Divort. Decizia 968/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.968
Ședința publică de la 01 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.119 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul pârât, lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Recurentul pârât a solicitat încuviințarea audierii unui martor în dovedirea stării de fapt.
Curtea a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurentul pârât, având in vedere că, potrivit art.305 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și cereri de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.
Recurentul pârât, a solicitat admiterea recursului, conform motivelor scrise, în sensul acordării custodiei comune a minorei.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr. 2794 din 17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect divorț formulată de reclamanta, împotriva pârâtului, s-a luat act că pârâtul a renunțat la cererea reconvențională, s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată în registrul stării civile al municipiului sub nr. 1334 din 30.06.1988, din vina ambilor soți, reclamanta urmând să își ia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de. Totodată s-a încredințat spre creștere și educare mamei reclamante pe minora --, născută la data de 08.06.1992.
A fost obligat pârâtul la pensie de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 100 lei lunar de la data introducerii acțiunii 17.04.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au despărțit în fapt de 3-4 ani, de când reclamanta a plecat să lucreze în Italia, cu acordul pârâtului, pentru asigurarea unor venituri substanțiale familiei sale, în condițiile în care pârâtul nu mai realiza venituri, având probleme de sănătate. După plecarea reclamantei în Italia până în urmă cu un an de zilei, minora a rămas în îngrijirea tatălui pârât, care însă, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv susținerile minorei rezultate din ancheta socială, a avut un comportament neadecvat față de minoră, devenind și violent în relația cu minora.
Pârâtul a avut un comportament violent verbal și a folosit expresii indecente în convorbirile telefonice avute cu reclamanta, față de care a avut și un comportament agresiv fizic, pe tot parcursul conviețuirii soților, până la momentul despărțirii în fapt.
Reclamanta a plecat în Italia să lucreze, deoarece pârâtul s-a îmbolnăvit, fiind operat și la plămâni și la inimă, așa cum rezultă din însăși declarația mamei pârâtului, reclamanta fiind cea care a trimis diferite sume de bani în țară pentru nevoile pârâtului și ale minorei.
S-a mai arătat că separarea în fapt a soților pe o perioadă mai mare de timp, părțile fiind despărțite în fapt de circa 3 ani, în condițiile în care relațiile normale de căsătorie nu au mai fost reluate, constituie prin ea însăși motiv temeinic de divorț în sensul art. 38 alin. 1.fam.
Opunerea pârâtului la desfacerea căsătoriei, fără o atitudine susținută și de acte concrete de reluarea conviețuirii pașnice între soți, nu reprezintă un impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei, simplele cererii sau afirmați ale pârâtului, că solicită termen pentru împăcare și nu dorește să divorțeze, nu îndeplinesc aceste condiții, instanța constatând că este imposibilă reluarea conviețuirii, fiind întrunite condițiile prev. de art. 38..
Atitudinea necorespunzătoare a părților față de viața de familie a reclamantei care a părăsit domiciliul conjugal de circa 3 ani de zile, de atitudinea pârâtului care a fost agresiv și verbal pe parcursul conviețuirii, atât cu reclamanta cât și cu fiica acestora, dar și de faptul că niciuna dintre părți nu mai încercat reluarea relațiilor de familie, au avut drept consecință neînțelegeri grave dintre soți care fac imposibilă continuarea căsătoriei și reprezintă motive temeinice de divorț imputabile ambelor părți.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect păstrarea de către reclamantă, a numelui dobândit în timpul căsătoriei, capăt de cerere motivat prin situația încredințării minorei spre creștere și educare mamei, faptul că minora, este înscrisă într-o instituie de învățământ în limba română și schimbarea numelui său, ar afecta un raport cu colegii de școală și corpul profesoral, ca și complexitatea procedurii de schimbare a numelui pe teritoriul unui stat străin, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3., dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințare, fiecare dintre foștii soți, va purta numele ce-l avea înainte de căsătorie.
Din declarațiile pârâtului și precizările scrise depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut că acesta s-a opus ca reclamanta să-și păstreze numele
Instanța a luat act că pârâtul a renunțat la cererea reconvențională, așa cum rezultă din interogatoriu luat la cererea acestuia și din cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, la data de 01.07.2008.
Instanța a apreciat că este în interesul minorei, care este atașată de mama reclamantă și care frecventează cu regularitate școala medie superioară din - Italia, a reinițiat primul an la Institutul din din, se simte bine în relațiile cu profesorii și cu colegii, are o stare de sănătate foarte bună sub îngrijirea mamei reclamante, aceasta având condiții bune de creștere și educare a acesteia.
