Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 27/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 27/2008
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 2: Augustin Mândroc
JUDECĂTOR 3: Daniela Mărginean
Grefier -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 251/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este timbrat ( 7-8), iar recurentul revizuient a depus la dosar concluzii scrise, înscris olograf, în cuprinsul cărora solicită judecarea în lipsă.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 9204/2001 a cărei revizuire se cere, Judecătoria Sibiua admis în parte, în principiu și în fond, acțiunea principală formulată de reclamantul, cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții și, a dispus dezmembrarea imobilului în litigiu, a constatat masa succesorală după defuncta, calitatea de moștenitori ai pârâților, cotele de moștenire și sistarea stării de indiviziune prin formarea a 3 loturi egalizate prin acordarea de sulte.
Prin sentința civilă nr. 1066/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr- a fost respinsă cererea de revizuire a hotărârii menționate mai sus, formulată de revizuientul.
In considerentele sentinței, s-a reținut ca neîntemeiat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 cod procedură civilă deoarece partajarea terenului a fost făcută cu respectarea art. 741 cod civil și art. 673/10 cod procedură civilă, deasemenea neîntemeiat reținându-se și motivul prevăzut de art. 322/1 pct. 2 cod procedură civilă, deoarece revizuientul nu a solicitat pe parcursul judecării cauzei și respectând termenul de prescripție, anularea certificatului de moștenitor contestat sub aspectul faptului că nu face referire la terenuri ci doar la casă.
S-a mai constatat că schița cu amplasarea terenurilor invocată de revizuient nu poartă nici un aviz din partea organelor în drept astfel că soluția pronunțată de instanță în dosarul a cărei revizuire se cere nu ar fi putut fi influențată de așa - zisul "act nou".
Prin decizia civilă nr. 251/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- a fost respins apelul declarat de revizuientul împotriva acestei din urmă sentințe, reținându-se că instanța fondului a constatat în mod corect că în cauză nu se regăsește niciunul din motivele prevăzute de art. 322 cod procedură civilă, care pot duce la retractarea unei hotărâri judecătorești definitive, deci care beneficiază de puterea lucrului judecat.
In ceea ce privește primul motiv invocat, cel prevăzut de art. 322 pct. 1 cod procedură civilă, cum că hotărârea cuprinde dispoziții potrivnice, nu există în speță.
Apelantul apreciază subiectiv că dispozitivul hotărârii atacate cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire întrucât se restrânge deschiderea la stradă pe care o are imobilul pe care el îl folosește. Ori, textul legal se referă la dispoziții care obiectiv nu pot fi puse în executare, fiind potrivnice între ele și nu intereselor uneia dintre părți.
În ceea ce privește actul nou depus de apelant în cadrul cererii de revizuire acesta este în fapt o schiță neavizată de organele de specialitate care, și dacă ar fi fost cunoscută de instanța care a soluționat cauza inițial nu ar fi influențat soluția.
Nici celelalte motive invocate de apelant nu ar putea atrage admiterea acestei căi extraordinare de atac întrucât unele au fost analizate și de instanța de control judiciar în cadrul căilor ordinare de atac, iar celelalte nu se încadrează în dispozițiile art. 322 cod procedură civilă.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs revizuientul susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Mai afirmă că prin hotărârea ce s-a dat de prima instanță aceasta s-a pronunțat asupra unui lucru care s-a cerut sau s-a dat mai mult decât s-a cerut, că hotărârea cuprinde hotărâri potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire, de asemenea că aceasta s-a dat în temeiul unui înscris care nu există.
Arată, totodată, că după pronunțarea hotărârii în dosar era un înscris în baza căruia trebuia pronunțată hotărârea.
In drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 8 și 9 cod procedură civilă, art. 299 - 316 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului arătând că recurentul invocă o serie de motive din cele prevăzute de art. 304 cod procedură civilă fără a le susține explicit și că decizia atacată este motivată pertinent și la obiect.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
Considerentele instanței de apel cuprind răspunsul la motivele de apel invocate iar contrarietatea dintre acestea nu ar putea fi reținută decât în ipoteza în care din unele ar rezulta netemeinicia apelului iar din altele faptul că apelul este fondat, ceea ce nu este cazul în speță, astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod procedură civilă se dovedește a fi nefondat.
In mod corect instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a reținut că în cauză nu se regăsește niciunul din motivele de revizuire prevăzute de art. 322 cod procedură civilă. Sub acest aspect Curtea constată că instanța fondului a respectat principiul disponibilității neacordând mai mult decât s-a cerut, că hotărârea a cărei revizuire se cere nu cuprinde dispoziții potrivnice și că aceasta a avut la bază actele și probele dosarului. In ceea ce privește schița cu amplasarea terenurilor se reține că aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, respectiv nu s-a probat că a fost descoperită după pronunțarea hotărârii, neputând fi prezentată dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și, că, pe de altă parte acesta ar avea caracter determinant, fiind de a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată.
Ca tare, nu se poate susține cu temei că hotărârea tribunalului ar fi fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii sau că este lipsită de fundament legal, astfel că motivul de recursul prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat.
Deși invocă și motivele prevăzute de art. 304 pct. 5,6 și 8 cod procedură civilă, recurentul nu arată în termenul prevăzut de art. 303 pct. 1 raportat la art. 301 alin. 1 cod procedură civilă, în ce constau acestea, raportat la speța dedusă judecății. Cu toate acestea, Curtea, analizând decizia atacată și din perspectiva acestor texte de lege, constată că niciuna din situațiile reglementate de acestea nu se regăsesc în speță.
Pentru considerentele expuse, apreciind că niciunul din motivele de casare sau modificare din cele prevăzute de art. 304 cod procedură civilă nu pot fi reținute ca întemeiate, Curtea, în baza art. 312 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul promovat de revizuient.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul împotriva deciziei civile nr. 251/17 septembrie 2007 Tribunalului Sibiu pronunțată în dosar nr- în contradictoriu cu intimații, și.
Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 25 Ianuarie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
.
Tehn.
2 ex/19.02.2008
-
- /
Președinte:Cristina Gheorghina NicoarăJudecători:Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc, Daniela Mărginean