Situație juridică minor. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 102/2009
Ședința publică din 6 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de către pârâtul reclamant reconvențional și reclamanta pârâtă reconvențională împotriva deciziei civile nr. 15/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- având ca obiect situație juridică minor.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 5 Octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 2186/2008 pronunțată de Judecătoria Hunedoaras -a respins acțiunea civilă principală formulată de reclamanta - împotriva pârâtului având ca obiect hotărâre care ține loc de consimțământ și stabilire domiciliu minoră.
S-a admis cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional împotriva pârâtei reconvenționale - și în consecință;
S-a dispus reîncredințarea la reclamantul reconvențional a minorei -, născută la data de 27.12.2001.
Nu s-a stabilit pensie de întreținere și nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr. 2967/2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosarul civil nr. 3322/2004, minora rezultată din raporturile de căsătorie ale părților a fost încredințată spre creștere și educare reclamantei -pârâtă reconvențională - ( fostă ).
La acea dată instanța care a încredințat minora a avut în vedere faptul că minora locuia împreună cu mama la bunicii materni,iar aceștia, în perioada în care reclamanta era plecată la serviciu, se puteau ocupa de minoră.
Fără putință de tăgadă, este aspectul că în prezent starea de fapt s-a modificat radical.
Din luna noiembrie 2006, reclamanta a plecat la muncă în Spania iar minora a rămas în grija exclusivă a bunicilor materni care s-au ocupat de creșterea și educarea minorei.
Pârâtul a participat activ la creșterea și educarea minorei și, mai mult, s-a implicat afectiv în viata acesteia.
Însăși martora reclamantei, și care a locuit la reclamanta când a fost în Spania, recunoaște că în calitatea sa de îngrijitoare la grădinița pe care o frecventa minora, l-a văzut în repetate rânduri pe pârâtul-reclamant reconvențional cum o aduce pe minoră la grădinită sau cum își petrece cu acesta timpul liber.
Prin urmare, faptul susținut de reclamantul reconvențional că, împreună cu părinții reclamantei, cu care a colaborat pozitiv, s-au ocupat de creșterea și educarea minorei, nu poate fi înlăturat.
Mai mult, susținerile reclamantei, din cererea principală precum și din petitul întâmpinării nu au găsit corespondență în realitate( fila 87-88 dosar).
Oricum, relevant în acest moment pentru instanță este interesul minorei și nimic altceva.
Aceasta este la vârsta primilor pași în învățământul școlar, a urmat cursurile învățământului preșcolar la o instituție preșcolară din H unde, fiind la vârsta primelor percepții despre realitatea înconjurătoare, și-a format universul de afectivitate și prieteni.
Ori, a rupe un copil de mediul său, la o vârstă atât de delicată și a-l duce într-o lume pe care nu o cunoaște, și care trăiește după reguli adânc înrădăcinate în spiritul colectiv al fiecărui popor, deci și în copiii săi, nu poate să nu reprezinte o schimbare radicală a condițiilor prezente, față de cele avute în vedere de instanța care s-a pronunțat inițial asupra măsurii de încredințare a minorei.
Mai mult instanța a apreciat că nu este în detrimentul minorei ca aceasta să rămână în grija efectivă a reclamantului reconvențional, care s-a dovedit un adevărat părinte, dacă această schimbare de măsură de încredințare va avea un impact mai redus asupra minorei decât mutarea sa într-un mediu care îi este străin.
Este adevărat că reclamanta - pârâtă reconvențională susținut și dovedit, iar autoritățile spaniole au confirmat faptul că aceasta dispune de condiții corespunzătoare de locuit și are o activitate, însă nu este de înlăturat și aspectul că, de fapt, aceasta este în posesia unui document care probează șederea sa legală în Spania și că este autorizată să lucreze în cont străin până la data de 11.05.2009( fila 51-56 dosar).
Așa fiind și față de disp. art. 44 cod fam. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală și s-a admis cererea reconvențională.
