Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 4/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
CAMERA DE CONSILIU
DECIZIA CIVILĂ nr. 4/FM-
Ședința din 21 octombrie 2009
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
PROCUROR -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.1,.7, împotriva sentinței civile nr. 58, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 17 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în Căminul de Persoane Vârstnice, camera 66, cu sediul în C,-, având ca obiectnulitate adopție.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă recurenta reclamantă și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Recurenta reclamantă, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, constatarea nulității adopției și să revină la numele său de fată.
Consideră că se poate constata nulitatea adopției deoarece nu a fost crescută în timpul minorității de tatăl adoptiv - pârâtul din prezenta cauză, iar acesta a recunoscut această situație.
Întrebată fiind de către instanță, recurenta reclamantă arată că avea 27 ani când l-a văzut prima dată pe tatăl adoptiv, adică în anul 1977, când mama sa s-a căsătorit cu el.
Despre interesul avut în a fi adoptată la vârsta de 27 ani, arată că mama sa i-a recomandat în acest sens, având în vedere că, la rându-i, a înfiat pe băiatul pârâtului dintr-o altă căsătorie.
Intimatul pârât, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de recurenta reclamantă. Arată că este de acord ca recurenta să treacă pe numele de fată, având în vedere că el este român, iar ea este de naționalitate. Mai mult, locuiește la Căminul de Persoane Vârstnice și nu primește ajutor din partea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Consideră că la momentul încheierii adopției au fost respectate toate condițiile și legislația în vigoare.
Instanța fiind lămurită asupra cauzei rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 01.10.2008, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând nulitatea adopției încuviințată în anul 1984, cu consecința revenirii sale la numele de familie avut anterior, anume,.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data la care a fost adoptată de către pârât avea vârsta de 27 de ani și că în realitate nu a fost crescută de către adoptator pe perioada minorității, neexistând temeiuri pentru a se încuviința această adopție.
S-a mai susținut că între adoptat și adoptator există o diferență mai mică de 18 ani, fiind încălcate prevederile legale în acest sens.
Reclamanta a arătat precizat că, în fapt, mama sa l-a cunoscut și s-a căsătorit cu pârâtul adoptator când reclamanta avea 24 de ani, astfel cum reiese din certificatul de căsătorie al acestora.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare; totuși, legal citat și prezent în instanță la termenul din 4.11.2008, a precizat că este de acord cu acțiunea.
Prin sentința civilă nr. 328/19.05.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reținând că în cauză nu s-a constatat încheierea adopției împotriva interesul minorului înfiat/adoptat și nici la încălcarea normelor de fond și de formă prevăzute imperativ de lege pentru această procedură.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 134/15.08.1984 a fostului Consiliu Popular al Mun. C - Comitetul Executiv a fost încuviințată înfierea cu efecte depline a numitei, născută la data de 27.01.1957 în mun. C, fiica lui și ( ), de către înfietorul, născut la data de 28.07.1939 în localitatea, jud.
Actul a menționat că își păstrează calitatea de mamă a adoptatei; s-a consemnat că înfierea a fost încheiată la cererea pârâtului, înregistrată sub nr. 4566/1984 și că au fost avute în vedere prevederile art. 73 și 79 Codul familiei.
Tribunalul a observat că documentația care a stat la baza adopției cuprinde cererea formulată de înfietorul la 25.06.1984, prin care solicită încuviințarea adopției fiicei soției sale, cu mențiunea că înfiata se află în întreținerea și îngrijirea sa încă din anul 1977, consimțământul autentificat sub nr. 6347/25.06.1984 la fostul notariat de Stat Jud. C de către mama reclamantei, care atestă că înfietorul a crescut-o pe fiica sa încă de la vârsta de 13 ani, consimțământul autentificat sub nr. 3187/5.04.1984 la Notariatul de Stat Jud. C, dat de către reclamanta cu privire la înfierea cu efectele unei filiațiuni firești, cu mențiunea că înfietorul a întreținut-o și a îngrijit-o de la vârsta de 15 ani, actele de stare civilă, referatul autorității locale cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru înfiere, ancheta socială datată 3.07.1984, precum și declarația dată de numiții și și autentificată sub nr. 6334/25.06.1984, prin care aceștia confirmă că înfiata a fost întreținută, îngrijită și crescută din timpul minorității de către.
