Speta Legea 10/2001. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.84/
Ședința publică din 31 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile civile declarate de reclamanții, domiciliat în P, strada -,.17,.A,.8, județul A, domiciliată în P, strada -,.3,.C,.8, județul A, și de pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI și MUNICIPIUL PITEȘTI-PRIN PRIMAR, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.335 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanții-reclamanți și asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de substituire din data de 31.03.2008, emisă de Baroul A-Cabinet individual, lipsind apelanții-pârâți Municipiul P-prin Primar și Primarul Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-reclamanți, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru apelanții-reclamanți și, susține oral apelul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței, în sensul acordării de despăgubiri și pentru suprafața de 1,2 ha teren intravilan. Din probele administrate în cauză rezultă că pe această suprafață se află, și -
În perioada 1959-1960 autorii apelanților-reclamanți, respectiv și, erau înscriși la rolul agricol cu o suprafață de 1,74 ha, iar în perioada 1961-1962 aceștia au apărut cu o suprafață de 1,2 ha, suprafață pentru care apelanților-reclamanți li s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru care au fost validați.
Solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul de a se acorda despăgubiri și pentru diferența de teren de până la 1,74 ha. Această diferență de teren se află în incinta celor trei societăți și nu a putut fi identificată de expert și precizează că numai Primăria Municipiului P s-a pronunțat cu privire la această diferență de teren.
De asemenea, la solicitarea instanței, arată că nu are cunoștință dacă Primăria Municipiului Paî naintat notificări către cele trei societăți care dețin această suprafață de teren.
Apreciază că, în situația în care această diferență de teren ar fi afectată de construcții, nu ar fi trebuit să se dea o dispoziție numai cu privire la suprafața de 1923, ci ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la întreaga suprafață de 1,74 ha.
Cu privire la apelul formulat de pârâți, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr.7809/109/29.11.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul P prin Primar - solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea parțială a Dispoziției nr.3326/19.10.2006 emisă de pârât și în consecință, să le fie restituite în natură, ori să fie despăgubiți pentru suprafețele de teren de 1,20 ha pe care autorii lor le-au avut în proprietate pe raza municipiului P, cu suma de 1.800.000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la data acordării.
De asemenea, au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilele casă de locuit pe care autorii lor le-au avut în proprietate, situate în P, str.- nr.43 și 45 și care au fost demolate ca urmare a abuzurilor regimului comunist, urmând ca sumele solicitate să fie actualizate la indicele de inflație până la data efectuării integrale a plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au precizat că au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 și a Legii nr.18/1991 pentru terenurile în suprafață de 1,74 ha și cele 2 case ale autorilor lor, situate în municipiul Din terenurile avute în proprietate de autorii lor și, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 3.077 mp. conform proceselor verbale nr.49/11.01.1993 și 1041/22.04.1996, iar prin dispoziția atacată, reclamanții au fost propuși la despăgubiri doar pentru suprafețele de 1.923 mp teren care în prezent este afectată de blocuri de locuințe și de incinta Spitalului Județean A și de 262,28 mp. teren aferent construcțiilor din P, str.- nr.45 și 43.
La termenul din data de 8.03.2007 reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată solicitând despăgubiri în cuantum de 100.000 euro sau echivalentul în lei la cursul zilei pentru suprafața de teren de 1.923 mp.care este precizată în Dispoziția nr.3326/2006 a Municipiului P, pentru diferența de 1,2 ha. au solicitat acordarea în natură a suprafețelor libere, iar pentru suprafața ocupată de construcții au pretins despăgubiri calculate la prețul de circulație al imobilelor în zonă.
Pârâtul Municipiul P - prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată, precizând că, reclamanții fac dovada dreptului de proprietate cu actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1059/8.04.1936 la Tribunalul Județean A - secția
Acesta fiind singurul act depus în dovedirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr.10/2001 în mod corect s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești având în vedere că această măsură reparatorie nu mai este prevăzută de lege.
Pe de altă parte, pârâtul a precizat că prin procesele verbale de punere în posesie nr.49/11.01.1993 și nr.104/22.04.1996 reclamanților le-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3.077 mp. în baza Legii nr.18/1991, astfel încât soluția Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001, în sensul acordării de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale pentru diferența de teren, respectiv 1.923 mp, este pe deplin legală.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară de expert în specialitatea construcții și o expertiză topografică de către exp..
