Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1071/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1237/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1071
Ședința publică din 22.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 467 din 9.04.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă și cu autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 2
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru încredințare minor.
La apelul nominal se prezintă avocatul pentru recurentul reclamant, în baza împuternicirii nr. 85122/2009 eliberate de Baroul București și lipsesc intimata pârâtă și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 2
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Avocatul recurentului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de noi probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului reclamant critică hotărârea pronunțată în apel sub aspectul încredințării minorului către mamă.
Apreciază că în mod corect a stabilit prima instanță ca minorul să rămână în locuința tatălui, acolo unde a locuit până în prezent, alături de fratele său mai mare. În schimb, instanța de apel nu a ținut seama de interesul minorului, care trebuie să primeze, chiar în situația în care ambii părinți manifestă aceeași pentru copiii lor.
Instanța trebuie să țină seama de faptul că locuința mamei, din comuna, se află la mare distanță - circa 25 - 30 km - de localitatea, unde copilul urmează cursurile școlare.
Prin urmare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care prin care să declare desfăcută căsătoria părților intervenită la data de 06 septembrie 1989 și înregistrată în registrul stării civile a comunei, județul P, la nr. 22, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de, încredințarea spre creștere și educare a celor doi copii minori, născut la data de 26 iulie 1990 și pe, născut la data de 29 mai 1994, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în raport cu veniturile realizate de pârâtă și nevoile copiilor, începând cu data de 01 decembrie 2007, dată de la care minorii se află în îngrijirea exclusivă a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 30.04.2004, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa reclamantului pârât, reluarea numelui de familie avut anterior căsătoriei, acela de, încredințarea spre creștere și educare a minorilor, născut la 26 iulie 1990, și, născut la 29 mai 1994, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere pentru fiecare minor în raport cu veniturile sale.
Prin sentința civilă nr. 8868 din 20 octombrie 2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte cererea principală formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei sectorului 2 B; a admis în parte cererea reconvențională; a declarat desfăcută din culpă comună căsătoria încheiată la 06 septembrie 1989 și înregistrată sub nr. 22 în Registrul stării civile al Comunei; a încuviințat revenirea pârâtei -reclamante la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ""; a încredințat reclamantului - pârât spre creștere și educare pe minorii, născut la 26 iulie 1990, și, născut la 29 mai 1994; a obligat pârâta -reclamantă să plătească în favoarea minorilor pensie de câte 107 lei lunar, începând cu data pronunțării până la majorat; a compensat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit Ia data de 06 septembrie 1989, iar din această relație au rezultat doi copii minori, născut la 26 iulie 1990, și, născut Ia 29 mai 1994.
Din probatoriul administrat reiese că de destrămarea relațiilor de familie se fac culpabile ambele părți. Astfel, martorii și au declarat că reclamantul - pârât consuma băuturi alcoolice, avea o atitudine agresivă, jignitoare față de reclamanta - pârâtă, în timp ce martorii și au arătat că pârâta - reclamantă era dezinteresată de viața de familie, lipsea din domiciliul conjugal și nu se ocupa îndeajuns de copii, astfel că reclamantul - pârât era cel care se ocupa de creșterea minorilor. În acest sens, elocventă este depoziția martorei.
Datorită stării conflictuale, s-a produs separația în fapt, în cursul lunii mai 2008.
În temeiul art. 40 alin. 3 Codul familiei, s-a dispus ca pârâta - reclamantă să revină la numele de "".
În temeiul art. 42 Codul familiei, s-a dispus încredințarea minorilor, născut la 26 iulie 1990, și, născut la 29 mai 1994. Pentru a lua această măsură, instanța a reținut că după plecarea pârâtei -reclamante din domiciliul conjugal, copii au rămas în grija tatălui, iar din probatoriul administrat nu reiese că acesta, prin comportamentul său ar pune în pericol modul de creștere și educare a copiilor. Deși au locuit pentru intervale scurte de timp și cu pârâta - reclamantă, iar minorul și-a exprimat cu ocazia audierii în camera de consiliu dorința de a rămâne în grija mamei, instanța a apreciat că este în interesul minorilor să fie în continuare sub supravegherea tatălui, în condițiile în care aceștia frecventează cursurile unor unități de învățământ pe raza municipiului B, iar tatăl oferă condiții materiale și morale pentru o evoluție corespunzătoare, aspect reliefat și de raportul de anchetă socială întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară sector 2
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 20 februarie 2009 declarat apel pârâta reclamantă, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III a Civilă la 16.03.2009.