Împotriva sentinței civile a declarat apel, pârâtul, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivându-și în fapt apelul pârâtul a arătat că instanța de font a dispus desfacerea căsătoriei fără a avea motive temeinice și a încredințat minora reclamantei fără a avea în vedere că aceasta a fost condamnată penal și are foarte multe datorii.
S-a mai arătat în motivarea apelului că instanța, deși l-a obligat la pensie nu i-a acordat nici măcar dreptul de a-și vedea fiica.
De asemeni a mai susținut apelantul că deteriorarea relațiilor dintre părți s-a produs exclusiv din vina pârâtei întrucât aceasta este cea care a părăsit domiciliul conjugal.
2. Prin decizia civilă 119/5 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 2794 din 17.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că de deteriorarea relațiilor dintre părți se fac vinovați atât reclamanta dar și pârâtul, culpa acestuia fiind preponderentă de altfel. Astfel, pârâtul a avut o atitudine necorespunzătoare față de reclamantă, adresând acesteia cuvinte jignitoare, în condițiile în care aceasta se afla în Italia pentru a-și întreține familia.
Cu privire la critica privind încredințarea minorei s-a reținut că aceasta are condiții adecvate la domiciliul mamei sale din Italia și frecventează Școala Medie Superioară din, fiind integrată în comunitate și manifestându-și dorința de a rămâne să locuiască împreună cu mama sa. Împrejurarea că aceasta are antecedente penale nu conduce în mod necesar la concluzia că aceasta nu poate avea grijă de minoră în mod corespunzător, având în vedere și natura infracțiunilor pentru care aceasta a fost condamnată, respectiv înșelăciune, fals și uz de fals.
De asemeni s-a reținut ca nefondată și critica privind neacordarea de către instanță a dreptului de a avea legături personale cu minora având în vedere că acesta a renunța la judecată cu privire la cererea reconvențională pe care a formulat-
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs în termen, timbrat și motivat, pârâtul.
Criticile sunt în esență următoarele: În mod greșit Tribunalul Dolja respins apelul său și nu i-a recunoscut dreptul legal de a avea legături personale cu minora, cu motivarea că a renunțat la cererea reconvențională. Arată că a renunțat la cererea reconvențională privind divorțul fiind nemulțumit de completul de judecată, de faptul că au fost audiați martori mincinoși. Susține că nu și-a agresta soția niciodată, că a ajutat-o atunci când a avut probleme, că nu a mai vrut să solicite divorțul și că, în orice caz, nu a știut faptul că instanța nu îi va da dreptul să-și vadă și să-și viziteze copilul. Mai arată că, de fapt renunțarea la cererea reconvențională, era condiționată de desfacerea căsătoriei. În finalul cererii învederează faptul că sentința este greșită, întrucât căsătoria a avut loc în B, iar nu în
Solicită admiterea recursului și pe fond, acordarea "unui drept de custodie comună" și dreptul de a vizita pe minoră.
In drept, recursul nu a fost motivat.
Dar, din modul de redactare si din dezvoltarea argumentelor prezentate, recursul poate fi incadrat in cazul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, in sensul ca solutia recurata s-a pronuntat cu interpretarea si aplicarea gresita a legii.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat instanței desfacerea căsătoriei prin divorț, din vina pârâtului- cerere principală și accesoriu: încredințarea minorei - în vărstă de 16 ani - spre creștere și educare, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere și păstrarea numelui avut anterior căsătoriei.
La data de 10 iunie 2008, pârâtul formulează întâmpinare și cerere reconvențională (fila 34 dosar fond).
Partea introductivă a înscrisului depus are valoare de întâmpinare, pârâtul aratând că reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, că certurile au fost provocate de aceasta întrucât a oprit copilul în străinătate, nu a vrut să muncească, pârâtul fiind cel care s-a ocupat de creșterea și educația minorei. În aceeași ordine de idei, arată că reclamanta a făcut cheltuieli nejustificate, că nu i-a permis să-și viziteze fiica, că este posibil să se ocupe de prostituție sau droguri și că trăiește în concubinaj cu un alt.
Partea finală a înscrisului cuprinde cererea reconvențională propriu-zisă, prin care pârâtul solicită desfacerea căsătoriei prin divorț din vina exclusivă a reclamantei - cerere principală, încredințarea minorei spre creștere și educare, obligarea acesteia la plata unei pensii de întreținere față de minoră dar și in favoarea sa - cereri accesorii.
Nu își exprimă acordul ca reclamanta să-și păstreze numele avut înainte de căsătorie.
La interogatoriul luat la data de 1 iulie 2008, pârâtul a declarat în fața instanței, clar și fără echivoc, semnând în acest sens, faptul că renunță la cererea reconvențională și că nu înțelege să se pronunțe divorțul.
