Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 120/FM
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul pârât, domiciliat în,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 243, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 07 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă B, domiciliată în,-, județul C, având ca obiectîncredințare minor.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă recurentul pârât, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. - și intimata reclamantă B, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale 543/03.06.2009.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod proc.civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că, la data de 19.11.2009, Primăria Orașului a comunicat cu adresa nr. 32549/16.11.2009, în xerocopie conform cu originalul, ancheta socială efectuată la domiciliul intimatei reclamante B, din oraș,-, județ De asemenea, la data de 23.11.2009 d-a de cpus de către avocat, apărător ales al intimatei reclamante B dovada demersurilor efectuate în vederea depunerii anchetei sociale efectuate la domiciliul intimatei reclamante B, care au fost comunicate către recurentul pârât la aceeași dată.
Având pe rând cuvântul, părțile prin apărători, precizează că nu mai sunt alte cererii de formulat sau probe de propus, solicitând cuvântul asupra motivelor de recurs.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod proc. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra recursului.
Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul, susține că hotărârea tribunalului este nelegală, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă și arată că în motivele de recurs s-a prezentat pe larg critica.
Având în vedere considerentele hotărârii recurate apreciază că aceasta s-a dat cu încălcarea Legii nr. 272/2004 referitor la interesul superior al minorului. Raportat la principiul superior al interesului minorului la momentul încredințării acestuia către unul din părinți urmează a se avea în vedere criteriile de apreciere a interesului minorului, și anume:
Referitor la posibilitățile materiale ale părinților de creștere și educare este neîndoios că recurentul este în măsură să asigure aceste condiții minorului, aspect probat din anchetele sociale, înscrisurile doveditore ale veniturilor acestuia, declarațiilor martorilor, acesta având un loc de muncă permanent, fiind o persoană apreciată ca responsabilă atât de către șefi săi, cât și de comunitatea locală și religioasă din care face parte, locuind în aceeași casă cu mama sa și sora sa. Intimata reclamantă nu a produs nici un înscris al veniturilor. Astfel că sub aspectul situație materiale este de preferat tatăl.
Referitor la posibilitățile de dezvoltare fizică și morală ale copilului minor pe care le găsește la unul dintre părinți, învederează că minorul a fost evaluat de un medic specialist, aspect relevant pentru justa soluționare a cauzei, potrivit cu care legăturile de afecțiune ale copilului cu familia tatălui sunt foarte bune, acesta fiind legat de familia tatălui, acesta dezvoltându-se firesc și armonios pentru un copil de vârsta sa, minorul este echilibrat psihic, spre deosebire de subdezvoltarea psihică pe care o avea când intimata l-a adus la domiciliul recurentului. Astfel că, este periculos a înstrăina copilul de mediul în care este acum, este în interesul copilului să nu îi fie schimbat căminul, persoanele apropiate, care îl îngrijesc pentru a nu-l afecta emotiv. În contrast până în anul 2007 s-a ocupat intimata de copil, la momentul la care copilul a fost adus la recurent acesta era speriat. Intimata a fost cea care a adus minorul de bună voie la recurent acasă, aceasta ulterior fiind cea care a neglijat să îl viziteze. În ciuda insistențelor familiei tatălui, în special sora acestuia, intimata nu a înțeles să se preocupe de copil, intimata fiind notificată pentru a-și vizita copilul.
