Divort. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 32/R-MF
Ședința publică din 15 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamantul, domiciliat în Pitești, str.-,.5..B,.11, județul A, împotriva deciziei civile nr.107/MF din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta, domiciliată în comuna, sat, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.2009/02 din 15 ianuarie 2009, eliberată de Baroul Argeș și intimata-pârâtă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.2612/2009, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 12 ianuarie 2009, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare, formulată de intimata, cu copie pentru comunicare.
Copie de pe întâmpinarea de la dosar se comunică, în ședință publică, apărătorului recurentului-reclamant, avocat, care arată că nu solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare, admiterea acțiunii de divorț și desfacerea căsătoriei. Precizează că relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate, având în vedere faptul că de peste patru ani de zile părțile locuiesc separat și s-a dat decizie de încredințare a minorului rezultat din căsătorie. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că în motivarea recursului nu se invocă motive de nelegalitate a hotărârii, ci doar chestiuni de fond, iar potrivit legislației actuale, atunci când culpa aparține exclusiv reclamantului, acțiunea se respinge. În rejudecarea apelului, reclamantul a dat dovadă de o atitudine incalificabilă, în sensul că a adus ca martor pe concubina sa.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1925/2007, Judecătoria Piteștia respins acțiunea de divorț formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta.
S-a făcut în cauză și aplicabilitatea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, iar reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 22.07.1990, căsătorie din care a rezultat minora, născută la data de 24.04.1992, iar anterior reclamantul a mai promovat două acțiuni de divorț, prima, ce a făcut obiectul dosarului nr.7729/2004, stinsă prin împăcarea soților, și a doua, finalizată prin sentința civilă nr.1885/09.05.2005 în sensul respingerii acțiunii.
A mai reținut din depozițiile martorilor audiați în cauză că de peste doi ani soții nu mai locuiesc împreună, reclamantul părăsind domiciliul conjugal, mutându-se la o altă femeie, în timp ce, în perioadele în care soțul său revenea în domiciliu, pârâta a încercat să mențină relațiile de familie. Aceiași martori, nu au putut să relateze nimic cu privire la faptele petrecute după împăcarea soților în anul 2004 și nici după respingerea celei de-a doua acțiuni de divorț, prin sentința civilă nr.1885/09.05.2005 a Judecătoriei Pitești.
Dispozițiile art.618 alin.3 Cod procedură civilă, nu permit reclamantului să pornească o nouă acțiune de divorț, întemeiată pe fapte anterioare împăcării, iar din depozițiile martorilor rezultă că reclamantului îi aparține culpa exclusivă în deteriorarea relațiilor de familie, ca urmare a existenței unei relații extraconjugale de notorietate.
Împotriva sentinței civile nr.1925/2007 a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, în dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul a arătat că prima instanță a făcut o apreciere eronată probatoriilor administrate în cauză, că părțile sunt separate în fapt de mai mult timp și este imposibilă reluarea conviețuirii, ceea ce determină admiterea acțiunii. Între soți nu există relații de familie, ci o atmosferă tensionată și niciunul dintre soți nu dorește în realitate continuarea căsătoriei.
În cel de-al doilea motiv de apel, s-a invocat lipsa de rol activ al instanței care nu a depus diligențe suficiente pentru cunoașterea realității.
Prin decizia nr.135/A/MF/05.11.2007 Tribunalul Argeșa respins apelul ca nefondat reținând în esență că, este nefondată critica privind aprecierea probelor de prima instanță și nu au fost încălcate disp art. 129 cod procedură civilă, întrucât, reclamantul nu s-a mai prezentat in instanță la termenul la care cauza a fost repusă pe rol in vederea suplimentării probatoriului.
Împotriva deciziei civile mai sus menționate a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr.52/R-MF/09.04.2008, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Argeș, reținând în esență că, pentru corecta stabilire a situației de fapt este necesară suplimentarea probatoriului, pentru a se putea concluziona în mod cert, dacă după ultima acțiune de divorț, părțile au mai încercat reluarea conviețuirii, cu referire la ambii soți și în special cu referire la pârâtă, urmând să se determine acțiunile concrete ale acesteia pentru reluarea relațiilor de familie; dacă între soți mai există încredere, sprijin și respect reciproc, întrucât perpetuarea unei situații imposibile pentru ambele părți este dăunătoare și imorală; dacă tensiunile dintre părți s-au acutizat și se confirmă pretinsele violențe exercitate de pârâtă, aspect de natură a contura opoziția formală a acesteia la divorț și nu în ultimul rând, dacă despărțirea în fapt, continuată după respingerea acțiunii precedente, coroborată cu faptul nașterii unui copil din relația actuală reclamantului, dacă acest lucru s-a întâmplat, nu constituie prin ea însăși motiv de divorț.