Procesul a continuat, instanța fiind ținută să se pronunțe asupra acțiunii, sub toate capetele de cerere, așa cum a fost formulată de către reclamantă.
Prin sentința finală, instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale, potrivit art. 246 Cod procedură civilă.
Pe de-o parte, analizând conținutul cererii reconvenționale, se constată că pârâtul nu formulat o cerere în sensul stabilirii legăturii personale cu minora, în cazul în care se pronunță totuși divorțul și minora nu va fi încredințată tatălui, ci mamei.
Împrejurarea că acesta face mențiuni în cuprinsul întâmpinării cu privire la faptul că soția sa nu i-a permis la un moment dat să-și vadă fiica, are valoare de apărare prin care înțelege să descrie conduita necorespunzătoare a reclamantei și nu are valoarea formulării unei cereri fără echivoc în acest sens care să cuprindă și modalitățile de vizitare pe care le solicită, pentru ca instanța în raport de circumstanțe și de interesul minorei, să admită cererea în totalitate sau în parte.
Pe de altă parte, potrivit legii, odată cu pronunțarea divorțului, instanța nu este obligată să se pronunțe din oficiu și asupra dreptului de vizitare și să stabilească modalitățile în care se exercită dreptul la legături personale, ci numai la cererea expresă a părintelui.
Astfel, potrivit art. 42 alin. 1 și 3 Cod familie, instanța judecătorească va hotărîodatăcu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți va fi încredințat copilul minor și va stabilitotodată,contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare și învățătură a copilului - respectiv pensia de întreținere.
Prin urmare, părintele căruia nu i se încredințează minorul spre creștere și educare, păstrează într-adevăr, dreptul de a avea legături personale cu acesta, dar și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, conform art. 43 alin. 3 fam.
Dar, modalitatea concretă de realizare a acestui drept, nu se stabilește de instanță din oficiu, ci la cererea expresă a părintelui, fie odată cu divorțul, fie separat - potrivit principiului disponibilității în procesul civil.
În egală măsură, nimic nu împiedică pe părinți, să nu apeleze la instanța de judecată și să se înțeleagă de bună voie asupra modalităților de vizitare, având în vedere vârsta minorei și că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dar și disp. art. 14 din același act normativ, potrivit cărora copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament.
De aceea, Curtea recomandă mamei să permită minorei să-și exercite efectiv drepturile pe care le are, cu privire la păstrarea unor legături personale cu tatal ei și cu ceilalți membrii ai familiei extinse, sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament, în vederea garantării in continuare a unei dezvoltări echilibrate și armonioase a personalității acesteia, în condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
De asemenea, reamintește ambilor părinți că, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului în deciziile pe care le iau cu privire la copii, potrivit art. 2 alin. 2 din același act normativ și recomandă totodată acestora, ca orice stare conflictuală ce vizează exclusiv relațiile dintre ei ca foști soți, să nu afecteze în viitor relațiile dintre părinți în deciziile pe care le iau cu privire la copil și dintre aceștia și copil.
De asemenea, în contextul existent este adecvată recunoasterea si respectarea de către mamă dreptului corelativ al recurentului de a avea legaturi personale cu fiica sa, sau executarea voluntară oricărei eventuale hotărâri judecătorești ce se va pronunța în viitor care privește legătura personala cu aceasta, în considerarea aceluiași interes superior al minorei.
În orice caz, paratul are în continuare, așa cum s-a arătat în precedent, neexistând instituția "custodiei comune" și ca efect al scindării ocrotirii părintești, pe lângă dreptul de a avea legături personale diversificate cu minora în sensul art. 15 din același act normativ și dreptul de a veghea la modul cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și educarea minorei, potrivit art. 43 alin. 3 codul familiei și de a cere modificarea măsurii, în condițiile art. 44 din Cod familie.
- Pe de altă parte, Curtea constată că susținerea privind existența unei erori strecurate în sentința primei instanțe privind locul încheierii căsătoriei, este corectă. Dar, obiectul examinării în recurs îl constituie decizia pronunțată în apel, iar nu direct sentința primei instanțe. De asemenea, o astfel de greșeală se încadrează în categoria celor la care se referă disp. art. 281 Cod procedură civilă, fiind o eroare materială care se poate îndrepta din oficiu sau la cerere, de către instanța care a săvârșit-
Acestea sunt considerentele pentru care, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila, nesubzistand cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila si neexistand cazuri de recurs de casare de ordine publica ce se ridica si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedura civila, recursul de fata se va repinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.119 din 05 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. Jud.,
2 ex/30.10.09
Tehnored.
Jud. fond
Jud. apel
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
| ← Divort. Decizia 1373/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Ordonanță președințială. Decizia 128/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
