Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 466/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 466/2009
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Cismaru
JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru
Judecător - - - președinte secție
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 245/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă asistată de avocat, lipsă fiind intimații pârâți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mandatarul recurentei petente a depus la dosar, înainte de începerea ședinței de judecată, împuternicirea avocațială de reprezentare, conform dispozițiilor instanței de la termenul anterior.
Instanța pune în vedere recurentei ca până la sfârșitul dezbaterilor să achite taxa judiciară de timbru de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,45 lei, datorată pentru recursul promovat în cauză.
Partea prezentă arată că nu mai are cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului, sub rezerva depunerii taxei judiciare de timbru.
Mandatarul recurentei reclamante solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate ca fiind pronunțată de o instanță necompetentă și trimiterea cauzei la Tribunalul Alba ca instanță competentă. Fără cheltuieli de judecată.
Invocă în drept art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. arătând că instanțele fondului, respectiv Judecătoria S și Tribunalul Sibiu, au procedat la judecarea pricinii cu încălcarea competenței materiale, întrucât terenul în discuție se află în localitatea Mai arată că la data formulării acțiunii era în vigoare art. 48 din Legea 1/2009, reclamanta solicitând în mod expres schimbarea temeiului legal art. 48 și 50 din Legea 1/2009. Se impune casarea cu trimitere la Tribunalul Alba ca instanță competentă, pentru rejudecare, considerând valoarea obiectului cererii de chemare în judecată peste 5 mld. lei vechi -acțiunea reclamantei având un singur capăt de cerere și anume obligarea pârâtei prin ministerul d e resort, în speță Ministerul Finanțelor, la plata contravalorii suprafeței de teren preluată fără titlu valabil.
-//-
Instanța, solicită mandatarului recurentei să arate la ce moment a fost formulată precizarea de acțiune privind despăgubirile, respectiv când s-a solicitat în loc de restituirea în natură, acordarea de despăgubiri pentru teren.
Apărătorul recurentei reclamante arată că precizarea de acțiune a fost formulată în anul 2007, la solicitarea instanței de a face dovezi. Cererea de restituire în natură a fost adresată Primăriei S, nu a existat un răspuns la aceasta, motiv pentru care ulterior au solicitat despăgubiri constând în contravaloarea terenului.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
Notă: După dezbateri se depune la dosar taxa judiciară de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,45 lei din partea recurentei reclamante.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr. 880 din 11.12.2008 a Judecătoriei Saf ost respinsă acțiunea civilă promovată sub nr. 1218 din 22.05.2008 de reclamanta în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP A și DGFP Sibiu și municipiul S, prin Primar, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta nu a dovedit depunerea cererii privind retrocedarea imobilelor, parte din imobile nu se mai aflau în patrimoniul antecesorului reclamantei la data decesului acestuia (1950), parte au fost cooperativizate și, ulterior, restituite reclamantei la cerere, reclamanta nu a uzat de procedura specială, instituită de Legea nr.10/2001.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru judecarea cererii sale în condiții de necompetență teritorială, iar fondul cauzei nu a fost soluționat.
Prin decizia nr. 245/2009 Tribunalul Sibiua respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 880/2008 a Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că, în ce privește excepția de necompetență a instanței, aceasta se găsește nefondată, căci defuncții antecesori au domiciliat în M și sunt astfel supuși prevederilor art. 14.pr.civ. competentă să judece acțiunea fiind Judecătoria S, astfel cum s-a întâmplat. Faptul că defuncții au bunuri și în alte părți nu este decisiv, ci hotărâtor este locul decesului.
În ce privește fondul cauzei, în mod evident, instanța l-a soluționat, soluția fiind cea de respingere a cererii. Instanța de fond a motivat pe larg și a explicat considerentele care au determinat soluția, reținând că prin cererea înregistrată sub nr. 256/05.03.1997, reclamanta a solicitat reconstituirea
-//-
dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,15 ha teren, înscris în CF 5352 S, în calitate de moștenitoare după și. Comisia Județeană A, prin Hotărârea nr. 654/2007, a validat propunerea Comisiei Locale și prin adresa nr. 6047/27.02.2007, aceasta a solicitat petentei acordul pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe suprafața de 2,15 ha teren în amplasamentul "-pășune". Deși i s-au trimis reclamantei mai multe adrese pentru a se prezenta în vederea punerii efective în posesie, aceasta nu s-a prezentat.
