Divort. Decizia 123/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 123/2009
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarată de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 69/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei au răspuns: - recurent Reclamant -, personal, asistat de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că s-a depus la data prezentei o cerere formulată, personal de către contestator, prin care se solicită citarea pârâtei intimate pentru discuții în contradictoriu, plata întreținerii, plata unei amenzi, precum și scutirea de la plata cheltuielilor de judecată către stat, scutirea de la plata cheltuielilor de către partea adversă, precum și contestarea mandatului avocatului părții adverse.
Avocat, având cuvântul, învederează că a discutat cu clientul său, și în principiu solicită admiterea cererilor privind scutirea de la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatorul, având cuvântul, arată că a solicitat să fie depus al dosar contractul de asistență judiciară și contestată calitatea de reprezentant al mandatarului ales al părții intimate.
Instanța, în deliberare, față de cererile formulate personal de către contestator, apreciază că față de delegația de reprezentare de la dosarul de recurs, cu privire la cenzurarea calității de mandatar al părții intimate, apreciază că aceasta a fost legal reprezentată și respinge excepția lipsei calității de reprezentat la mandatarului părții intimate.
Cu privire la celelalte cereri formulate în scris, apreciază că acestea exced cadrului procesual cu care instanța este investită la data prezentei contestații în anulare, sens în care nu le va analiza.
Avocat numit din oficiu, solicită, în temeiul art. 218 Cod procedură civilă, solicită instanței încuviințarea cererii cu privire la citarea intimatei la interogatoriu dat fiind caracterul personal al acțiunii de divorț.
Instanța pune în vedere apărătorului numit din oficiu să specifice temeiul de drept al cererii privind interogatoriul intimatei și va lăsa cauza la a doua strigare pentru a fi studiate în amănunt cererile contestatorului formulate personal.
La a doua strigare a cauzei se prezintă și avocat în reprezentarea intimatei, fiind prezent și contestatorul personal și asistat din oficiu.
Instanța pune în discuție cererea privind interogatoriul intimatei.
Avocat, asupra cererii contestatorului, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.
Avocat solicită instanței respingerea acestei cereri întrucât ne află în calea de atac extraordinară a contestației în anulare, în acest sens probațiunea administrându-se prin înscrisuri, nefiind obligatorie prezența intimatei la interogatoriu fiind o cauză civilă și nu penală.
Instanța, în deliberare, respinge ca inadmisibilă cererea contestatorului de luare a interogatoriului intimatei.
Se acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației conform art. 41 alin 2 cod familie, există certificatul de handicap privind incapacitatea de muncă, să aibă instanța în vedere că nu s-a făcut dovada că accidentul suferit ar fi fost din vina contestatorului.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă raportat la prevederile art. 318 - 317 Cpc, instanța de fond, apel și recurs s-a pronunțat expres cu privire la pensia de întreținere, restul cererilor formulate de contestator nefăcând obiect nici la fond, nici în apel, sens în care se impune respingerea prezentei ca inadmisibilă. Cu cheltuieli de judecată de 500 RON.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr- contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 69/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția pentru cauze cu minori și de familie în dosar nr- solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
În motivarea contestației se arată că instanța de recurs nu a soluționat toate capetele de cerere și a ignorat probele pertinente și concludente depuse la dosarul cauzei.
Contestația nu a fost motivată în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare dedusă judecății pentru considerentele ce vor urma.
Deși, formal, primul motiv invocat de contestator, privind omisiunea cercetării de către instanța de recurs a unuia din motivele recursului său, poate fi circumscris situației reglementate de art. 318 alin. 1 teza 2 Cod procedură civilă, contestatorul nu a indicat expres care este motivul de recurs necenzurat, iar examinarea deciziei atacate nu relevă incidența unui atare caz.
Celălalt motiv invocat de contestator privitor la aprecierea probelor și lipsa de la dezbateri a părții adverse nu poate întemeia contestația în anulare, care este o cale extraordinară de atac de retractare deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, nu constituie motive ale contestației în anulare, legea neurmărind prin reglementarea dată acestei căi de atac să deschidă părților calea unui recurs la recurs.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, contestatorul căzut în pretenții va fi obligat să-i plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În baza art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, onorariul apărătorului desemnat pentru contestator ca formă a ajutorului public judiciar, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 69/22.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - secția pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr-.
Obligă pe numitul contestator să plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 150 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.11.2009
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/20.01.2010
Jud. fond:
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
---|