În rejudecare, cu respectarea dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă, tribunalul a procedat la audierea martorilor, și, iar la termenul de judecată din data de 30.09.2008 s-a luat interogatoriu reclamantului din partea pârâtei.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.107/MF din 30 septembrie 2008, a espins ca nefondat apelul declarat de reclamant, cu consecința obligării acestuia la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel către intimată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că părțile s-au căsătorit la data de 22.07.1990, iar din căsătorie s-a născut la data de 24.04.1992 minora și potrivit dispozițiilor art.38 Codul familiei, instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În cauză, s-a stabilit și nu mai comportă discuții, faptul că din anul 2004, reclamantul întreține relații de concubinaj cu o altă femeie.
S-a reținut că dovada separării în fapt a soților pe o perioadă îndelungată de timp, însoțită de certuri din gelozie și lipsa de comunicare între soți, constituie motive temeinice de divorț.
De asemenea, opunerea părții pârâte la desfacerea căsătoriei, fără o atitudine susținută și de acte concrete de reluare a conviețuirii pașnice între soți, nu reprezintă impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei.
Din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat însă că după respingerea acțiunii de divorț, prin sentința civilă nr.1885/2005, pârâta s-a comportat violent, comportament manifestat inclusiv prin distrugerea unor bunuri comune.
În cauză nu s-a făcut dovada că pârâta are atitudine ostilă și defăimătoare la adresa reclamantului, că aceasta a refuzat să-l primească în domiciliu sau a refuzat să-i fie alături în diverse împrejurări, fapte ce ar fi evidențiat lipsa respectului, a afecțiunii și a sprijinului moral, din partea pârâtei, fără de care o căsnicie nu poate continua.
Dimpotrivă, probatoriul administrat în cauză face dovada că vinovat de deteriorarea relațiilor de familie, este exclusiv reclamantul, care a generat despărțirea în fapt a soților prin părăsirea domiciliului conjugal și întreținerea unei relații extraconjugale de notorietate și care, prin pretinsele noi motive de divorț, încearcă să înlăture starea de fapt stabilită cu putere de lucru judecat cu ocazia celui de-al doilea divorț.
, indiferent dacă este promovat pentru motive temeinice cum este cazul în speță, prin acordul părților sau în caz de boală a unuia dintre soți, este întotdeauna judiciar, ceea ce înseamnă că trebuie pronunțat de instanța judecătorească, care analizează dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de art.38 din Codul familiei.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul, invocând următoarele motive:
Hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii (art.304 pct.7 Cod procedură civilă).
Recurentul arată că prin cererea introductivă a solicitat desfacerea căsătoriei, invocând motive noi intervenite după respingerea acțiunii de divorț (astfel încât sentința anterioară de respingere nu poate prezenta relevanță juridică, fiind incidente dispozițiile art.610 Cod procedură civilă), motivând și dovedind în faza judecării în fond că separarea în fapt a persistat o perioadă îndelungată de timp, și totodată lipsind cu desăvârșire comunicarea dintre soți, adăugat la faptul că pârâta nu a dovedit sub nicio formă, că s-ar fi opus la desfacerea căsătoriei printr-o atitudine reală, susținută și de acte concrete de reluare a conviețuirii pașnice între soți, toate acestea constituind motive temeinice de divorț și neexistând niciun impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei.
În ceea ce privește pronunțarea deciziei recurate pe motive contradictorii, recurentul arată în esență că, instanța de apel a reținut că separarea în fapt a soților pe o perioadă îndelungată de timp și lipsa de comunicare între soți, precum și opunerea părții pârâte la desfacerea căsătoriei fără o atitudine susținută și de acte concrete de reluare a conviețuirii, constituie motive temeinice de divorț și nu reprezintă impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei, totuși prin dispozitivul pronunțat respinge apelul formulat;
În ceea ce privește pronunțarea deciziei recurate pe motive străine de natura pricinii, recurentul arată în mod cu totul eronat a reținut instanța de apel că soții încă mai au domiciliul comun, din probatoriile administrate în cauză ca și interogatoriul luat, se reține contrariul, reclamantul-apelant având domiciliul stabil de peste patru ani de zile la concubina acestuia, lângă aceasta trăind și conviețuind ca o adevărată familie;
În dezvoltarea criticii sunt reluate probele administrate cu referire la depozițiile martorilor audiați in cauză, probe cu care recurentul susține că dovedește o altă stare de fapt decât cea reținută de instanțe. Mai susține că, re ntoarcerile repetate n domiciliu ale reclamantului nu pot constitui, prin ele nsele, dovezi ale unor speran e sau promisiuni ale reclamantului de a-și relua snicia, sub acest aspect de asemenea instan a de apel se află n eroare.