Prin decizia civilă nr. 467 din 09 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, împotriva sentinței civile nr. 8868 din 20 octombrie 2008 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr-; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a înlăturat mențiunea privind încredințarea copilului reclamantului - pârât; a încredințat pârâtei - reclamante spre creștere și educare pe minorul, născut la 29 mai 1994 și a obligat reclamantul - pârât la plata în favoarea acestui minor a unei pensii de întreținere în cuantum de 111 lei lunar, începând cu data pronunțării respectivei decizii până la majorat; a menținut celelalte dispoziții.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește critica referitoare la dispoziția eronată prin care instanța a dispus încredințarea unuia dintre cei doi copii ai soților, care între timp devenise majori, că susținerile apelantei sunt întemeiate, dat fiind că înainte de data la care prima instanță a dispus desfacerea căsătoriei și încredințarea copiilor, 20 octombrie 2008, unul dintre aceștia, respectiv, devenise major (la data de 26 iulie 2008) și dobândise capacitate deplină de exercițiu, astfel că măsura încredințării acestuia către unul dintre părinți nu se mai impunea.
Referitor la cealaltă critică, vizând încredințarea minorului către tată, tribunalul a apreciat, de asemenea, că susținerile apelantei sunt fondate. Astfel, pe de o parte, din probele administrate (declarațiile martorilor propuși de apelantă și a celei propuse de intimat), rezultă că acesta a locuit alternativ la fiecare dintre cei doi părinți.
Pe de altă parte, împrejurarea că minorul și-a exprimat dorința, în urma audierii sale de către prima instanță, de a rămâne în grija mamei sale, a fost considerată de tribunal ca având o importanță deosebită, avându-se în vedere vârsta minorului (născut la 29 mai 1994 ), tribunalul reținând că la 15 ani copilul beneficiază de suficientă maturitate pentru a aprecia asupra intereselor sale, luând în considerare, alături de această opțiune și celelalte împrejurări de fapt rezultate din probele administrate, inclusiv sancționarea contravențională a intimatului la data de 04 martie 2003, pentru alungarea din locuință a soției sale și a copilului.
Așadar, tribunalul a apreciat că interesul superior al minorului este mai bine protejat prin încredințarea sa către mamă, fiind fără relevanță aspectul reținut de prima instanță referitor la frecventarea de către copil a unei unități de învățământ situate la o distanță relativ mare de domiciliul său, în condițiile în care existența unor mijloace de transport numeroase înlătură dificultatea reținută de instanță.
Împotriva acestei decizii, la data de 27 mai 2009, declarat recurs reclamantul pârât, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 01 iunie 2009.
În motivare a arătat că, deși legea, în art. 298 raportat la art. 156 alin. 1 Cod de procedură civilă, îi conferă dreptul la apărare, tribunalul i-a nesocotit acest drept și a judecat apelul la primul termen, deși ceruse să i se acorde termen pentru lipsă de apărare.
În al doilea rând, critică pentru nelegalitate și netemeinicie decizia tribunalului, întrucât: mama locuiește într-o singură cameră, cu chirie, în comuna, județul I, împreună cu concubinul acesteia, din cauza căruia s-a destrămat căsnicia acestora, iar din localitatea i de până la școală copilul face două-trei ore.
De asemenea, a arătat că interesul minorului este să locuiască și să crească alături de fratele lui mai mare, lângă care a crescut și locuit în acești ani cât au stat împreună. Minorul locuiește în locuința sa și a locuit în majoritatea timpului și când s-a judecat fondul și când s-a judecat apelul. Este imoral și total în defavoarea minorului ca acesta să locuiască în condiții de nesiguranță într-o cameră cu concubinul mamei.
