Divort. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 23/2009
Ședința publică de la 16 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 260/A din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă în Dosar nr-.
Se constată că s-au înregistrat la dosar prin serviciul registratură timbre judiciare în sumă totală de 5,15 lei, depuse de către pârâta recurentă.
Cauza a fost dezbătută la data de 9 februarie 2009 când cei prezenți au pus concluzii orale consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr 100/2008 a Jud. Saf ost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclam. împotriva pârâtei precum și cererea reconvențională formulată de către pârâtă, s-a desfăcut căsătoria încheiată de părți în anul 1992, din vina ambilor soți, au fost încredințați pârâtei cei doi minori rezultați din căsătorie și a fost obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere de 450 lei lunar pentru minori. Totodată s-a dispus ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-a reținut în esență că relațiile dintre soți sunt în mod grav și definitiv vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, că pârâta prezintă garanții morale și materiale pentru o bună creștere și educare a minorilor și este în interesul acestora să rămână cu mama și nedespărțiți, că în funcție de nevoile minorilor și de veniturile reclamantului se impune stabilirea unei pensii de întreținere de 450 lei lunar pentru cei doi minori.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Prin decizia civilă nr. 260/10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul iar sentința civilă a fost schimbată în parte în sensul că s-a încredințat reclamantului pe minorul jr. și s-au compensat obligațiile de întreținere datorate celor doi minori. S-au păstrat celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a fost respins apelul declarat de pârâta, aceasta fiind obligată să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut următoarele:
Apelul reclamantului este întemeiat.
Prima instanță a optat în ceea ce privește încredințarea minorilor, pentru o soluție bazată în principal pe ideea de a nu separa cei doi minori rezultați din căsătoria părților, acordând mult mai puțină importanță unor alte criterii care în mod firesc au și ele importanță în ceea ce privește încredințarea.
S-a trecut în primul rând peste opțiunea minorului, deși acesta având vârsta de aproape 14 ani la data pronunțării hotărârii, alegerea sa trebuia să aibă o greutate mai mare. In apel s-a considerat necesar să fie reaudiat minorul și s-a constatat că acesta și-a menținut opțiunea de a fi încredințat tatălui chiar cu consecința de a fi despărțit de fratele lui. Având în vedere că minorul a împlinit vârsta de 14 ani și în raport de faptul că potrivit art.102 fam. el are dreptul să-și aleagă locuința pe care o cere desăvârșirea pregătirii sale profesionale, instanța va avea în vedere această opțiune mai ales că reclamantul are condiții corespunzătoare pentru o bună creștere și educare a copilului. De asemenea s-a ținut cont de faptul că minorul este deja înscris la o școală din Sibiu și locuiește deja cu tatăl său de circa un an. Nedespărțirea minorilor reprezintă un deziderat care nu poate însă cântări mai mult decât argumentele deja prezentate.
Urmare a încredințării copilului la reclamant și a faptului că și pârâta are încredințat celălalt copil, contribuțiile de întreținere vor fi compensate.
În ceea ce privește apelul reclamantei acesta este neîntemeiat.
Este adevărat că reclamantul are, conform probelor din dosar, vina cea mai mare în desfacerea căsătoriei prin atitudinea sa indiferentă față de soție, dar pârâta, care nu s-a opus la divorț, este și ea vinovată într-o anumită măsură de faptul că s-a ajuns la această situație și de destrămarea relațiilor de familie după cum rezultă din depoziția martorei B, fila 35 dosar. Nici ea, ca și reclamantul de altfel, nu a făcut nimic de natură a remedia stare conflictuală care s-a instalat între soți și a salva căsnicia.
În ceea ce privește cererea de obligare a reclamantului la plata daunelor morale, această cerere este inadmisibilă în apel. Potrivit art. 294. proc. civ. în apel nu se pot formula cereri noi, or cererea pârâtei referitoare la plata de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu moral suferit, este formulată pentru prima dată în apel, ceea ce o face inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, motivat, pârâta solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la acordarea daunelor morale solicitate, aceasta nefiind o cerere nouă în apel.
