Divort. Decizia 119/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.119/FM
Ședința publică de la 16 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât-reconvenient, domiciliat în sat, comuna, județ I, împotriva deciziei civile nr. 90/C din 14.05.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.A,.22, județ T și în T,-,.B,.3,.13, județ T și intimata autoritate tutelară CONSILIUL LOCAL T, cu sediul în T,-, județul T, cererea de chemare în judecată având ca obiect "divorț".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât, lipsind intimata reclamată și intimatul autoritate tutelară Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Întrebat fiind de către instanță, recurentul pârât arată că nu mai are alte cererii prealabile sau probe și solicită cuvântul asupra motivelor de recurs.
Instanța, în raport de susținerile recurentului pârât, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Având cuvântul, recurentul pârât solicită admiterea recursului, pentru motivele expuse pe larg în scris. În măsura în care se va schimba în tot hotărârea Tribunalului Tulcea solicită ca intimata reclamantă să fie obligată la plata pensiei alimentare începând cu data de 25.04.2008, precum și la obligarea cheltuielilor de judecată. Totodată, arată că, din data de 25.04.2008, copiii se află la el, mai exact la bunicii paterni în sat, comuna, județul
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 04.03.2008, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între ei la data de 30.07.1999, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, acela de, să i se încredințeze spre creștere și educare minorii -, născută la data de 10.09.1999 și -, născut la 03.05.2005 și obligarea pârâtului la plata unor pensii de întreținere în favoarea minorilor.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 30.07.1999 și au conviețuit până pe data de 13.01.2008, când din cauza unor neînțelegeri, s-au separat în fapt, ea împreună cu minorii fiind alungați de la domiciliul comun și obligați să se adăpostească la rudele sale; a mai arătat reclamanta că motivele neînțelegerilor s-au datorat în exclusivitate pârâtului, care din cauza geloziei provoca certuri care culminau cu insulte și agresiuni fizice, astfel că a fost nevoită să-și scoată certificat medico-legal urmare violențelor exercitate de pârât.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei-pârâtă, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, încredințarea minorilor spre creștere și educare tatălui pârât-reclamant, cu obligarea reclamantei-pârâtă la plata pensiei de întreținere.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a arătat că, până în anul 2006, când a plecat în străinătate pentru a-și găsi un loc de muncă, căsătoria a decurs în condiții normale. A mai arătat pârâtul-reclamant că începând cu anul 2007 și până în prezent conviețuirea cu reclamanta-pârâtă nu a mai avut loc în condiții normale, între părți având loc dese certuri, reclamanta părăsind de două ori domiciliul conjugal; ulterior, a aflat că reclamanta întreține relații extraconjugale, această preocupare afectând viața de familie, în sensul că reclamanta nu se mai ocupa de menajul casei și de educarea minorilor, aceștia fiind neîngrijiți și lăsați nesupravegheați atât în cursul zilei cât și pe timpul nopții.
Prin sentința civilă nr. 3551/17.12.2008, Judecătoria Tulceaa admis atât cererea principală cât și cererea reconvențională și a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, din vina ambilor soți, cu revenirea reclamantei la numele anterior căsătoriei, acela de.
De asemenea, au fost încredințați pe minorii -, născută la 10.09.1999 și -, născut la 03.05.2005, spre creștere și educare mamei reclamantă-pârâtă, cu obligarea pe pârâtului-reclamant la plata unor pensii de întreținere în favoarea minorilor - și -, în sumă de câte 83,33 de lei, lunar, pentru fiecare minor, începând cu data formulării acțiunii și până la 30.09.2008 și în sumă de câte 90 de lei, lunar, pentru fiecare minor, începând cu 01.10.2008 și până la majoratul minorilor.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 30.07.1998, din căsătoria lor rezultând minorii -, născută la data de 10.09.1999 și -, născut la 03.05.2005.
Judecătoria a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei lor fiind imposibilă din motive imputabile ambelor părți, motivele care au determinat adoptarea acestei soluții nu vor fi însă precizate având în vedere dispozițiile art. 617 alin.2 Cod procedură civilă și solicitarea ambelor părți în acest sens.
Cu privire la minorii rezultați din căsătorie, judecătoria a apreciat că interesul acestora este ca ei să fie încredințați spre creștere și educare mamei reclamantă-pârâtă.