Această situație a îndreptățit tribunalul să considere că susținerile reclamantei referitoare la încălcarea unei norme imperative în stabilirea măsurii sunt nefondate, întrucât înscrisurile existente în dosarul constituit conform legii infirmă că între înfiat și înfietor nu ar fi existat cazul special reglementat prin art. 67 teza a II-a Codul familiei, precum și a motivelor temeinice care au condus la aplicarea art. 68 alin. 2 Codul familiei - anume, faptul că înfietorul era căsătorit cu mama înfiatului, iar stabilirea relațiilor corespunzătoare unei filiații firești ar fi înlăturat incidența normei cu caracter general reglementate prin alin. 1 al art.68.
De asemenea, tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei, conform cărora în timpul minorității sale nu a fost crescută de către adoptator (pretenție rezultând din momentul încheierii căsătoriei acestuia cu mama sa) considerând că acest aspect nu are vreo forță probantă în acest context, în contra declarațiilor autentice date la data încheierii adopției care nu ar fi putut înlăturate prin simple declarații testimoniale.
Împotriva acestei sentinței a formulat recurs reclamanta, prin care a criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate solicitând, în baza art. 3041. pr. civ. casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța.
În motivarea căii de atac s-a arătat că adopția este nulă deoarece nu a fost crescută de către adoptator în timpul minorității, lucru recunoscut chiar de către acesta; astfel se impune a luarea interogatoriului pârâtului, față de faptul că era de acord cu admiterea acțiuni și constatarea nulității adopției.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurentă raportat de situația de fapt reținută de instanța de fond, curtea constată că recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Astfel, după cum în mod corect a constatat tribunalul, acțiunea privea o cerere de constatare a nulității absolute a unei adopții încheiate în anul 1984 sub imperiul Legii nr. 4/1953 (Codul familiei al ) în baza art. 66-85 (texte abrogate prin Legea nr. 11/1990).
Având în vedere că nulitatea este acea sancțiune de drept civil care lipsește actul de efecte contrarii dispozițiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă, rezultă că, în mod corect, la analiza pretinselor cauze de nulitate invocate de reclamantă, tribunalul s-a raportat la aceste prevederi legale dată fiind și incidența principiuluitempus regit actum.
Dintre condițiile prevăzute de lege pentru înfiere: încheierea adopției numai în interesul celui adoptat - art.66 Codul familiei; adopția unui major doar dacă a fost crescută pe timpul minorități de adoptator - art. 67 alin.1; încuviințarea adopției numai dacă între părți există o diferență de cel puțin 18 ani și doar pentru motive temeinice când diferența este mai mică - art. 68 Codul familiei; interdicția adopțiilor succesive - art.69; consimțământul părților - art.70, reclamanta a pretins încălcarea a două cerințe esențiale: încălcarea prevederilor art. 67 Codul familiei - la data adopției era majoră și nu fusese crescută de adoptator, respectiv art. 68 Codul familiei - diferența de vârstă dintre părți este mai mică de 18 ani și nu există nici o situație excepțională care să justifice înfierea când diferența e mai mică.
În privința primei cauze de nulitate, în mod just a considerat tribunalul că nu există nici un fel de probe - din epoca încuviințării adopției - care să confirme că nu a fost crescută de pârât.
Reclamanta este născută la 27 ianuarie 1957 și, după cum au afirmat persoane ale căror declarații au stat la baza adopției (persoane care erau vecini cu mama reclamantei de peste 20 de ani), pârâtul a crescut-o pe reclamantă din anul 1970, deci când reclamanta avea vârsta de 13 ani; această situație a fost constatată și de comisia care a întocmit ancheta socială la domiciliul părților.
În mod corect a considerat tribunalul că data încheieri căsătoriei dintre mama reclamantei și pârât - anul 1981 - nu are relevanță asupra situației creșterii reclamantei pe timpul minorității sale de către pârât, cunoscut fiind că încheierea unei căsătorii este, în mod obișnuit, precedată de o perioadă (ce poate fi mai lungă sau mai scurtă) în care viitorii soți se pot cunoaște și stabili între ei relații care în viitor să stea la baza unei familii închegate.
