Divort. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.26
Ședința publică din 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 295 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), reclamantă intimată fiind, cu domiciliul ales la cabinet avocat, R,-,.1, județul
La apelul nominal se prezintă pârâtul recurent, asistat de avocat și avocat pentru reclamanta intimată, care lipsește.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul legal timbrat și în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâtul recurent, invocând motivele de recurs prev. de art.304 pct.5 și 9 cod procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar încredințarea minorului spre creștere și educare tatălui, cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere, fără cheltuieli de judecată. Instanța de apel nu a analizat aspectele prin care minorul a fost scos din țară și a ajuns în Republica M, în condițiile în care acesta s-a născut în România, a crescut aici până la separarea în fapt a soților. Fiind cetățean român trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor Convenției d l Haga din 25.10.1980 privind răpirile internaționale de copii adoptată prin Legea nr.369/2004, întreaga procedură desfășurându-se prin Ministerul Justiției. Conform acestei convenții înapoierea de urgență a copilului în țara în care acesta își are reședința obișnuită este motivată de necesitatea ca acesta să nu mai fie considerat proprietatea părinților săi, ci să fie recunoscut ca persoană cu drepturi și necesități proprii, fiind obligatorie introducerea în cauză a Ministerului Justiției, în calitate de autoritate centrală. Pe de altă parte, minorul s-a născut în România, are cetățenie română, iar instanța de apel, cu ușurință, a încredințat copilul mamei, în condițiile în care nu există la dosar înscrisuri care să emane de la autorități cu privire la condițiile în care acesta locuiește și trăiește. Mai mult, la dosar nu există probe prin care să se dovedească faptul că reclamanta are un domiciliu stabil, dotat corespunzător pentru a asigura condiții optime de creștere și educare a minorului. În schimb, recurentul are condițiile materiale și morale corespunzătoare creșterii minorului, este cel care s-a ocupat îndeaproape de acesta, ajutat fiind de părinții săi.
Avocat, pentru reclamanta intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. În mod legal minorul a fost scos din țară, în baza unei ordonanțe președințiale, deci nu se impune citarea Ministerului Justiției. În ce privește fondul cauzei, în mod corect minorul a fost încredințat mamei spre creștere și educare, având în vedere vârsta fragedă a acestuia, faptul că este foarte atașat de mamă, precum și condițiile corespunzătoare pe care aceasta le are. Recurenta lucrează ca farmacistă și are o locuință, sens în care la dosar s-au depus acte doveditoare.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 10 august 2006, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței desfacerea căsătoriei încheiate între ei la data de 6 octombrie 2005, din vina exclusivă a pârâtului, să i se încredințeze spre creștere și educare minorul, născut la data de 16 decembrie 2005, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere și să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul consuma frecvent băuturi alcoolice și devenea foarte violent, atât cu ea cât și cu minorul, în viața de familie amestecându-se și familia acestuia, împrejurări care au dus la destrămarea relației de cuplu. Reclamanta a mai arătat că a fost nevoită să se adreseze organelor de poliție fiind agresată fizic de pârât care i-a interzis să vadă copilul.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, în care a arătat că solicită desfacerea căsătoriei din vina pârâtei-reclamante, întrucât aceasta de la începutul căsătoriei nu se ocupa de treburile gospodărești și nici de copil, reproșându-i că nu are serviciu, iar mai apoi că lipsește de acasă când mergea la serviciu. A mai arătat că în data de 2 aprilie 2005 plecat la serviciu și când a revenit acasă nu a mai găsit-o pe reclamanta-pârâtă, care a părăsit domiciliul conjugal împreună cu copilul, fără a da vreo explicație. A solicitat să i se încredințeze copilul spre creștere și educare, motivat de faptul că pârâta nu are condițiile necesare, nu are locuință și nici serviciu, iar minorul este într-un mediu care îl poate influența negativ.
Prin sentința civilă nr.2381 din 18 iunie 2007, Judecătoria Rădăuția respins acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă, a admis cererea reconvențională a pârâtului-reclamant și a desfăcut căsătoria încheiată între părți din vina ambilor soți.