Nu s-a stabilit pensie de întreținere în sarcina reclamantei cu motivarea ca aceasta nu a solicitat.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta - pârâta reconvențională -, în termen, motivat, legal timbrat ( 2 și 6), solicitând astfel, cum l-a precizat (27) schimbarea ei în sensul admiterii acțiunii principale și respingerii capătului principalul cererii reconvenționale privind reîncredințarea minorei iar în ce privește capătul subsidiar al cererii reconvenționale privind modificarea programului de vizitare a minorei stabilit prin sentința civilă nr. 2967/2004 a Judecătoriei Hunedoara, a arătat că este de acord cu admiterea lui dar cu precizările făcute la instanța de fond.
În motivarea apelului, s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
1.Soluția se întemeiază exclusiv pe probele propuse de pârât (martorul ), și nu ia în considerare celelalte probe cum sunt declarația martorei, concluziile anchetei sociale, înscrisurile de la dosar.
Astfel, din probe rezultă că pârâtul nu este în măsură să-i asigure minorei un trai decent, având condiții locative modeste, mijloace materiale mici și instabile.
A mai arătat că pârâtul nu a dovedit că s-au modificat substanțial condițiile avute în vedere la pronunțarea sentinței de încredințare.
Din probe rezultă că ea, chiar dacă a plecat în Spania, nu a abandonat-o pe minoră, s-a interesat de aceasta, de nevoile ei materiale, a revenit în țară ori de câte ori a avut posibilitatea, a dus-o pe minoră în concediu. În prezent ea are o situație materială bună, condiții locative bune, un domiciliu stabil, iar din luna august 2008 minora se află în îngrijirea și supravegherea ei efectivă. Este foarte atașată de ea, este înscrisă la școală în clasa I în Spania, s-a integrat foarte bine în colectiv, iar apelanta se ocupă de minoră.
2.Soluția primei instanțe nu se întemeiază pe probe concrete.
La reîncredințarea copilului în temeiul disp. art. 44 cod familiei trebuie să se țină seama de interesul superior al acestuia, care în prezent este mai bine ocrotit la mamă.
Nu s-a dovedit că lăsarea minorei în grija reclamantei ar avea consecințe dăunătoare asupra creșterii și dezvoltării acesteia, nu s-a dovedit că mama este un părinte iresponsabil, ci, dimpotrivă a făcut tot ce i-a stat în putință să asigure minorei siguranța materială și morală de care are nevoie.
Prin întâmpinare (18, intimatul a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
Prin decizia civilă nr. 15/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă a admis apelul introdus de reclamanta -pârâtă reconvențională, a schimbat în parte sentința atacată după cum urmează:
A admis în parte acțiunea civilă introdusă de reclamanta împotriva pârâtului și ca urmare a suplinit consințământul pârâtului pentru ca minora, născută la data de 27.12.2001 să-și stabilească domiciliul alături de reclamantă în Spania, Calle Novas de, 101 ().
A respins ca rămas fără obiect capătul de acțiune privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de consințământul pârâtului pentru ca minorei să i se întocmească pașaport și să poată circula în străinătate însoțită de mama sa.
A respins capătul principal al cererii reconvenționale formulate de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantei-pârâte reconvenționale privind reîncredințarea minorei spre creștere și educare pârâtului-reclamant reconvențional.
A admis capătul de cerere subsidiar al cererii reconvenționale și ca urmare a modificat modalitatea de exercitare a drepturilor părintești stabilită prin sentința civilă nr. 2967/2004 pronunțată de Judecătoria Hunedoara (dos.3322/2004) după cum urmează:
A obligat pe reclamanta-pârâtă reconvențională s-o aducă pe minoră în România la domiciliul pârâtului-reclamant reconvențional în fiecare an în timpul vacanței de vară în perioada 15 iunie -30 iulie și în prima săptămână din vacanța de iarnă și să vină după minoră la expirarea acestor perioade.
Au fost menținute dispozițiile sentinței atacate cu privire la cheltuielile de judecată.