Urmează a se avea în vedere faptul că de aproape 2 ani minorul se află în familia recurentului perioadă în care, acesta nu a suferit o traumă fizică sau psihică, dimpotrivă copilul dezvoltându-se armonios, este o garanție suplimentară că tatăl se poate ocupa cu responsabilitate de buna creștere și educare a minorului.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, menținând hotărârea instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, apărătorul intimatei reclamante susține că toate apărările recurentului sunt contrazise de documentele de la dosarul cauzei, astfel că:
Referitor la situația materială a intimatei, se ignoră faptul că aceasta are un loc de muncă, cu contract de muncă înregistrat la.- și două procuri speciale din SUA, venit sigur reprezentând pensia bunicilor săi, care-i cuantifică astfel suma de 2200 lei/lunar. Faptul că intimata frecventează cursurile unei facultăți, nu este o ființă iresponsabilă, nu obstrucționează cu nimic timpul alocat pentru îngrijirea copilului, fiind ajutată de părinții săi cu care locuiește și au condițiile materiale necesare creșterii și educării unui copil minor, locuința fiind proprietatea tatălui intimatei, copilul nefiind lipsit de dragostea maternă. Copilul a fost conceput în perioada când intimata era minoră și crescut de aceasta de 2 ani, după care a fost dus la recurent, la insistențele acestuia, condiționat să-l aducă înapoi, lucru pe care tatăl nu l-a respectat. În raportul de evaluare făcut de medicul psiholog se menționează că acesta a stat doar 6 luni în loc de 2 ani cu este în realitate. Urmează a se observa că în raportul de evaluare s-a vorbit, prin testele efectuate copilului minor, de împrejurarea că minorul are un blocaj emoțional întrucât îi lipsește mama. Când a vizitat copilul la locuința tatălui, intimata a observat că acesta din nevoia de mamă, și obligat, îi spune mamă surorii recurentului.
La dosarul cauzei există certificat de rol cu care se face dovada că intimata a promovat o acțiune pe cale de ordonanță președințială având ca obiect stabilire program de vizitare minor, întrucât nu era lăsată să-și vadă copilul. După primirea citației în dosarul având ca obiect program de vizitare minor, termen 14.08.2009, recurentul a trimis intimatei o notificare prin BEJ și A în care era chemată pe 06.08.2009, ora 11,00 să-și viziteze copilul, aceasta în scopul de a produce dovezi.
Totodată, se vorbește de faptul că minorul urmează așa-zisa școală " of Bucharest" (fila 35) de la care s-a depus o adeverință, însă această școală nu este permanentă. De asemenea, solicită a se observa că recurentul are cazier judiciar, la dosar existând o sentință penală de condamnare a acestuia în temeiul art. 208 alin. 1 - 209 lit. a și c raportat la art. 224 Cod penal.
Faptul că minorul după 1 an și J de conviețuire cu tatăl său, acesta a fost internat în spital, astfel cum rezultă din documentele de la dosar, fără ca mama copilului să aibă cunoștință de această împrejurare, demonstrează adevăratele intenții ale tatălui.
Concluzionând, solicită respingerea recursului ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Solicită a se avea în vedere probatoriul administrat în cauză din care rezultă că intimata reclamantă este în măsură să-și cerească copilul,copil care are nevoie de mamă.
În replică, apărătorul recurentului pârât, față de susținerile apărătorului intimatei reclamante că, copilul urmează cursuri de învățământ doar vara, precizează că din 08.12.2009 este înscris la Grădinița din C,-, conform adeverinței nr. 50/2009 pe care o prezintă instanței.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Asupra recursului civil de fata:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr- din 25.04.2008, reclamanta B a chemat in judecata pe paratul, solicitând instanței să dispună încredintarea minorului, nascut la 12.01.2006 către reclamanta, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere.
In susținere, a arătat că minorul a rezultat din relația intimă a parților, și ca minorul a rămas in grija si supravegherea reclamantei,iar in momentul in care aceasta l-a lăsat in grija paratului o perioada mai lunga de,paratul a refuzat sa-l înapoieze.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr-,reclamantul - a chemat in judecata pe parata B, solicitând instanței încredințarea minorului - câtre reclamant,avand in vedere faptul ca din noiembrie 200 7parata a lăsat minorul in domiciliul reclamantului pentru ca nu mai avea cu ce sa-l crească si l-a mai vizitat doar de câteva ori.
In dovedire,a solicitat proba cu înscrisuri,interogatoriu si martori.
La termenul de judecata din 29.05.2008, instanța a conexat dosarul nr- la dosarul nr-.
Prin sentința civila nr.12749/2008 instanța a respins acțiunea principala si a admis acțiunea conexa,in sensul ca a dispus încredințarea minorului -, născut la 12.01.2006 către paratul-reclamant, în vederea creșterii si educării.
A obligat, de asemenea, reclamanta-parata la plata pensiei de întreținere in favoarea minorului in cota procentuala de 25% lunar din venitul minim pe economie,de la data introducerii acțiunii si pana la majorat.
