Divort. Decizia 697/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 697
Ședința publică din data de 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna G, județul D, împotriva deciziei civile nr. 191/7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, județul D, autoritățile tutelare PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul D și PRIMĂRIA G, cu sediul în comuna G, județul
Cerere de recurs netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat conform împuternicirii avocațiale cu nr. 1/2009 din Baroul Dâmbovița substituind pe avocat ( împuternicire avocațială nr. 53/2009 din Baroul Dâmbovița ), intimata-pârâtă personal și asistată de avocat potrivit împuternicirii avocațiale cu nr. 53/2009 din Baroul Prahova, lipsă fiind intimatele-autorități tutelare Primăria și Primăria G.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură de către intimata-pârâtă întâmpinare.
Avocat având cuvântul depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 3,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. -/2009, timbru judiciar de 0,15 lei anulate și atașate la dosar.
Curtea, ia act că s-a îndeplinit cerința timbrajului.
Avocat având din nou cuvântul depune la dosar două exemplare de pe motivele de recurs pentru a fi comunicate intimatelor-autorități tutelare și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă.
Avocat având cuvântul arată că întâmpinarea a fost depusă la dosar în termen procedural, se opune amânării cauzei.
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei motivat de faptul că întâmpinarea a fost depusă în termen procedural la dosar, astfel că recurentul a avut timpul material necesar pentru a lua cunoștință de aceasta, și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul susține că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 42 și 100 din Codul Familiei. Astfel, instanța nu a făcut nicio referire privitoare la recomandările autorităților tutelare, respectiv de la domiciliul intimatei-pârâte și de la domiciliul recurentului-reclamant. În vreme ce autoritatea tutelară Primăria comunei G recomandă încredințarea minorei, născută la 21 iunie 2006 recurentului, Primăria comunei lasă la aprecierea instanței cu privire la această situație.
Invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Mai susține avocat că, instanța de fond, respectiv Judecătoria Găești, nu a mai dispus efectuarea de anchete sociale, raportându-se la referatele depuse la instanța inițial investită cu soluționarea cauzei, respectiv Judecătoria Târgoviște. Aceste anchete sociale datau din luna mai 2008, iar Judecătoria Găeștia soluționat cauza în decembrie 2008. În acest interval de timp puteau interveni modificări semnificative privind condițiile de care dispunea intimata-pârâtă, mai ales având în vedere faptul că aceasta locuiește la părinți.
Instanța în mod greșit a reținut faptul că numai intimata-pârâtă a făcut dovada împrejurării că urmează a se ocupa îndeaproape în creșterea și educarea minorei, raportat la faptul că recurentul locuia în străinătate. Dar, așa cum a arătat recurentul-reclamant, el nu mai locuiește și nici nu mai muncește în străinătate ci la domiciliul din comuna G, el fiind acela care se ocupă în mod nemijlocit de minoră cu ajutorul părinților săi.
În principal solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea de anchete sociale la domiciliile părților.
În subsidiar solicită admiterea recursului, cu consecința încredințării minorei, născută la 21 iunie 2008 spre creștere și educare recurentului-reclamant. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul arată că anchetele sociale la care face referire recurentul sunt valabile în speța de față. La soluționarea pricinii au fost respectate dispozițiile art. 42 și 100 din Codul Familiei. Actualmente minora se află la intimata-pârâtă de peste o lună de zile, în comuna, județul D unde este bine îngrijită și educată, urmare a faptului că a fost executată silit decizia Tribunalului Dâmbovița, prin care a fost menținută soluția de încredințare a minorei mamei.
Mai susține avocat că, minora are o vârstă fragedă ( 3 ani), există atașament și afecțiune între mamă și fiică. Intimata-pârâtă a manifestat tot timpul dorința de a-și lua copilul spre creștere și educare, dar în tentativele sale a fost agresată fizic și verbal de mama și sora recurentului-reclamant.
În creșterea și educarea unui copil cu o vârstă atât de fragedă nu bunica paternă trebuie să se implice ci mama copilului
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr-1.03.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispunădesfacerea căsătorieiînregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei comuna G sub nr.47/9.11.2007, pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, să încredințeze reclamantului pe minora -, născută la 21.07.2006 și să fie obligată pârâta la plata pensiei de întreținere pentru minoră.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei, întrucât între părți au apărut neînțelegeri care s-au agravat cu trecerea timpului, soldându-se cu separarea în fapt a soților.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 37 al.2 Codul familiei, art. 42 al.1 Codul familiei, art. 42 al.3 Codul familiei și art. 40 Codul familiei.
Reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei ( 5) și timbru judiciar de 0,30 lei.
Pârâta - a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii principale, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, încredințarea minorei către pârâta-reclamantă, stabilirea unei pensii de întreținere pentru aceasta, în sarcina reclamantului-pârât, revenirea la numele anterior căsătoriei, precum și cheltuieli de judecată.
Cererea reconvențională a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
Prin sentința civilă nr. 2492/22.05.2008, Judecătoria Târgoviștea dispusdeclinarea cauzeiîn favoarea Judecătoriei Găești, cauza fiind astfel înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 1599/232/06.06.2008.
Prima instanță a admis la cererea părților proba cu acte, martori și interogatoriu.
În urma administrării probelor încuviințate, Judecătoria Găești prin sentința civilă nr.2708/15.12.2008 a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta-reclamantă -,a admis, în parte, cererea reconvențională a pârâtei-reclamante formulată în contradictoriu cu reclamantul-pârât, a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată sub nr. 47/9.11.2007 la Primăria comunei G, jud. D, din culpa comună a părților, urmând ca pârâta-reclamantă - să revină la numele avut anterior, respectiv, a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul de stare civilă, a încredințat-o pe minora -, născută la 21.06.2006, spre creștere și educare mamei pârâte-reclamante, a stabilit o pensie de întreținere în sarcina reclamantului-pârât și în favoarea minorei -, în sumă de 200 euro în echivalentul în lei lunar, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la majoratul copilului și a compensat parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți, obligându-l pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au la data de 9.11.2007, iar din căsătoria părților a rezultat minora -, născută la 21.07.2006, că așa cum reiese din declarațiile martorilor audiați în cauză, părțile au locuit o perioadă de timp în casa părinților reclamantului-pârât, aflându-se în permanență sub influența familiei acestuia, care, astfel cum au arătat în fața instanței mama și sora reclamantului-pârât, "cunoșteau că acesta era al treilea soț al pârâtei-reclamante și aflaseră că și precedentele căsătorii ale acesteia s-au destrămat din cauza faptului că pârâta-reclamantă nu se ocupa de treburile gospodărești", că, deși, martorii audiați arată aspecte contradictorii în legătură cu calitățile de soție ale pârâtei-reclamante, este evidentă relația tensionată dintre pârâta-reclamantă și familia soțului său, relație care s-a repercutat și asupra raporturilor dintre cei doi soți ( 25- tatăl reclamantului a refuzat să îi facă pârâtei mutație pe adresa acestuia, acolo unde locuiau cu toții, iar pârâta nu vorbea cu părinții reclamantului).
În ceea ce privește situația dintre cei doi soți, s-a reținut că în perioada în care au locuit în Spania, departe de orice influență a familiilor de origine, instanța reține că cei doi nu au reușit să construiască o relație matrimonială armonioasă, având în vedere că pârâta-reclamantă a sesizat autoritățile spaniole cu o plângere privind maltratare fizică și psihică suferită de aceasta, din partea soțului său, plângere în cuprinsul căreia aceasta a arătat că soțul său, pe fondul consumului de alcool, este foarte violent și o alungă din locuință, însă, depinde economic de acesta, întrucât nu lucra la momentul formulării plângerii ( 24-25 dosar Judecătoria Târgoviște ) și ca urmare a acestei plângeri, s-a acordat pârâtei-reclamante dreptul de a folosi locuința, dreptul la plata unei sume de 300 euro lunar din partea reclamantului-pârât pentru a se acoperi nevoile fiicei -, s-a încredințat tutela copilului către mamă, iar reclamantului i s-a interzis apropierea de soția sa, permițându-i-se, în schimb, dreptul de a vizita minora și că după efectuarea acestor demersuri, cu prilejul judecării cauzei penale privind "delictul de amenințări în cadrul familiei", pârâta-reclamantă nu și-a mai susținut acuzația, așa încât reclamantul-pârât a fost absolvit de vină.
Față de cele reținute, prima instanță a apreciat că niciuna din părți nu a depus eforturi suficiente pentru a redresa neînțelegerile apărute în cursul căsniciei, iar în prezent niciuna din părți nu mai apreciază că ar fi posibilă o împăcare, astfel încât instanța de fond a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă din culpa ambilor soți, fiind întrunite condițiile prevăzute de art.38 alin.1 Codul familiei pentru desfacerea căsătoriei.