A fost obligat intimatul să plătească apelantei 1509,15 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către instanța de apel, cu referire la probele administrate cauzei că, susținerile apelantei reclamante sub aspectul reîncredințării minorei tatălui, pârâtului intimat, sunt fondate, în contextul în care mama dispune și în prezent de condiții materiale bune, prezintă garanții morale că-i va putea asigura minorei buna creștere și educare, manifestă preocupare în acest sens, fiind deci în interesul minorei ca ea să rămână în continuare încredințată mamei spre creștere și educare.
În ce privește capătul de cerere din acțiunea introductivă de instanță privind suplinirea consimțământului pârâtului pentru ca minora să-și stabilească domiciliul la mamă, instanța de apel l-a apreciat ca fondat, raportat la împrejurarea că minora a fost încredințată prin hotărâre judectaorească spre creștere și educare mamei și la dispozițiile art. 37 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și art. 29 din HG. Nr. 94/2006 privind aprobarea normelor metodologice de apliacre a Legi nr. 248/2005, precum și dispozițiile art. 8 alin. 1 din Convenția europeană drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Capătul din acțiunea principală privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de consimțământ al pârâtlui pentru ca minora să i se întocmească pașaport și să poată circula în străinătate însoțită de mama sa, Tribunalul l-a respins ca rămas fără obiect.
În ce privește capătul subsidiar al cererii reconvenționale privind modalitatea de vizitare a minorei, Tribunalul a reținut că în precizarea cererii de apel reclamanta a fost de acord cu admiterea capătului subsidiar al cererii reconvenționale, însă cu precizăriele făcute la instanța de fond și că nu i se poate pretinde pârâtului să facă cheltuieli suplimentare și să se deplaseze în Spania pentru aod uce pe minoră, astfel că se impune admiterea acestui capăt de cerere din acțiunea reconvențională și modificarea modalității de exercitare a drepturilor părințești stabilite prin sentința civilă nr. 2967/2004 a Judecătoriei Hunedoara.
În ce privește cheltuielile de judecată în apel, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 274 Cod pr.civ. și înscirsurile depuse la dosar, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamanta pârâtă reconvențională, precum și pârâtul reclamant reconvențional, ambii criticând-o pentru nelelgalitate și netemeinicie, recurenta reclamantă solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei atacate numai sub aspectul modalității de exercitare a drepturilor părintești, iar recurentul pârât a solicita admiterea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărâri instanței de fond și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate apelantei în cauză.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă susține, în esență, că cheltuielile de deplasare a minorei trebuie să cadă în sarcina ambilor părinți și nu numai în sarcina ei, atâta timp cât ducerea și aducerea minorei în țară presupune nu numai cheltuieli, ci și efort din partea mamei, recurentei reclamante, iar deplasara minorei de două ori pe an este împovorător atât pentru minoră, cât și pentru mamă.
Se solicită de către recureta reclamantă admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform înscrisurilor aflate la dosar.
Recurentul pârât în dezvoltarea motivelor de recurs arată că reîncredințarea minorei către tată ar fi în interesul superior al acesteia, fiind dovedit că mama a plecat la muncă în Spania și a lăsat minora în grija tatălui și a bunicilor materni, că pârâtul s-a ocupat de creșterea și educarea minorei, că schimbarea mediului în care a crescut este dăunător copilului, că reclamanata nu are un loc de muncă și venituri sigure pentru asigurarea unui trai decent minorei, interesul acesteia fiind de a se reîncredinșța tatălui.
Se mai critică decizia sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei, susținându-se că sunt prea mari în raport de volumul și acitivtatea prestată de avocat.
În drept, se invocă disp. art. 299 și urm. Cod proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta a solicitat respingerea recursului formulat de pârât, ca nefondat, susținând că în mod corect a apreciat instanța de apel interesul superior al copilului și a dispus respingerea cererii de reîncredințare formulată de pârâtul reclamant reconvențional, iar cu privire la susținerile referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată acordate apelantei de către instanța de apel arată că instanța de recurs nu poate admite recursul sub acest aspect raportat la dispozițiile art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurenți, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 44 din Codul familiei, art. 2, 5, 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt fondate în limitele și pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este de precizat că, pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea de motive de casare sau modificare.
