Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 276/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 276/R-MF
Ședința publică din 19 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul -, domiciliat în, str.-, -.A,.1, județul A, împotriva deciziei civile nr.189 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat, potrivit delegației de substituire a domnului avocat, eliberată de Baroul Argeș și avocat, pentru intimata - reclamantă -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.3907/2009, emisă de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă totală de 610 lei, conform chitanțelor de la dosar și timbru judiciar în valoare de 2,70 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților excepția admisibilității recursului în raport de valoarea obiectului acțiunii la data investirii instanței.
Avocat solicită admiterea excepției, având în vedere că valoarea obiectului acțiunii este sub 100.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Avocat solicită respingerea excepției.
Curtea reține cauza în vederea soluționării excepției privind admisibilitatea recursului, în raport de valoarea obiectului acțiunii la data investirii instanței.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la 30.07.2007 pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul - pentru ca prin hotărârea pronunțată să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei părților, respectiv asupra imobilului apartament nr.1 situat în orașul, b-dul -, -. A, jud. A, compus din două camere și dependințe, cu obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată pe care le avansa pe parcursul procesului.
În motivarea acțiunii s-a precizat că părțile au fost căsătorite în perioada 17.07.1999-02.02.2007, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr.663/02.02.2007, interval în care au dobândit împreună apartamentul cu numărul de mai sus în care pârâtul și-a deschis o frizerie având în vedere profesia pe care o are. Reclamanta a susținut că imobilul a fost obținut cu contribuția ambilor soți și că în timpul căsătoriei a lucrat în interesul pârâtului asigurând curățenia și igiena în incinta frizeriei, ocupându-se în mod deosebit și de pârât, care datorită stării de sănătate precară avea nevoie de o îngrijire specială, precizând că a lucrat o perioadă de 6 luni și în străinătate, iar toți banii obținuți au fost folosiți pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu îmbunătățirile aduse apartamentului.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35, 36 și urm. din Codul familiei.
La data de 26.10.2007, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că bunul a cărui partajare se solicită nu este bun comun, ci aparține unei entități cu personalitate juridică distinctă respectiv Persoană Fizică Independentă -, iar pentru îmbunătățirile aduse are eventual un drept de creanță împotriva acesteia din urmă și nici un caz un drept real.
În subsidiar, pârâtul a precizat că pentru îmbunătățiri reclamanta s-ar putea îndrepta împotriva proprietarului pentru dreptul de creanță, iar în situația în care se va reține ca apartamentul este bun comun, urmează să se constate că acesta este cumpărat exclusiv din banii săi, fiind destinat exercitării profesiei sale, astfel că are calitatea de bun propriu conform prevederilor art.31 lit.c Codul familiei.
La dosar au fost depuse înscrisuri, administrându-se și proba cu interogatoriul pârâtului, proba testimonială în cadrul cărora au fost audiați martorii, și ca OG și proba cu expertiză de specialitate, raportul întocmit în acest sens de către expert fiind atașat cauzei la filele 57-64.
Prin sentința civilă nr. 2900/16.05.2008, Judecătoria Piteștia admis acțiunea formulată de reclamanta -, împotriva pârâtului -.
Instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție egală de fiecare, bunul comun imobil apartament nr.1 situat în orașul, b-dul -, -. A, jud.A, compus din două camere și dependințe, evaluat prin raportul de expertiză întocmit de expert la suma de 149.903 lei.
A fost sistată comunitatea de bunuri și atribuite loturile în varianta alcătuită de instanță după cum urmează:
Lotul nr. 1 pârâtului alcătuit din imobilul apartament nr. 1 situat în orașul, b-dul -, -. A, jud. A, compus din două camere și dependințe, în valoare de 149.903 lei.
sultă lotului nr. 2 reclamantei - în valoare de 74951,5 lei. Valoarea lotului nr.1 = 74951,5 lei.
Lotul nr.2 reclamantei alcătuit din sulta în valoare de 74951,5 lei pe care o primește de la lotul nr.1- pârâtul.