A dispus ca reclamanta-pârâtă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "" și a încredințat pârâtului-reclamant spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 16 decembrie 2005, luând act de renunțarea pârâtului-reclamant la plata pensiei de întreținere pentru minor.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că la termenul de judecată din data de 18 iunie 2005 s-a prezentat în cauză numai pârâtul-reclamant, reclamanta-pârâtă lipsind în mod nejustificat, astfel că în cauză au fost incidente dispozițiile art.616 cod procedură civilă.
În ce privește cererea reconvențională, instanța a avut în vedere că între părți au intervenit neînțelegeri, iar reclamanta nu s-a putut adapta vieții din localitatea de domiciliu a pârâtului, neînțelegeri care au degenerat într-o stare conflictuală, relațiile dintre părți fiind astfel grav și iremediabil vătămate.
Referitor la măsura încredințării minorului, a reținut că este în interesul acestuia să fie încredințat tatălui care are condiții materiale și morale corespunzătoare creșterii, este ajutat de părinții săi, la care de altfel copilul a rămas și când reclamanta-pârâtă era plecată în Republica M la fostul domiciliu și când a intenționat să plece în Italia.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta-pârâtă, criticând soluția de încredințare a minorului spre creștere și educare tatălui, fără a se lua în considerare probele administrate în cauză, din care rezultă că în perioada în care s-a aflat în îngrijirea bunicilor paterni, copilul s-a îmbolnăvit, necesitând tratament medical.
În al doilea rând, reclamanta pârâtă a criticat desfacerea căsătoriei din culpă comună, susținând că de destrămarea relațiilor de familie se face vinovat pârâtul care este un consumator cunoscut de băuturi alcoolice și o persoană violentă.
Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.73 din 11 martie 2008 pronunțată în rejudecarea cauzei, după casarea cu trimitere prin decizia civilă nr.2 din 16 ianuarie 2008 Curții de Apel Suceavaa respins apelul, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.53 din 28 mai 2008 Curtea de Apel Suceavaa admis recursul reclamantei, a casat decizia civilă nr.73/2008 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că în cauză au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 cod procedură civilă, în sensul că reclamanta a fost citată la o altă adresă decât cea indicată.
Prin decizia civilă nr.295 din 9 septembrie 2008 Tribunalul Suceava, după rejudecare, a admis apelul formulat de reclamantă și schimbând în parte sentința civilă nr.2381 din 18 iunie 2007 Judecătoriei Rădăuția încredințat acesteia spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 16 decembrie 2005, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 130 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului, începând cu data introducerii acțiunii și până la majorat, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
În ce privește motivul de apel vizând culpa în desfacerea căsătoriei, s-a observat că divorțul părților s-a pronunțat urmare a admiterii cererii reconvenționale a pârâtului, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca nesusținută, în conformitate cu art.616 cod procedură civilă, ca urmare a lipsei nejustificate a reclamantei la termenele de judecată, astfel că cererea acesteia de desfacere a căsătoriei din culpa pârâtului, nu a mai putut fi examinată.
În ce privește încredințarea copilului minor, potrivit contractului încheiat la data de 22 septembrie 2004, reclamanta este proprietara unei locuințe, dobândită prin cumpărare, astfel încât s-a apreciat că dispune de mijloacele materiale necesare creșterii și educării copilului.
În această situație, având în vedere și vârsta fragedă a minorului, care nu a împlinit 3 ani și care a locuit cu mama sa de la despărțirea în fapt a soților, instanța a apreciat că este în interesul acestuia să locuiască în continuare cu mama, pentru a nu fi dislocat din mediul cu care s-a obișnuit, starea materială mai bună a pârâtului și faptul că este ajutat de părinții săi, nefiind motive suficiente pentru a-i fi încredințat copilul, în condițiile în care nu s-a dovedit că mama ar fi în incapacitate morală să-l crească.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs susținând că soluția de încredințare a minorului reclamantei are la bază o greșită interpretare a probelor aflate la dosarul cauzei, respectiv nu s-a dovedit că într-adevăr reclamanta locuiește în imobilul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la data de 22 septembrie 2004 depus la dosar în apel, că deplasându-se în localitatea de domiciliu a reclamantei aflată în Republica Maa flat de la rudele acesteia că locuiește într-o garsonieră aflată la etajul IV, improprie pentru locuit. De asemenea adeverința de salariat depusă de reclamantă nu reflectă realitatea, că aceasta lucrează la o farmacie din orașul Chișinău, însă nu pe post de farmacistă, veniturile acesteia fiind mult mai mici, iar programul de lucru nu-i permite să se ocupe îndeaproape de creșterea și educarea minorului.