Prin sentința civilă nr.335 din 11 decembrie 2007, Tribunalul Argeșa admis în parte contestația așa cum a fost precizată, a modificat în parte Dispoziția nr.3326/19.10.2006 emisă de Primarul Municipiului P și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale aferente imobilelor preluate în mod abuziv: casă cu trei camere și verandă, casă bătrânească din chirpici, garaj, magazie de lemne și de porci și găini ce au fost situate la adresa din P,--45 în valoare de 81.999 lei, precum și terenul în suprafață de 1.923 mp. valoarea sa fiind echivalentul în lei al sumei de 903.810 euro. A fost menținută în rest dispoziția contestată și obligat pârâtul la 860 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, potrivit adeverinței nr.3465/10.02.2005, a figurat în registrul agricol în perioada 1961-1962 cu un teren în suprafață de 120 ari, iar membrii gospodăriei care erau menționați în aceste evidențe erau, și.
Reclamanții au formulat notificare înregistrată sub nr.126/5954/11.05.2001 prin care au solicitat despăgubiri bănești în temeiul Legii nr.10/2001, iar ulterior au completat această notificare la data de 8.11.2001 prin care au arătat că din totalul de 1,2 ha. teren ce a fost validat pentru reconstituire au primit 3.077 mp. fiind puși în posesie cu procesul verbal nr.49/1993 și nr.1041/1996.
astfel procedura specială reglementată de Legea nr.18/1991 reclamanți au fost validați prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar A nr.105/28.10.1991 pentru suprafața totală de 1,20 ha. astfel cum s- prevăzut în anexa 3 p la poziția nr.90.
Tribunalul nu a reținut apărările reclamanților în sensul că, în mod nejustificat nu s-a avut în vedere că în registrele agricole autorii lor figurau în perioada 1959-1960 cu un teren în suprafață de 1,74 ha. acest aspect neavând relevanță în pricina de față atâta timp cât în urma parcurgerii procedurii prevăzute de Legea nr.18/1991, li s-a validat reclamanților suprafața de 1,20 ha. astfel cum au solicitat-o.
După 1989, în România s-au adoptat mai multe legi reparatorii pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945-1989, prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole fiind Legea nr.18/1991.
Cum, Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989 este, în principal, o lege cu un caracter reparator, generală, urmează a observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim este reglementat de Legea fondului funciar nr.18/1991 republicată și prin Legea nr.1/2000, potrivit celor expres statuate de art.8 alin 1 din Legea nr.10/2001.
Pe de altă parte, Legea nr.10/2001 prevede prin art.24 posibilitatea contestării cuantumului fixat de unitatea deținătoare a imobilului. Prin urmare, rezultă că instanța este competentă să aprecieze și asupra cuantumului despăgubirilor, neexistând nicio prevedere prin care să se interzică stabilirea unei valori reale, chiar dacă ulterior există posibilitatea stabilirii prin legi speciale a unui plafon maxim.
În ceea ce privește însă suprafața de 1.923 mp. precizată în Dispoziția nr.3326/2006 a Primarului Municipiului P, a rezultat că valoarea unui metru pătrat este cuprinsă între 450 și 470 euro, astfel încât, în raport de această ultimă valoare au fost calculate despăgubirile în echivalent.
Cum în dispoziția atacată nu s-a luat în considerate și construcția ce a fost demolată, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul au fost dispuse și măsuri reparatorii prin echivalent pentru casa cu 3 camere și verandă, casa bătrânească din chirpici, garajul, magazia de lemne și cotețul de porci și găini ce au fost situate la adresa din P, str. -, în valoare de 81.999 lei.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, în termen legal, atât reclamanții și, cât și pârâtul Municipiul P, prin Primar.
Reclamanții și au criticat sentința pronunțată de prima instanță pentru aceea că, în mod greșit instanța nu a motivat respingerea capătului de cerere referitor la acordarea în natură sau echivalent a despăgubirilor pentru suprafața de teren de 1,2 ha deși prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada proprietății pentru întreaga suprafață de 1,74 ha. teren cu care autorul reclamanților a fost înscris la rol în perioada 1959-1960.
Se impunea astfel, acordarea de despăgubiri și pentru suprafața de 1,2 ha. teren intravilan, la prețul de 470 euro/mp. așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei și expertiza efectuată.
Pârâtul Municipiul P, prin Primar, a criticat hotărârea instanței de fond pentru aceea că în mod greșit ar fi fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu a contestat măsura prin care s-a dispus evaluarea și nici cuantumul acesteia, ci doar faptul că o astfel de măsură nu-i poate fi opozabilă, întrucât autoritatea competentă în evaluarea și stabilirea cuantumului acestei evaluări este Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În condițiile în care, Legea specială aplicabilă în cauză nu instituie obligația autorității deținătoare de a proceda la evaluarea și stabilirea cuantumului despăgubirilor, ci doar la formularea unei propuneri de acordare a acestor măsuri, plata cheltuielilor de judecată nu putea fi pusă în sarcina pârâtului.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că, apelul reclamanților este fondat, urmând a fi admis, iar apelul pârâtei este nefondat, pentru cele ce urmează a fi redate în continuare.
