Uzucapiune. Decizia 144/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.144/2008-R
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de reclamanții și -ambii domiciliați în comuna, sat, nr.58, județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în comuna, sat, nr.55, județul B, împotriva deciziei civile nr.756/A din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr.339 din 3 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr.1111/2005, având ca obiect: uzucapiune.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru recurenții reclamanți- și -ambii lipsă, reprezentanta lor, avocat în baza împuternicirii avocațiale din 31.01.2008, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat și pentru intimatul pârât -personal, reprezentanta sa, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 3 din 7.01.2008, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet de Avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei, achitată prin chitanța seria - nr.31-1-49/31.01.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:
Reprezentanta recurenților reclamanți învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurenților reclamanți susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive formulate de reclamanți și constatarea faptului că au dobândit imobilul în litigiu cu titlu de prescripție achizitivă, cu cheltuieli de judecată. În principal, menționează că, instanța de apel a judecat cauza cu încălcarea prevederilor art.304 pct.1 Cod procedură civilă, având în vedere că a soluționat cauza un complet de doi judecători, în fapt, după cum corect a dispus Înalta Curte de Casație și Justiție în litigii similare, calea de atac aflată la îndemâna celor care cad din pretenții este recursul, astfel, cauza a fost soluționată în mod greșit ca apel deși în realitate, hotărârea primei instanțe ara atacabilă doar cu recurs. Mai mult decât atât, arată că, instanța de apel în mod nefondat a respins toate cererile de probațiune formulate de către recurenții reclamanți, ca nepertinente cauzei, practic cele două instanțe au omis să analizeze fondul cauzei și să dispună asupra acestuia. Pe fondul cauzei, consideră că în mod greșit instanța a reținut că imobilele în litigiu au fost deținute de către antecesorii recurenților în indiviziune, aceasta fiind exclusiv o situație de CF, în fapt, posesiunea a fost exercitată pe amplasamentele care se găsesc și în prezent existând între cele două loturi garduri despărțitoare fixate pe același aliniament cu începere din anul 1930, aspecte pe care au dorit să le probeze cu martori, însă proba nu a fost încuviințată în cauză.
Reprezentanta intimatului pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele din concluziile scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația și chitanța anexată acesteia. În esență solicită a se constata că în mod corect, Tribunalul Bihora soluționat cauza în complet format de 2 judecători, reținând că, calea de atac ce trebuie promovată era apelul și nu recursul, întrucât în materia dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune practica judiciară a instanțelor orădene este constantă și unitară, în sensul că hotărârile instanțelor de fond sunt atacabile întotdeauna cu apel.În ceea ce privește probațiunea solicitată de către reclamanți, apreciază că în mod corect instanțele au respins probele ca fiind neconcludente, câtă vreme, recurenții nu au făcut dovada începerii posesiei lor asupra terenului în litigiu anterior colectivizării și apariției Legilor nr.58 și 59 din 1974, fiind astfel inutilă administrarea de probe referitoare la îndeplinirea posesiei utile, iar pe fond, consideră că în mod corect instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sent.civ.nr.339/3.05.2007. pronunțată de Judecătoria Aleșd s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtului, cu obligarea reclamanților la 350 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului.
Prin considerentele sentinței s-a reținut, în esență, că având în vedere că terenul în litigiu a format obiectul legii fondului funciar, față de dispozițiile art. 1860 și urm. Cod civil, observând că în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art.1890 și urm. Cod civil, prima instanță a apreciat în raport de prevederile textelor legale menționate, că acțiunea formulată apare ca neîntemeiată și a respins-o în consecință.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții reclamanți și solicitând admiterea apelului și pe cale de consecință, să se dispună, în principal, casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea întru totul a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive, cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
Prin decizia civilă nr.756/A din 14 septembrie 2007, Tribunalul Bihorar espins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții și în contradictoriu cu intimatul împotriva sent.civ.nr.339 din 3.05.2007, pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care a păstrat-o în totalitate.
