Reintegrare în familie. Decizia 282/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - reintegrare în familie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA NR. 282

Ședința publică din 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel

JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina

JUDECĂTOR 3: Ciută Oana

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții și, domiciliați în G H,- A, județul S, împotriva hotărârii nr. 1657 din 17 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru pârâta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, lipsă fiind recurenta și reclamantul recurent.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității recursului formulat de recurenta.

Consilier juridic lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției invocate și solicită respingerea ca nefondat a recursului reclamatului recurent, cu menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Reprezentantul Ministerului Public arată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul recurent și respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de recurenta.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

La data de 23 iulie 2009 reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, a solicitat instanței reintegrarea în familie a minorei, născută la data de 24 martie 1999, județul

În motivarea cererii a arătat că minora a fost luată în sistemul de protecție în anul 2007, dar acum el beneficiază de o situație financiară bună pentru creșterea și educarea acesteia, are o pensie de 700 Ron lunar și o casă în GHa lcătuită din 8 camere.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 272/2004 și a depus la dosar raport de anchetă socială, certificat naștere minoră și copie după cuponul de pensie.

Prezentă în instanță, prin reprezentant, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.

Prin sentința civilă nr. 1657 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Suceavaa fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului, în motivare reținându-se că împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecție nu s-au modificat, mediul familial nefiind propice creșterii și dezvoltării în bune condiții a minorei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și, în dezvoltarea motivelor arătând că în familia naturală minora are toate condițiile necesare unui trai normal, nefiind necesară menținerea măsurii instituționalizării minorei.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate instanța constată următoarele:

Numita, minorei, a declarat recurs în prezenta cauză fără a avea calitatea de parte în dosar, astfel că recursul promovat de acesta este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

În ce privește recursul declarat de reclamantul, instanța constată următoarele:

Minora a fost încredințată tatălui după divorțul părinților, însă în fapt, de creșterea și îngrijirea acesteia s-a ocupat paternă. Deși s-a constatat că există condiții materiale și locative corespunzătoare, s-a impus luarea măsurii instituționalizării minorei în cadrul serviciilor alternative de tip familial, deoarece nici tatăl și nici paternă nu prezentau garanțiile morale necesare creșterii în bune condiții a unui copil și nici nu ofereau climatul necesar unei dezvoltări psihice corespunzătoare. Tatăl minorei este pensionat pe caz de boală și prestează munci ocazionale, fiind mai mult plecat în localitatea, județul B, unde mai deține o locuință. paternă este o persoană dificilă, recalcitrantă, cu un comportament imprevizibil și bizar, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială.

Atât tatăl cât și sunt diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice, iar de cele mai multe ori când vizitează minora sunt în stare de ebrietate, motiv pentru care aceasta s-a împotrivit reintegrării în familia naturală.

Toate aceste împrejurări, care au fost avute în vedere la luarea măsurii instituționalizării minorei, au rămas nemodificate, recurentul nefăcând dovada unei alte situații de fapt.

Față de aspectele reținute anterior, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta împotriva hotărârii nr. 1657 din 17 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva hotărârii nr. 1657 din 17 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/06.11.2009

Președinte:Andrieș Catrinel
Judecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Decizia 282/2009. Curtea de Apel Suceava