Divort. Decizia 94/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 94/2009
Ședința publică din 5 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 37/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat (împ. fila 10) și avocat cu împuternicire (fila 11) în reprezentarea intimatului reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și cu reprezentantul recurentei. Declară că nu mai are alte cereri.
Avocat învederează instanței că are cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită un termen pentru studiu. Arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, desființarea în parte a hotărârii atacate sub aspectul dispoziției privind încredințarea minorei, modificarea acestei decizii în sensul de a se dispune ca minora să fie încredințată mamei. Mai susține faptul că se critică hotărârea instanței de apel ca fiind netemeinică și nelgală întrucât consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii, în speță art. 99 Codul familiei, lipsind-o pe monora de doar șapte ani de ocrotirea mamei, lucru vădit greșit. Mai arată că din probațiunea administrată respectiv din audierea minorei rezultă că îngrijirea minorei o fac bunica și acesteia, sens în care solicită ca instanța să aprecieze interesul minorei și modul în care tatăl i-a interzis acesteia să se întoarcă la mamă, hotărârea atacată nefăcând altceva decât să legalizeze această modalitate abuzivă. În concluzie, având în vedere și faptul că ceilalți copii au fost crescuți de mamă, care deține mijloace de subzistență și condiții materiale pentru aoc rește, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate sub aspectul încredințării minorei către mamă, cu calcularea pensiei de întreținere aferente. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului de față, menținerea ca legală și temeinică a deciziei Tribunalului Alba, măsura de încredințare a minorei către tată fiind una justificată față de faptul că acesta îi oferă cele mai bune condiții de creștere, minora trăind în prezent în echilibru fizic și emoțional, fiind îngrijită cu drag și căldură sufletească. Învederează faptul că recurenta a vizitat-o pe minoră foarte rar, din 2007 de vreo două, trei ori, nu s-a interesat de situația ei școlară, dacă doarme, dacă mănâncă, iar prima instanță a obligat-o pe recurentă la achitarea unei pensii de întreținere, obligație pe care nu și-a îndeplinnit-o niciodată, mai mult, aceasta a solicitat și alocația minorei. Concluzionând, apreciază că este în interesul minorei să rămână într-un mediu propice, sens în care solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, solicitând cuvântul în replică, învederează că recurenta a fost împiedicată să o viziteze pe minoră și faptul că aceasta nu ar fi fost interesată de păstrarea legăturii cu fata ei nu corespunde adevărului.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Aiud sub dosar nr- astfel cum a fost precizată, reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
- desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, fără motivarea hotărârii ce se va pronunța;
-încredințarea în favoarea reclamantului spre creștere și educare a minorilor și;
-încredințarea în favoarea pârâtei spre creștere și educare a minorului;
-revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ""
Prin acțiunea reconvențională formulată în cauză reclamanta reconvențională a chemat în judecată pârâtul reconvențional solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună încredințarea în favoarea sa spre creștere și educare a minorei.
Prin sentința civilă nr. 832/2008 a fost admisă acțiunea principală declarându-se desfăcută din culpă comună căsătoria încheiată de părți la data de 12.03.1994 în fața delegatului de stare civilă al Consiliului local al comunei, înregistrată în registrul stării civile sub nr.6/12.03.1994; s-a dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ""; s-a dispus ca Serviciul de stare civilă al Consiliului local al comunei să efectueze cuvenitele mențiuni în registrul de stare civilă; în baza art.42 familiei s-a încredințat reclamantului spre creștere și educare minorii la 23.11.1994 și la 24.05.2002; în baza art.42 familiei s-a încredințat pârâtei spre creștere și educare minorul la 11.12.1991; s-a compensat obligația de plată a pensiei de întreținere până la concurența sumei mai mici și în consecință a fost obligată pârâta la plata lunară a sumei de 66,7 lei în favoarea minorilor la 23.11.1994 și la 24.05.2002, respectiv câte 33,35 lei lunar pentru fiecare dintre aceștia, de la data de 23.09.2008 până la majoratul beneficiarilor; a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională împotriva reclamantului pârât reconvențional; a fost obligată pârâta reclamantă reconvențională la plata în favoarea reclamantului pârât reconvențional a sumei de 700 lei cu titlu cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 12.03.1994, așa cum rezultă din copia certificatului de căsătorie aflată la dosar, iar din relațiile de căsătorie au rezultat minorii născut la data de 11.12.1991, născut la data de 23.11.1994 și născută la data de 28.05.2002.