Recurentul a mai arătat că tocmai vârsta periculoasă a minorului, șaisprezece ani, trebuia să determine instanța de apel să mențină hotărârea instanței de fond privind încredințarea minorului către sine, pentru că atmosfera de promiscuitate în care va trebui să locuiască, ar putea afecta grav dezvoltarea morală a acestuia.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 42 alin. 1 Cod. fam. care conține o dispoziție de principiu în sensul că "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta copiii și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei".
În aplicarea acestui text de lege, Curtea apreciază că este în interesul minorului să fie încredințat pârâtului reclamant.
Sub un prim aspect, contrar susținerilor recurentului reclamant pârât, ambii părinți dispun de posibilități materiale și prezintă garanții morale pentru a-i asigura minorului condiții optime de dezvoltare, aspecte relevate de anchetele sociale efectuate și de declarațiile martorilor audiați în cauză. Astfel, din ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Comunei i de nu rezultă că intimata pârâtă reclamantă ar locui într-o singură cameră, cu chirie, împreună cu concubinul acesteia, ci că imobilul în care locuiește aceasta este proprietatea părinților concubinului, este compus din două camere și anexe, iar minorului i-a fost amenajată o cameră, dotată cu PC și televizor.
De asemenea, nu poate fi reținut nici argumentul legat de faptul că acesta frecventează cursurile unei unități de învățământ situate pe raza municipiului Localitatea i de, în care locuiește intimata pârâtă reclamantă, se află la o distanță de numai 15 km de B, cu acces din zona -, iar Școala Generală nr. 41 este situată la adresa nr. 2, sector 2, stradă perpendiculară pe Șoseaua, deci timpul necesar deplasării copilului la școală nu constituie o problemă reală.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că este în interesul copilului să locuiască împreună cu fratele său mai mare, alături de care a trăit până a intervenit despărțirea părinților, având în vedere vârstele lor apropiate.
Cât privește împrejurarea că minorul și-a exprimat dorința, în cursul audierii sale de către prima instanță, de a rămâne în grija mamei sale, acesteia nu i se poate da o importanță deosebită, în contextul în care el a avut o poziție oscilantă de-a lungul desfășurării procesului. Deși în fața instanței, la data de 3.09.2008, a declarat că dorește să fie încredințat mamei, în cuprinsul raportului de anchetă socială întocmit de autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Sectorului 2 la 16.04.2008 s-a menționat că ambii minori și-au exprimat în scris dorința de a fi încredințați tatălui. De asemenea, amândoi părinții au arătat că minorul a locuit alternativ la fiecare dintre aceștia, afirmațiile lor contrazicându-se numai cu privire la perioadele petrecute într-o locuință sau alta.
De asemenea, faptul că recurentul reclamant pârât a fost sancționat la data de 4.04.2003 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 30 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că și-a alungat din locuința comună soția și copii aflați în întreținere constituie un incident izolat, petrecut cu mult timp înainte, care nu poate fi reținut ca un tipar de comportament violent.
Față de aceste considerente, reținând că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii sub aspectul încredințarea minorului, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312.pr.civ. să admită recursul, să modifice în parte decizia civilă recurată și să mențină dispozițiile primei instanțe, privind încredințarea spre creștere și educare a minorului și obligarea pârâtei - reclamante la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acestuia de 107 lei, menținând totodată celelalte dispoziții ale deciziei civile recurate.
De asemenea, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 467 din 09 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și cu autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2
Modifică în parte decizia civilă recurată.
Menține dispozițiile primei instanțe, privind încredințarea spre creștere și educare a minorului și obligarea pârâtei - reclamante la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea acestuia de 107 lei.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei civile recurate.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2006.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./. /F
2ex./14.07.2009
-3.-;
Jud.2-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Divort. Decizia 951/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Stabilire program vizitare minor. Decizia 84/2010. Curtea de... → |
|---|
