Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 262/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Încredințare minor -
(Număr în format vechi 340/MF/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA CIVILĂ NR. 262
Ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu PREȘEDINTE SECȚIE
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
- - - - JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
GREFIER: -
******************************************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 13 octombrie 2008, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea recursului declarat de pârâtul, cu domiciliul în comuna, județul M, împotriva deciziei civile nr.144 din 09 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliul în comuna, județul M, cu autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL.
CURTEA:
Asupra recursului declarat constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.61/23.01.2008 Judecătoria Maa dmis acțiunea formulată de reclamanta, încredințând reclamantei spre creștere și educare pe minora, născută la 25 oct.2006, obligându-l pe pârâtul să achite o pensie lunară de întreținere de 100 lei, până la majorat.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au trăit în relație de concubinaj, la domiciliul pârâtului, în com., rezultând astfel minora, născută la data de 25.10.2006.
Datorită neînțelegerilor dintre părți, cei doi s-au despărțit în vara anului 2007, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să plece din domiciliul pârâtului.
Martora a declarat că a văzut-o pe reclamantă cu fetița în brațe, plângând pe drum, pentru că se certase cu pârâtul.
Sub pretextul revenirii în țară a surorii pârâtului, în luna august 2007, acesta a mers la domiciliul părinților reclamantei în com. și au luat-o pe minoră, însă nu a mai adus-o mamei sale, așa cum a declarat martora.
În prezent, minora în vârstă de un an și 3 luni este în întreținerea pârâtului și a mamei acestuia, care se ocupa de ea și în timpul în care părțile conviețuiau.
Martorii audiați în cauză au apreciat că minora este bine îngrijită de mama pârâtului, este vizitată de asistenta medicală din comună, așa cum au declarat martorii și, însa instanța considerat că este în interesul minorei să fie încredințata mamei sale spre creștere și educare.
În cauză, s-a făcut dovada că reclamanta a încercat să-și vadă fiica, a venit la domiciliul pârâtului în august 2007, așa cum a declarat martora, însa, din cauza neînțelegerilor, a decis să plece din nou la locuința părinților săi.
Din ancheta socială întocmită la domiciliul reclamantei, a rezultat că aceasta are o situație materială, care îi permite îngrijirea fetiței, respectiv asigurarea unui cămin cu un confort corespunzător.
De asemenea, instanța a apreciat în cauză că nu constituie un criteriu în aprecierea interesului minorului, faptul că o rudă apropiată unei părți este atașată de minor, cum este cazul bunicii din partea tatălui, dacă atașamentul acesteia s-a format în condițiile în care mama a pierdut involuntar contactul cu minora.
Mai mult, instanța a ținut cont de vârsta fragedă a minorei de un an și trei luni, când între mamă și copil se creează legături afective puternice, cu impact asupra evoluției fizice și psihice a minorului, relații ce sunt superioare oricărei alte relații stabilite în virtutea relației de rudenie.
Așadar, în raport de probele administrate, din care a rezultat că mama îi poate oferi condiții de viață bune pentru dezvoltarea sa armonioasă, liniștită și plină de afecțiune, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată și admis-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, în mod greșit prima instanță a încredințat-o pe minora reclamantei punându-i în real pericol dezvoltarea fizică și intelectuală, deoarece reclamanta locuiește în două camere mici împreună cu tatăl, mama, o nepoată de soră și doi frați bolnavi de plămâni și astm bronșic, majoritatea fiind fumători înrăiți, în timp ce pârâtul locuiește într-o casă cu 5 camere și antreu, doar cu mama sa.
A mai aratat că reclamanta este o femeie de moravuri ușoare, care a intrat în concubinaj cu 5 bărbați, că obișnuiește să fure bani, că nu s-a îngrijit niciodată de minoră, iar după ce a părăsit domiciliul pârâtului a plecat în Germania și Italia lăsând minora fără îngrijire.
În apel s-a administrat proba testimonială cu martorii și.
Prin decizia nr. 144/A/9 iunie 2008 Tribunalul Mehedinția respins, ca nefondat apelul civil declarat de pârâtul, domiciliat în, județul M, împotriva sentinței civile nr.61/23.01.2008 pronunțată de Judecătoria M, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în com. județul M, intimate fiind Autoritatea Tutelară de pe lângă Consiliul Local și Autoritatea Tutelară de pe lângă Consiliul Local.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, din probe rezultând că din relațiile de concubinaj ale părților s-a născut la 25 octombrie 2006 minora; urmare a neînțelegerilor ivite părțile s-au despărțit în vara anului 2007 când reclamanta a părăsit domiciliul pârâtului împreună cu minora; ulterior, pârâtul a luat-o pe minoră de la reclamantă, sub pretextul revenirii în țară a surorii pârâtului, însă nu a readus-o la domiciliul reclamantei, motiv din care din luna august 2007 minora se află în îngrijirea pârâtului și a mamei acestuia.
Ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei relevă că, aceasta locuiește în casa părinților ei, compusă din: 4 camere, modest mobilate, însă corespunzătoare din punct de vedere igenic; autoritatea tutelară de la domiciliul pârâtului a relevat în ancheta socială că acesta locuiește în casa părinților săi, compusă din 3 camere și hol plus anexe gospodărești, mobilată corespunzător, minora fiind întreținută de pârât și mama lui.
Probele administrate în cauză nu au pus în evidență un dezinteres al reclamantei față de minoră, ci dimpotrivă faptul că a părăsit domiciliul pârâtului împreună cu minora, iar în luna octombrie 2007, urmare a neaducerii minorei luată de pârât în luna august 2007, promovat acțiune în justiție pentru încredințarea minorei.
Pârâtul nu a făcut dovada în cauză că, interesul minorei ar fi periclitat prin încredințarea spre creștere și educare reclamantei; faptul că, reclamanta locuiește în condiții modeste, nu este de natură a afecta creșterea și educarea minorei.
Chiar dacă până în prezent minora a fost bine întreținută de bunica sa paternă, aceasta nu constituie un criteriu pentru încredințarea minorei pârâtului.
De altfel, minora este în vârstă de 1 an și J, iar pierderea pentru o perioadă de timp, a legăturii cu mama reclamantă nu-i poate afecta dezvoltarea psiho-afectivă ulterioară, eventualul atașament al minorei față de bunica paternă, fiind precar la această vârstă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs apelantul pârât în termen, timbrat și motivat, criticând decizia pentru nelegalitate.
Criticile sunt în esență următoarele: probele administrate în cauză pun în evidență o altă stare de fapt decât cea reținută de instanță, în sensul că în realitate, reclamanta este cea care a părăsit fără nici un motiv domiciliul comun și nu a permis tatălui să aibă legături personale cu minora; arată că în prezent minora este bine îngrijită, tatăl fiind ajutat de mama sa, iar minora s-a obișnuit cu locuința în care s-a născut și a crescut, reclamanta s-a dezinteresat de copil și nu venit să-l viziteze; nu s-a ținut seama de faptul că reclamanta pleacă din țară perioade foarte lungi, timp în care minora nu va fi îngrijită de mamă; nu s-a ținut seama de faptul că mama nu oferă condiții materiale corespunzătoare și că părinții reclamantei suferă de mai multe boli specifice vârstei și care ar afecta dezvoltarea optimă a minorei.
Solicită admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.
Intimata reclamantă a formulat în termen întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Recurentul a depus concluzii scrise, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și reiterând pe scurt motivele invocate inițial.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului d e procedură civilă, Capitolul II "Recursul" al Titlului IV - ordinare de atac, din Cartea a II -a, a devenit Capitolul I - Recursul, al Titlului V - extraordinare de atac - Cartea a II -
Cu alte cuvinte, recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului d e procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului d e procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă.
Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 - 9), numai pentru motive de nelegalitate, spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă.
În consecință, critica din recurs ce vizează modul greșit de stabilire a stării de fapt invocată de recurent, nu vizează nelegalitatea hotărârii, nu poate fi primită și nu poate face obiectul de analiză în această cale extraordinară de atac.
De altfel, motivele pentru care a intervenit despărțirea în fapt dintre cei doi concubini, nu interesează direct soluția ce se pronunță vizând încredințarea copilului spre creștere și educare ce se soluționează exclusiv prin prisma interesului său superior.
Astfel, instanța judecătorească va hotărî, ținând seama de interesele minorului și ascultând autoritatea tutelară, precum și pe minor, după caz, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei, potrivit disp. art. 42 codul familiei.
Principiul respectării și promovării cu prioritate a interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, interpretate în corelație cu reglementările cuprinse în Convenția d l New Z. cu privire la drepturile copilului.
Respectarea și garantarea tuturor drepturilor copilului se mai realizează conform următoarelor principii: responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnității copilului, potrivit art. 6 din același act normativ.
În considerarea celor mai sus expuse, instanța care analizează cererea având ca obiect încredințarea minorului, este datoare să stabilească în mod obiectiv starea de fapt, să administreze toate probele concludente și apte să furnizeze informații complete și suficiente pentru atingere acestui scop și să analizeze cu deosebită atenție și în egală măsură toate aceste probe propuse de părți, urmând ca în concordanță cu starea de fapt reală să se pronunțe asupra încredințării pe baza criteriilor adecvate și a elementelor de apreciere consacrate, respectând și promovând în final, principiul interesului superior al copilului.
Criteriile de apreciere sunt următoarele: vârsta copilului, condițiile pe care părintele le poate asigura pentru o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de copil și a copilului față de părinte, profilul socio-moral al părinților, interesul și grija manifestată de ei în timp conviețuirii și după despărțirea în fapt, precum și alte asemenea elemente de apreciere, fără a se absolutiza vreunul dintre criteriile avute în vedere.