În temeiul art.617 al.2 Cod procedură civilă părțile, de comun acord, au solicitat ca hotărârea prin care se va pronunța divorțul să se dea fără motivare.
probatoriu administrat în cauză a relevat că relațiile de familie sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei în aceste condiții nemaifiind posibilă din motive imputabile în egală măsură ambilor soți.
Astfel, în baza art.38 al.1 Cod fam. s-a declarat desfăcută, din culpă comună, căsătoria încheiată de părți la data de 12.03.1994 și înregistrată sub nr. 6/12.03.1994 la Consiliul Local al Primăriei comunei.
În baza art.40 al.3 Cod familiei, în lipsa unei învoieli a soților, s-a dispus revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "" iar serviciului de stare civilă al Consiliului Local al comunei, să efectueze cuvenitele mențiuni în registrul stării civile, potrivit prezentei hotărâri..
În privința încredințării minorilor și, văzând concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză și declarațiile martorilor potrivit cărora ambii părinți oferă garanțiile morale pentru creșterea și educarea lor, instanța văzând totodată opțiunea exprimată de minori cu ocazia audierii în Camera de Consiliu precum și acordul părinților a încredințat reclamantului spre creștere și educare pe minorul la 23.11.1994 iar pârâtei spre creștere și educare pe minorul la 11.12.1991.
Cât privește minora, instanța a reținut că aceasta a locuit de la data separării părților în fapt, cu mama, la domiciliul acesteia din sat, județul H și că din iarna anului 2007, minora locuiește cu tatăl la domiciliul acestuia din, care îi oferă toate condițiile materiale necesare astfel cum a rezultat din concluziile anchetei sociale și din declarațiile martorilor.
S-a reținut din ancheta socială efectuată în cauză de Autoritatea tutelară a Primăriei comunei, că minora frecventează cursurile grădiniței cu program normal iar potrivit declarației martorei, care este educatoarea minorei, că aceasta este un copil vesel, ascultător, integrat în colectivitate, aceiași martoră declarând că "pârâta a venit înainte de 8 martie la grădiniță, a intrat în clasă și a luat-o în brațe pe minoră, moment în care fetița a început să se zbată și să plângă."
Instanța apreciind că interesul superior al minorei este ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare tatălui, văzând opțiunea minorei audiată în Camera de Consiliu, vârsta acesteia și faptul că de aproximativ 1 an de zile tatăl este cel care se îngrijește de creșterea și educarea sa, a încredințat minora spre crește și educare tatălui, motiv pentru care a respins acțiunea reconvențională ca neîntemeiată.
În baza art. 86, 94 Cod fam. a compensat obligația de plată a pensiei de întreținere până la concurența sumei mai mici și în consecință a obligat pârâta la plata lunară a sumei de 66,7 lei în favoarea minorilor la 23.11.1994 și la 24.05.2002, câte 33,35 lei lunar pentru fiecare dintre aceștia, de la data de 23.09.2008 până la majoratul beneficiarilor.
În baza art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta reclamantă reconvențională la plata în favoarea reclamantului pârât reconvențional a sumei de 700 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta reclamantă reconvențională aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie solicitând schimbarea în parte a acesteia, sub aspectul dispoziției de încredințare a minorei spre creștere și educare în sensul încredințării acesteia apelantei, cu reconsiderarea corelativă a capetelor de cerere vizând plata pensiei de întreținere și menținerea ca neschimbate ale celorlalte dispoziții.
În expunerea de motive arată, în esență, că instanța de fond a apreciat greșit probele administrate în cauză, că este în interesul superior al minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei, reclamantul nefind capabil să-i ofere minorei o educație corespunzătoare în contextul în care i-a interzis mamei să aibă legături personale cu minora și a influențat minora că mama sa este rea și nu o dorește.