Criticile formulate de ambii recurenți, din punct de vedere formal, nu respectă cerința imperativă a legii -art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive ale recurentei reclamante și ale recurentului pârât, Curtea constă că criticile acestora vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii poate fi dispusă atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1.Analizând cu precădere recursul declarat de pârât, prin care se tinde la modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii ca legală și temenică a hotărâri instanței de fond, Curtea constată că susținerile recurentului sub acest aspect sunt nefondate.
Recurentul pârât critică sub un prim aspect respingerea capătului principal al cererii reconvenționale privind reîncredințarea minorei spre creștere și educare tatălui, pârâtului.
Sediul materiei este art. 44 din Codul familiei și art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr. 272/2004).
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. instanța de recurs apreciază că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În procesul de reîncredințare a minorei, pârâtul era dator să facă acele probe pe baza cărora să se poată stabilii ca acele condiți avute în vedere la pronunțarea hotărârii de încredințare s-au mofdificat substanțial, astfel încât este în interesul minorei, singurul element ce se privește ca esențial în cauză, de a-i fi încredințată.
Mergând pe același raționament, Curtea constată că instanță de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - reîncredințarea minor.
Curtea apreciază că instanța de apel a respectat principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când a dispus menținerea măsurii dispuse inițial, respectiv de încredințare a minorei spre creștere și educare mamei, reclamantei.
Din economia dispozițiilor art. 44 alin. 1 și 2 din Codul familiei, precum și a celorlalte dispoziții legale relevante în materie - art. 2 și art. 30-32 din Legea nr. 272/2004, măsura reîncredințării copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai atunci când părintele în grija căruia se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Mergând pe același raționament, schimbarea parțială a condițiilor care, în ansamblul lor, au determinat încredințarea copilului, nu atrage obligatoriu revenirea asupra acelei măsuri, atâta timp cât se constată cauzei că subzistă elementele de bază hotărâtoare care au justificat-o și care confirmă necesitatea ca ea să fie menținută în chiar interesul copilului, atât în ceea ce privește posibilitățile materiale, cât și legăturile afective care s-au creat între minor și părintele căruia i-a fost încredințat, așa cum este cazul în speță.
Interesul copilului care trebuie să fie avut în vedere cu ocazia soluționării unei atari cereri de reîncredințare este legat de comportarea părintelui căruia i-a fost încredințat, de gradul de atașament și de grija pe care a manifestat-o față de copil, de legăturile afective care există între acest părinte și copil.
Curtea, raportat la ansamblul probator administrat, apreciază că în cauză nu există motive care să demonstreze că menținerea copilului la mamă, ar avea consecințe dăunătoare bunei dezvoltări fizice, creșterii și educării.
Curtea nu dorința pârâtului de aoa vea pe minoră alături de el, după cum nu contestă condițiile de care beneficiază acesta, atât din punct de vedere moral, cât și material, însă trebuie precizat că potrivit legii ambii părinți sunt obligați să se ocupe de educarea minorului și să contribuie la creșterea și întreținerea acestuia ( art. 101 Codul familiei).
Așa fiind, toate acestea pot fi fructificate de tată în favoarea și în interesul minorei prin păstrarea unor legături strânse, de natura a-i asigura acesteia suportul afectiv și material, și nu neapărat prin modificarea măsurii încredințării fetiței minore, așa cum just a reținut instanța de apel.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanțele de judecată anterioare în pronunțarea soluției au avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei, cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentului pârât că reclamanta este încadrată în muncă în Spania, unde are permis de ședere și drept de muncă și are o locuință stabilă, conform anchetei sociale efectuate în Spania și înscrisurilor depuse la dosar ( 51-55, 79 ds. fond ).
