Divort. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 230/R-MF
Ședința publică din 12 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.111/A/MF din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-pârâtă și intimatul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.37/2009, emisă de Baroul Argeș -Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de 0,3 lei și a chitanței de plata taxei judiciare în sumă de 20,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebată de instanță, recurenta-pârâtă arată că nu este de acord cu desfacerea căsătoriei.
Intimatul-reclamant precizează că nu este de acord cu împăcarea, întrucât relațiile de familie sunt grav vătămate.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, depune la dosar caracterizarea intimatului întocmită de Primăria comunei și precizează că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Constatând recursul în stare de judecată, curtea, acordă cuvântul asupra lui.
Recurenta-pârâtă, având cuvântul, susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei, respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică. Precizează că nu are nicio culpă în destrămarea relațiilor de familie și că a făcut toate eforturile pentru menținerea căsătoriei.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, consideră recursul ca fiind nefondat și solicită respingerea lui, menținerea deciziei tribunalului ca fiind legală și temeinică. Susține că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, raporturile dintre părți sunt grav vătămate, că recurenta-pârâtă l-a alungat pe intimat din domiciliul comun și că acesta se gospodărește singur, fiind despărțiți în fapt de 10 ani de zile. obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1986/216/10.09.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru a se dispune desfacerea căsătoriei dintre soți și revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că pârâta avea un comportament agresiv atât verbal cât și fizic și că în urmă cu zece ani s-a mutat în locuința mamei sale întrucât nu mai putea conviețui cu pârâta. Chiar după separarea în fapt, pârâta nu s-a comportat decent și a continuat cu amenințări și agresiune verbală, fiind lipsită de afecțiune și sprijin reciproc.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât starea tensionată dintre părți se datorează culpei reclamantului.
A mai arătat pârâta că nu a părăsit gospodăria comună, că nu l-a amenințat sau bătut pe reclamant, ci, dimpotrivă, reclamantul consuma băuturi alcoolice și o bătea, fracturându-i mâna, că pârâtul întreține relații intime cu o altă femeie, astfel că pârâta nu are nici o culpă.
Prin sentința civilă nr.332/MF/26.03.2008, Judecătoria Curtea d Argeșa respins acțiunea de divorț formulată de reclamantul împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, din analiza probelor administrate, că relațiile dintre cei doi soți sunt grav vătămate, dar nu se poate reține o culpă a pârâtei în deteriorarea acestei relații. Vinovat de tensionarea relațiilor este reclamantul, care, pe fondul consumului de alcool, o bătea pe pârâtă, întreține relații cu o altă femeie și nu poate invoca propria culpă în admiterea acțiunii de divorț.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece instanța nu a interpretat în niciun fel probele administrate (martori și înscrisuri), din care rezultă existența unor motive temeinice de divorț.
Depoziția martorului a fost eludată de instanță, iar în aprecierea declarațiilor martorilor și, instanța nu a ținut seama de relația de dușmănie în care se află reclamantul și cele două martore.
Din probe a rezultat că părțile nu mai locuiesc împreună de 3-4 ani, din culpa pârâtei, care s-a mutat.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.111/A/MF din 03 octombrie 2008, a admis apelul, a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant și a desfăcut, din culpă comună, căsătoria părților, dispunându-se ca pârâta să reia numele de "", fiind compensate cheltuielile de judecată.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că, părțile nu mai conviețuiesc de aproximativ 4 ani, când pârâta a părăsit domiciliul comun și s-a mutat în Curtea de A, la fiica ei, pentru a avea grijă de nepot, situație cu care reclamantul nu a fost de acord. În ultima perioadă a conviețuirii cu reclamantul, îl jignea și îi vorbea urât, "folosind vorbe de mahala" și nu l-a ajutat să-și îngrijească mama.
Instanța a reținut că reclamantul întreține o relație de concubinaj și este violent față de pârâtă, atunci când aceasta revine în gospodăria comună, pentru perioade scurte.
În neînțelegerile dintre soți s-au implicat și fiul lor împreună cu soția sa (martora ), persoane împotriva cărora reclamantul a formulat plângere penală.
Potrivit art.38 alin.1 Codul familiei, instanța poate desface căsătoria prin divorț, atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Din probele mai sus analizate a rezultat că relația părților este lipsită de prietenie și afecțiune reciprocă, părțile refuzându-și sprijinul moral și material, pârâta refuză coabitarea, iar reclamantul și-a încălcat obligația de fidelitate.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, pârâta susține că hotărârea pronunțată de tribunal este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, nu superficială, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, ci să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea.
În esență, in susținerea acestei critici arată că, niciuna din faptele enumerate de instanța de apel nu este motivată pe baza probelor administrate și nici în concordanță cu aceste probe din care nu rezultă că ar fi părăsit domiciliul comun pentru a avea grijă de nepot și că reclamantul nu ar fi fost de acord cu aceasta, nici că s-ar întoarce în domiciliu doar pentru perioade scurte de timp și cu atât mai puțin că fiul părților și nora s-ar fi implicat în neînțelegerile dintre aceștia sau că pârâta nu i-a acordat sprijin și afecțiune reclamantului.
