Divort. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR. 186/R-MF
Ședința publică din 05 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.265/A/ din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr.9/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și intimata-reclamantă ().
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s- depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei-reclamante.
Apărătorul recurentului-pârât precizează că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă de intimata-reclamantă și, deși nu s-a depus duplicat pentru comunicare, nu solicită termen în acest sens. Solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv un act medical din care rezultă că mama acesteia este grav bolnavă, motiv pentru care consideră că nu o mai poate ajuta în îngrijirea minorului.
Curtea admite proba cu înscrisuri și apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar un act medical pe care-l prezintă și intimatei-reclamante.
Părțile prezente precizează pe rând că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat -, având cuvântul pentru recurentul-pârât susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și admiterea în totalitate a apelului, cu cheltuieli de judecată.
Prima critică vizează stabilirea obligației de întreținere în favoarea minorei, în sensul că instanța a stabilit o măsură greșită cu privire la momentul de la care ar începe să curgă obligația; acest moment nu poate fi cel al pronunțării hotărârii, pensia fiind pentru nevoile minorei și nu ale mamei; minora și în acest moment se află tot la tătăl-recurent, care își îndeplinește obligațiile de întreținere.
În ceea ce privește încredințarea minorei către mamă, apreciază că în mod greșit instanța a soluționat criticile cu privire la această măsură; interesul urmărit este cel al minorului și nicidecum al mamei. Intimata locuiește la părinții săi, tatăl acesteia fiind paralizat iar mama este bolnavă, astfel că, în perioada cât intimata este la serviciu și la facultate nu are cine să aibă grijă de minoră. Dacă minora rămâne la recurent, părinții acestuia, care sunt în putere, pot să o supravegheze și să o protejeze atunci când acesta este la serviciu. De altfel, chiar dorința minorei este aceea de a locui cu tatăl său și această dorință trebuie respectată, întrucât, în ciuda vârstei fragede, înțelege cu cine dorește să stea. Hotărârea nu a putut fi executată pentru că minora nu a dorit să plece de la tătă.
Intimata-reclamantă (), având cuvântul solicită respingerea recursului pentru motivele invocate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar și susținută oral în ședința publică. Solicită ca minora să-i fie încredințată spre creștere și educare întrucât poate avea grijă de ea, apartamentul în care locuiește în prezent recurentul este bun comun, iar după soluționarea procesului de partaj nu se știe unde va locui acesta. Precizează că minorei îi este frică de tată și crede că după ce se va definitiva procesul, aceasta va veni la dânsa. Consideră că înscrisul medical depus de recurent nu are nici o relevanță în cauza de față.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2007, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V, a chemat în judecată pe G pentru ca în contradictoriu cu acesta să se desfacă căsătoria încheiată în anul 1998, din vin pârâtului, să-i fie încredințată spre creștere și educare minora familiei - și obligarea pârâtului la pensie de întreținere pentru copil și revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei.
În motivarea cererii, reclamanta arată că soții au mai fost căsătoriți și au divorțat, revenind la a doua căsătorie pentru a oferi fiicei acestora un climat normal de familie, însă pârâtul nu și-a schimbat conduita prezentă în prima căsătorie, manifestând gelozie, vocabular trivial și insultător, precum și violențe fizice, situație care a condus la separarea în fapt.
Prin sentința civilă nr. 1577 din 6 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Rm.V, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta, s-a respins cererea formulată de pârât și s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la 3 septembrie 1998, din vina ambilor soți. A fost încredințată spre creștere și educare minora, mamei - reclamante și obligat pârâtul la pensie de întreținere pentru minora, de câte 377 lei lunar, de la pronunțare și până la majorat.
S-a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei - acela de "" și s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, din probele administrate, că prima căsătorie a părților în litigiu a eșuat și deși pârâtul consideră ca a fost numai capriciul soției acel divorț, după a 2-a căsătorie în anul 1998, aceleași probleme au reapărut în raporturile dintre soți, acestea ca și prima oară, conducând la promovarea acțiunii de divorț și anterior la separația în fapt a partenerilor. Cu certificatul medico - legal nr.C/1587/2007 eliberat de Serviciul Medicina - Legala din Rm V, reclamanta probează ca soțul său a agresat-o și a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale.
Martorii reclamantei, C-tin și, au arătat că pârâtul are o conduita caracterizată de violențe verbale și fizice față de soție, că o urmărește pe aceasta oriunde s-ar afla și nu o ajuta ca să-și termine cursurile universitare ci îi pretinde sa meargă la munca la țară.
Aceste aspecte au condus instanța de fond la concluzia culpei comune a soților în degradarea ultimei căsătorii și în baza art. 617 pr.civ și art.38 fam, s-a dispus desfacerea căsătoriei, încheiată în 1998, prin divorț, din vina ambilor soți.