Pentru a hotărî in acest fel a reținut instanța de fond ca din certificatul de naștere al minorului reiese că s-a născut la data de 12.01.2006, având ca părinți părțile în cauza.
Din declarațiile martorilor a reieșit ca intre părți nu a existat o relație de concubinaj efectiva, părțile nelocuind împreuna. După nașterea minorului,paratul a manifestat interes fata de acesta si a încercat sa-l viziteze,lucru ce nu i-a fost permis de câtre părinții reclamantei. de aproape doi ani,minorul a fost crescut in familia reclamantei,de câtre reclamanta si de câtre bunica acesteia,in mod alternativ,mama reclamantei fiind plecata mai mult in străinătate, astfel cum reiese si din ancheta sociala efectuata la domiciliul reclamantei.
Din declarațiile tuturor martorilor si din răspunsurile reclamantei la interogatoriu a rezultat faptul ca pe data de 07.12.2007 reclamanta a dus minorul in domiciliul paratului pentru a locui o vreme la acesta,fapt ce se întâmplă pana in prezent, întrucât in urma stabilirii reclamantei in municipiul Constanta si a continuării studiilor sale a avut loc o discuție in contradictoriu intre părți,in urma căreia paratul-reclamant nu i-a mai permis reclamantei sa viziteze minorul.
Din probele administrate in cauza, instanța a apreciat ca ambele părți au nevoie de ajutor extern pentru creșterea minorului,din partea familiei fiecăruia. Acest lucru se impune deoarece reclamanta este studenta, locuiește cu chirie in Municipiul Constanta si se întreține exclusiv din veniturile părinților, întrucât trebuie sa frecventeze cursurile universitare. In aceste condiții, este imposibil ca minorul sa poată locui cu mama in Constanta, adică in alta localitate decât cea de domiciliu a reclamantei, fără ajutorul bunicii reclamantei.
Pe de alta parte,paratul-reclamant locuiește in loc, intr-o locuința mare, tip, împreuna cu mama sa, cu sora sa si fiica acesteia. Paratul lucrează si este plecat mai tot timpul in timpul săptămânii, in schimb este acasă la sfârșit de săptămâna.
Instanța de fond a apreciat ca paratul-reclamant are condiții materiale mai bune si mai stabile decât reclamanta.
Din punct de vedere al condițiilor morale pe care trebuie sa le ofere minorului, instanța a apreciat ca ambii părinți își iubesc copilul si ii acorda afecțiunea specifica unui părinte. . fata de vârsta încă frageda a reclamantei care nu prezintă încă o stabilitate profesionala si financiara, precum si o maturizare relațională, instanța a considerat ca reclamanta nu poate asigura o creștere, supraveghere si educare a minorului.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal, a declarat apel reclamanta, din cererea principala, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Susține apelanta ca instanța de fond a avut in vedere, in mod exclusiv, condițiile materiale net superioare pe care le oferă tatăl minorului, condiții pe care le-a absolutizat in detrimentul celorlalte criterii pe care instanța trebuie sa le aibă in vedre,atunci când încredințează minorul. Ori, așa cum a rezultat din probele administrate tatăl este plecat in timpul săptămânii, sta efectiv cu minorul doar in week-end, in restul tipului acesta sta cu paterna, căreia ii spune "mama" si cu bunica paterna. Mama minorului nu, in cuprinsul motivelor de apel grija pe care familia tatălui o acorda minorului, dar apreciază ca este, in aceeași măsura, apta sa se ocupe de minor,cu ajutorul familiei sale si ca vârsta frageda a minorului este un considerent important pentru ca acesta sa stea cu mama sa.
In susținerea apelului s-au depus înscrisuri.
Prin întâmpinare reclamantul din cererea conexa a solicitat respingerea apelului ca nefondat. In susținerea apărărilor s-a învederat instanței, in esență,ca minorul se bucura, la, de condiții optime de creștere si educare,ca este bine îngrijit, aspect care transpare din planșele fotografice depuse la dosar.
