Divort. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/2010
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul împotriva deciziei civile nr. 218/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, având ca obiect divorț.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 18 Ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 5172/2008 pronunțată de Judecătoria Devas -a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta pârâtă, omiciliată în D, str. G -.40,.A,.1,.12, județul H, în ontradictoriu cu pârâtul reclamant domiciliat în D, str. G -.40,.A,.1,.12, județul
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională ca neîntemeiată.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți înregistrată în Registrul stării civile al Consiliul Popular al Municipiului D sub nr.382 din 5.08.1989, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca reclamanta-pârâtă reconvențională să revină la urnele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
A fost obligat pârâtul reclamant reconvențional să plătească în avoarea reclamantei-pârâte reconvenționale suma de 300 lei reprezentând ensie p. de întreținere începând cu data desfacerii căsătoriei și până la încetarea tării de nevoie.
A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional să plătească 3clamantei-pârâte reconvenționale suma 698,68 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, referindu-se la probele administrate prima instanță a reținut și motivat că:
La data de 05.08.1989 s-a încheiat căsătoria dintre părți, înregistrată în Registrul stării civile al Consiliul Popular al Municipiului D sub nr.382 din 5.08.1989, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie seria - -.(4)
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborat cu interogatoriile ărților p. a rezultat că deși la începutul căsătoriei părțile s-au înțeles, în timp între ărți p. au avut loc neînțelegeri datorate pe de o parte violențelor exercitate de ătre pârât asupra reclamantei și pe de cealaltă parte comportamentului 9clamantei care nu se ocupa de gospodărie, pârâtul fiind cel care se ocupa de treburile gospodărești. De asemenea s-a reținut că părțile s-au cunoscut cu trei ăptămâni înainte de căsătorie perioadă în care pârâtul a cunoscut deficiențele e sănătate ale reclamantei, acestea fiindu-i aduse la cunoștință de familia re clamantei.
Potrivit art. 19 Codul familiei este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în 9 potrivit cărora este oprit să se ăsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum si cel care este lipsit remelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.
Din interpretarea acestor texte legale s-a reținut că legiuitorul a prevăzut expres că numai alienația și debilitatea mintală existente la data ncheierii căsătoriei constituie cauze de nulitate absolută dar în speță nu s-a acut o astfel de dovadă. Din actele medicale depuse la dosar ca și din raportul le nouă expertiză medico legală rezultă că reclamanta a suferit de sechele encefalopatie infantilă, crize epileptice, or aceste maladii nu reprezintă o formă de alienație sau debilitate mintală.
S-a mai reținut apoi că nulitatea relativă a căsătoriei intervine în cazul dolului prin reticență dacă la încheierea căsătoriei unul dintre soți a ascuns celuilalt cu bună știință boala de care suferea ori numai amploarea și manifestările concrete ale acesteia, ori a bolii care o face pe soție inaptă de a avea copii, iar acțiunea în nulitate relativă se poate introduce în termen de 6 luni de la data descoperirii dolului conform art. 21 Codul familiei.
În cauză nu s-a dovedit că reclamanta a cunoscut că este bolnavă de o boală gravă și că în mod deliberat nu a comunicat pârâtului această împrejurare. Astfel din declarațiile martorei coroborat cu răspunsul pârâtului la interogatoriu rezultă că pârâtul a cunoscut la data încheierii căsătoriei probleme de sănătate ale reclamantei precum și probabilitatea ca aceasta să fie inaptă pentru a avea copii.
Pentru considerentele expuse reținând că în cauză nu sunt incidente nici motivul de nulitate a căsătoriei și nici cel de nulitate relativă care ar fi dus la anularea căsătoriei, instanța a reținut că cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
Având în vedere situația de fapt reținută, instanța a constatat că există în cauză motive temeinice pentru a susține că relațiile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, astfel că în raport de aceste motive de divorț dovedite în cauză, ce conturează culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de familie, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta pârâtă reconvențională și a admis în baza art.37 alin.2 si 38 alin.1 Codul familiei desfacerea căsătoriei încheiată între părți și înregistrată sub nr.382 din 05.08.1989 în registrul stării civile al Consiliul Popular al Municipiului D, din vina ambilor soți.
In temeiul art.40 alin.3 Codul familie, instanța a dispus ca reclamanta-pârâtă reconvențională să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata pensiei de întreținere instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 41 alin.2 fam. soțul divorțat are dreptul la întreținere, daca se afla in nevoie din pricina unei incapacități de munca survenite înainte de căsătorie, ori in timpul căsătoriei iar potrivit alin.3 al aceluiași articol întreținerea datorata potrivit dispozițiilor alin. 2 poate fi stabilita până la o treime din venitul net din munca al soțului obligat la plata ei, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmează aop lăti. Aceasta întreținere, împreuna cu întreținerea datorata copiilor, nu va putea depăși J din venitul net din munca al soțului obligat la plata.