Valoarea lotului nr.2=74951,5 lei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 260 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că părțile au fost căsătorite începând cu 17.07.1999 așa cum rezultă din certificatul aflat la fila 3 a cauzei, căsătorie desfăcută prin divorț potrivit sentinței civile nr.663/02.02.2007 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr-, irevocabilă prin neapelare.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.3889/07.11.2000 de către BNP, - vinde lui - persoană fizică independentă, conform autorizației nr.1973/1999, apartamentul nr.1 situat în Colibași, -.2,.A, parter, județul A, degradat, compus din două camere de locuit și dependințe cu o suprafață utilă de 52 mp, pentru prețul de 35.000.000 lei, rezultând că data dobândirii imobilului este situată în timpul căsătoriei celor doi.
Din depozițiile martorilor s-a reținut că apartamentul a fost achiziționat prin contribuția ambilor soți, aceștia punând în evidență prin declarațiile date în fața instanței și faptul că îmbunătățirile au fost efectuate parțial prin contribuția financiară pârâtului, dar și prin contribuția financiară a reclamantei, apartamentul având nevoie de aceste lucrări, datorită stării de degradare în care se găsea la momentul dobândirii prin contractul de vânzare-cumpărare.
S-a reținut că la interogatoriul administrat pârâtul a recunoscut contribuția adusă de reclamantă la îmbunătățirile realizate la apartament, precum și faptul că modernizările au fost făcute în timpul căsătoriei și că reclamanta a depus activitate de curățenie și întreținere în spațiul folosit ca frizerie.
Instanța a reținut că potrivit dispozițiile art. 30 alin.3 Codul familiei calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, instituindu-se prezumția relativă de comunitate a bunurilor, prezumție în temeiul căreia, orice bun dobândit în timpul căsătorie de oricare dintre soți, se consideră comun câtă vreme nu se face dovada că este bun propriu, art. 36 din același cod stabilind că la desfacerea căsătorie, bunurile comune se împart între soți așa cum se învoiesc aceștia, iar în caz de neînțelegeri asupra împărțirii, va hotărî instanța judecătorească.
Coroborând probele cauzei s-a reținut contribuția comună a celor doi la dobândirea bunului apartament ca și la efectuarea îmbunătățirilor necesare folosirii acestuia ca spațiu în care se desfășoară activitatea de frizerie, în lipsa altor probe în sens contrar reținându-se o contribuție egală a celor doi soți la dobândirea acesteia, mențiunile cuprinse în contractul de vânzare - cumpărare ca și folosirea lui pentru activitatea desfășurată de pârât nefiind în măsură să-l transforme în bun propriu, folosind cel mult ca un criteriu ce va fi avut în vedere de instanță la modalitatea de atribuire a bunului în materialitatea lui, câtă vreme s-a constatat că dat fiind spațiul restrâns al apartamentului nu este posibilă o partajare în natură prin crearea a două spații locative distincte. Faptul că reclamanta nu a realizat venituri un anumit interval de timp nu este în măsură să ducă la concluzia unei contribuții mai mari a pârâtului la dobândirea bunului, avându-se în vedere aspectele invocate de reclamantă și recunoscute de pârât la interogatoriu privind prestarea activității de curățenie și întreținere în spațiul în care funcționează frizeria.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că apartamentul în litigiu este bun comun, cota fiecăruia dintre soți fiind de .
Astfel, se arată că apartamentul a fost achiziționat la 7.11.2000 însă de entitate cu personalitate juridică distinctă - I, reprezentată de apelant, astfel că nu se poate susține nici că bunul ar fi propriu pentru a putea fi supus partajului.
În subsidiar s-a arătat că apartamentul nu este destinat locuirii, ci exercitării profesiei apelantului, astfel că potrivit art.31 lit.c din fam, este bun propriu.