Cu privire laîncredințarea minorei,instanța de fond a reținut că, deși, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, având drepturi egale în privința exercițiului drepturilor față de copii, conform art. 1 al.4 și art.97 Codul familiei, ei nu pot exercita aceste drepturi părintești decât în interesul copiilor, că pe de altă parte, conform art. 101 al.1 Codul familiei,părințiisunt datori să se îngrijească de copil, copiii neputând fi încredințați unor rude sau altor persoane decât părinților, dacă nu există motive temeinice care să justifice o asemenea măsură, potrivit art. 42 al.2 Codul familiei, or, în speță, prima instanță a apreciat că nu există nici un temei pentru ca minora - să fie încredințată altor persoane decât unuia dintre părinți.
În speță, în conformitate cu dispozițiile art.42 Codul familiei, instanța de fond a apreciat că este în interesul minorei - să fie încredințată mamei pârâte-reclamantă, având în vedere, în principal, împrejurarea că, deși, ambii părinți solicită încredințarea acesteia, numai pârâta reclamantă a făcut dovada împrejurării că urmează a se ocupa îndeaproape de creșterea și educarea copilului, în vreme ce reclamantul pârât, deși, a pretins să i se încredințeze copilul, a demonstrat, prin probele administrate, că nu se va ocupa personal de îngrijirea acestuia, ci obligația de a crește copilul, de a se îngriji de dezvoltarea sa fizică și psihică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională ar reveni, în realitate, părinților săi, care locuiesc în țară, în vreme ce reclamantul pârât locuiește în străinătate.
S-a mai reținut că acest aspect este subliniat chiar prin concluziile formulate de reclamantul pârât, în care se subliniază că probele administrate în sensul că minora are condiții bune de creștere la reclamant sunt declarațiile vecinilor reclamantului, ancheta socială de la domiciliul reclamantului și actul medical depus de medicul de familie din G, or, declarațiile vecinilor reclamantului reprezintă, pe de o parte, declarații extrajudiciare de martori, de care instanța nu poate ține seama la soluționarea cauzei, față de prevederile art. 169 al.1 și 186 și urm Cod Procedură Civilă, iar pe de altă parte, persoanele respective nu sunt vecini ai reclamantului, ci ai părinților acestuia, iar în ceea ce privește raportul de anchetă socială de care reclamantul înțelege să se preleveze, acesta a fost, de asemenea, realizat la domiciliul părinților reclamantului, în condițiile în care acesta locuiește în Spania.
Conform art. 42 al.3 și art. 107 Codul familiei, prima instanță a reținut că se impunea-l obliga pe reclamantul-pârât la plata unei pensii de întreținere pentru minora -.
La stabilirea acestei obligații, instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că pârâtul nu mai are alți copii în întreținere, deține un loc de muncă de la care obține, conform înscrisului depus la fila 48, astfel încât cuantumul pensiei de întreținere va fi stabilit în funcție de criteriile prevăzute la art. 94 al.3 Codul familiei (maxim o pătrime din câștigul din muncă pentru un copil), pentru perioada situată între data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, dată de la care minora se va afla încredințată pârâtei-reclamante, și până la majoratul copilului.
În aceste condiții, instanța de fond a considerat că cererea este întemeiată și că se impune aoa dmite și a dispune desfacerea căsătoriei părților din vina pârâtului, pârâta să revină la numele anterior căsătoriei (acela fiind ) și a încredința pârâtei-reclamante spre creștere și educare pe minoră, obligând pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru aceasta.
Conform art. 276 Cod Procedură Civilă, având în vedere că cererile părților au fost încuviințate în parte, cheltuielile de judecată au fost compensate parțial, reclamantul pârât fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu acest titlu, având în vedere taxele judiciare de timbru și onorariile apărătorilor achitate în cauză de către părți.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, apelantul reclamant, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai sub aspectul încredințării minorei spre creștere și educare mamei pârâte.
În dezvoltarea criticii formulate, apelantul a susținut că instanța a nesocotit dispozițiile art.42 Codul familiei, în ceea ce privește interesul minorei, întrucât nu s-a avut în vedere faptul că aceasta a fost crescută și îngrijită de bunicii paterni, iar mama intimată nu i-a acordat îngrijiri, iar de la despărțirea în fapt nu a interesat-o situația minorei, nu a vizitat-o niciodată, cererea de încredințare fiind făcută în scopul obținerii pensiei.
Același apelant a mai arătat că din probele administrate a rezultat că pârâta este la a patra căsătorie, că nu poate prezenta creditul moral pentru educarea minorei, că nici bunicii materni nu prezintă creditul moral și material pentru îngrijirea minorei, că din data de 1.02.2009 s-a întors în țară, deoarece nu mai are de lucru în Spania, astfel că se poate ocupa direct de creșterea și educare minorei ajutat de mama sa care este foarte atașată de minoră și aceasta din urmă fiind atașată de bunica paternă care a crescut-o de la despărțirea în fapt.