Prin decizia civilă nr. 37/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr.unic - s-a respins ca nefondat apelul pârâtei reclamantă reconvențională, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului reclamant în sumă de 800 lei, conform art. 274 Cod pr.civ.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că probele administrate cauzei relevă că minora este atașată de tată și de bunicii paterni, că tatăl se ocupă în mod special de creșterea și educarea minorei, că fetița minoră a locuit și a crescut în casa din loc. de la naștere, fiind obișnuită cu mediul de aici, înconjurată de familia extinsă și îndeosebi de bunicii paterni, astfel că este în interesul superior al minorei să fie încredințată spre creștere și educare tatălui, reclamantului, așa cum corect a apreciat și judecatorul de fond.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat pârâta reclamantă reconvențională, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, precum și a sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale privind încredințarea minorei spre creștere și educare mamei, reclamante reconvenționale, cu modificarea coresspunzătoare a dispozițiilor privind pensia de întreținere.
În drept, se invocă dis. art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că decizia atacată este nelegală, fiind ignorat principiul interesului superior al copilului; că instanțele de judecată au ignorat vârsta minorei și necesitatea de a fi crescută de mamă; că greșit a fost menținută soluția instanței de fond de încredințare a minorei spre creștere și educare tatălui, în contextul în care s-a dovedit cauzei că reclamantul i-a interzis mamei să aibă legături personale cu minora și influențat minora că mama sa este rea și nu o dorește; că instanțele de judecată anterioare nu au analizat obiectiv criteriile care trebuie avute în vedere în ceea ce privește încredințarea unui copil la un părinte sau la celălat, în speță, fiind dovedit că mama este singura capabilă să-i ofere minorei cea mai bună creștere și educare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că instanțele de judecată anterioare au respectat dispozițiile art. 44 din Codul familiei și că probele administrate cauzei relevă că este în interesul minorei ca ea să fie încredințată spre creștere și educare tatălui.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurenta pârâtă reclamantă reconvențională, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 42 din Codul familiei, art. 2 și 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins conf. art. 312 alin. 1 Cod procedură penală pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Curtea găsește necesar a preciza dintr-un început că părțile au împreună patru copii, unul născut anterior încheierii căsătoriei, iar ceilalți trei născuți în timpul căsătoriei, iar prin acțiunea de divorț și cererea reconvențională s-a solicitat încredințarea spre creștere și educarea tatălui sau mamei, după caz, doar a minorilor, și.
Instanța de fond a dispus pe baza acordului părinților și a voinței exprimată de copii ca minorul ( născut la data de 23.11.1994) să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, iar minorul ( născut la data de 11.12.1991) să fie încredințat spre creștere și educare mamei, iar în ce o privește pe fetița minoră ( născută la data de 24.05.2002), s-a apreciat că minora este atașată de tată și de bunicii paterni, că tatăl se ocupă în mod special de creșterea și educarea minorei, că fetița minoră a locuit și a crescut în casa din loc. de la naștere, fiind obișnuită cu mediul de aici, înconjurată de familia extinsă și îndeosebi de bunicii paterni, astfel că este în interesul superior al minorei să fie încredințată spre creștere și educare tatălui, reclamantului.
Raportat la motivele de recurs și având în vedere dispozițile speciale ce reglementează recursul ca o cale extraordinară de atac, art. 299 și urm. Cod pr.civ. Curtea este învestită doar cu verificare legalității și temeinicie dispoziție privind încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui.
Curtea constată că recurenta pârâtă și-a întemeiat în drept recursul pe cazul prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, Curtea de Apel observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, atât judecătoria, ca instanță de fond, cât și Tribunalul, ca instanță de apel au făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - încredințarea minorului.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentei pârâte sub aspectul încredințării minorei rezultată din căsătoria părților, instanțele de judecată anterioare au respectat principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui, intimatului reclamant.
Potrivit art. 42 alin. 1 și 2 din Codul familiei, odată cu pronunțarea divorțului, instanța este obligată să hotărască, chiar și din oficiu, în lipsa cererii părților asupra încredințării copiilor minori spre creștere și educare, în funcție de interesul copiilor, fie unuia dintre părinți, fie, în mod excepțional, unei terțe persoane sau familii, cu consimțământul acestora, ori unei instituții de ocrotire.
Dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului ( denumită în continuare Legea nr. 272/2004) prevăd că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Interesele copiilor minori care trebuie să fie avute în vedere cu ocazia încredințării sunt legate de vârsta acestora, de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de atașament și de grija pe care au manifestat-o față de copii, de legăturile afective care există între părinți și copii.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond și de apel în pronunțarea soluției au avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar.
Curtea nu poate împărtășii susținerile recurentei pârâte referitoare la incompetența tatălui de aoe duca pe minoră raportat la ocupația acestuia, atâta timp cât s-a dovedit cauzei că minora este un copil vesel, ascultător, integrat în colectivitate, iar tatăl manifestă o preocuparea deosebită pentru creșterea și educarea nu numai a celor doi copii aflați în înterținerea sa, ci și față de ceilalți doi copii aflați la mamă.
Vârsta și sexul sunt fără îndoială factori care trebuie avuți în vedere, de regulă sentimentele de afecțiune ale copilului sunt mai puternice față de mamă decât față de tată, în primii ani ai copilăriei. La o vărstă fragedă, copilul mai cu seamă dacă este vorba de o fată, are mai mare nevoie de îngrijirea mamei, atât în ceea ce privește creșterea, cât și formarea caracterului.
factori nu se impun cu obiectivitate ca prioritari, ei trebuie analizați în contextul celorlalte criterii ce se au în vedere în aprecierea intereselor minorului, or, în speță, ele nu sunt favoarabile recurentei.
Atașamentul fetiței minore față de tată a fost relevat de probele dosarului, acesta fiind părintele aflat în permanență aproape, care a avegheat la o bună creștere și educare, lipsa mamei fiind susplinită și prin prezența bunicilor paterni.
Împrejurarea că reclamantul a luat-o pe minoră de la locuința mamei și a dus-o la domiciliul lui nu este un argument pentru a se admite recusul și modifica soluția dată în litigiu, întrucât tatăl avea acest drept în calitate de părinte.
C de Apel constată că opțiunea minorei nu a fost unicul considerent determinant pentru încredințarea spre creștere și educare la tată, ci voința exprimată de minoră a fost apreciată în raport de interesul său, dedus din probele administrate, neavând o influență majoră la încredințare ( art. 24 din Legea nr. 272/2004).
Curtea nu poate împărțășii susținerile recurentei pârâte referitoare la influențarea minorei de către tată în exprimarea voinței de a rămâne cu acesta, fiind dovedit că minora este atașată de tată și de familia acestuia, iar cu ocazia efectuării anchetei sociale minora și-a exprimat aceeași opinie de a rămâne la tată, astfel cum rezultă din raportul de anchetă socială efectuat de autoritatea tutelară de la domiciliul tatălui.
Curtea are a preciza că țelul suprem al judecătorului chemat să soluționeze atari cauze nu este a stabilii exclusiv culpa unui părinte sau a celuilalt în ce privește creșterea și educarea minorilor, ci este chemat să stabilească, cu luarea în considerare a opiniei copilului, dacă încredințarea la unul sau celălalt părinte, în situația în care copilul și-a exprimat opinia în acest sens, contravine interesului superior al copilului.
Ori, așa cum corect au reținut și instanța de judecată anterioare probele dosarului au relevat că reclamantul intimat este în măsură cel puțin până în prezent să îi asigure minoruei o bună creștere morală și materială, într-un mediu sănătos și armonios, sens în care sunt și concluziile referatului de anchetă socială.
Cu privire la modul în care au fost apreciate și interpretate probele dosarului, prin raportare la aceste criterii, Curtea nu mai poate să-și exercite controlul judiciar asupra hotărârilor atacate cu recurs ca urmare a abrogării pct.11 al art.304 Cod procedură civilă.
Pentru cele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul recurentei pârâte, urmând a fi respins ca atare, conf. art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod proc. civ., recurenta pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului reclamant în sumă de 800 lei, reprezentând onorariul avocațial justificat cu înscrisurile depuse la dosar ( 11, 12 ).
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 37/A din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă.
Obligă pe numita recurentă la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored. 2 ex/03.12.2009
apel,
fond
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 462/2009. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
