Divort. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 288
Ședința publică din 13 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, prin curator, din comuna V, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 198, pronunțată la data de 30 aprilie 2009, de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns curator pentru reclamantul recurent și avocata acestuia, lipsă fiind pârâta intimată și avocatul acesteia -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamantul recurent consideră că instanța de apel în mod eronat a reținut în motivarea sa că ar fi avut calitatea de reclamantă - intimată și această calitate procesuală activă nu ar putea fi reținută. Susține că reclamantul a fost prezent în instanță, și-a susținut cererea pe care a formulat-o, fapt care se poate verifica prin încheierile de ședință din dosarul de fond din 1 decembrie 2008 și 29 ianuarie 2009. Precizează că nu au fost încălcate dispozițiile art. 614 și 67 alin. 1 Cod procedură civilă, sens în care solicită admiterea recursului și a acțiunii așa cum a fost formulată, casarea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 11 noiembrie 2008 reclamantul, prin curator, a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desfacă căsătoria încheiată între părți la data de 21 februarie 1987 din vina pârâtei, aceasta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", să-i fie încredințat pârâtei spre creștere și educare minora rezultată din căsătorie, cu obligarea sa la plata pensiei de întreținere.
În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 38, 40 alin. 3, 42, 86 din Codul familiei și art. 614 Cod procedură civilă, reclamantul a arătat că neînțelegerile s-au datorat pârâtei care era lipsită de afecțiune față de el, nu se ocupa de gospodărie, întreținea relații extraconjugale. Că în timpul căsătoriei pârâta a întreținut relații extraconjugale cu numitul G, iar din cauza discuțiilor pe care reclamantul le-a avut cu pârâta și cu G, în anul 2004, acesta din urmă l-a lovit cu toporul peste cap, cauzându-i un traumatism cranio cerebral, cu hematom extradural stâng, fractură frontotemporo-parietal, sindrom confuzional, contuzie frontală bilaterală operată, cu lipsă de substanță osoasă. Din cauza acestei boli grave a fost nevoie de numirea unui curator, iar după ce s-a îmbolnăvit, a fost luat de mama sa care l-a îngrijit, ea fiind desemnată curator prin dispoziția primăriei comunei V, nr. 374/2008.
A mai arătat că din anul 2005 este separat de pârâtă, iar minora a rămas în îngrijirea ei, tatăl urmând să fie obligat la pensie.
Pârâta a declarat că se opune la divorț și a solicitat în combaterea acțiunii audierea martorilor și.
Prin sentința civilă nr. 293 din 12 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung M, s-a admis acțiunea.
S-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 21 februarie 1987 și trecută în registrul stării civile al primăriei comunei V, sub nr. 7, din vina pârâtei.
S-a dispus ca pârâta să reia nume purtat anterior căsătoriei, acela de.
S-a încredințat pârâtei spre creștere și educare minora, născută la 15 mai 1996, reclamantul fiind obligat să plătească în favoarea acesteia suma de 75 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 11 noiembrie 2008 și până la majorat.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, reluarea căsătoriei nemaifiind posibilă din vina pârâtei; s-a constatat atașamentul minorei față de pârâtă și s-a avut în vedere opțiunea copilului de fi încredințat mamei, astfel că pârâtul a fost obligat să contribuie material la creșterea și educarea minorei cu suma de 315 lei lunar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând soluția pe aspecte de nelegalitate și netemeinicie, în dezvoltarea motivelor de apel susținând că instanța de fond nu a fost legal sesizată, fiind nesocotite dispozițiile art. 67 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 155 alin. 1 Codul familiei și ale art. 614 Cod procedură civilă.
A mai arătat că prima instanță a soluționat cauza în baza unor interpretări eronate a unora dintre probe, fără a analiza probele care ar fi trebuit să ducă la dezlegarea pricinii, necercetând practic cauza și că în mod greșit a revenit de la audierea martorei, probă încuviințată în ședința din data de 29 ianuarie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la fila 14 dosar, reclamantul prin curator, a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că părțile nu se află în prezența unei curatele instituite de art. 152 Codul familiei și că reclamantul personal nu are capacitatea de a încheia acte juridice, potrivit art. 950 Cod civil, fiind în situația interzisului.
Prin decizia civilă nr. 198 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Suceavaa fost admis apelul pârâtei și a fost schimbată în totalitate sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului.
În motivarea deciziei s-a reținut că numita nu avea mandat special din partea lui pentru a promova în numele acestuia acțiunea de divorț și nici că reclamantul este pus sub interdicție, caz în care ar fi putut promova acțiunea în calitate de reprezentant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, asistat de curator, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și solicitând casarea deciziei tribunalului și menținerea hotărârii primai instanțe.
În dezvoltarea motivelor s-a reținut că mențiunea formulării acțiunii de divorț prin curator este doar o greșeală de redactare, doar asistând reclamantul în aceste demersuri în calitate de curator. Mai mult, reclamantul a fost prezent personal în instanță susținându-și cererea, astfel că orice neregularitate a fost acoperită.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat că în cauză nu sunt date motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A arătat că acțiunea de divorț a fost promovată nelegal de mama reclamantului, curatoarea din prezenta cauză, care s-a prezentat șa majoritatea termenelor de judecată în locul fiului său, deși nu avea mandat în acest sens.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, care pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Dispoziția nr. 374/2008 a primarului comunei V, a fost numită, la cerere, curator pentru fiul ei, avându-se în vedere dispozițiile art. 152 din Codul familiei. Potrivit art. 155 din aceeași reglementare legală, în cazurile în care se instituie curatela se aplică regulile de la mandat, iar Codul d e procedură civilă, în art. 67. Arată că părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Coroborând aceste dispoziții legale se constată că promovarea acțiunii de divorț de către reclamant, prin curator, nu a respectat dispozițiile legale amintite, nefiind făcută dovada că este mandatată special în acest sens.
Faptul că ulterior, la unul din termenele de judecată, s-a prezentat personal, nu are relevanță în cauză, cât timp acțiunea de divorț este o acțiune strict personală și nu poate fi introdusă decât de către soți. Nefiind făcută dovada unui mandat special dat de curatoarei și nici a existenței unei hotărâri de punere sub interdicție a acestuia, Curtea constată că a promovat acțiunea de divorț fără a avea calitatea de reprezentant în sensul prevăzut de lege, astfel că în mod corect tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivele fiind cele arătat mai sus.
În consecință, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, prin curator, din comuna V, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 198, pronunțată la data de 30 aprilie 2009, de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/06.11.2009
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 31/2010. Curtea de Apel Suceava → |
---|