Din luna august mama a luat-o pe minoră la ea în Spania, unde dispune de condiții materiale bune pentru creșterea și educarea ei, reclamanta preocupându-se să-i ofere minorei un climat socio-psihologic confortabil ( 24-25 ds. apel).
Este adevărat că, reclamanta a plecat în străinătate însă, s-a dovedit cauzei că a păstrat în permanență legătura cu minora și s-a preocupat de sănătatea, creșterea și educarea ei, venind în țară și petrecând întregul timp cu minora.
Curtea nu preocuparea și grija pe care tatăl a avut-o față de minoră după plecarea reclamantei în străinătate, însă este de precizat că potrivit legii ambii părinți sunt obligați să se ocupe de educarea minorului și să contribuie la creșterea și întreținerea acestuia ( art. 101 Codul familiei).
Curtea nu poate împărtășii opinia recurentului pârât că schimbarea mediului în care a crescut fetița și la o vârstă așa de mică ar avea consecințe dăunătoare asupra dezvoltării ei armonioase ca viitor adult, atâta timp cât s-a dovedit cauzei cu înscrisurile depuse la dosar că minora este înscrisă la școală în clasa I la Colegiul Public de Învățâmânt Preșcolar și Primar, din -, s-a integrat în clasa normală, frecventează cursurile regulat și nu prezintă nici un fel de probleme de adaptare, asimilează rapid limba spaniolă și nu are probleme în realizarea diferitelor activități ce se desfășoară la clasă ( 56, ds. fond, 15 ds. apel).
Așa fiind, mama dispune și în prezent de condiții materiale bune, prezintă garanții morale că-i va putea asigura minorei buna creștere și educare și manifestă preocupare în acest sens, fiind deci în interesul fetiței minore ca să rămână în continuare încredințată mamei spre creștere și educare.
Față de aceste considerente, se vor respinge ca nefondate criticile invocate de recurentul pârât sub acest aspect.
2.Recurentul pârât mai critică decizia atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate reclamantei în calitate de apelant, critici care se privesc a fi fondate.
În concret, judecarea apelului a ocazionat apelantei reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 1509,15 lei, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocațial, iar intimatului pârât cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Tribunalul, ca instanța de apel, judecând apelulul formulat în cauză de reclamanta pârâtă reconvențională, a admis în parte apelul reclamantei, a schimbat parțial sentința atacată și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă sub aspectul suplinirii consimțământului pârâtului pentru stabilirea domiciliului minorei și s-a admis capătul subsidiar al cererii reconvenționale privind modul de exercitare a dreptului pârâtului de a avea legături pesonale cu minora.
A fost respins celălalt capăt de cerere din acțiunea principală și din cererea reconvențională, ca rămas fără obiect și, respectiv, ca neîntemeiat.
În fața instanței de apel pârâtul intimat s-a opus admiterii apelului reclamantei, arătând, însă, că în situația respingerii capătului principal al cererii reconvenționale privind reîncredințarea minorei, să se stabilească un program de vizitare a minorei în fiecare an în vacanța de vară în perioada 15 iunie-30 iulie și în prima săptămână din vacanța de iarnă, astfel cum rezultă din practicaua deciziei atacate ( 42 verso ds. apel ).
Ori, în contextul în care apelul reclamantei a fost admis în parte, iar hotărârea instanței de fond a fost reformată, printre altele, sub aspectul admiterii capătului de cerere subsidiar al cererii reconvenționale potrivit programului de vizită solicitat de pârâtul reclamant reconvențional, Tribunalul trebuia să facă aplicarea dispoziților art. 276 Cod pr.civ. potrivit cărora, Când pretențiile fiecarei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsura fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Așa fiind, recursul pârâtului se privește ca fondat, urmând a fi admis, potrivit art. 312 alin. 1 și 2 Cod pr.civ. și modificată decizia atacată sub acest aspect, în sensul că va fi obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel în favoarea reclamantei.
