.302/2009, modificând o normă de procedură este de imediată aplicabilitate.

Restul persoanelor juridice chemate în judecată în calitate de pârâte, inclusiv SA, nu au calitate procesuală pasivă.

Instanța de fond a stabilit greșit cadrul procesual prin încheierea din data de 13.04.2009, moment de la care în cauză au rămas ca părți: reclamanta și pârâta SC SA, înlăturând din cauză restul pârâților, inclusiv AVAS.

Ca atare, față de pârâta AVAS nu s-a respectat principiul contradictorialității nici în administrarea probelor ulterior datei de 13.04.2009 și nici în soluționarea cauzei, pârâta AVAS nepunând concluzii pe fondul cauzei la termenul de 1.06.2009, când pricina a rămas în pronunțare.

Ca atare, nu se poate reține că prima instanță a soluționat pe fond cauza față de pârâta AVAS, impunându-se desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel care vizează calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, Curtea constată că nu-l poate cerceta pe fond direct în apel în contradictoriu cu intimata AVAS, întrucât față de această pârâtă s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

În consecință, față de considerentele de mai sus, Curtea va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta - reclamantă, cu domiciliul ales la, în B,-,.1B,.A,.4,.18, sector 1, împotriva sentinței civile nr.793 din 04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA, cu sediul în B,-,.7, sector 1, MINISTERUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE, cu sediul în B, nr.152, sector 1, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL TURISMULUI, cu sediul în B,-, sector 1, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI, cu sediul în B, nr.152, sector 1.

Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

.

9 ex./29.04.2010

TB-3 -

Președinte:Andreea Doris Tomescu
Judecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 703/2009. Curtea de Apel Bucuresti