În ce privește minora, prima instanță a reținut că, deși în prezent este mai legată de tată, acesta încercând abil sa o determine la conduita de atașament față de el, chiar dialogul direct al instanței cu minora relevând aceasta prin citatele formulate, iar la termene reluate și de tată, față de interesul major al fiicei, și reținând și concluziile anchetelor sociale, în baza art.40 fam si art.6 din Legea nr.272/2004 a fost încredințată minora -, mamei.
Pentru a proceda astfel instanța a avut în vedere și declarațiile martorilor reclamantei, si unchiul minorei care vizitau constant familia și vedeau cine și cum se îngrijea de copil, în fapt și continuu.
În baza art. 86 si 94.fam, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere.
Împotriva sentinței judecătoriei a declarat apel pârâtul.
Soluția instanței de fond a fost se criticată sub aspectul rezolvării situației minorei în urma desfacerii căsătoriei părților.
S-a arătat de către apelant că, deși instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că minora este "mai legată de tată", o încredințează pe aceasta mamei spre creștere și educare. Nu a ținut seama prima instanță nici de opinia minorei prin care și-a manifestat dorința să rămână cu tatăl său.
Declarațiile martorilor nu sunt singurele probe ce trebuiau avute în vedere la pronunțarea asupra măsurii de încredințare a copilului unuia dintre părinți.
Nu a fost dovedită atitudinea violentă a pârâtului, reproșată acestuia de către reclamantă, iar depozițiile martorilor apelantului pârât nu au fost valorificate, deși ele puteau duce la luarea măsurii de încredințare a minorei tatălui spre creștere și educare.
Minora se află în îngrijirea tatălui și, totuși, instanța de fond l-a obligat pe pârât la plata pensiei de întreținere de la data pronunțării sentinței.
O altă critică a fost cea legată de data de la care s-a dispus plata pensiei de întreținere, arătându-se că minora se află în îngrijirea apelantului, fiind nelegal să fie obligat la plata acestei pensii de la data pronunțării sentinței.
Prin decizia nr.265/A//14.11.2008, Tribunalul Vâlceaaa dmis apelul declarat de pârâtul G, a schimbat în parte sentința în sensul că obligă pe pârâtul-apelant G la 150 lei lunar pensie de întreținere în favoarea minorei, născută la data de 07.05.1995, cu începere de la data pronunțării deciziei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța în acest mod, tribunalul a avut în vedere următoarele:
În privința încredințării minorei mamei spre creștere și educare, tribunalul consideră susținerile apelatului ca fiind neîntemeiate.
Instanța de fond a făcut o apreciere corectă a situației de fapt rezultată în mod obiectiv din probe, inclusiv prin prisma discuției particulare cu minora în cameră de consiliu.
Copilul are vârsta de 13 ani, iar labilitatea comportamentală la această vârstă este, de la caz, accentuată pe fondul dezechilibrelor familiale.
Acest aspect a rezultat în speță și în urma audierii minorei atât de instanța de fond cât și de tribunal, copilul fiind influențat nu numai de atitudinea excesiv de permisivă a tatălui față de aceasta, dar și de alți factori ce țin de manifestările de vârstă ale minorei cum ar fi, de pildă, tentația spre libertinism, spre activități exclusiv distractive, lipsa de răspundere, manifestări cenzurate de către mamă în mod normal și, în aceste condiții, minora a început să manifeste conjunctural reticențe față de mama sa. Fotografiile depuse la dosar arată camera minorei din apartamentul în care locuiește cu tatăl său, dezordinea din încăpere, cel puțin fiind relevantă pentru dezechilibrul comportamental al copilului.
Este evident, în aceste condiții, că prezența mamei în preajma minorei este stânjenitoare pentru aceasta, în primul rând pentru atitudinea mai exigentă a mamei interesată îndeaproape de educația minorei, de pregătirea ei pentru viață, fiind vorba de relația firească dintre fiică și mamă, ce presupune în primul rând apanajul preocupării materne. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât comportamentul intimatei corespunde sub toate aspectele normalității unei atitudini complet și pozitiv interesate față de binele copilului, ceea ce reiese din depozițiile martorilor și din datele de anchetă socială, dar chiar și din relatările minorei.
Apelantul este angajat în muncă, iar minora rămâne mult timp nesupravegheată în condițiile în care între cei doi soți relațiile sunt ireconciliabile și prezența intimatei în locuința apelantului este indezirabilă.
De altfel, intimata păstrează legătura cu minora, vizitând-o la școală, iar din afirmația intimatei la instanța de apel în dezbateri se reține că, în ultimul timp, mama și fiica au o mai bună comunicare, fetița promițând că, după proces, va reveni la mamă.