Apelantul a apreciat că în familia sa există un climat favorabil pentru educarea și creșterea minorei care, deși, are o vârstă fragedă a crescut în familia tatălui, pe pârâtă nemaicunoscând-o, având în vedere că la despărțirea în fapt era foarte mică, iar luarea minorei de la domiciliul său i-ar pricinui o traumă psihică puternică cu consecințe grave în creșterea și dezvoltarea acesteia.
Prin decizia civilă nr. 191/7 mai 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2708/12.12.2008, pronunțată de Judecătoria Găești, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - și autorități tutelare fiind Primăria și Primăria G Suții, păstrând hotărârea atacată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, criticile apelantului s-au îndreptat numai cu privire la capătul de cerere referitor la încredințarea minorei.
Tribunalul a reținut că potrivit art.42 și 97 Codul familiei, odată cu desfacerea căsătoriei, instanța judecătorească va hotărî și căruia dintre părinți îi vor fi încredințați copiii născuți din căsătorie.
Potrivit principiilor ce rezultă din dispozițiile legale de mai sus, instanța are îndatorirea să hotărască încredințarea copiilor ținând seama de interesul acestora, care trebuie stabilit în urma examinării tuturor criteriilor de apreciere, printre care: vârsta copilului, condițiile prin care părintele i le poate asigura pentru o bună dezvoltare morală, intelectuală și fizică, atașamentul acestuia față de copil, precum și al copilului față de părinte, profesia părinților, profilul lor socio-moral, starea sănătății acestora, interesul și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt și alte asemenea împrejurări.
Cu privire la încredințarea minorei, instanța de fond a apreciat că, este în interesul acesteia să fie încredințată mamei pârâte-reclamantă, având în vedere, în principal, împrejurarea că, deși, ambii părinți solicită încredințarea acesteia, numai pârâta reclamantă a făcut dovada împrejurării că urmează a se ocupa îndeaproape de creșterea și educarea copilului, în vreme ce reclamantul pârât, deși, a pretins să i se încredințeze copilul, a demonstrat, prin probele administrate, că nu se va ocupa personal de îngrijirea acestuia, ci obligația de a crește copilul, de a se îngriji de dezvoltarea sa fizică și psihică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională ar reveni, în realitate, părinților săi, care locuiesc în țară, în vreme ce reclamantul pârât locuiește în străinătate, aspect subliniat chiar prin concluziile formulate de reclamantul pârât.
Măsura pentru care a optat instanța în hotărârea atacată, de a încredința copilul rezultat din relațiile părților mamei, constituie soluția legală și temeinică, privită în ansamblul probatoriului administrat.
Sentința atacată este întemeiată pe probatoriul administrat în speța supusă soluționării, fiind argumentat criteriul esențial urmărit prin adoptarea ei - cel al interesului superior al copilului.
Așadar, nu dorințele, interesele și ambițiile părților, nici măcar afecțiunea și atașamentul lor față de copil nu prevalează asupra criteriului de apreciere menționat.
Privită prin prisma acestui interes, major și exclusiv, încredințarea minorei spre creștere și educare mamei, răstoarnă susținerile și apărările formulate de apelant.
Astfel, împrejurarea că pârâta ar fi la a patra căsătorie și că astfel, în opinia apelantului, nu prezintă garanții morale pentru creșterea și educarea minorei, nu este de natură să influențeze în mod negativ creșterea și educarea copilului, neputând duce la reformarea soluției.
Nici împrejurarea că minora a rămas în grija bunicilor paterni o scurtă perioadă de timp, cât soții au fost plecați în Spania, animați de dorința de a asigura un viitor mai bun minorei, nu poate determina încredințarea minorei tatălui și nici nu poate duce la concluzia că încredințarea copilului mamei ar avea repercusiuni ireversibile asupra dezvoltării psihice și fizice a copilului, prin schimbarea mediului în care a trăit minora o scurtă perioadă de timp.
Din contră, raportat la vârsta minorei, s-a apreciat că aceasta are nevoie de îngrijirea și prezența mamei, prezență absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică a copilului.
De altfel, intimata a făcut dovada că se poate ocupa efectiv de creșterea și educarea copilului și că deține condiții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorei, neavând relevanță faptul că până în prezent intimata nu s-a ocupat de copil, din depozițiile martorilor acesteia rezultând că a fost împiedicată efectiv de către bunica paternă să stabilească orice contact cu acesta.
