Divort. Decizia 103/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 103/2009
Ședința publică din 5 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și pârâtul împotriva deciziei civile nr. 101/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, având ca obiect divorț.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5 Octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în deliberare față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1942 din 16.09.2008 a Judecătoriei Mediașa fost admisă în parte acțiunea civilă promovată sub nr. 1440 din 12.05.2008 de reclamanta în contradictoriu cu intimatul, dispunându-se desfacerea căsătoriei părților din culpa exclusivă a intimatului, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior, au fost respinse celelalte cereri, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că vinovat de destrămarea relațiilor de căsnicie este intimatul, care este agresiv fizic și verbal cu reclamanta, alungând-o din domiciliu și distrugând bunurile comune ale părților. Cum cererea de păstrare a numelui nu este argumentată, a fost respinsă, iar cererea privind ajutorul material nu poate fi admisă căci bolile invocate de reclamantă sunt oarecum frecvente la această vârstă, iar ele nu au necesitat încadrarea într-un grad de invaliditate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru respingerea cererii privind păstrarea numelui din căsnicie, justificată de dorința de a avea același nume cu cel al copilului rezultat din relația de căsătorie, și pentru neacordarea unei contribuții de întreținere lunară, căci a arătat insuficiența veniturilor sale lunare, starea de boală și incapacitatea de muncă, ca și nivelul veniturilor intimatului, care sunt mult superioare celor ale sale.
Prin decizia civilă nr. 101/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta, a fost schimbată sentința atacată în sensul că a fost admisă în tot acțiunea reclamantei și în consecință s-a încuviințat ca reclamanta să păstreze numele dobândit prin căsătorie. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei o contribuție lunară de întreținere în sumă de 175 lei începând cu data de 12.05.2008 și până la încetarea stării de nevoie. S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate iar pârâtul intimat a fost obligat să plătească reclamantei apelante suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
S-a apreciat că apelul este fondat și, întemeiat pe prevederile art. 296 și următoarele pr.civ. va fi admis, cu schimbarea sentinței în sensul admiterii în tot a acțiunii, încuviințarea ca reclamanta să păstreze numele dobândit prin căsătorie și obligarea intimatului la contribuție de întreținere lunară către apelantă în sumă de 175 lei, începând cu data promovării acțiunii și până la încetarea stării de nevoie, pentru următoarele considerente.
În ce privește numele, prevederile art. 40(2) teza II fam. permit ca, pentru motive temeinice, învoirea de a păstra numele să fie dată și peste voința părții. În situația de față, apelanta a invocat sentimentul de familie, dorința de a avea același nume cu copilul rezultat din căsnicie, foarte atașat mamei, argumente care au greutate juridică și sentimentală, în situația în care societatea apreciază din ce în ce mai mult relațiile familiale și se pune accent tot mai mult pe sentimentul de familie și de neam.
Instanța, văzând modul în care a fost susținută culpa în destrămarea căsătoriei, atestând că vina principală aparține pârâtului, care și-a neglijat familia, manifestându-se indiferent cu soția și copilul sau agresiv, pe fondul consumului de alcool, în raport cu conduita corectă a apelantei, cunoscând faptul că orice boală fizică este determinată de problemele emoționale ale persoanei și concluzionând în sensul că problemele de viață și emoționale pe care le-a suportat apelanta sunt apte să producă sau să accentueze o boală sau mai multe boli fizice, văzând și faptul că apelanta nu prestează muncă și nu realizează venituri din cauze neimputabile ei, va aprecia cererea de ajutor material ca fondată întemeiat pe prevederile art. 86 și următoarele fam și aceasta a fost admisă ca atare. Cuantumul stabilit a respectat venitul lunar pe ultimele 6 luni ale intimatului (1577 lei, media lunară), posibilitățile de plată ale acestuia și starea de nevoie a apelantei, care este bolnavă și nu poate presta muncă salariată.
A în culpă procesuală, în termenii art. 274.pr.civ. intimatul a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri în termen și motivate reclamanta și pârâtul.
Reclamanta a solicitat în baza art. 312 al. 1, 2, 3 și 4.civ.Cod Penal admiterea recursului, modificarea parțială a deciziei civile atacate și rejudecând cauza, a se majora cuantumul contribuției lunare de întreținere la care pârâtul a fost obligat în favoarea sa. A solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea recursului se invocă disp. art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal arătându-se că decizia atacată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a disp. art. 94.fam. Se arată că suma pe care instanța de apel a stabilit-o drept contribuție de întreținere în sarcina pârâtului este prea mică raportat la veniturile acestuia, atâta timp cât a constatat că se află în nevoie și nu poate presta muncă salarială.
Prin recursul său pârâtul a solicitat admiterea acestuia conform art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, modificarea deciziei atacate și menținerea sentinței nr. 1942/2008 a Judecătoriei Mediaș.
