Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (283/2008)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.342.

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Stere Learciu

JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma

JUDECĂTOR 3: Corina

GREFIER -

***** *****

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.1111 din 12.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - BANCA DE CREDIT ȘI SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru revizuientul, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București - Cabinet Individual, consilier juridic, pentru intimata - Banca de Credit și Promovare SA, în baza împuternicirii de reprezentare juridică nr.-/26.02.2008, emisă de Colegiul Consilierilor Juridici.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței atașarea dosarelor nr.1150/2001 al Judecătoriei Buftea la care sunt atașate dosarele cu numerele 4797/2001 al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă (în care s-a pronunțat decizia civilă nr.2352 A/19.07.2001) și 4169/2001 al Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă (decizia civilă nr.355/06.02.2002).

Curtea acordă cuvântul părților, în principal, asupra excepției tardivității declarării cererii de revizuire, excepție invocată prin întâmpinarea depusă la dosar iar în subsidiar în dezbaterea motivelor cererii de revizuire.

Intimata prin consilier juridic solicită admiterea excepției tardivității formulării cererii de revizuire în raport de dispozițiile art.324 Cod de procedură civilă.

Revizuientul, prin apărător, solicită respingerea excepției și depune la dosar concluzii scrise în acest sens.

Pe fondul cererii de revizuire, revizuientul solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată,

Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de revizuire conform motivelor arătate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA,

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.1111/12.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a admis excepția tardivității contestației în anulare și s-a respins, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul.

Pentru a pronunța prezenta hotărâre, s-a arătat că, neputând fi primită cererea de repunere în termen față de nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege pentru exercitarea ei și văzând că a fost depășit termenul de formulare a contestației în anulare, aplicabil speței, respectiv termenul subiectiv de 15 zile prevăzut de art.319 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă, care s-a împlinit la data de 22.02.2002, excepția tardivității contestației în anulare este întemeiată. De asemenea, în condițiile neprimirii cererii de repunere în termen, excepția tardivității și-ar fi vădit temeinicia și în cazul în care contestația în anulare ar fi fost supusă termenului obiectiv de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii atacate, acest termen limită fiind împlinit la data de 06.02.2003, cu mult înainte de formularea contestației - 02.02.2007.

Împotriva deciziei civile de mai sus a formulat cerere de revizuire revizuientul, în motivarea căreia arată că instanța - Curtea de Apel București - judecând cauza în mod nelegal, reține în pronunțare excepția tardivității, dar numai pe excepție, nedezbătând fondul cauzei, fără să tragă o concluzie asupra efectului și a împrejurărilor privind cauza ului, cauză soluționată definitiv și irevocabil de către instanțele judecătorești pe fond și recurs.

În drept: art.322 alin.1 și 7 Cod procedură civilă, art.1173 cod civil raportat la dispozițiile art.84 Cod procedură civilă.

Intimata depune o întâmpinare la cererea de revizuire prin care solicită admiterea excepției de tardivitate a acesteia întrucât decizia civilă nr.111/2007 atacată cu revizuire, a fost pronunțată la data de 12.06.2007, iar cererea de revizuire a fost depusă la 11.02.2008, deci peste termenul de o lună de la pronunțarea hotărârii, conform art.324 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

La termenul din 19.02.2009 instanța pune în discuția părților, excepția tardivității și rămâne în pronunțare pe acest aspect.

Curtea constată că, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. 2) Excepții nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În ceea ce privește excepția invocată, Curtea constată că revizuientul își motivează cererea sa pe dispozițiile art.322 alin.1 și 7 Cod procedură civilă și art.324 Cod procedură civilă, arată că în cazurile prevăzute de art.322 pct.1, 2 și 7 alin.1 Cod procedură civilă termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct.7 alin.2 de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În cazul de față, decizia civilă s-a pronunțat în recurs la data de 12.06.2007, iar cererea de recurs a fost formulată la data de 11.02.2008, cu mult peste termenul legal de o lună de zile.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită excepția invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția.

Constată ca tardiv formulată de către revizuientul cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr.1111/12.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimata - BANCA DE CREDIT ȘI SA.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - - -

GREFIER

Red.

.

2 ex./10.03.2009

-3 -;

-;

-

Președinte:Stere Learciu
Judecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma, Corina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Bucuresti