Reținând din concluziile raportului de nouă expertiză medico legală ( 151-153) că reclamanta se află în stare de incapacitate de muncă din data de 09.05.2005, această dată fiind în timpul căsătoriei, în temeiul art. 41 alin.2 și 3 fam a fost admisă cererea reclamantei și sub acest aspect și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 300 lei lunar reprezentând pensie de întreținere începând cu data desfacerii căsătoriei și până la încetarea stării de nevoie. Suma plătită cu titlu de pensie de întreținere s-a stabilit având în vedere veniturile realizate de pârât conform adeverinței nr. 669/22.06.2007 emisă de Enel.(18)
In temeiul art. 274 cod procedură civilă pârâtul a fost să plătească reclamantei suma de 698,68 lei reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând taxe medicale, contravaloarea raportului de nouă expertiză, taxa judiciară de timbru 39 lei și timbru judiciar 0,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul solicitând în principal declararea nulității absolute a căsătoriei în baza art. 19 și art. 9 din fam. având în vedere că reclamanta era debilă mintal la data încheierii căsătoriei. În subsidiar a solicitat declararea relativă a nulității căsătoriei întrucât consimțământul său la căsătorie a fost viciat prin ascunderea de către reclamantă și de către familia acesteia a stării de sănătate.
S-a mai arătat în apel că raportul de expertiză medico-legală și cel de contraexpertiză medico-legală sunt contradictorii cu actele medicale existente la dosarul cauzei și nu răspund la întrebarea dacă la data încheierii căsătoriei reclamanta avea discernământ.
În mod eronat instanța de fond l-a obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei deoarece handicapul acesteia nu are nicio legătură cu căsătoria, el ivindu-se încă de la naștere.
Prin decizia civilă nr. 218/A/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtul.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește nulitatea relativă a căsătoriei se rețin următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 5 august 1989 (fila 4 la fond).
Din interogatoriul luat pârâtului-reclamant reconvențional (fila 43 la fond) rezultă că el a recunoscut că și-a dat seama în decursul celor peste 18 ani de căsătorie că soția sa este bolnavă, dar nu a înțeles să introducă cerere de anulare a căsătoriei, a decis acest lucru doar acum, față de acțiunea de divorț introdusă de reclamantă.
La fel, din declarația martorei (fila 30) care este mama reclamantei rezultă că pârâtul știa de la încheierea căsătoriei că reclamanta a fost bolnavă și s-ar putea să nu poată să aibă copii, lucru pe care această martoră i l-a adus personal la cunoștință pârâtului înainte de încheierea căsătoriei și cu toate acestea pârâtul a fost de acord să se căsătorească.
Apoi, martora (fila 83 la fond) a declarat că pârâtul i-a spus că reclamanta nu poate avea copii lucru pe care pârâtul i l-a comunicat martorei la un an după încheierea căsătoriei.
Acțiunea în anularea căsătoriei este conform art.21 alin.2 din Codul Familiei, prescriptibilă în șase luni de la descoperirea dolului.
Ca urmare, având în vedere că reclamanta nu i-a ascuns pârâtului la încheierea căsătoriei starea ei de sănătate pe care acesta o cunoștea încă de atunci, acțiunea în constatarea nulității relative este atât prescrisă cât și nefondată.
În ce privește nulitatea absolută a căsătoriei, se rețin următoarele:
În sensul art. 19 combina cu art.9 din Codul familiei, este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debitul mintal și cel lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.
Din actele medicale nu rezultă că diagnosticul pe care-l prezenta reclamanta la încheierea căsătoriei se încadrează în cazurile sus-menționate sau că ar fi fost lipsită de discernământ.
Din actele de studii rezultă că aceasta a urmat școala generală de 8 clase, apoi școala de meserii de 3 ani în specialitatea croitorie, apoi a absolvit un curs de 6 luni la Crucea Roșie, și s-a calificat la locul de muncă - tipografie - ca legator manual. De asemenea a fost și salariată timp de 16 ani.
Martorii audiați au declarat că după încheierea căsătoriei a existat deplină înțelegere între soți, așa încât starea de sănătate a reclamantei nu a avut nicio influență asupra căsătoriei lor, pârâtul cerând nulitatea căsătoriei numai după 18 ani de căsătorie și ca urmare a introducerii acțiunii de divorț de către reclamantă.
Ca urmare, acțiunea în nulitatea absolută a căsătoriei este nefondată.
În ce privește cererile privind expertiza, se rețin următoarele:
În instanța de apel s-a respins proba privind refacerea raportului de expertiză medico-legală la IML " având în vedere că nu există contradicții între concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală efectuate la fond, la Serviciul Județean de Medicină Legală H (filele 96-97) și noul raport de expertiză medico-legală întocmit de IML T (filele 151-153).
În ce privește motivele de divorț se rețin următoarele:
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă indubitabil culpa pârâtului în desfacerea căsătoriei.
Astfel, din declarația martorei, mama reclamantei rezultă că pârâtul a consumat băuturi alcoolice, a agresat-o pe reclamantă și a alungat-o de la domiciliul conjugal. Chiar dacă s-ar reține că declarația acestei martore este subiectivă, aceste aspecte sunt dovedite în cauză și cu declarațiile altor martori și anume (fila 46), (fila 66) așa încât culpa pârâtului a fost reținută în mod corect de către prima instanță.