Prin încheiere dată în camera de consiliu la data de 13 aprilie 1951 de către Judecătoria Rurală M, în temeiul testamentului lăsat de defunctul, decedat la 03.11.1950, s-a dispus împărțirea moștenirii rămase moștenitoarelor legale și testamentare și n.. Imobilele înscrise în CF 497 și 1175 M nr. top. 87, 87, 4972, 3774, 3775 și cele înscrise în CF 3532 S nr. top. 7009/1, 8689/7011, 8690/7010, 8689/7077, 8699/7078, 8700/7079,8701/7080 au fost atribuire moștenitoarei. Din copia foii funciare nr. 5352 S in extenso depusă la dosar (47-52) rezultă că imobilele cu nr. topografice 7011, 7010, 7077, 7078, 7079, 7080 fuseseră dezmembrate anterior anului 1950 (anul decesului lui ), încă din anul 1911, fiind întabulat în favoarea defunctului dreptul de proprietate asupra imobilelor deja dezmembrate, cu nr. top. 7011/2, 7010/2, 7077/2, 7078/2, 7079/2, 7080/2, precum și asupra imobilului nr. 7009/1. Cu privire la aceste imobile s-au efectuat o serie de operațiuni juridice de redezmembrare, iar apoi unele dintre imobile au intrat în proprietatea statului în procesul cooperativizării, altele rămânând înscrise pe vechiul proprietar.
Cu privire la imobilele terenuri trecute în proprietatea statului prin cooperativizare, reclamanta a formulat cerere de reconstituire, care i-a fost soluționată favorabil, atribuindu-i-se acesteia suprafața de 2,15 ha teren (anexa 46), respectiv atât cât au deținut antecesoarele reclamantei, conform extrasului de carte funciară 5352 S (51 și urm.), emițându-se hotărârea nr. 354/03.04.2007, în care figurează reclamanta cu suprafața de 2,15 ha. Această hotărâre nu a fost atacată de către reclamantă. Cererea reclamantei, ca pe cale judecătorească, să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra aceleiași suprafețe, este inadmisibilă.
În ceea ce privește imobilele înscrise în CF 23807 S, 23808 S și 23467 S, nu se face nici o dovadă că acestea au aparținut lui sau ori, din copiile foii funciare nu rezultă faptul că aceste imobile au fost vreodată proprietatea autorilor reclamantei.
Mai mult, chiar dacă imobilele ar fi fost proprietatea antecesoarelor reclamantei și au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, astfel cum susține, fără un titlu valabil, aceasta trebuia să uzeze de dispozițiile legii speciale de reparație, respectiv Legea 10/2001, solicitând după procedura instituită prin această lege, retrocedarea imobilelor. Cum reclamanta nu a făcut nici o dovadă că ar fi fost în imposibilitate să uzeze de procedura
-//-
instituită prin dispozițiile Legii 10/2001, de asemenea, nu probează în nici un fel faptul că imobilele au aparținut autoarelor reclamantei, solicitarea acesteia de a fi obligat pârâtul la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea imobilelor preluate abuziv, s-a apreciat ca neîntemeiată.
Pe cale de consecință, nu numai că a fost soluționat fondul cauzei, ci chiar s-a disecat acțiunea, relevându-se viciile formulării ei și prevăzându-se remedii și soluții. Acțiunea civilă, chiar dacă vizează un anume interes, care există aproape permanent, trebuie să și justifice încălcarea unui drept legitim și nu a unuia virtual sau discutabil. De asemenea, este indicat să nu fie cerute drepturi în paralel, prin proceduri diferite, ci poate succesiv, în situația în care printr-una dintre ele nu s-a obținut câștig de cauză. În prezenta cauză, reclamanta pretinde drepturi deja câștigate și altele, cu privire la care nu are suport probator.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a solicitat casarea deciziei nr. 245/2009 și trimiterea cauzei la instanța competentă, Tribunalul Alba.
În expunerea de motive s-a arătat că cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Saf ost precizată numai cu privire la devoluțiunea succesorală pentru justificarea calității procesuale, dar fără un capăt de cerere cu privire la întabularea recurentei. În fața Judecătoriei S reclamanta a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului Curții de Apel în temeiul art. 22 cod pr. civilă, pentru a se pronunța cu privire la instanța competentă, arătând că, prioritate are art. 13 și nu art. 14 cu privire la devoluțiunea succesorală. Față de art. 25 din Legea 10/2001 competența judecării cauzei aparține Tribunalului Alba.