Dimpotrivă, din depozițiile martorilor rezultă că reclamantul este cel care nu a lăsat-o pe pârâtă să-l aducă pe nepotul lor în domiciliul de la țară și din acest motiv a fost nevoită să facă naveta la Curtea de A pentru aoa juta pe fiica lor la creșterea copilului, că aceasta locuiește împreună cu reclamantul în aceeași gospodărie în care a locuit și a muncit în ultimii 40 de ani, iar fiul și nora au intervenit doar pentru aos alva de bătăile pe care le primea de la reclamant. Declarațiile martorilor audiați dovedesc fără dubiu că aceasta l-a tratat întotdeauna cu respect și afecțiune pe reclamant, căruia i-a acordat tot sprijinul moral și material în toți cei 40 de ani de căsnicie, inclusiv atunci când și-a încălcat obligația de fidelitate și chiar și după ce a solicitat divorțul, este o bună gospodină și că s-a ocupat în permanență nu doar de muncile agricole, ci și de menaj pentru reclamant, l-a îngrijit când a fost bolnav chiar dacă a fost din cauza consumului de alcool în exces.
În aceste condiții nu se poate susține că din partea recurentei nu există prietenie sau afecțiune pentru reclamant și nici că i-a refuzat sprijinul moral sau material, așa cum în mod nelegal a reținut tribunalul, fără să motiveze cum a ajuns la această convingere și mai ales fără să facă referire la probele administrate cu care ar fi în concordanță.
Potrivit art.1169 Cod civil, sarcina probei îi revine reclamantului "actori incumbit probatio" pentru că cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, iar în materia divorțului s-a stabilit că acesta se poate pronunța numai dacă se constată că motivele temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât, nu și atunci când cauza dezbinării este imputabilă exclusiv soțului reclamant.
Dimpotrivă, din probele administrate rezultă însă culpa reclamantului, nefîind îndeplinită condiția imposibilității continuării căsătoriei pentru motive temeinice, deoarece faptele nelegale și cele contrare regulilor moralei nu pot constitui motive temeinice pentru cel care le săvârșește, astfel că hotărârea pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a schimbat sentința judecătoriei și a desfăcut căsătoria este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu este în concordanță cu probele administrate în cauză, îl încurajează pe reclamant să aibă un comportament necorespunzător.
O altă critică de nelegalitate a hotărârii vizează, pe de o parte, faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale privind învoiala reclamantului ca pârâta să poarte în continuare numele dobândit la căsătorie, acesta dându-și acordul și scris prin motivele de apel depuse, iar pe de altă parte, pentru că a aplicat greșit dispozițiile art.40 din Codul familiei privind păstrarea numelui purtat în timpul căsătoriei.
În mod greșit a apreciat că o căsnicie care a durat 40 de ani, timp în care a fost cunoscută în viața socială cu numele dobândit la căsătorie, nu constituie motiv temeinic pentru păstrarea acestui nume după divorț, chiar și în situația în care nu ar fi existat acordul exprimat al soțului.
În realitate, practica judiciară, a stabilit că tocmai această perioadă îndelungată în care soția a fost cunoscută sub numele dobândit prin căsătorie constituie motiv temeinic pentru păstrarea acelui nume, chiar și fără acordul celuilalt soț, așa cum s-a stabilit că prin noțiunea de "motive temeinice" în sensul acestei dispoziții legale, care nu face nicio precizare, urmează a se înțelege orice interes, moral și material, care ar fi vătămat prin schimbarea numelui purtat de soț în timpul căsătoriei și arată recurenta că după 40 de ani schimbarea numelui îi aduce prejudicii atât morale cât și materiale.
Concluzionând, se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de tribunal, cu consecința respingerii apelului, iar pe fond menținerea soluției adoptată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în apel și în recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, recurenta susține că hotărârea este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Critica este nefondată.
Judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea. Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții, trebuie să fie calară și simplă, precisă, concisă, și corespundă soluției adoptate.
In decizia din apel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat în cauză, la care s-a făcut in mod expres trimitere că relația părților este lipsită de prietenie, afecțiune reciprocă, sprijin moral și material, in condițiile in care parata refuză coabitarea iar reclamantul încalcă obligația de fidelitate, fiind incidente prevederile art. 38 din codul familiei.
Se constată astfel că soluția adoptată de instanța de apel este argumentată atât în fapt cât și in drept, instanța nefiind obligată să reia în motivare fiecare probă administrată, sau fiecare apărare invocată de părți in susținerea poziției adoptate cu privire la divorț.
Nefondată este și critica privind nelegalitatea hotărârii sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 40 din codul familiei, care statuează că instanța pentru motive temeinice poate să încuviințeze ca soțul să poarte numele din căsătorie al celuilalt soț, chiar si după desfacerea căsătoriei și in lipsa unei învoieli intre soți.
Temeinicia motivelor invocate de parte este lăsată la aprecierea instanței care este datoare sa motiveze soluția pe probele din dosar.
Din enunțarea textului de lege citat rezultă că regula in materie o constituie revenirea la numele avut anterior căsătoriei, păstrarea acestuia reprezentând o excepție.
In mod just constatat tribunalul că în lipsa acordului soțului reclamant de a păstra numele dobândit prin căsătorie, parata nu a dovedit existența unor motive temeinice care sa îndreptățească instanța să-i aprobe această cerere. În noțiunea de motive temeinice, sunt incluse interesele ce ar putea fi vătămate prin schimbarea numelui, care pot să fie de natură morală sau materială.
Dacă nu se face dovada unui prejudiciu moral sau material in caz de revenire prin divorț la numele purtat, înainte de căsătorie, instanța nu poate încuviința purtarea numelui dobândit prin căsătorie
Curtea constată că, in speță, tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 40 alin 3 din Codul familiei, neexistând motive temeinice care să justifice o altă soluție.
Văzând cererea intimatului, prevederile art. 274 Cod procedură civilă și constatând că recurenta a căzut în pretenții, va fi obligată la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.111/A/MF din 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul .
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./23.02.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