Interesul superior al copilului reclamă necesitatea ocrotirii părintești, iar în contextul în care intimata o poate exercita, comparativ cu alternativa ca minorul să fie crescut efectiv de către bunica paternă, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Chiar împrejurarea invocată de către apelant potrivit căreia s-ar întoarce în țară, nu a putut duce în mod exclusiv la schimbarea soluției, în contextul mai sus reținut.
Nu s-a probat nici susținerea apelantului că cererea de încredințare a fost făcută de intimată în scopul obținerii pensiei.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, în raport cu ansamblul probator al cauzei,Tribunalul în baza art.296 din Codul d e procedură civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat și a păstrat sentința apelată.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică sub aspectul încredințării minorului spre creștere și educare, arătând că instanțele nu au făcut referiri la recomandările autorităților tutelare de la domiciliile părților, că în vreme ce autoritatea tutelară de la domiciliul său a opinat pentru încredințarea minorei către recurent, autoritatea tutelară de la domiciliul intimatei nu a exprimat un punct de vedere lăsând la aprecierea instanței cu privire la acest aspect, că de asemenea nu s-a avut în vedere faptul că referatele de anchetă socială au fost întocmite cu mult timp înainte de soluționarea cauzei,perioadă în care puteau interveni modificări semnificative cum este și aceea că nu mai locuiește în străinătate revenind în țară,astfel că are posibilitatea să se ocupe de creșterea și educarea minorei.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză Curtea constată că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
În mod corect instanțele au apreciat materialul probator administrat în cauză, și au dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei rezultate din căsătoria părților, către mama intimată care dispune de condiții materiale și morale pentru creșterea minorei,manifestă preocupare față de aceasta și nu în ultimul rând afecțiune.
Faptul că autoritatea tutelară de la domiciliul recurentului a opinat pentru încredințarea minorului tatălui în timp ce autoritatea tutelară de la domiciliul intimatei nu a făcut nicio propunere lăsând luarea acestei măsuri la aprecierea instanței, nu înseamnă că aceste referate de anchetă socială au fost ignorate de instanțe.
Ele au fost analizate în ansamblul probator și coroborate cu declarațiile martorilor audiați, ajungându-se la concluzia că interesul minorului este să rămână alături de mamă.
Efectuarea referatelor de anchetă socială la domiciliile părților sunt necesare în spețe de genul acesteia, însă concluziile lor nu sunt obligatorii pentru instanță, având un caracter consultativ iar faptul că autoritatea tutelară de la domiciliul intimatei nu a opinat pentru încredințarea minorei către aceasta, nu înseamnă că instanța a ignorat interesul copilului sau că nu a avut în vedere referatul de anchetă socială.
În condițiile în care autoritatea tutelară de la domiciliul intimatei nu cunoștea situația recurentului,în mod evident că aceasta nu putea opina pentru încredințarea copilului uneia din părți, lăsând acest lucru la aprecierea instanței în raport de întregul material probator.
Faptul că anchetele sociale au fost efectuate cu mult anterior pronunțării instanței nu are relevanță deoarece ele au fost făcute pe parcursul soluționării cauzei, iar perioada de timp scursă de la momentul întocmirii referatelor și până la soluționarea acțiunii nu s-a scurs o perioadă atât de mare care să presupună că s-ar fi putut produce schimbări esențiale ce ar fi fost necesare a fi fost constatate de autoritățile tutelare.
Împrejurarea că în prezent recurentul nu mai locuiește în străinătate astfel că fiind în țară de poate ocupa de copil, nu poate fi avută în vedere în primul rând pentru că este o simplă afirmație nedovedită, iar pe de altă parte, acest aspect singular nu poate duce la schimbarea măsurii dispuse de cele două instanțe în concordanță cu probele administrate și cu interesul copilului.
Pentru motivele expuse recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare neexistând în cauză motive de casare sau de modificare a hotărârii astfel cum sunt ele prevăzute de disp.art.304 Cod pr.civilă.
Urmează a se lua act de declarația intimatei că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna G, județul D, împotriva deciziei civile nr. 191/7 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în comuna, județul D, autoritățile tutelare PRIMĂRIA, cu sediul în comuna, județul D și PRIMĂRIA G, cu sediul în comuna G, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. EM/BA
6 ex./14.10.2009
f- Jud.
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Eliza Marin, Elisabeta Gherasim
| ← Divort. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Plasament. Decizia 1461/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