În motivarea recursului pârâtul arată că în mod greșit instanța de apel a stabilit o contribuție de întreținere în sarcina sa și în favoarea reclamantei atâta timp cât s-a dovedit că desfacerea contractului de muncă a reclamantei s-a datorat disponibilizării și nu motivelor medicale sau a culpei sale.
În mod greșit instanța de apel a considerat că motivul invalidității s-a datorat căsătoriei și culpei sale, atâta timp cât în decizia de pensionare a reclamantei se specifică că invaliditatea s-a datorat unei boli obișnuite.
Al doilea motiv al recursului declarat de pârâtul privește păstrarea numelui de către reclamantă. Recurentul arată că în mod greșit instanța de apel a decis ca reclamanta să-și păstreze numele dobândit în urma căsătoriei, nefiind îndeplinite cerințele art. 40 din fam. în speță neexistând motive temeinice care să justifice admiterea acestui capăt de cerere.
Curtea de Apel examinând recursurile declarate de reclamanta și pârâtul prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că recursul pârâtului este fondat sub aspectul celui de-al doilea capăt al cererii iar recursul reclamantei este nefondat, din următoarele considerente:
Conform art. 40 din fam. la desfacerea căsătoriei soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei. La aliniatul 2 al aceluiași articol, teza ultimă, se arată că pentru motive temeinice instanța poate să încuviințeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soți.
Motivele invocate de către reclamanta pentru păstrarea numelui dobândit în urma căsătoriei nu sunt apreciate de către C ca fiind temeinice. Reclamanta a invocat ca motive: necesitatea de a avea același nume cu fiul său major cu care gospodărește; durata mare a căsătoriei pe parcursul căreia a fost cunoscută sub acest nume.
În mod greșit instanța de apel a apreciat aceste motive ca temeinice și a încuviințat ca și pe viitor reclamanta să poarte numele dobândit prin căsătorie. În fapt motivele invocate de reclamantă nu sunt de natura celor considerate a fi temeinice. Existența unui fiu nu justifică păstrarea numelui, cu atât mai mult cu cât acesta este major. Nu s-a dovedit că reclamanta recurentă ar fi prejudiciată în vreun fel dacă nu și-ar păstra numele dobândit prin căsătorie, astfel că sub acest aspect recursul pârâtului este fondat.
În ce privește contribuția de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea reclamantei, aspect contestat de ambele părți, pârâtul sub aspectul obligării la o asemenea contribuție și reclamanta sub aspectul cuantumului ce a fost stabilit, Curtea constată că potrivit art. 41 al. 2 din fam. soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei.
Din probele existente la dosarul cauzei se constată că reclamanta recurentă se află în situația unei incapacități de muncă, survenită în timpul căsătoriei, chiar dacă incapacitatea a survenit în urma unor boli obișnuite. De asemenea - având în vedere cuantumul mic al pensiei sale, se află în nevoie.
Ca urmare, recurenta are dreptul la o contribuție de întreținere din partea soțului, în cauză fiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 41 al. 2 din fam.
Argumentul pârâtului că incapacitatea de muncă a reclamantei nu s-a datorat căsătoriei nu are relevanță, legea neimpunând existența vreunei culpe din partea celuilalt soț, ci doar existența incapacității de muncă și a stării de nevoie, aspecte dovedite de către reclamnata recurentă.
Referitor la cuantumul acestei pensii de întreținere, la aliniatul 3 al art. 41.fam. se arată că întreținerea datorată potrivit disp. al. 2 poate fi stabilită până la o treime din venitul net din muncă al soțului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti.
Curtea apreciază că suma stabilită de către instanța de apel drept contribuție de întreținere în favoarea recurentei reclamante este corectă. Susținerile recurentei că nevoile sale ar fi mai mari datorită faptului că că întreține locuința bun comun al soților și că plătește ratele de la bancă ale pârâtului, nu pot fi luate în considerare pentru majorarea contribuției de întreținere. Contribuția de întreținere se plătește în considerarea unei nevoi personale ale persoanei aflate în incapacitate de muncă, iar nu a cheltuielilor cu imobile sau alte datorii rezultate în urma căsătoriei.
Recurenta realizează venituri din pensie iar contribuția de întreținere este un ajutor material personal, nefiind obligatoriu ca această contribuție să fie stabilită la o treime din veniturile nete ale celui obligat la întreținere.
Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal va fi admis ca fondat recursul pârâtului în limitele arătate iar recursul reclamantei va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva Deciziei civile nr. 101/A din 23 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă și în consecință:
(continuare minuta deciziei civile nr. 103/2009)
Modifică în parte hotărârea atacată numai sub aspectul numelui pe care îl va purta în viitor reclamanta și rejudecând cauza în aceste limite, dispune ca aceasta să revină la numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de "".
Menține în rest celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva aceleiași hotărâri civile.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/2.11.2009
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 113/2008. Curtea... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 759/2009. Curtea de... → |
|---|