Prin decizia civilă nr. 243/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis apelul declarat și ca urmare s-a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că: s-a respins cererea conexă formulată de reclamantul - pârât, s-a admis cererea principală formulată de reclamanta B, s-a dispus încredințarea minorului -, născut la 12.01.2006 către reclamanta - pârâtă B spre creștere și educare și a fost obligat pârâtul - reclamant la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere în cotă procentuală de 25% din venitul net lunar realizat, de la data introducerii acțiunii - 04.03.2008 și până la majoratul minorului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Din declarațiile martorilor audiat in fata instanței de fond a reieșit ca intre părți nu a existat o relație de concubinaj efectiva, părțile nelocuind impreuna. Din acesta relație întâmplătoare s-a născut minorul,cu privire la care ambii părinți își disputa dreptul de încredințare.
Criteriul avut în vedere de instanța pentru a decide cu privire la încredințarea minorului este interesul acestuia. In determinarea interesului minorului instanța are în vedere o serie de factori printre care: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care copilul le găsește la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților fata de copil anterior divorțului, legăturile de afecțiune stabilite intre copil si familie.
După nașterea minorului, paratul a manifestat interes fata de acesta si a încercat sa-l viziteze,lucru ce nu i-a fost permis de câtre părinții reclamantei. de aproape doi ani, minorul a fost crescut in familia reclamantei, de câtre reclamanta si de câtre bunica acesteia, in mod alternativ mama reclamantei fiind plecata mai mult in străinătate, astfel cum reiese si din ancheta sociala efectuata la domiciliul reclamantei.
Din declarațiile tuturor martorilor si din răspunsurile reclamantei la interogatoriu a rezultat faptul ca pe data de 07.12.2007 reclamanta a dus minorul in domiciliul paratului pentru a locui o vreme la acesta, fapt ce se întâmplă pana in prezent, întrucât in urma stabilirii reclamantei in municipiul Constanta si a continuării studiilor sale a avut loc o discuție in contradictoriu intre părți, in urma căreia paratul-reclamant nu i-a mai permis reclamantei sa viziteze minorul.
De asemenea, in mod corect instanța de fond a reținut ca ambii părinți au nevoie de ajutor extern pentru creșterea minorului, din partea familiei fiecăruia. Acest lucru se impune deoarece reclamanta este studenta, locuiește cu chirie in municipiul Constanta si se întreține exclusiv din veniturile părinților, întrucât trebuie sa frecventeze cursurile universitare.
Criteriul condițiilor materiale pe care părinții le oferă minorului nu trebuie sa fie insa absolutizat. Astfel, din declarația martorilor audiați,in fata instanței de fond, la cererea reclamantei - (fila 31) si (fila 33) a rezultat ca minorului ii este interzis sa o vadă pe mama sa. Mai mult decât atat, cu ocazia nașterii minorului, martora a auzit personal pe mama si sora reclamantului-parat, exprimându-si dorința eap ăstra copilul pentru familia lor "deoarece reclamanta este tânăra si mai poate avea si alți copii". Informațiile furnizate de martori se coroborează cu concluziile raportului de ancheta sociala, ce au evidențiat ca minorul se adresează cu apelativul de "mama"surorii tatălui, pentru ca pe acesta o cunoaște ca mama sa, educat in acest scop, si fără a i se permite acestuia sa dezvolte o relație efectiva cu mama sa
Or, ce garanții morale poate reprezenta pentru minor, un care, sprijinit de familia sa, dorește sa o îndepărteze pe mama de copilul sau, care nu ii permite acesteia nici măcar sa îl viziteze, deși acesta este cea care l-a crescut efectiv pana la vârsta de doi ani? Cum poate sa nu prezinte garanții morale, pentru creșterea si educarea minorului, mama sa, care s-a achitat de acesta sarcina pana la vârsta de doi ani, iar apoi nu a mai putut sa îl recupereze de la tatăl, care a refuzat înapoierea, după ce ii fusese adus o perioada de.
Este real ca minorul a dezvoltat, in perioada in care a locuit exclusiv la, un atașament fata de familia acestuia, acesta fiind singura familie pe care i s-a permis minorului sa o cunoască. Or, stabilirea unor legături de familie, cu forța, in mod unilateral, numai pe linie paterna, prin excluderea oricăror legături sau relații cu mama a sau familia acestuia, nu poate conduce, de perspectivă, la o dezvoltare psiho-sociala pozitiva a minorului.