3.În ce privește recursul reclamantei, Curtea de Apel, examinând actele și lucrările dosarului, constată că acesta este fondat.
În concret, instanța de apel stabilit ca reclamantă pârâtă reconvențională să o aducă pe minoră în România la domiciliul pârâtului în fiecare an în timpul vacanței de vară în perioada 15 iunie-30 iulie și în prima săptămână din vacanța de iarnă și să vină după minoră la expirarea acestor perioade, încălcând dispozițiile art. 101 Codul familiei și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art.101 Codul familiei ambii părinți sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor.
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 prevăd că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că această obligație, prevăzută în art. 101 Cod fam. și art. 31 din Legea nr. 272/2004 prezintă, pe lângă aspectul nepatrimonial și unul patrimonial, constând în cheltuielile de deplasare pe care părinții trebuie să le suporte pentru ca fiica lor minoră să se bucure de o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale cu părintele căruia nu i-a fost încredințat.
În adevăr, Curtea apreciază în lumina dispozițiile legale menționate și a principiului interesului superior al copilului, că în cauză cheltuielile de deplasare a minorei tebuie să cadă în sarcina ambilor părinți.
4. Recurenta reclamantă mai critică decizia atacată sub aspectul stabilirii programului de către instanță, susținând că deplasarea minorei de două ori pe an pe ruta România -Spania și retur este în detrimentul interesului superior al minorei.
Curtea reamintește că atât la încredințarea copilului minor spre creștere și educare, cât și la stabilirea programului potrivit căruia se va exercita dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra cu el legături personale, trebuie avute în vedere interesele copilului, instanța urmând să țină seama, între altele, de vârsta minorei.
Curtea apreciază că programul stabilit de instanța de apel prin luarea minorei câte o săptămână în vacanța de iarnă în fiecare an este excesiv și dăunător dezvoltării minorei, aceasta fiind pusă în situația ca la o vârstă destul de fragedă de 7 ani să efectueze în fiecare an câte două deplasări pe ruta Spania - România și retur.
Analizând, așadar, interesul copilului în ce privește stabilirea legăturilor personale cu tatăl său și raportat și la exigențele art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea apreciază că este suficient ca pârâtul, pentru început, să o ia pe minoră în perioada vacanței de iarnă câte o săptămână doar în anii impari, având în vedere vârsta minorei.
Așa fiind, se va admite recursul reclamantei, conform dispoziților art. 312 alin. 1 și 2 Cod pr.civ.și se va modifica decizia civilă atacată în sensul că va obliga pe pârâtul să o aducă pe minoră din Spania la domiciliul său din România în fiecare an în timpul vacanței de vară în perioada 15 iunie -30 iulie și se va stabili în sarcina reclamantei obligația de aol ua pe minoră de la domiciliul pârâtului și aod uce în Spania la sfărșitul perioadei.
Se va stabilii aceeași modalitate de exercitare a depturilor părințești și pentru prima săptămână a vacanței de iarnă doar pentru anii impari.
Față de soluția pronunțată în cauză de admiterea a ambelor recursuri, în baza disp. art. 276 Cod pr.civ. instanța de recurs va obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, după compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta precum și recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 15/A din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:
Modifică în parte decizia atacată numai sub aspectul modului de exercitare a drepturilor părintești și a cuantumului cheltuielilor de judecată și rejudecând cauza în aceste limite:
Obligă pe pârâtul s-o aducă pe minoră din Spania la domiciliul său în România în fiecare an în timpul vacanței de vară în perioada 15.06-30.07 și stabilește în sarcina reclamantei obligația de aol ua pe minoră de la domiciliul pârâtului și aod uce în Spania la sfârșitul perioadei.
Stabilește aceeași modalitate de exercitare a drepturilor părintești și pentru prima săptămână a vacanței de iarnă doar în anii impari.
Obligă pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă pe pârâtul să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs în favoarea intimatei reclamante.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored. 2 ex/03.12.2009
apel,
fond
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