În drept s-au invocat art. 13, 304 pct. 3, 312 pct. 6 și 274 cod pr. civilă.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Aad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât în speță este incident art. 14 cod pr. Civilă, care stabilește competența teritorială exclusivă a instanței de la cel din urmă domiciliu al defunctului. În cauză nu sunt aplicabile disp. art. 22 referitoare la conflictul de competență deoarece nu suntem în prezența unui astfel de conflict. De asemenea se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, întrucât din certificatul de moștenitor nr. 1726/1992 rezultă că reclamanta este legatar universal al defunctei, astfel că moștenirea acesteia nu are caracter vacant. Pe fondul cauzei s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii, întrucât reclamanta nu a parcurs procedurile speciale prev. de Legea 10/2001, care are prioritate față de dreptul comun, așa cum s-a stabilit prin Decizia 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Secțiile Unite.
Curtea analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin recursul formulat recurenta critică decizia Tribunalului sub un
-//-
singur aspect, acela al necompetenței instanței de fond de a soluționa prezenta acțiune, invocându-se faptul că nu este vorba de o acțiune privind devoluțiunea succesorală.
Susținerea recurentei este nefondată întrucât aceasta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S, să se constate că reclamanta este moștenitoarea legală a defunctei, decedată la data de 6.07.1968, să se constate componența masei succesorale rămase de pe urma acestei defuncte și apoi obligarea "pârâtei" la plata contravalorii suprafeței imobilelor identificate în petitul 2 din acțiune. Pentru termenul din 29.11.2007 reclamanta depune la dosar "precizare și completare de acțiune" prin care formulează alte 5 capete de cerere, toate având ca obiect constatarea calității de moștenitor și constatarea masei succesorale după și ( 39-40, dosar Judecătoria S).
Având în vedere acțiunea inițială și completarea de acțiune, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a considerat că este vorba de o dezbatere succesorală, care potrivit art. 14 cod pr. civilă, se judecă de instanța celui din urmă domiciliu al defunctului, fiind vorba de o competență teritorială absolută și exclusivă, și prin urmare prin sentința civilă nr. 167/2008 Judecătoria Sad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei S, reținând că ultimul domiciliu al defunctelor și, a fost M, jud. Sibiu. Dealtfel, chiar în precizarea de acțiune s-a invocat în drept art. 640-650 cod civil, referitoare la succesiuni.
În fața Judecătoriei S reclamanta a invocat necompetența teritorială a acestei instanțe, însă nu a susținut competența Tribunalului Alba, cum se susține în cererea de recurs, ci competența Judecătoriei S ( 103-104, dosar Jud. S), întrucât terenurile sunt situate pe raza localității S, iar în temeiul art. 13 Cod pr. civilă, competența ar reveni acestei din urmă instanțe. În mod corect a respins Judecătoria S această excepție întrucât petitul principal al cererii vizează stabilirea calității de moștenitor și constatarea masei succesorale, or în cazul în care există conflict între normele prev. de art. 13 și 14 cod pr. civilă ( ambele reglementând cazuri de competența teritorială absolută și exclusivă), are prioritate norma prev. de art. 14, fiind fără relevanță locul unde se află imobilele supuse împărțelii. De asemenea, și prin motivele de apel s-a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei S și respectiv, competența Judecătoriei
În ceea ce privește invocarea art. 22 se constată că acesta nu este incident în cauză, întrucât acest articol presupune existența unui conflict de competență, pozitiv sau negativ, adică două sau mai multe instanțe să se declare deopotrivă competente să judece aceeași pricină, sau dimpotrivă se declară necompetente să judece pricina. Această situație nu este incidentă în cauză, Judecătoria S considerând că nu este competentă, iar Judecătoria S considerând că este competentă să soluționeze cauza, astfel că invocarea art. 22 este lipsită de orice suport legal și chiar formulată abuziv.