Recurenta mai solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii de divorț formulată de reclamant, cu toate cererile legate de aceasta deoarece din probele administrate s-a dovedit culpa exclusivă a reclamantului.
În dezvoltarea motivelor recurenta arată că are dreptul la daune morale având în vedere comportarea reclamantului intimat pe parcursul căsătoriei, nu mai are venituri pentru cei doi minori și a achitat taxa de timbru pentru daunele morale solicitate.
În ce privește culpa reclamatului intimat recurenta arată că acesta a avut culpă exclusivă la destrămarea căsătoriei, personal s-a opus la divorț până la apel iar în prezent se opune divorțului.
Oral, în fața instanței de recurs pârâta recurentă a solicitat admiterea recursului numai cu privire la al doilea capăt de cerere, respectiv respingerea acțiunii de divorț formulată de reclamant, arătând că nu există culpă comună la destrămarea căsătoriei, reclamantul fiind cel vinovat.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Prin întâmpinarea depusă intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat în baza art. 312 al. 1 teza II civ.Cod Penal și pe cale de consecință menținerea în totalitate a deciziei atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat că niciunul dintre motivele invocate de pârâta recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de disp. art. 304.civ.Cod Penal iar recursul apare ca nemotivat. Recursul este neîntemeiat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică, în acord cu probațiunea administrată.
Oral, prin avocatul ales intimatul a solicitat anularea ca insuficient timbrat a recursului.
Pronunțarea a fost amânată pentru a da posibilitatea recurentei să completeze timbrajul, recurenta timbrând în aceiași zi.
Curtea de Apel examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit art. 38 al. 1 din Codul Familiei instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Din probațiunea administrată rezultă că între soții au intervenit grave neînțelegeri, s-au despărțit în fapt iar în prezent căsătoria este practic destrămată. Tot din probe a rezultat că vina destrămării căsătoriei aparține ambelor părți. Este adevărat că vina destrămării căsătoriei aparține în mai mare măsură intimatului dar și recurenta nu a încercat să aplaneze neînțelegerile intervenite. Prin comportarea lor părțile fac ca în prezent căsătoria să nu mai fie posibilă, astfel că în mod corect instanțele de fond și apel au pronunțat hotărârile de divorț.
În ce privește încredințarea minorilor spre creștere și educare, instanța de apel, ținând seama și de declarația minorului jr. în vârstă de 14 ani, a decis ca acesta să fie încredințat intimatului spre creștere și educare. Curtea apreciază că și sub acest aspect decizia este corectă deoarece minorul locuiește în prezent la intimat, dorește să rămână cu acesta, are posibilitatea să urmeze cursurile unui liceu în Sibiu și este la vârsta la care poate să decidă unde anume să locuiască. Intimatul are condiții locative adecvate, s-a ocupat de creșterea și educarea minorului, astfel că nu există nici un motiv ca minorul jr. să nu poată fi încredințat spre creștere și educare intimatului.
Desigur, ar fi fost de dorit ca cei doi frați să locuiască împreună, dar ținând seama de actuala stare de fapt și de dorința minorului în cauză, Curtea apreciază că în prezent soluția adoptată de instanța de apel corespunde intereselor minorului jr.
De altfel, soluția instanței de apel este legală, recurenta motivându-și recursul pe aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.
În ce privește capătul de cerere al recursului privitor la daunele morale solicitate de recurentă, acesta urmează a nu mai fi analizat de către instanța de recurs, reclamanta renunțând la această cerere.
Întrucât recurenta a completat timbrajul în termenul stabilit de instanță, se va respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312.civ.Cod Penal recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274.civ.Cod Penal recurenta va fi obligată la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 260/A/ din 10.10.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
Obligă pe numita recurentă la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 Februarie 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2 ex/01.04.2009
apel,
fond
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Plasament. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Iasi | Divort. Decizia 579/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