În raport de particularitățile speței și, evident, de probele aflate la dosar, tribunalul a apreciat că interesul minorei este mai bine protejat și promovat prin încredințarea copilului mamei, care îi poate oferi fetiței sprijinul material și moral de care aceasta are nevoie în raport de cerințele dezvoltării unei personalități plenare ținând seama de vârstă, sex, preocupări și perspectivele acesteia.
Criticile privind plata pensiei de întreținere, obligație ce incumbă în acest caz părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul, respectiv pârâtul, sunt întemeiate, având în vedere că veniturile apelantului s-au modificat pe parcursul procesului în sensul reducerii cuantumului luat în calcul de către prima instanță.
Prin urmare, a fost stabilită o pensie de întreținere de 150 lei, rezultată prin aplicarea art. 86-94. familiei la media veniturilor nete conform adeverinței depuse de către apelant la dosar, cu începere de la data pronunțării deciziei.
Pentru considerentele arătat a fost admis apelul, în conformitate cu dispozițiile art.296 proc.civ. și schimbată hotărârea instanței de fond în sensul celor mai sus reținute.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul G, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În primul motiv de recurs se susține că instanța de apel a stabilit o măsură greșită cu privire la momentul de la care ar începe să curgă obligația de întreținere, acest moment nefiind cel al pronunțării deciziei, având în vedere că pensia de întreținere se datorează pentru nevoile naturale ale copilului, ci nu ale mamei.
Recurentul consideră că obligația de întreținere ar fi trebuit determinată eventual de la momentul executării hotărârii, adică din momentul în care minora ar fi ajuns în întreținerea efectivă a mamei, deoarece copilul se află la recurent, decizia pronunțată în apel fiind dată cu încălcarea art.86 și art.94 Codul familiei.
În motivul doi de recurs se susține că instanța de apel a greșit atunci când a soluționat criticile cu privire la modul în care a fost luată măsura încredințării copilului spre creștere și educare.
Astfel nu au fost avute în vedre dispozițiile art.42 din Codul familiei, precum și prevederile Legii nr.272/2004, referitoare la interesul copilului, minora fiind mai legată de recurent, aceasta exprimându-și dorința de a rămâne cu tatăl, când a fost audiată în camera de consiliu.
Se susține că labilitatea comportamentală a minorei nu a fost dovedită, nefiind dovedită nici exigența mamei față de minoră și nici atitudinea permisivă a recurentului.
Se menționează că minora a rupt legătura afectivă cu mama, atunci când aceasta a intrat într-o relație cu un alt și când a plecat de acasă fără aceasta.
Pe de altă parte, recurentul susține că sora acestuia o găzduiește pe minoră și îi servește masa, cât timp recurentul este la serviciu.
Recurentul consideră că interesul actual al minorei este să rămână cu acesta, așa cum dorește și minora.
Prin întâmpinarea de la filele 136-137 dosar, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că minora este nesupravegheată, iar sora recurentului lucrează, de asemenea, în două schimburi.
Aceasta locuiește la două case de intimată, iar minora nu a avut voie să își viziteze mama.
Susține că a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal fiind agresată verbal și fizic. Pe de altă parte, pârâtul i-a schimbat yala de la ușă, fiind nevoită să apeleze la poliție.
Curtea analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, este nefondat, constatându-se că hotărârea pronunțată este nelegală și dată fără încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art.86 și art.94 Codul familiei.
Astfel, în mod corect, Tribunalul Vâlceal -a obligat pe recurentul pârât la plata pensiei de întreținere de la data pronunțării deciziei, având în vedere că minora, deși a fost încredințată spre creștere și educare în favoarea mamei, aceasta locuiește împreună cu tatăl - recurent.
Al doilea motiv de recurs, vizând măsura încredințării minorei spre creștere și educare este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, constatându-se că nu au fost încălcate dispozițiile art.42 Codul familiei precum și prevederile Legii nr.272/2004, referitoare la interesul minorului.
În mod corect și în baza probatoriului administrat instanța de apel a apreciat că este în interesul superior al minorei de 13 ani să fie încredințată spre creștere și educare în favoarea mamei, având în vedere vârsta și sexul copilului, precum și faptul că pârâtul lucrează, iar minora rămâne în supravegherea sorei acestuia care, de asemenea, este salariată. Este știut că la această vârstă majoritatea tinerilor se confruntă cu o serie de probleme, fiind la vârsta la care își formează concepția despre familie, viață și profesie și au nevoie de îndrumări adecvate de sprijin afectiv și moral, fiind necesară o supraveghere permanentă a conduitei acestora.
În concluzie, instanța de apel a pronunțat o decizie legală, urmând aom enține ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Rm.V,-, -.29,.B,.2,.11, jud.V, împotriva deciziei civile nr.265/A/ din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/2 ex./17.02.2009
Jud.apel:;
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
| ← Divort. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Bucuresti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