În speță, în considerarea tuturor acestor criterii Curtea constată că decizia pronunțată în apel este legală în raport cu starea de fapt definitiv reținută, pe care instanța de recurs - ce soluționează o cale extraordinară de atac, nu o poate repune în discuție,păstrându-se hotărârea pronunțată în cauză în primă instanță prin care s-a ținut seama de interesul minorei, dispozițiile legale fiind corect aplicate în cauză, sens în care în mod judicios s-a dispus încredințarea sa spre creștere și educare a minorei cu o vârstă fragedă - mamei, aceasta din urmă oferind condiții corespunzătoare în prezent, moral și material, pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, respectiv un mediu familial stabil, având în vedere că siguranța, certitudinea și stabilitatea sunt condiții esențiale în garantarea unei protecții și îngrijiri specifice vârstei și nevoilor minorului.
Concluziile anchetei sociale realizată la tată nu pot fi absolutizate, dar nici împrejurarea că prin ancheta socială realizată la domiciliul mamei, s-a exprimat o opinie clară în această privință, nu este absolutizată, câtă vreme anchetele sociale realizate într-o astfel de cauză au valoarea unor recomandări, nefiind obligatorii pentru instanță.
Este adevărat că ambii părinți au vocație la încredințarea minorilor, că oferă din punct de vedere material condiții comparabile, că anterior divorțului s-au preocupat de creșterea și îngrijirea acestora, că s-au dezvoltat relații de atașament firești între fiecare dintre aceștia și copil, totuși din punct de vedere material condițiile oferite nu diferă substanțial - raportat la un standard minim, dar punând în balanță toate aceste elemente, balanța înclină în favoarea mamei și pentru motivele care se vor arăta în continuare.
Față de vârsta fragedă a minorei - de numai 2 ani în prezent și de nevoile specifice acestei vârste când ocrotirea și grija maternă sunt necesare pentru o dezvoltare armonioasă a copilului în primii ani de viață, fără ca prin aceasta să fie minimalizat rolul în familie al unei bunici materne sau paterne, de împrejurarea că nu au fost puse în evidență motive temeinice care o privesc pe mamă, de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, instanța nu identifică nici un motiv pentru a nu încredința minora spre creștere și educare mamei sale și concluzionează în sensul că măsura luată este cea mai adecvată în acest moment, fiind socotită ca aptă să satisfacă interesul superior al minorei.
Împrejurarea că minora va schimba locuința nu este privită ca un impediment, respectiv ca un obstacol real în luarea acestei măsuri, având în vedere tocmai vârsta foarte mică a minorei, adaptabilitatea foarte M specifică vârstei și împrejurarea că nu s-au invocat eventuale motive de natură medicală sau psihologică, susținute ca atare cu acte și argumente de specialitate, pe care instanța nu ar avea motive să nu le ia în seamă.
În aceeași ordine de idei, susținerea recurentului în sensul că bunicii materni suferă de anumite boli ce ar fi de natură să pericliteze dezvoltarea optimă a minorei, nu apare justificată, câtă vreme nu se referă la boli contagioase/ transmisibile ce ar putea din perspectiva unor constatări, respectiv recomandări medicale, să pună în pericol sănătatea minorei, ci se referă la boli specifice vârstei, ce pot să afecteze în egală măsură și pe bunica paternă.
De asemenea, susținerea recurentului în sensul că reclamanta obișnuiește să plece în străinătate, în Italia, nu va fi luată în considerare, întrucât reprezintă un element al stării de fapt, nereținut ca atare de instanțele de fond și nedovedit ca atare prin eventuale înscrisuri noi, depuse în recurs potrivit art. 305 Cod procedură civilă care să permită Curții să reconfigureze starea de fapt din perspectiva acestui detaliu.
În final, Curtea recomandă mamei să permită copilului să-și exercite efectiv drepturile pe care le are, cu privire la păstrarea unor legături personale și contacte directe cu tatăl ei și cu ceilalți membrii ai familiei extinse, sau cu alte persoane față de care a dezvoltat relații de atașament, în vederea garantării unei dezvoltări echilibrate și armonioase a personalității copilului, potrivit art. 14 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
De asemenea, reamintește ambilor părinți că, în egală măsură, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului în deciziile pe care le iau cu privire la copii, potrivit art. 2 alin. 2 din același act normativ și recomandă totodată acestora, ca orice stare conflictuală ce vizează exclusiv concubinajul să nu afecteze în viitor relațiile dintre părinți în deciziile pe care le iau cu privire la copil și dintre aceștia și copil, precum și faptul că este adecvată o executare voluntară a hotărârii judecătorești, în considerarea aceluiași interes superior al copilului.
În orice caz, părintele căruia nu i s-a încredințat minora spre creștere și educare, are pe lângă dreptul de a avea legături personale diversificate cu minora în sensul art. 15 din același act normativ și dreptul de a veghea la modul cum celălalt părinte se ocupă de creșterea și educarea acesteia, potrivit art. 43 alin. 3 codul familiei.
Astfel, în cazul schimbării împrejurărilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii, aceasta poate fi modificată dacă este în interesul minorului, în aceleași condiții, conform art. 44 codul familiei.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul,împotriva deciziei civile nr.144 din 09 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2008
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
2 ex/ 21.11.08
Tehn.red.
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Gabriel Viziru, Carmen Tomescu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