Au fost obligați apelanții la cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei în favoarea intimatului.
Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, porțiunea de teren în litigiu în suprafață de 70 mp este cuprinsă în CF 292. Din înscrierile acestui CF, rezultând că, încă din anul 1931, deci anterior colectivizării, antecesorii intimatului și ai lui sunt coproprietari asupra imobilului cu nr. top 86,87,88,89 și 90. Această stare de indiviziune a fost sistată, pe cale judiciară, abia în anul 2001, prin sentința civilă nr. 911/2001 a Judecătoriei Aleșd (fila-29), rezultând astfel că, în toată perioada cuprinsă între anii 1930 - 2005 (dată la care sentința mai sus menționată a rămas definitivă), antecesorii părților au posedat aceste imobile,
Deci și cei 70 mp din litigiu, în indiviziune, neputându-se stabili cu certitudine asupra cărei părți din imobil sunt proprietari exclusivi, astfel că,instanța de apel a reținut că, posesia nu a fost exercitată sub nume de proprietar.
Nu au fost reținute de tribunal nici susținerile apelanților în sensul că, instanța de fond a apreciat în mod eronat că legea aplicabilă în speță este codul civil, întrucât instituției uzucapiunii i se aplică și prevederile codului civil, a dată cu intrarea în vigoare a L nr.7/1996.
Pe de altă parte, s-a mai apreciat de instanța de apel că, pentru a putea opera uzucapiunea în cazul terenurilor ce au făcut obiect al Legii nr. 18/1991, se cere ca, posesia utilă să fie începută înainte de intrarea în vigoare a Legilor nr.58 și 59 din 1974, ori, reclamanții nu au făcut dovada că posesia lor asupra celor 70. teren ar fi început anterior cooperativizării, deci anterior intrării în vigoare a Legilor nr.58 și 59 din 1974.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs și, solicitând în principal casarea cu trimitere spre o nouă judecare, iar în subsidiar modificarea întru totul a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii introductive.
În motivarea cererii de recurs, sunt învederate următoarele:
-instanța de apel a încălcat prevederile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, soluționând cauza în complet de doi judecători, deși calea de atac era cea a recursului;
-în mod nefondat instanța de apel a respins toate cererile în probațiune ca nepertinente cauzei, ambele instanțe omițând să analizeze fondul cauzei;
-cât privește fondul cauzei, în mod greșit instanța de apel a reținut că imobilele din litigiu au fost deținute de către antecesorii părților în indiviziune, fără a se avea în vedere că practica judiciară a stabilit că este admisibilă o cerere chiar în cazul coproprietarilor în măsura în care se face dovada faptului că posesorul a convertit posesia într-una proprie, exclusivă doar în beneficiul său cu titlu de unic proprietar.
-este inadmisibilă respingerea cererii reclamanților cu motivarea că sunt aplicabile prevederile Legii nr.7/1996 și ale Codului civil, câtă vreme bunul în cauză a făcut obiectul posesiei ascendenților lor anterior datei apariției Legii nr.7/1996.
În drept sunt invocate dispozițiile art.312 alin.5 Cod procedură civilă.
Intimatul prin concluziile formulate prin avocatul său, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Critica recurenților referitoare la incidența prevederilor art.304 pct.1 din Codul d e procedură civilă, nu poate fi primită, astfel în speță, în raport de obiectul pricinii, hotărârea dată în primă instanță de judecătorie era supusă apelului, situație în care compunerea completului investit cu soluționarea acestei căi de atac a fost legală.
În schimb, criticile ce vizează soluționarea procesului de către instanțele anterioare fără a intra în cercetarea fondului, se dovedesc a fi întemeiate, în mod nejustificat instanțele procedând la respingerea probelor propuse de recurenții reclamanți în scopul dovedirii afirmației lor în sensul că ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 70. înscrisă în cartea funciară nr.292 cu titlu de uzucapiune.