II. Hot rile pronun ate at t n fond cât și n apel au fost date cu nc lcarea și aplicarea gre ită a legii.
Raportat la obiectul, motivele de fapt și de drept din ac iunea introductivă, se arată că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea gre ită a legii, ntemeindu-se pe dispozițiile art.38 din Codul familiei, înlăturându-se în mod eronat și nelegal prevederile art.618 alin.3 și art.610 Cod procedură civilă, precum și ignorându-se practica judiciară și doctrina în materie, incidente speței deduse judecății.
De asemenea, instanța de apel cât și cea de fond, în mod cu totul eronat au reținut culpa exclusivă a reclamantului-pârât, în condițiile în care noua acțiune de divorț promovată s-a întemeiat în exclusivitate pe cele două motive arătate mai sus, astfel încălcându-se și aplicându-se greșit legea, prin menținerea exclusivă a incidenței art.38 Codul familiei și înlăturarea nejustificată și nemotivată în niciun fel de către instanțe a incidenței dispozițiilor art.618 alin.3 și art.610 Cod procedură civilă.
Se solicită admiterea recursului și în principal modificarea hotărârilor pronunțate în fond și apel și pe cale de consecință admiterea acțiunii de divorț așa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin prima critică se susține de recurent că hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii, cu referire la separarea îndelungată a soților care poate constitui motiv de divorț și soluția pronunțată. Critica este nefondată.
Este adevărat că în motivare hotărârii, instanța de apel, reluând din considerentele deciziei de casare a reținut că, separarea îndelungată a soților și opunerea unei părți la desfacerea căsătoriei fără o atitudine susținută și acte concrete de reluare a conviețuirii pot fi considerate motive de divorț, însă, soluția a fost pronunțată pe baza probelor administrate din care a rezultat culpa exclusivă a reclamantului, culpă în raport de care aceste ipotetice motive de divorț nu și-au găsit aplicarea in speță.
Sub acest aspect nu se poate reține incidența in cauză dispozițiilor art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, motivarea nefiind contradictorie, ci dimpotrivă argumentarea instanței de apel justifică neregăsirea in cauză a unor astfel de situații de fapt, formulate la modul teoretic, exemplicativ.
În ceea ce privește susținerea referitoare le existența unor motive străine de natura pricinii în considerentele deciziei din apel, urmează a se reține că este nefondată. Administrarea probelor la cere face referire recurentul in dezvoltarea critici, s-a făcut de către instanța de trimitere cu respectarea îndrumărilor din decizia de casare și a prevederilor art. 315 din codul d e procedură civilă.
Prin cea de-a doua critică se invocă nelegalitatea deciziei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, cu referire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 610 și 618 alin. 3 din codul d e procedură civilă.
În mod corect instanțele au constatat pe baza probatoriului administrat in cauză, cu referire la prevederile art. 610 cod procedură civilă, că noua acțiune de divorț formulată de reclamant poate fi întemeiată pe motive ce s-au ivit ulterior respingerii primei acțiuni de divorț.
Cu putere de lucru judecat, s-a stabilit culpa reclamantului in destrămarea relațiilor de familie, consecința respingerii cererii de divorț anterioare, iar motivele noi invocate ca fiind apărute ulterior acesteia nu sunt de natură a determina o altă soluție, culpa aparținându-i recurentului în exclusivitate și în cea de-a doua cerere.
Întrucât pârâta nu a înțeles sa ceară desfacerea căsătoriei iar instanțele au constatat culpa exclusivă a soțului reclamant, se constată incidența in cauză a deciziei de îndrumare a fostului Tribunal Suprem 10/1969 modificată prin decizia de îndrumare 10/1974, pct. 5 lit. a, ce statuează că divorțul nu se poate pronunța decât dacă se constata că motivele temeinice care fac cu neputință continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât, nu și atunci când cauza dezbinării este imputabilă soțului reclamant.
Pronunțarea divorțului din vina ambilor soți se va face numai atunci când culpa concurentă a soțului pârât este gravă și bine stabilită și ar fi putut duce ea singură la desfacerea căsătoriei, situație ce nu se regăsește în speță.
motivare dată căii de atac, vizează de fapt netemeinicia soluției adoptate de instanța de apel, cu privire la interpretarea și analizarea materialului probator administrat in cauză, și excede analizei de față urmare abrogării punctelor 10 și 11 ale. Art. 304 din codul d e procedură civilă, statuarea asupra situației de fapt fiind atributul instanțelor de fond.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul este nefondat și va fi respins ca atare potrivit disp. art. 312 cod procedură civilă.
Văzând cererea intimatei prevederile art. 274 cod procedură civilă și constatând că reclamantul a căzut in pretenții, va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.107/MF din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta .
Obligă pe recurentul-reclamant să plătească intimatei-pârâte suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./20.01.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan, Corina Pincu
| ← Stabilire paternitate. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