Mai mult, minorul s-a născut în România, are cetățenie română, astfel încât cu ușurință instanța de apel i-a încredințat reclamantei copilul în condițiile în care nu s-au depus la dosar înscrisuri emise de autorități cu privire la condițiile în care locuiește și trăiește minorul.
A mai susținut recurentul că instanța de apel nu a analizat cum a fost scos din țară minorul și dus în Republica M, situație în care trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor Convenției d l Haga din 25 octombrie 1980 privind răpirile internaționale de copii, adoptată prin Legea nr.369/2004, întreaga procedură desfășurându-se prin Ministerul Justiției.
În consecință, consideră că sunt date motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.5 și 9 cod procedură civilă, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este nefondat.
Cât privește cazul de casare a hotărârii prevăzut de art.304 pct.5 cod procedură civilă, acesta nu este incident în cauză, fiind respectate formele de procedură în sensul că pe parcursul procesului ambele părți au fost legal citate, reclamanta de la domiciliul ales, potrivit prevederilor art.93 cod procedură civilă.
Susținerea recurentului în sensul că procedura trebuia realizată prin intermediul Ministerului Justiției întrucât reclamanta a scos copilul din țară locuind cu acesta în Republica M, fiind astfel aplicabile dispozițiile Convenției d l Haga privind răpirile internaționale de copii, sunt de asemenea neîntemeiate.
Prin sentința civilă nr.2059 din 15 august 2006 Judecătoriei Rădăuți (fila 29 dosar fond) s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta, minorul, în vârstă de 8 luni la acea dată, fiind încredințat mamei spre creștere și educare până la soluționarea definitivă a procesului de divorț, așa încât deplasarea ulterioară a minorului în localitatea de domiciliu a mamei este legală, nefiind aplicabile dispozițiile Convenției menționate în ce privește procedura de citare.
Privitor la celălalt motiv de recurs, ce ar putea fi încadrat în dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă, Curtea reține că soluția de încredințare a minorului intimatei este justă și în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
Astfel, întemeiat s-a apreciat că vârsta fragedă a minorului reclamă prezența mamei, că aceasta este în măsură să-i asigure o bună creștere și educare.
S-a dovedit în cauză că intimata deține un spațiu de locuit și are un loc de muncă stabil, susținerile recurentului în sensul că imobilul este impropriu pentru locuit nefiind dovedit prin nici un mijloc de probă.
De asemenea, nu are relevanță dacă intimata este farmacistă sau nu, cert este că realizează venituri din muncă și chiar dacă ar avea un program de lucru foarte încărcat cum susține recurentul, acest fapt nu este de natură a se concluziona că nu este în măsură să-și crească propriul copil, pe durata timpului de lucru existând posibilitatea ca acesta să se afle în grija unor persoane de încredere (cămin, grădiniță).
Nu s-a dovedit că mama este incapabilă moral să-l crească pe minor, că dezvoltarea sa fizică și psihică ar fi pusă în pericol dacă ar rămâne lângă aceasta.
și tatăl îl iubește pe copil și dorește să se implice în creșterea și educarea acestuia, însă criteriul esențial ce primează și anume interesul superior al copilului, justifică oportunitatea încredințării lui la momentul actual mamei.
Acest fapt nu îl împiedică însă pe recurent să facă parte din viața copilului său, de vreme ce ambii părinți sunt obligați să contribuie la creșterea lui, având posibilitatea să ceară exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, într-un alt cadru procesual.
Față de cele reținute, Curtea apreciind că soluția atacată este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 295 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), reclamantă intimată fiind, cu domiciliul ales la cabinet avocat, R,-,.1, județul
Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
Jud.fond.
Jud.apel:
2 ex. 16.03.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Frunză Sanda, Rață Gabriela
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 339/2009. Curtea de... → |
|---|