Din probele administrate in fata instanței de fond a rezultat ca tatăl minorului nu este acasă in timpul săptămânii, ci este prezent doar in week-end. In aceste condiții minorul este îngrijit efectiv de bunicii paterni, in egala măsura, acesta posibilitate de a fi ajutata de părinții săi in creșterea minorului, o are si mama acestuia. Minorul are nevoie zilnic de dragostea unuia dintre părinții săi, iar nu numai la sfârșit de săptămâna, când obligațiile de serviciu o permit.
Mama este studenta, aspect de natura a înlătura"imaturitatea"reținuta de instanța de fond, se pregătește deci pentru viata si deci pentru o profesie, este ajutata material de părinții săi si cel mai important ea este cea care l-a crescut efectiv pe minor pana la vârsta de doi ani, știe așadar ce presupune creșterea unui minor, iar la vârsta la care colegele sale înțeleg sa-si trăiască din plin tinerețea, ea își asuma, cu deplina maturitate, am putea supune, obligația de a-si creste copilul.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul.
În motivarea recursului său, acest a arătat următoarele: decizia a fost dată cu încălcarea Legii nr. 272/2004, fiind deci lipsită de temei legal în sensul art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ.; instanța de apel a considerat relevante din tot ansamblul probator declarațiile celor două martore prietene de familie cu intimata; a suportat cheltuielile de creștere a copilului în ciuda opoziției intimatei și părinților săi în perioada 2005 - 2007 de a avea legături cu minorul; minorul a fost ascuns chiar, astfel cum arată martora, fiind apoi adus benevol la domiciliul său și crescut în lunile noiembrie - 2007 de recurent, sora și mama sa; din ancheta socială rezultă că mama intimatei a emigrat în SUA în anul 2007, intimata nu a fost găsită la domiciliu iar tatăl său lucrează și nu există alte persoane care să o ajute; intimata nu avea același domiciliu cu minorul, locuind fără forme legale în străinătate; din ancheta socială efectuată la domiciliul său, a rezultat că minorul este bine îngrijit de familia sa, are condiții materiale deosebite iar recurentul are venituri de 2.000 lei lunar; din probele administrare rezultă că nici o persoană din domiciliul intimatei nu se poate ocupa de minor în ce la domiciliul recurentului mama și sora sa îl îngrijesc; spre deosebire de martora propusă de recurent, martora propusă de intimată nu cunoaște în mod direct condițiile în care este îngrijit minorul; martorii propuși de recurent au relevat aspecte privind iresponsabilitatea și imaturitatea intimatei; adeverința privind locul de muncă al intimatei este falsă întrucât ITM C i-a comunicat că aceasta nu a lucrat niciodată, informație confirmată și de administratorul societății respective; din actele medicale depuse rezultă că minorul nu a suferit de boli deosebite ci a fost consultat în legătură cu boli firești copilăriei; din fotografiile prezentate rezultă că în perioada 2008 - 2009 nu a interzis intimatei să ia legătura cu minorul; în mod greșit instanța de apel a apreciat interesul superior al minorului; în acest sens a arătat că are posibilitățile materiale de întreținere a minorului, a manifestat interes deosebit pentru minor spre deosebire de intimată și, tot spre deosebire de intimată nu a interzis acesteia să vadă minorul, însă intimata a neglijat minorul astfel că este firesc ca acesta să o considere mamă pe sa; recurentul a mai arătat că muncește pentru a-și întreține copilul și mama cu care locuiește iar sora sa care este cadru medical are grijă de copil ca de propriul copil, iar instanța a considerat că este un părinte imoral pentru că stă cu copilul doar la sfârșitul săptămânii, în ce intimata nu locuiește legal în C iar majoritatea familiei sale este plecată din țară; contrar celor susținute în sensul că ar fi fost condamnat, a prezenta certificatul