Astfel, deși în prezent copii se află la părinții pârâtului-reclamant, unde beneficiază de condiții optime pentru creșterea și educarea lor, judecătoria a observat că tatăl pârât-reclamant nu locuiește împreună cu copii din motive obiective, constând în faptul că lucrează în străinătate; pe de altă parte, reclamanta-pârâtă locuiește în țară, în mun. T, iar din ancheta socială rezultă că poate oferi condiții decente pentru creșterea copiilor, având un loc de muncă, precum și o locuință.
În aceste condiții, opinia judecătoriei a fost că este în interesul copiilor este să se dezvolte în continuare lângă unul dintre părinți, mama reclamantă-pârâtă fiind cea care are posibilitatea concretă de a se afla lângă minori, pentru motivele anterior expuse.
Cu alte cuvinte, judecătoria a apreciat că pentru copii este mai benefic să stea cu unul dintre părinți decât să fie crescuți de către bunici, fiind evident că, dacă minorii ar fi încredințați tatălui, nu acesta s-ar ocupa în mod concret de creșterea și educarea lor, câtă vreme este plecat lungi perioade în străinătate, ci bunicii paterni. Această pentru că, deși minorii se bucură de grija și afecțiunea bunicilor, mama reclamantă nu poate fi înlăturată de la creșterea și educarea copiilor, câtă vreme din probele administrate nu rezultă că prezența acesteia ar periclita dezvoltarea acestora, faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit îndatoririle conjugale neavând relevanță asupra aptitudinilor acesteia de a crește și educa copii. De asemenea, trebuie observat că minorul -, are o vârstă destul de mică (3 ani), ceea ce face ca îngrijirea maternă să fie indispensabilă. Acesta este un argument în plus pentru ca ambii minori să fie încredințați mamei, deoarece o separare a celor doi copii nu ar fi benefică pentru nici unul dintre aceștia.
Având în vedere soluția de încredințare, judecătoria l-a obligat pe pârâtul-reclamant la plata unor pensii de întreținere în favoarea minorilor, începând cu data formulării acțiunii până la majoratul minorilor.
Împotriva acestei sentințe civile, a formular apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul încredințării minorilor spre creștere și educare.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că încredințarea minorilor trebuie să fie hotărâtă din perspectiva asigurării interesului superior al copilului, aceasta însemnând analizarea criteriilor care stabilesc interesul superior al copilului pe baza probelor din dosar și care să conducă la concluzia că părintele căruia i se încredințează spre creștere și educare minorii, este cel mai în măsură să asigure realizarea acestui interes.
S-a mai susținut de către apelant și faptul că, în analizarea acestor criterii, prima instanță nu a realizat o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, respectiv relatările martorilor și ale minorei cu privire la neglijența manifestată de mama reclamantă privitoare la asigurarea necesităților imediate (alimente, îmbrăcăminte ale copiilor), nu se ocupa de programul lor școlar și de asemenea, impactul negativ asupra copiilor în ce privește relațiile extraconjugale pe care le întreținea intimata-reclamantă-pârâtă.
Mai mult, de aproximativ un an de zile minorii se află la domiciliul bunicii paterne unde sunt bine îngrijiți, urmează cursurile școlii din localitate, unde există un mediu familiar care asigură afecțiune, stabilitate și continuitate în dezvoltarea fizică și morală a minorilor, el putând asigura, mai bine, din punct de vedere material cerințele specifice pe care le ridică fiecare minor; în acest context, minora și-a exprimat chiar dorința de a fi încredințată tatălui.
În subsidiar, în măsura în care tribunalul va aprecia că încredințarea minorilor mamei este corectă, se solicită a se avea în vedere faptul că apelantul mai are în întreținere un minor dintr-o căsătorie anterioară, ceea ce impune diminuarea cuantumului obligației de întreținere pentru fiecare minor; totodată, prima instanță a apreciat în mod greșit că obligația de întreținere este datorată de la data introducerii cererii de chemare în judecată atâta timp cât, începând cu luna mai a anului 2008, ambii copii s-au aflat în întreținerea exclusivă a apelantului, locuind la domiciliul bunicilor paterni.