-//-
Susținerea recurentei că a solicitat declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalul Alba, încă în fața Judecătoriei S este nefondată și pune în discuție buna credință a reclamantei cel puțin cu privire la acest aspect, din actele dosarelor instanțelor de fond rezultând că s-a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei S și numai în fața instanței de recurs s-a solicitat declinarea în favoarea Tribunalului Alba. În cererea de recurs se arată că aceasta ar fi instanța competentă față de disp. art. 25 din Legea 10/2001, susținere care nu poate fi împărtășită de instanța de recurs. Aceasta deoarece art. 25 nu face nicio referire la instanța competentă, poate recurenta ar fi dorit să invoce art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001 care stabilește competența în favoarea în cazul acțiunilor prin care se atacă decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură. Or, cererea reclamantei nu are un astfel de obiect, ea nu este întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, iar recurenta nu atacă o dispoziție sau o decizie prin care să se fi soluționat o notificare formulată de ea anterior.
Legat de hotărârea 354/3.04.2007 emisă de Comisia Județeană A pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, este nefondată susținerea recurentei în sensul că emiterea acestei hotărâri ar atrage competența Tribunalului în temeiul art. 25 din Legea 10/2001, întrucât reclamanta nu a atacat această hotărâre, o astfel de cerere neformând obiectul litigiului și chiar dacă ar fi atacat-o aceasta nu putea fi făcută în baza Legii 10/2001, ci în baza Legii 18/1991, această din urmă lege prevăzând competența în favoarea Judecătoriei.
Prin urmare, se constată că în mod corect acțiunea a fost soluționată în fond de Judecătoria d e la ultimul domiciliu al defunctului, în temeiul art. 14 cod pr. civilă, instanța fiind sesizată cu o acțiune de stabilire a masei succesorale și a calității de moștenitor, astfel că motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 3 cod pr. civilă.
Cu ocazia dezbaterii cauzei în fond mandatarul recurentei a invocat alte motive de recurs, respectiv cele prev. de art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civ. arătând că instanțele fondului, respectiv Judecătoria S și Tribunalul Sibiu, au procedat la judecarea pricinii cu încălcarea competenței materiale, întrucât terenul în discuție se află în localitatea A mai arătat că la data formulării acțiunii era în vigoare art. 48 din Legea 1/2009, reclamanta solicitând în mod expres schimbarea temeiului legal art. 48 și 50 din Legea 1/2009 și că se impune casarea cu trimitere la Tribunalul Alba ca instanță competentă, pentru rejudecare, considerând valoarea obiectului cererii de chemare în judecată peste 5 mld. lei vechi -acțiunea reclamantei având un singur capăt de cerere și anume obligarea pârâtei prin ministerul d e resort, în speță Ministerul Finanțelor, la plata contravalorii suprafeței de teren preluată fără titlu valabil.
Cu privire la aceste motive de recurs se constată că ele au fost invocate pentru prima dată la termenul din 19.11.2009, deci tardiv față de disp. art. 306 cod pr. civilă, iar pe de altă parte motivarea în fapt nu se
-//-
(continuarea deciziei civile 466/2009 dată în dosar -)
încadrează în motivarea în drept, disp. art. 304 pct. 7 și 9 cod pr. civilă. Apoi invocarea art. 48 și 50 din Legea 1/2009 nu are nicio legătură cu prezenta cauză, aceste articole care sunt din Legea 10/2001 și nu din Legea 1/2009 referindu-se la dreptul chiriașilor la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățiri necesare și utile și la taxele de timbru aplicabile cererilor sau acțiunilor în justiție în baza acestei legi. Oricum este nefirească susținerea mandatarei recurentei referitoare la faptul că la data introducerii acțiunii era în vigoare Legea 1/2009, atâta timp cât acțiunea a fost promovată în anul 2007.
În fine, în legătură cu susținerea referitoare la faptul că valoarea terenurilor fiind de peste 5 miliarde lei vechi ar fi atras competența Tribunalului, se constată că și sub acest aspect motivul referitor la competență este nefondat, întrucât art. 2 pct. 1 lit. b cod pr. civilă, prevede în mod expres că sunt de competența procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, cererilor în materie succesorală, care sunt de competența Judecătoriei, indiferent de valoarea obiectului litigiului.
Pentru toate cele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 cod pr. civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 245/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în speță nefiind incidente niciunul din motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 3, 7 și 9 invocate de recurentă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 245/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red./Tehn. 17.12.2009
7 ex
-,
-
Președinte:Monica Maria CismaruJudecători:Monica Maria Cismaru, Carla Maria Cojocaru