de cazier judiciar; crescând în domiciliul său, nu există riscul pentru copil să fie afectat de emigrarea membrilor familiei sau schimbarea repetată a domiciliilor; este o persoană responsabilă, atașată de minor; intimata are un caracter îndoielnic, fiind descrisă de martori ca fiind imorală; aceasta a folosit înscrisuri false însă nu a formulat plângere penală împotriva ei întrucât este mama minorului; intimata, după ce a adus minorul la domiciliul său de bună voie, a neglijat să îl mai viziteze, astfel de vizite făcându-se la insistența surorii recurentului; din probele administrate rezultă că nu a existat nici o constrângere a minorului, acesta considerând-o mamă pe sora recurentului pentru că aceasta l-a îngrijit ca pe propriul copil; tocmai pentru a petrece mai mult cu minorul a formulat cerere pentru a i se modifica programul de lucru, cerere aprobată, ceea ce în prezent îi permite să stea zilnic cu copilul; față de afirmațiile intimatei că este și studentă și muncește, recurentul se întreabă retoric când are aceasta să se ocupe de minor și cine se ocupă de acesta în lipsa sa, astfel că, în final, în lipsa sa copilul ar fi crescut tot de familia acesteia ca și în prezent; indiferent de cauza stabilirii reședinței minorului, este în interesul său să nu îi fie schimbată locuința și persoanele apropiate pentru a nu-l afecta din punct de vedere emoțional, chiar dacă ar fi vorba de un abuz de drept al părintelui; în cauză, minorul a crescut și s-a dezvoltat în familia sa în bune condiții, iar prin încredințarea copilului către intimată acesta ar fi crescut de bunicii materni pe care nu îi cunoaște și va fi lipsit de prezența surorii recurentului; din înscrisuri rezultă că este o persoană responsabilă și apreciată de către superiori și comunitate; faptul că de aproape doi ani minorul se află în familia sa și nu a suferit vreo traumă, dezvoltându-se armonios constituie o garanție pentru viitor. Concluzionând, recurentul a arătat că instanța de apel nu a apreciat din ansamblul probator situația de fapt dedusă judecății, nu a coroborat mijloacele de probă, concluziile fiind deformate și contrazise chiar de afirmațiile apelantei, în condițiile în care nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în apel.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, arătând în esență că soluția instanței de apel este corectă iar susținerile recurentului sunt infirmate de probatoriul administrat în cauză.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 304 Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se are în vedere că argumentele expuse în cererea de recurs care se pot încadra în critici privind faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii sau privind faptul că hotărârea s-ar întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrative nu pot fi analizate în calea extraordinară a recursului, aceste motive de recurs fiind eliminate de legiuitor dintre motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod.pr.civ. prin abrogarea punctelor 10 și 11 din acest articol - OUG nr. 138/2000. Nefiind aplicabile prevederile art. 3041Cod.pr.civ., urmează a se analiza în recurs doar acele argumente expuse în cererea de recurs care se încadrează în prevederile art. 304 pct.1-9 Cod.pr.civ. recurentul invocând de altfel, ca motivare în drept, doar art. 304 pct. 9 Cod.pr.civ.
În cauză nu se poate reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal având în vedere motivarea soluției sale expusă anterior.
În ceea ce privește argumentele expuse în cererea de recurs, care se circumscriu în realitate unui singur motiv de recurs, se mai reține că acestea sunt în parte contradictorii, în sensul că de exemplu recurentul susține că adeverința privind încadrarea în muncă a intimatei este falsă, însă în același susține că de vreme ce aceasta este și studentă și este și în cadrată în muncă sau deși susține că mama acesteia nu se află în țară și nu are cine să se ocupe de minor în lipsa intimatei, susține în același că intimata ar lăsa copilul în grija bunicilor, familiei acesteia, așa cum se întâmpla și în perioada în care minorul se afla la domiciliul tatălui.
Apoi, mai, trebuie avut în vedere că instanța de control judiciar, în recurs, are a verifica corectitudinea deciziei recurate prin prisma situației de fapt existente la data pronunțării acesteia, chiar dovedite prin probele administrate în faza recursului. Modificarea situației respective după pronunțarea deciziei poate constitui eventual motiv pentru modificarea măsurii luate, urmare a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art.44 din Codul familiei.
Ca urmare, raportat la situația de fapt reținută în apel, instanța de recurs urmează a analiza corecta aplicare a prevederilor legale incidente respectiv prevederile cuprinse în Codul familiei, ținând cont de necesitatea protejării intereselor minorului și în special a drepturilor sale prevăzute în Legea nr. 272/2004.
Potrivit art. 42 din Codul familiei, instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei.
Ca urmare, măsura trebuie în mod necesar să ocrotească interesul minorilor.