Prin decizia civilă nr. 328/19.05.2009, Tribunalul Tulcea, a admis apelul pârâtului și schimbând în parte hotărârea atacată - numai cu privire la perioada, de la care începe să curgă obligația de plată a pensiei de întreținere -, a obligat apelantul pârât reclamant la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 83,33 lei lunar pentru fiecare minor pentru perioada 4 martie 2008 - 24 mai 2008 și la câte 90 lei lunar pentru fiecare minor începând cu data de 14 mai 2009 și până la majoratul lor, cu menținerea celorlalte dispoziții.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că interesul acestora este ca ei să fie încredințați spre creștere și educare mamei reclamantă-pârâtă.
Tribunalul a reținut că, deși minorii rezultați din căsătoria părților se află în prezent la părinții apelantului-pârât-reclamant, unde beneficiază de condiții optime pentru creșterea și educarea lor, tatăl-apelant nu locuiește împreună cu copiii, din motive obiective, constând în faptul că lucrează în străinătate.
În schimb, a observat instanța de apel, mama intimată locuiește în țară, în mun. T, iar din ancheta socială efectuată la domiciliul său a rezultat că poate oferi condiții decente pentru creșterea și educarea copiilor, având un loc de muncă și o locuință și nu poate fi înlăturată de la creșterea și educarea copiilor, câtă vreme din probele administrate nu rezultă că prezența acesteia ar periclita dezvoltarea copiilor, iar faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit îndatoririle conjugale, nu au o relevanță directă asupra aptitudinilor acesteia de a-și crește și educa copii.
De aceea, s-a considerat că, în mod corect a apreciat instanța de fond că pentru copii este mai benefic să stea cu unul dintre părinți decât să fie crescuți de către bunici, prin urmare, este în interesul superior al copiilor să se dezvolte fizic, afectiv și educațional de unul dintre părinți care, și ca vârstă este mai indicat în raport cu bunicii paterni; în plus, minorul - are o vârstă destul de mică (3 ani), ceea ce face ca îngrijirea maternă să-i fie indispensabilă
Referitor la cuantumul obligației de întreținere, tribunalul a amintit că acesta trebuie apreciat în raport de împrejurarea că într-adevăr, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că începând din luna mai 2008, ambii copii s-au aflat în întreținerea apelantului, locuind la domiciliul bunicilor paterni și prin urmare, obligația de întreținere din partea apelantului este datorată de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Astfel, în raport de momentul de la care începe să curgă obligația de întreținere și de venitul minim pe economie care este de 600 lei la data pronunțării hotărârii, cuantumul pensiei de întreținere, chiar dacă se are în vedere faptul că apelantul mai are în întreținere un minor, dintr-o căsătorie anterioară, nu se modifică, în sensul că, nu se impune diminuarea lui.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul-reclamant, prin care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. solicitând modificarea sentinței judecătoriei și încredințarea minorilor spre creștere și educare tatălui pârât-reclamant, cu obligarea reclamantei-pârâtă la plata pensiei de întreținere.
În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de apel nu a apreciat considerabil împrejurarea că o lungă perioadă de timp (aproximativ 1 an) minorii s-au aflat în îngrijirea tatălui reclamant. Este real că în acest interval de timp tatăl a fost plecat în străinătate, revenind în țară și interacționând cu minorii în anumite perioade, neputându-se reține un contact permanent cu aceștia. Totuși, chiar instanța de apel a stabilit că minorii au trăit într-un climat de siguranță și afecțiune, propice dezvoltării continue. Această constatare reprezintă expresia unei realități spre deosebire de situația intimatei care, atât la momentul judecății în recurs, oferă doar eventualitatea unui trai decent pentru minori. Această din urmă constatare a fost făcută exclusiv pe baza unei anchete sociale sumare și a unei adrese privind veniturile realizate. Pornind de la aceste premise, decizia instanței este surprinzătoare, ea ar fi trebuit să dispună cel puțin efectuarea unei noi anchete sociale, având în vedere timpul scurs de la pronunțarea primei instanțe.