Referitor la acordul exprimat de pârâț în fața instanțelor (inclusiv a curții) prin care se declară în favoarea admiterii acțiunii reclamantei și indirect la solicitarea reclamantei de administrare a probei cu interogatoriu, curtea consideră că această poziție procesuală nu este de natură - prin ea însăși - să conducă la constatarea nulității adopției.
Mărturisirea - fie cea făcută spontan, fie cea determinată în urma administrării probei cu interogatoriu - este recunoașterea de către o parte a unui fapt pe care partea potrivnică își întemeiază o pretenție sau o apărare și este de natură să producă consecințe juridice împotriva autorului ei.
Deși mărturisirea este admisibilă, în principiu în toate materiile, totuși instanța trebuie să ignore recunoașterea ori de câte ori, prin admiterea ei s-ar eluda dispozițiile legale ori s-ar putea ajunge la pierderea unui drept la care nu se poate renunța ori care nu poate face obiectul unei tranzacții.
Trecând peste faptul că "acordul" pârâtului nu privește admiterea situației invocate de reclamantă în acțiune (ci are ca sursă considerente total străine acestora, precum împiedicarea de a-i purta numele pe viitor) astfel că nu ar putea fi considerată o mărturisire, curtea consideră că, în materia nulității adopției o astfel de probă nici nu poate fi admisă.
Concluzia reiese din natura juridică complexă a actului adopției, ce necesită (și în prezent, dar și în trecut conform prevederilor legale indicate) o multitudine de operațiuni juridice, dintre care ultima adică încuviințarea de instituția competentă (actual instanța de judecată, în precedent autoritatea tutelară) le desăvârșește pe celelalte.
Adopția presupune două tipuri de acte: ale părților din actul de adopție și ale autorității competente, ambele deopotrivă de importante, fără a supraevalua actul judiciar/administrativ, dar nici actele părților; or, considerarea că, doar prin "recunoașterea" părții se poate ajunge la desființarea unei adopții, ar însemna să se acorde preponderență actelor părților și transformarea adopției într-un act pur de dreptul familiei, deși doar împreună actele părților și cele ale autorităților valorează adopție.
De aceea, incluzând un interes public evident care se subordonează considerentului interesului superior al copilului, adopția nu poate fi desființată/anulată prin simplul acord al părților implicate; de altfel, vechea reglementare (art.81-85 Codul familiei) condiționa desfacerii adopției doar de interesul adoptatului, interes care, la fel ca și în cazul încuviințării, trebuie să fie exclusiv unul moral și nu material.
Referitor la cea de a doua cauză de nulitate - diferența dintre părți mai mică de 18 ani - curtea consideră că, în mod temeinic, cererea a fost respinsă și pentru aceasta.
Într-adevăr, având în vedere datele de naștere ale părților (27 ianuarie 1957 și, respectiv, 28 iulie 1939 pârâtul), condiția prevăzută de art. 67 alin.1 Codul familiei nu era îndeplinită.
Totuși perioada lipsă foarte mică (doar șase luni), precum și momentul la care s-a încuviințat înfierea - în anul 1984, destul de îndepărtat de epoca în care reclamanta împlinise vârsta de18 ani - după ce se reținuse că pârâtul o crescuse pe fată din anul 1970 (deci mai bine de 14 ani), a permis autorității tutelare, după cum s-a constatat în referatul de anchetă socială, să concluzioneze că sunt îndeplinite toate condițiile pentru adopție.
S-a valorificat astfel, în mod just, posibilitatea conferită de art. 68 alin. 2 Codul familiei, interesul copilului, legitimând luarea măsurii, în considerarea facultății conferite de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în C,-, -.A,.1,.7, împotriva sentinței civile nr. 58, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 17 martie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în Căminul de Persoane Vârstnice, camera 66, cu sediul în C,-, având ca obiectnulitate adopție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. hot. jud. fond
Red. hot. jud. recurs /08.01.2010
Tehnored. gref. /2 ex./11.01.2010
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici, Gabriel Lefter
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 11/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 241/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