De asemenea s-a arătat că din probele administrate a rezultat că bunul a fost dobândit prin mijloace proprii, astfel că nu putea fi supus partajului. La cumpărarea apartamentului a fost împrumutată o sumă de bani care a fost achitată după vânzarea garsonierei, bun propriu al apelantului, astfel că în temeiul subrogației cu titlu universal suma de bani ce reprezintă valoarea garsonierei, este un bun propriu.
S-a mai susținut că reclamanta intimată nu avea nici un venit, astfel că nu i se putea recunoaște o contribuție la dobândirea apartamentului sus menționat.
a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia nr.189/27.10.2008, Tribunalul Argeșa respins, ca nefondat, apelul formulat de -, împotriva sentinței civile nr.2900/16.05.2008 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr-, și l-a obligat pe apelant să plătească intimatei -, suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Primul motiv de apel nu poate fi reținut deoarece, potrivit tuturor reglementărilor care au vizat desfășurarea de activități economice de către persoane fizice independente, acestor entități nu le-a fost recunoscută personalitate juridică distinctă, cu consecința considerării acestora ca subiecte distincte de drept. Astfel, potrivit art. 25 nr.54/1990 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice pe baza liberei inițiative, în vigoare la momentul achiziționării apartamentului, în temeiul contractului de vânzare cumpărare (la 7.11.2000) persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă nu este distinctă de persoana fizică ce a obținut autorizarea și care desfășoară respectiva activitate. De asemenea, nici Legea nr.507/2002 privind organizarea și desfășurarea unor activități economice de către persoane fizice, care a abrogat decretul menționat, abrogată la rândul său de Legea nr.300/2004, de asemenea abrogată prin OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, nu recunosc I personalitate juridică distinctă de persoana fizică ce a obținut autorizarea.
Față de mențiunile contractului este cert că soții au avut în vedere dobândirea apartamentului în litigiu pentru afectarea lui activității desfășurate de pârât, însă acest lucru nu este de natură să atragă transformarea bunului într-un bun propriu al pârâtului, de vreme ce apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei, intrând sub incidența prezumției de comunitate instituită de art.30 fam.
Din probele administrate la prima instanță a rezultat că ambii soți au contribuit la dobândirea apartamentului în litigiu, declarațiile martorului propus de pârât fiind contradictorii cu cele susținute de pârât. Astfel, a OG arătat că știe că pentru apartament s-au folosit niște bani proveniți dintr-o moștenire de la o rudă a pârâtului, restul fiind împrumutați. Or, nici în apelul formulat, nici în întâmpinarea depusă la filele 12, 13 dosar fond, nu se face vorbire despre vreo moștenire din care ar fi provenit banii pentru dobândirea apartamentului.
Dimpotrivă, din declarațiile martorilor a rezultat că la dobândirea apartamentului au contribuit atât bunica pârâtului cât și părinții reclamantei și bunica acesteia (26 și 27 declarații și ), rezultând astfel, contribuția altor persoane pentru părți ceea ce exclude dobândirea bunului exclusiv cu mijloace proprii.
Cu privire la faptul că reclamanta nu avea venituri în perioada achiziționării apartamentului s-a reținut că aceasta a contribuit, pe de o parte prin sumele împrumutate de părinții și bunicii săi, iar pe de altă parte prin contribuția pe care a avut-o în gospodăria soților, astfel că nu se poate reține că probele administrate sunt de natură să înlăture prezumția de comunitate.
Mai mult, instanța a reținut că reclamanta a folosit banii câștigați în străinătate pentru îmbunătățirea apartamentului în litigiu, așa cum a rezultat din aceleași declarații de martori. Din întâmpinarea formulată de pârât și din răspunsurile sale la interogatoriu a rezultat că sumele respective nu au fost semnificative, însă acest aspect a fost contrazis de celelalte probe administrate și nesusținut chiar de martorul propus de pârât (25 OG).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului se susține că instanța a reținut în mod greșit că apartamentul situat în este bun comun, în cote egale, admițându-se greșit acțiunea reclamantei, soluție menținută de instanța de apel.