Pe de altă parte,arată recurentul, chiar constatarea îndeplinirii de către intimată a condițiilor necesare pentru creșterea și educarea minorilor este greșită față de probele aflate în dosar. S-a demonstrat că pârâta are un comportament incomparabil cu responsabilitățile pe care le implică creșterea și educarea minorilor. Ea a fost angajată în diverse relații care au ținut-o departe de nevoile materiale imediate ale copiilor. Au existat depoziții de martori care au susținut că minorii nu erau hrăniți corespunzător, nu erau îngrijiți și intimata nu se ocupa de educația lor. De asemenea, este de remarcat că, în intervalul de timp în care copii au fost în îngrijirea tatălui, intimata nu a fost preocupată în nici un fel de întreținerea unei legături personale cu copiii, fie pe cale judiciară, fie extrajudiciară. Astfel de demersuri ar fi creat prezumția unui interes real al părintelui de a fi alături de copiii săi. De altfel, intimata nu a afirmat nici un moment că, pe parcursul procesului s-ar fi interesat de soarta minorilor.
În fine se precizează că instanțele nu au ținut seama de declarația minorei -, aflată la o vârstă la care discernământul este prezent, care a susținut că dorește să fie lăsată în grija tatălui său. Niciuna dintre instanțe nu a fost preocupată de înlăturarea, motivată, a acestui mijloc de probă. Ele s-au mărginit doar să evite referințe directe la opinia minorului, fără să justifice o astfel de poziție.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situația de fapt reținută de instanțele de fond, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis.
Astfel, instanțele de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 42 Codul familie, pronunțând - în privința încredințării - o soluție care nu este deloc concordanță cu interesele copiilor rezultați din căsătorie, interese care impuneau ca aceștia să fie crescuți și educați de tată.
Noțiunea de "interes superior al copilului" - ce constituie un imperativ ce trebuie respectat în toate măsurile ce privesc copilul - are, în cazul cererilor de încredințare formulate odată cu acțiunea de divorț, un înțeles specific.
Astfel, în stabilirea care dintre cei doi părinți întrunește cele mai bune condiții pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului, instanțele trebuie să analizeze un complex de împrejurări și să pună în balanță exclusiv aspecte legale de relația părinte-copil (cu ignorarea relațiilor dintre părinți) ce se referă la aspecte cu mult mai importante decât cele de natură materială (locuință, venituri).
Vor avea, deci, din punct de vedere decizional, o greutate mai mare circumstanțele legate de compatibilitatea emoțională dintre părinte și copil, aptitudinile parentale dezvoltate și dovedite de-a lungul timpului, stabilitatea afectivă pe care apropierea de unul dintre părinți o creează pentru copil (incluzând aici și mediul familial dezvoltat în jurul acelui părinte).
De asemenea, având în vedere conținutul art. 42 Codul familiei, care se referă nu numai la obligația de creștere, ci cuprinzând aspecte mult mai ample de "educare, învățătură și pregătire profesională", la stabilirea cărui dintre părinți îi vor fi încredințați copiii rezultați din căsătorie, instanțele trebuie să analizeze și posibilitățile fiecăruia dintre părinte referitoare la îndeplinirea obligațiilor în discuție.
Vor avea, deci, influență și circumstanțele privitoare la capacitatea educațională oferită de unul dintre părinți, fiind incluse aici nu numai perspectiva pregătirii școlare (din punct de vedere strict) cât, mai ales, posibilitatea implicării părintelui în această pregătire, astfel încât valențele acestuia să atingă cote maxime.
În fine, trebuie analizată securitatea emoțională pe care creșterea de către unul dintre părinți o creează copilului; va căpăta relevanță, sub acest aspect, sentimentul de siguranță pe care încredințarea unui părinte a oferi copilului, prin referire nu numai la membrii familiei acestui părinte, dar și la toate celelalte medii (școlar, de vecinătate, etc.) ce configurează în mintea copilului un sentiment de apartenență.
Or, din punctul de vedere al acestor dezvoltări teoretice referitoare la cuprinsul noțiunii de "interes al copilului", se constată că instanțele de fond nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materie.
În primul rând, curtea observă că, din procesul verbal întocmit cu ocazia audierii minorei în primă instanță a rezultat că aceasta locuiește cu bunicii paterni - unde mama nu a venit niciodată să o viziteze - șidorește să fie încredințată tatăluisău,arătând că mama pleca noaptea din casă și o lăsa singură; deși ambele instanțe au reținut această situație, nu au dat niciun fel de relevanță juridică opiniei copilului - de altfel, constantă pe parcursul desfășurării procesului - care se găsește la o vârstă suficient de mare astfel încât să exprime o părere bazată pe rațiune.