Interesele copiilor prezintă un caracter complex trebuind a fi avute în vedere, așa cum a stabilit și instanța de apel, mai multe elemente precum: posibilitățile materiale ale părților, vârsta minorilor, comportarea părinților față de minori înainte de despărțirea în fapt și după aceea, atașamentul manifestat față de copii, legăturile afective stabilite între aceștia și părinți, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copii le pot găsi la unul dintre părinți, vârsta copiilor, sexul copiilor, starea lor de sănătate, serviciul pe care îl au părinții, moralitatea părinților, modul în care părinții își exercită îndatoririle față de minori, posibilitățile fiecărui părinte de supraveghere și îngrijire a copiilor.
Relațiile dintre părinți nu au în mod necesar relevanță în ceea ce privește încredințarea minorilor spre creștere și educare, de aceea minorii pot fi încredințați chiar și părintelui vinovat pentru destrămarea relațiilor de familie (în sens larg, chiar dacă părinții nu au fost căsătoriți).
La fel, comportamentul imoral al unuia dintre părinți nu constituie în mod necesar un motiv de a nu i se încredința spre creștere și educare copilul, decât în măsura în care acest tip de comportament are efecte negative asupra minorului, în sensul că este cauza lipsei de supraveghere ori a neglijenței în creșterea și educarea lui sau atunci când comportamentul imoral este manifestat în prezența copilului ceea ce este de natură să îi afecteze normala dezvoltare morală și intelectuală ori dacă un asemenea comportament, de notorietate publică, este de natură să atragă oprobiul public și asupra minorilor sau să îi pună într-o situație de inferioritate în societate.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă relația dintre copil și fiecare părinte este afectată de relația dintre părinți și neînțelegerile lor privind creșterea copilului.
Neînțelegerile părinților fac ca și declarațiile martorilor să fie contradictorii și neconcludente în privința modului în care minorul a ajuns în grija tatălui, motivele pentru care s-a produs această schimbare și a evenimentelor ulterioare.
Astfel, martora a susținut că minorul a fost dus la tată doar temporar pentru că în anul 2007 mama reclamantei a plecat în străinătate, martora a susținut că minorul a fost dus la tată pentru a-i cunoaște familia, ambele susținând că de atunci recurentul nu i-a mai permis intimatei să vadă copilul. Martora a susținut că mama minorului i-a spus că a dus copilul la tată pentru o scurtă perioadă de în ce tatăl că minorul a fost lăsat definitiv în grija sa, că intimata i-a spus că a încercat să viziteze minorul dar nu i s-a permis de către tatăl copilului, în ce acesta i-a spus că mama copilului nu a mai venit să îl vadă. Martorul a susținut că intimata a dus copilul la recurent pentru că avea unele neînțelegeri cu tatăl său.
Rezultă așadar că intenția inițială a intimatei a fost ca minorul să rămână temporar în grija tatălui, până la rezolvarea unor probleme personale.
Ulterior însă, din probatoriul administrat nu rezultă că vreunul dintre părinți ar fi detașat de copilul său din punct de vedere afectiv, trăirile interioare ale acestora fiind de altfel greu de dovedit.
Ca urmare, nu se poate reține lipsa de atașament între vreunul dintre părinți și copil.
Faptul că minorul este atașat de familia recurentului, astfel cum susține martora nu poate constitui un motiv suficient pentru a încredința copilul tatălui, fiind normal ca la o vârstă fragedă, când manifestă o anumită fragilitate emoțională, copilul să se atașeze ușor de persoane cu care locuiește și care îi asigură protecția și îngrijirea.
Din probele administrate nu rezultă că minorul nu ar fi fost atașat și de mamă în perioada în care aceasta l-a avut în grijă, de altfel copii manifestând un atașament față de mamă mai ales că nu există probe în sensul că aceasta ar fi avut un comportament abuziv sau neglijent față de minor.
În ceea ce privește posibilitățile de creștere, educare și supraveghere, se are în vedere că, în măsura în care minorul petrece mai mult în compania altor persoane decât părinții, aceasta poate constitui o dovadă fie a neglijenței fie a imposibilității obiective a părintelui de a se ocupa de creșterea și educarea acestuia. Această din urmă situație, chiar dacă nu implică decât culpa neadaptării ocupației profesionale la nevoile familiei, este de natură a afecta minorul prin lipsirea lui de afecțiunea părintească ceea ce le afectează normala dezvoltare morală.