În ce privește pensia de întreținere, se rețin următoarele:
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală H (filele 99-100 la fond) rezultă că reclamanta este încadrată în gradul II de invaliditate.
Raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de IML T (filele 151-153 la fond) confirmă de asemenea același grad de invaliditate al reclamantei.
Potrivit disp.art.41 alin.2 Codul familiei soțul divorțat are dreptul la întreținere dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie, ori în timpul căsătoriei; el are drept la întreținere și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea se datorează unei împrejurări în legătură cu căsătoria.
Cum incapacitatea reclamantei s-a ivit conform primei teze a alin.2 al art.41 din Codul familiei, ea nu este condiționată de vreo legătură de cauzalitate cu căsătoria părților.
Așa fiind în mod corect a fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional la plata unei pensii de întreținere în favoarea reclamantei-pârâtei reconvenționale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâtul solicitând admiterea acestuia și în principal a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond în vederea efectuării unei expertize medico-legale la Institutul Minovici
În subsidiar s-a solicitat a se reține cauza spre rejudecare și, în urma modificării celor două hotărâri, a se respinge acțiunea reclamantei și a se pronunța o hotărâre de admitere a cererii sale reconvenționale.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii principale pârâtul recurent a arătat că există o contradicție flagrantă între concluziile celor două expertize medico-legale efectuate și actele medicale ale reclamantei aflate la dosarul cauzei. Mai mult, niciuna dintre expertizele efectuate nu răspunde la toate obiectivele, cu precădere la obiectivul referitor la existența diagnosticului de sindrom, boală care ar fi dus la declararea nulității căsătoriei. În concluzie, în cauză se impunea efectuarea unei expertize medico-legale care să răspundă la obiectivele solicitate.
Probele administrate nu au fost analizate critic de către instanța de apel și este nelegală și netemeinică obligarea sa la plata unei pensii de întreținere atâta timp cât nu s-a stabilit data la care s-a ivit handicapul reclamantei și raportul de cauzalitate dintre afecțiunile de care suferă aceasta și incapacitatea de muncă.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 7, art. 315 (1)/1 civ.
Cod PenalIntimata reclamantă nu a depus întâmpinare.
Curtea de Apel examinând recursul declarat de pârâtul prin prisma motivelor invocate constată că acesta este fondat și va fi admis, din următoarele considerente:
În principal pârâtul a solicitat încă de la fond a se constata nulitatea absolută a căsătoriei invocând debilitatea mintală a reclamantei la momentul încheierii căsătoriei.
În speță, prin expertizele medico-legale trebuia a se stabili dacă reclamanta suferea de debilitate mintală la data încheierii căsătoriei, ținând seama de afecțiunile da care suferea.
În cauză s-au efectuat două expertize medico-legale a căror principal obiectiv a fost a se stabili de către medici starea mintală a reclamantei la data încheierii căsătoriei - obiectiv clar solicitat de către instanță. Din concluziile celor două expertize medico-legale nu rezultă cu certitudine starea mintală a reclamantei la acel moment, niciuna din expertize nerăspunzând acestui obiectiv.
Instanța de apel trebuia să solicite o nouă expertiză care să răspundă obiectivului solicitat, numai în acest mod putându-se stabili cu certitudine starea de sănătate a reclamantei la momentul încheierii căsătoriei și dezlega corect cauza.
În acest fel se pronunță și practica judiciară în materie. Astfel, " Pentru corecta soluționare a unei acțiuni în constatarea nulității unei căsătorii este necesar să se stabilească, pe calea unei expertize psihiatrice, dacă soțul era alienat mintal sau debil mintal la data încheierii căsătoriei, fiindcă numai în această situație căsătoria este lovită de nulitate absolută.
În măsura în care, prin concluziile celor două expertize medicale efectuate se stabilește, fără echivoc, că soțul nu se afla în situația reglementată de art. 9 din fam. ordonarea unei noi expertize sau consultarea Comisiei superioare Medico-Legale nu este necesară; avizarea din punct de vedere științific se impune numai atunci când diversele acte medicale sau expertizele medicale întocmite în cauză conțin concluzii vădit eronate." - Secția civilă, decizia nr. 2980/1995 înBuletinul jurisprudenței, de decizii pe anul 1995,Editura, B M, 1996, p. 71-73.
Întrucât niciuna din expertize nu a stabilit cu certitudine starea mintală a reclamantei la momentul încheierii căsătoriei în cauză se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru efectuarea acestei probe.
Cu ocazia rejudecării cauzei se vor avea în vedere toate motivele de apel invocate de părți.
Față de cele expuse, în baza art. 312 al. 3.civ.Cod Penal recursul pârâtului va fi admis iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Hunedoara.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 218/A/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă și în consecință:
Casează decizia civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, Tribunalul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /2 ex/18.02.2010
Jud. fond:
Jud. apel: /
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire paternitate. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