Se adaugă la acestea situația că, din aprilie 2008, copii se află în grija exclusivă a tatălui - care beneficiază de ajutorul părinților săi -, unde sunt bine îngrijiți și au condiții bune de locuit.
Împrejurarea - reținută de tribunal - că, în perioada în care tatăl ar fi plecat la muncă, minora ar rămâne în grija bunicii paterne, nu poate avea o greutate atât de mare astfel încât să determine (în contra întregului material probator - declarații martori, referat de anchetă socială și opinia copilului) încredințarea către mamă.
Dimpotrivă, situația că și aceasta are un serviciu (intimata arătând că lucrează ca salariat al unei societăți comerciale din mun. T) face ca prestarea activității să determine lăsarea copiilor în supravegherea unei alte persoane; or, față de situația că, în urma divorțului se creează - prin forța împrejurărilor - familii monoparentale, în care orice sprijin din partea celorlalți membri ai familiei lărgite este un avantaj în favoarea părintelui care cere încredințarea, reiese că, din nou, tribunalul a dat o interpretare exact contrară situației ce reieșea din ansamblul cauzei.
Pentru aceste motive, având în vedere în special continuitatea unei situații în care se găsesc copii - din aprilie 2008 au trăit permanent împreună cu familia sa în casa bunicilor paterni - împrejurare care impune menținerea ei (fiind un principiu de realizare a respectării și garantării drepturilor copilului art. 6 lit. a din legea nr. 272/2004), dată fiind și evoluția bună a copilului în mediul școlar, opinia fetiței și necesitatea păstrării unor legături strânse între cei doi frați (menținerea fraților împreună fiind o altă regulă esențială a măsurilor care s-ar putea dispune referitor la protecția copiilor), curtea consideră că tribunalul a dat o interpretare eronată sintagmei "interes al copilului", motiv pentru care va fi admis recursul și, în urma modificării deciziei atacate, va fi admis apelul referitor la măsura încredințării copiilor către mamă.
Potrivit art. 86 Codul familiei, părintele este obligat să contribuie la întreținerea copiilor săi minori iar potrivit art. 94 Codul familiei, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti; alin.3 al acestui articol, când întreținerea este datorată de părinte ea poate fi stabilită, pentru doi copil, până la o treime din veniturile sale din muncă.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și hotărârea curtii de ai încredința pe copii, spre creștere și educare tatălui, care își va îndeplini astfel în natură obligația de întreținere, vârsta minorilor, cerințele mari impuse de necesitatea asigurării unor condiții optime de trai, de educație, de învățătură, a unei alimentații corespunzătoare creșterii și dezvoltării armonioase din punct de vedere psihosomatic și ținând seama și de posibilitățile reclamantei, care are loc de muncă stabil și nu mai are alte persoane aflate în nevoie în întreținere, instanța apreciază că se impune obligarea mamei la plata, în favoarea copiilor, a unor pensii de întreținere în cuantumul maxim permis de Codul familiei.
Față de aceste considerente și având în vedere și împrejurarea că reclamanta nu a mai contribuit la întreținerea copiilor ulterior despărțirii în fapt a părților, curtea va dispune obligarea mamei la plata unor pensii de întreținere în favoarea minorilor și în cotă de 16,5% pentru fiecare, din venitul net lunar, de la 6.06.2008 și până la împlinirea de către copii a vârstei de 18 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât-reconvenient, domiciliat în sat, comuna, județ I, împotriva deciziei civile nr. 90/C din 14.05.2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în T,-, -.A,.22, județ T și în T,-,.B,.3,.13, județ T și intimata autoritate tutelară CONSILIUL LOCAL T, cu sediul în T,-, județul
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul.
Schimbă în parte sentința apelată și încredințează pârâtului reconvenient pe minorii, născută la 10.09.1999 și, născut la 3.05.2005, spre creștere și educare.
Obligă reclamanta la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor și în cotă de 16,5% pentru fiecare, din venitul net lunar, de la 6.06.2008 și până la majorat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond-
Jud.apel - /
Red.dec.jud./4ex./26.03.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Răzvan Anghel
| ← Divort. Decizia 2741/2009. Curtea de Apel Cluj | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