Potrivit preambulului Dispoziției nr.3326/19.10.2006 emisă de Primarul Municipiului P (3, dosar fond), coroborat cu adeverința nr.3642/18.11.1991 eliberată de Comisia comunală (9) și procesele-verbale nr.49 din data de 11.01.1993 (12, 13) și nr.104 din data de 22.04.1996 (14, 15) din suprafața de 1,2 ha. teren cu care autorul reclamanților a figurat înscris la rolul agricol în perioada de referință 1961-1962, reclamanții au beneficiat de prevederile legii speciale reparatorii nr.18/1991, efectiv, prin punere în posesie, pentru suprafața totală de 3077
Că este astfel, rezultă din însăși notificarea adresată de reclamanți, înregistrată la Prefectura Județului A sub nr.5954/11.05.2001, precizată la data de 08.11.2001 (29, dosar fond), unde reclamanții fac vorbire doar de diferența de 8923 teren, solicitată în temeiul Legii nr.10/2001.
Asupra acestei pretenții s-a pronunțat intimata, reținând în mod corect, prin dispoziția contestată, că 1923 teren sunt afectați de blocuri de locuințe și incinta Spitalului Județean A, prin urmare, pentru această suprafață se cuvine acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Pentru diferența de teren ocupat de - P, A P și P, la care expertul face referire în concluziile sale, în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat, deși este evident că aceasta face obiectul criticii reclamanților împotriva dispoziției contestate, iar pârâta nu a procedat potrivit art.27 din Legea nr.10/2001.
În atare condiții, și văzând susținerile apelanților-reclamanți de la termenul din data de 31 martie 2008, potrivit cărora, aceștia nu au cunoștință dacă Primăria Municipiului Paî naintat notificări celor trei societăți ce dețin această suprafață de teren. se impune schimbarea în parte a sentinței, în sensul să, pentru diferența de teren în suprafață de 7000, asupra căreia pârâta-apelantă nu s-a pronunțat în mod expres, ci doar a susținut că ar fi deținută de alte persoane juridice cunoscute, aceasta să fie obligată a înainta notificarea și documentația aferentă, spre soluționare, potrivit art.27 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, critica apelanților-reclamanți este nefondată.
Prima instanță a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 860 lei, proporțional cu admiterea în parte a acțiunii, potrivit dispozițiilor art.276 Cod procedură civilă.
Aceasta, întrucât nu poate fi reținută culpa pârâtei-apelante pentru aceea că nu ar fi cuantificat despăgubirile cuvenite reclamanților, în acest sens fiind și dispozițiile din Titlul VII al Legii nr.247/2005, prin care s-a reglementat o nouă procedură de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent de către Comisia Centrală, pentru notificările soluționate după data intrării în vigoare a acestei legi.
Pe de altă parte, însă, nici apelul intimatei, vizând greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu îi revine obligația legală de stabilire efectivă a cuantumului despăgubirilor, nu poate fi primit.
Pârâții-apelanți se află totuși în culpă procesuală, în raport cu reclamanții, față de soluția pronunțată de C, de chimbare în parte a sentinței, în sensul că pentru suprafața de 7.000 mp. aflată în deținerea altor persoane, să fie obligat intimatul prin primar să înainteze notificarea și documentația aferentă spre soluționare, acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de contestatorii-reclamanți, va schimba în parte sentința civilă nr.335 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că pentru suprafața de 7.000 mp. aflată în deținerea altor persoane, va fi obligat intimatul, prin primar, să înainteze notificarea și documentația aferentă spre soluționare, acestora.
Va fi menținută în rest sentința.
Se va respinge apelul intimaților-pârâți declarat împotriva aceleași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatorii-reclamanți, domiciliat în P, strada -,.17,.A,.8, județul A și, domiciliată în P, strada -,.3,.C,.8, județul A, împotriva sentinței civile nr.335 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI PITEȘTI și MUNICIPIUL PITEȘTI-PRIN PRIMAR, cu sediul în P,-, județul.
Schimbă în parte sentința, în sensul că pentru suprafața de 7.000 mp. aflată în deținerea altor persoane, obligă intimatul prin primar să înainteze notificarea și documentația aferentă spre soluționare acestora.
Menține în rest sentința.
Respinge apelul intimaților-pârâți.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
/21.04.2008 GM//7 ex./ Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca