Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 3/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 3/FM
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Paulina Georgescu Daniela Petrovici
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în C,-, bloc 42,. D, etaj 2,. 36, județul C, împotriva deciziei civile nr. 472 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, județul I, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă, personal și intimatul reclamant prin d-na avocat -, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 17.12.2008, depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și netimbrat.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta pârâtă depune copia procesului-verbal încheiat în dosarul de executare silită nr. 732/2008 de către biroul executorului judecătoresc. Referitor la taxa de timbru în cuantum de 9,5 lei, recurenta pârâtă învederează că nu realizează venituri de aproximativ 14 ani și nu este în măsură să achite această taxă de timbru. Totodată, invocă excepția prescripției dreptului reclamantului de a formula cererea având ca obiect partajul bunurilor comune.
Instanța îi pune în vedere recurentei pârâte să precizeze dacă înțelege să formuleze cerere de scutire de la plata taxei de timbru datorată în recurs, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă și, în caz afirmativ, să depună această cerere în scris împreună cu înscrisuri de la Administrația Financiară care să ateste împrejurarea că nu realizează niciun fel de venit.
Din partea recurentei se depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr. - din 11 decembrie 2008.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța constată că recursul declarat de către pârâtă este legal timbrat. Totodată, luând act de declarațiile părților în sensul că nu mai au înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta pârâtă, având cuvântul asupra recursului, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 și art. 405 Cod procedură civilă, invocă excepția prescripției dreptului la acțiune și a dreptului de a cere executarea silită. Învederează că intimatul reclamant s-a pensionat și a plecat din localitatea Acesta nu a promovat cererea de partaj întrucât i-a fost teamă că va fi obligat să-i plătească o pensie de întreținere întrucât ea nu realiza niciun fel de venit. Apreciază că atât cererea de partaj cât și cerere de executare silită sunt prescrise, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de partaj ca fiind prescrisă.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul asupra recursului, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, învederează că dreptul reclamantului de a formula acțiunea de partaj este imprescriptibil, astfel cum a reținut și instanța de apel în considerentele hotărârii pronunțate.
Pe fondul cauzei, învederează că la instanța de fond, cu ocazia administrării probei cu interogatoriu, pârâta a fost de acord să-i fie atribuit imobilul situat în C iar reclamantului imobilul din comuna și, având în vedere valoarea mai mare a imobilului ce i-a fost atribuit recurentei pârâte, aceasta în mod corect a fost obligată la plata unei sulte în favoarea intimatului reclamant. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. - din 17 decembrie 2008, depusă la dosar.
În replică, recurenta pârâtă învederează că nu realizează venituri și nu poate achita contravaloarea onorariului de avocat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta, partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a apartamentului situat în C,-, bloc 42, scara D,. 36, și a imobilului situat în comuna nr. 1505, județul I, compus din teren în suprafață de 744 mp și construcții, cu reținerea contribuției egale la dobândirea lor, urmând a se atribui al doilea imobil reclamantului și primul pârâtei.
Pârâta s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii, dar a arătat că nu are mijloacele necesare plății sultei.
Prin sentința civilă nr. 6258 din 8 aprilie 2008, Judecătoria Constanțaa admis acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință:
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cote de contribuție egale, următoarele bunuri, în valoare totală de 296.761 lei:
- apartamentul situat în C,-, bloc 42, scara D,. 36, în valoare de 285.805 lei;
- imobilul situat în comuna nr. 1505, județul I, compus din teren în suprafață de 744 mp în acte și de 948,72 mp în urma măsurătorilor expertului și construcții, în valoare totală de 10.956 lei, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expertul la 28.02.2008.
A dispus ieșirea din indiviziune asupra celor două imobile prin atribuirea către reclamant a imobilului situat în comuna nr. 1505, județul I, menționat mai sus și către pârâtă a apartamentul situat în C,-, bloc 42, scara D,. 36.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 137.424,50 lei, reprezentând sultă și suma de 509,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii, analizând probele administrate, instanța de fond a reținut că prin cele două contracte de vânzare-cumpărare, depuse la dosar, părțile au dobândit în timpul căsătoriei încheiate la 11 februarie 1972 dreptul de proprietate asupra celor două imobile arătate în cuprinsul acțiunii, identificate și evaluate prin raportul de expertiză tehnică imobiliară astfel: apartamentul situat în C,-, bloc 42, scara D,. 36, în valoare de 285.805 lei; imobilul situat în comuna nr. 1505, județul I, compus din teren în suprafață de 744 mp în acte și de 948,72 mp în urma măsurătorilor expertului și construcții, în valoare totală de 10.956 lei, identificat prin raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză de expertul la 28.02.2008.
S-a reținut, de asemenea, că nu au fost contestate cotele egale de contribuție a părților la dobândirea acestor bunuri.
Pentru a dispune ieșirea din indiviziune prin formare și atribuire de loturi și pentru a stabili sulta pentru echilibrarea valorică a loturilor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 36 alin. 2 Codul familiei, art. 728 Cod civil, art. 6739, 10Cod procedură civilă, precum și preferințele exprimate de părți.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat apel pârâta, arătând în motivare că cererea formulată de reclamant s-a perimat conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civil, în condițiile în care hotărârea de divorț s-a pronunțat la data de 31 ianuarie 2000, iar acțiunea de partaj a fost înregistrată la finele anului 2007. mai învederat apelanta-pârâtă că ea personal nu are venituri, deși i-a fost soție credincioasă reclamantului peste 28 de ani.
Prin decizia civilă nr. 472 din 30 septembrie 2008, Tribunalul Constanțaa respins apelul pârâtei ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că împărțirea bunurilor comune, după desfacerea căsătoriei, se face în conformitate cu dispozițiile Codului familiei care se întregesc cu normele cuprinse în Codul civil (art. 728 - 799), acestea din urmă reprezentând reguli generale aplicabile
tuturor împărțelilor, indiferent de cauza care a determinat nașterea dreptului de proprietate comună.
S-a mai reținut că la propunerea și atribuirea loturilor instanța de fond a ținut cont de poziția părților, de opțiunea pârâtei de a i se atribui imobilul din C, în care aceasta locuiește, iar soțului reclamant să i se atribuie imobilul din comuna, județul Lipsa posibilităților materiale necesare achitării sultei nu reprezintă un motiv de nelegalitate a sentinței apelate, în condițiile în care părțile nu au optat pentru o altă variantă de partajare a celor două imobile.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, dispozițiile art. 728 - 799 cod civil nefiind aplicabile în cauză întrucât se referă la succesiune, iar nu la partajul bunurilor comune.
- În cauză a operat prescripția dreptului la acțiunea de partaj, conform dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, întrucât reclamantul, după divorț, nu a înțeles să solicite partajul în termenul de prescripție, ci a plecat la.
- Hotărârea pronunțată de instanța de apel - decizia nr. 472 din 30 septembrie 2008 - este lovită de nulitate întrucât îi lipsește încheierea de amânare a pronunțării. Hotărârea a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2008, situație în care se impune și redactarea unei încheieri de amânare.
- Decizia nr. 472/2008 nu este semnată de JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Paulina Georgescu Daniela Petrovici
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile pârâtei se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei ce vizează greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 728 - 799 Cod civil și incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 sunt vădit nefondate.
Partajul, ca operație juridică, urmărește să pună capăt stării de indiviziune trecând bunurile stăpânite în devălmășie - în cazul soților, în proprietatea exclusivă a fiecărui soț, potrivit cu contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor comune.
Desfacerea căsătoriei, neimplicând în mod necesar împărțirea bunurilor comune, foștii soți au posibilitatea, dacă doresc, să continue a stăpâni împreună acele bunuri, deoarece starea de coproprietate este o stare legală și nimeni nu poate fi obligat să ceară ieșirea din indiviziune. Pe de altă parte, art. 728 Cod civil prevede că nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, un coproprietar putând cere oricând împărțeala bunurilor indivize.
Obiectul acțiunii de împărțeală, respectiv dreptul subiectiv al părților, este un drept real, drept care nu se stinge prin prescripție extinctivă. Cum există o intensă legătură între dreptul subiectiv și acțiunea de ieșire din indiviziune, aceasta același caracter ca cel al dreptului în discuție.
Prin urmare, acțiunea de ieșire din indiviziune dobândește astfel caracterul unei acțiuni imprescriptibile, dispozițiile art. 728 Cod civil reprezentând dreptul comun în materia partajului, indiferent de cauza stării de indiviziune - codevălmășie sau succesiune.
Încetarea stării de indiviziune este astfel lăsată la aprecierea copărtașilor care vor putea oricând cere lichidarea ei, în funcție de propriul interes, iar nu de un termen procedural, în speță nefiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, cum eronat susține recurenta.
Concluzionând, cererea de partaj poate fi introdusă oricând deoarece este imprescriptibilă extinctiv și împotriva ei se pot opune numai existența unui partaj voluntar și prescripția achizitivă, dacă posesia întrunește condițiile legale, ceea ce nu este cazul în speță. Dispoziția din art. 728 Cod civil, care consacră caracterul imprescriptibil al acțiunii de partaj, își găsește aplicarea în orice fel de indiviziune, indiferent de proveniența ei, deci și în cazul partajului bunurilor comune, cum corect a reținut instanța de apel.
Și criticile ce vizează nulitatea hotărârii recurate, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, motivat de faptul că hotărârea judecătorească nu este semnată de judecători și nu este însoțită de o încheiere de ședință de amânare a pronunțării se rețin a fi nefondate.
Conform art. 261 pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească se dă în numele legii și va cuprinde mențiunea că pronunțarea s-a făcut în ședință publică, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului.
Din analiza deciziei civile nr. 472 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța se reține că aceasta conține semnăturile celor doi judecători care au intrat în compunerea completului de judecată, dar și a grefierului de ședință, critica recurentei urmând a fi respinsă.
Conform dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă "Dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile". În această situație dezbaterile vor fi consemnate într-o încheiere de ședință, care va face corp comun cu hotărârea finală.
În speță, se reține că dezbaterile pe fondul apelului au avut loc la data de 30 septembrie 2008, dată la care a și fost pronunțată decizia civilă nr. 472/2008, instanța de apel neavând nevoie pentru a se pronunța de un termen de amânare. În această ipoteză, dezbaterile au fost consemnate în decizia civilă nr. 472 din 30 septembrie 2008, nefiind necesară pronunțarea unei încheieri de amânare a pronunțării.
După pronunțarea hotărârii și redactarea acesteia în termenul legal de 30 de zile prescris de art. 264 Cod procedură civilă, această decizie a fost comunicată recurentei (fila 17 - dosar apel).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocat achitat în recurs, conform chitanței nr. - din 17 decembrie 2008 depusă la fila 17 în dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâta, domiciliată în C,-, bloc 42,. D, etaj 2,. 36, județul C, împotriva deciziei civile nr. 472 din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, județul
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Paulina Georgescu Daniela Petrovici
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond - -
Jud. apel -,
Red. dec. rec. jud. -/27.01.2009
gref. -
2 ex./27.01.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Paulina Georgescu Daniela Petrovici
| ← Divort. Decizia 1474/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