Din probatoriul administrat rezultă că imobilul este bun propriu, deoarece acesta nu este destinat locuirii, ci exercitării profesiei recurentului, și anume aceea de frizer. Pe de altă parte acest bun a fost dobândit cu mijloace proprii, fapt recunoscut și de către intimata-reclamantă.
Recurentul precizează că anterior cumpărării imobilului în litigiu, acesta a avut un apartament cu două camere, bun propriu, vândut la scurt timp după cumpărarea apartamentului în litigiu pentru a restitui împrumutul făcut pentru achiziționarea bunului amintit, operând subrogația cu titlu particular. Se observă astfel că recurentul, chiar dacă a împrumutat o sumă de bani, acesta este persoana care a restituit acel împrumut, cu sumele provenite din vânzarea apartamentului bun propriu, fapt dovedit și cu martorii audiați.
Recurentul susține că după restituirea împrumuturilor a cumpărat un autoturism, tot cu o parte din banii obținuți din vânzarea apartamentului bun propriu.
Se menționează că la momentul achiziționării apartamentului reclamanta nu avea nici un venit, recurentul fiind singurul care realiza venituri, iar activitatea reclamantei de întreținere și curățenie a spațiului în care funcționa frizeria s-a desfășurat după dobândirea apartamentului, încât în mod greșit s-a reținut contribuția intimatei la dobândirea bunului. Eventuala contribuție a reclamantei la îmbunătățirea imobilului dă dreptul la creanță, ci nu atrage calitatea de bun comun.
Recurentul consideră că a răsturnat prezumția relativă de comunitate a bunului amintit, cu probele administrate.
O altă critică se referă la faptul că decizia dată în apel se limitează să reia motivația primei instanțe, fără a analiza efectiv motivele de apel. Se susține că împrumuturile acordate de părinți și bunică au fost date exclusiv recurentului, ci nu soților, iar dacă părinții și bunica ar fi dorit să contribuie la dobândirea bunului, ar fi făcut eventual o donație, însă aceștia au împrumutat o sumă de bani, restituită de către recurent.
O altă critică se referă la faptul că instanța nu analizează cererea subsidiară referitoare la deducerea din valoarea îmbunătățirilor efectuate în cursul anului 2005, în situația în care se va stabili că bunul este comun, îmbunătățirile fiind făcute în perioada în care soții erau despărțiți în fapt, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și din raportul de expertiză întocmit.
Prin întâmpinarea de la filele 37-38 dosar, intimata solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În ședința publică din 19.02.2009, instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția admisibilității recursului, în raport de valoarea obiectului acțiunii la data învestirii instanței, intimata - prin apărător solicitând admiterea excepției, având în vedere că valoarea obiectului acțiunii este sub 100.000 lei, iar recurentul - prin apărător solicitând respingerea excepției.
Prin notele scrise depuse de către recurent (42,43) se solicită respingerea excepției referitoare la admisibilitatea recursului de față, susținându-se că împotriva sentinței de la fond s-a formulat apel și apoi recurs, iar valoarea litigiului este de peste un miliard lei, valoarea reală fiind cea stabilită prin expertiză, ci nu cea precizată provizoriu de către reclamantă în vederea timbrajului.
Curtea, analizând excepția invocată, constată că aceasta este întemeiată urmând aoa dmite ca atare și pe cale de consecință, se va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea va examina cu prioritate excepția privind inadmisibilitatea acestei căi de atac invocată din oficiu, care face de prisos cercetarea în fond a recursului, excepție care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, de valoarea imobilelor supuse împărțelii, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită partajarea averii succesorale rămasă de la autorii părților. Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, respectiv 20.000 Ron, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantei la data introducerii acțiunii, în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul civil declarat de pârâtul -, domiciliat în, str.-, -.A,.1, județul A, împotriva deciziei civile nr.189 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind -, domiciliată în orașul,-, județul
Obligă recurentul la 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
Red.
/EM/2 ex./24.02.2009
Jud. apel;;
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
| ← Divort. Decizia 32/2009. Curtea de Apel Pitesti | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