În cauză, deși recurentul a prezentat o caracterizare (nr. 366/06.03.2009) emisă de SC 2005 SRL în care se arată că i s-a redus programul de lucru, aceasta nu constituie o garanție că în viitor se va menține această situație.
Pe de altă parte, oricum programul de lucru implică absența părintelui din domiciliu.
Cum ambii părinți sunt angajați, rezultă că situația lor este similară, având nevoie de ajutor din partea familiei sau a unei terțe persoane pentru supravegherea copilului sau să apeleze la o instituție din sistemul învățământului preșcolar.
Așa cum a reținut și instanța de apel, criteriul mijloacelor materiale nu trebuie absolutizat.
Totuși, trebuie avut în vedere că (fără a lua în considerarea adeverința privind angajarea la SC CLUB SRL) intimata a prezentat adeverința nr. 64/04.03.2009 emisă de SC GAZ SRL din care rezultă că este angajată ca secretară cu un venit lunar de 720 lei.
Așadar, intimata are venituri iar pregătirea universitară pe care a început-o îi oferă șansa în viitor a unui venit superior.
Pe de altă parte, intimata nu este singura care suportă cheltuielile de întreținere ale minorului, la aceste cheltuieli urmând a contribui și recurentul.
De altfel și în raportul de anchetă socială realizat în cauză de Primăria (depus în recurs) se confirmă împrejurările că reclamanta are un venit din muncă și beneficiază de sprijinul familiei lărgite (părinți și bunici), având condițiile necesare creșterii și îngrijirii unui copil de vârstă mică.
Posibilitățile materiale ale recurentului, corespunzătoare creșterii copilului rezultă și din raportul de anchetă socială realizat de Primăria Orașului (depusă în recurs).
Așadar, ambii părinți au condiții materiale suficiente pentru creșterea copilului.
În condițiile expuse anterior, criteriul determinant devine vârsta copilului.
De asemenea, este importantă împrejurarea că minorul a fost crescut de mama sa până la vârsta de doi ani iar lăsarea copilului la tatăl său rezultă a fi fost cel puțin inițial o situație înțeleasă de mamă ca fiind temporară. O eventuală diminuare a atașamentului copilului față de mamă a fost evident cauzat de întreruperea relațiilor dintre mamă și copil.
Indiferent de cauza pentru care copilul a ajuns în situația de a identifica figura maternă cu sora recurentului, este evident că situația creată este una de natură a prejudicia pe minor care are dreptul de a cunoaște și de a relaționa cu mama sa și de a nu fi în situația de a identifica o terță persoană drept mamă a sa, fiind lipsit astfel de un important element emoțional.
Această situație este imputabilă recurentului cel puțin și pentru omisiunea sa de a încerca să conștientizeze minorului că mama sa nu este sa.
Chiar dacă mama minorului ar fi dezinteresată de acesta, ceea ce nu s-a dovedit, tatăl său trebuie să se asigure că acesta se dezvoltă din punct de vedere emoțional în mod armonios și nu există riscul unor anomalii în dezvoltarea sa, de natură a-l marca în continuare. De aceea, recurentul nu ar fi trebuit să permită perpetuarea unei astfel de situații chiar dacă sora sa manifestă afecțiune față de minor, întrucât o astfel de atitudine conduce la înstrăinarea minorului față de mama sa și pe termen poate produce chiar o ruptură definitivă din punct de vedere emoțională între cei doi, ceea ce evident este contrar interesului și drepturilor copilului.
Or, în cauză, față de aceste elemente, este suficient a se constata că în mod corect instanța de apel a reținut că este în interesul minorului să fie încredințați spre creștere și educare mamei, întrucât la această vârstă copiii manifestă în mod o mai mare afecțiune față de mamă și au nevoie de afecțiunea acesteia precum și de prezența ei permanentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât, domiciliat în,-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 243, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 07 aprilie 2009, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă B, domiciliată în,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - - - -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel - /
jud. - 15.01.2010
Tehnored.disp.gref./2ex./15.01.2010
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Gabriel Lefter, Răzvan Anghel
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