Prin hotărârea recurată, instanța a reținut, alături de alte aspecte, faptul că în cazul terenurilor ce au făcut obiectul Legii nr.18/1991, este necesar ca posesia utilă să fie începută înainte de intrarea în vigoare a Legilor nr.58 și 59 din 1974 și că reclamanții nu au făcut dovada că posesia lor a început anterior cooperativizării, ori tocmai pentru dovedirea susținerii privitoare la posesia îndelungată, de peste 70 de ani, a reclamanților, unită cu posesia antecesorilor acestora, afirmată în mod constant atât prin cererea introductivă de instanță cât și ulterior, sub durata desfășurării litigiului de față, au fost solicitate de către titularii de acțiune probe testimoniale și respectiv proba privind expertiza judiciară, probe respinse de către instanțe ca nefiind pertinente cauzei.
În mod greșit li s-a refuzat reclamanților posibilitatea de a produce dovezi în sprijinul temeiurilor inserate în cuprinsul acțiunii în uzucapiune deduse judecății, iar faptul că antecesorii părților litigante au fost, potrivit înscrierilor efectuate în cartea funciară nr.292, coproprietari ai imobilului situat pe numerele topografice 86, 87, 88, 89 și 90, nu este un motiv în considerarea căruia acțiunea în uzucapiune să apară ca fiind nefondată, în condițiile în care reclamanților nu li s-a oferit posibilitatea să-și probeze susținerile, instanța mărginindu-se la a reține că nu s-a putut stabili cu certitudine asupra cărei părți din imobil reclamanții sunt proprietari exclusivi, și aceasta - astfel cum s-a reliefat mai sus - în situația respingerii probațiunii propuse în prezentul litigiu de către titularii acțiunii. În același context, este de subliniat că posesia exercitată de către un coindivizar asupra bunului comun poate deveni utilă atunci când acesta intervertește coposesia în posesie exclusivă, caz în care coindivizarul posesor exclusiv al bunului are posibilitatea să invoce uzucapiunea în condițiile prevăzute de lege, pentru a deveni proprietarul său exclusiv.
Cât privește procesul de sistare de indiviziune la care fac trimitere ambele instanțe, acesta nu a fost finalizat până în prezent prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, aflându-se în cursul judecării cauzei în recurs (a cărui soluționare a fost suspendată, până la judecarea prezentei pricini), iar celălalt litigiu la care s-a făcut, de asemenea, referire - având ca obiect Legea fondului funciar - modul de soluționare a acestuia, în sensul menținerii ca valabilă a titlurilor de proprietate emise pe seama părților litigante, nu este de natură a înrâuri soarta prezentului proces, în care reclamanții tind a obține o hotărâre de stabilire a dreptului lor de proprietate cu titlu de prescripție achizitivă, prin joncțiunea posesiilor, pretinzând că ei și antecesorii lor au folosit terenul din litigiu începând cu anul 1930.
Este necesar totodată, față de apărările formulate de partea intimată, a se face trimitere la Decizia nr.IV pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, în ședința publică din 16 ianuarie 2006, prin care s-a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr.58/1974 și 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Față de considerentele de mai sus, instanța, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va casa decizia tribunalului și va desființa sentința judecătoriei, cauza urmând a fi trimisă pentru o nouă judecare la Judecătoria Aleșd.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312, alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de recurenții și ambii domiciliați în comuna, sat nr.58. jud B în contradictoriu cu intimatul domiciliat în comuna, sat nr.55.jud B, împotriva deciziei civile nr.756/A din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează și admite ca fondat apelul declarat de apelanții și împotriva sentinței civile nr.339 din 3.05.2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o desființează în întregime și trimite cauza spre o nouă judecată la Judecătoria Aleșd.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:6.02.2008
Jud.fond
Jud.apel Fl./
Dact.
Data:12.02.2008
2 ex.
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
