Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 798/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR.798
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.126/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară T, având ca obiect încredințare minor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul reclamantului recurent depune dovada stadiului procesual în dosarul nr-, aflat pe rolul Judecătoriei Reșița, având ca obiect contestare recunoaștere paternitate, solicitând suspendarea judecării prezentei cauze în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, față de împrejurarea că această cauză ar putea rămâne fără obiect, ca urmare a soluționării celei dintâi.
Instanța, în deliberare, constată neîntemeiată cererea de suspendare a judecării cauzei, față de obiectul cauzei și conduita procesuală a reclamantului, din care nu rezultă că acțiunea formulată la Judecătoria Reșița în contestarea recunoașterii de paternitate ar avea o înrâurire eventuală asupra prezentei cauze, astfel că o respinge și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în recurs.
Reclamantul recurent, prin apărător, solicită admiterea recursului, criticând hotărârea recurată doar prin prisma obligării recurentului la plata contribuției de întreținere, atâta timp cât se contestă recunoașterea de paternitate.
CURTEA
Deliberând constată că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la udecătoria Timișoara sub nr. dosar 13685/325/02.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va da, să-i încredințeze spre creștere, îngrijire și educare pe minora, născută la data de 12.04.2006.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în urma relației de concubinaj avută cu pârâta, la data de 12.04.2006, s-a născut minora. Părțile s-au despărțit în fapt la data de 18.11.2007, când pârâta a părăsit domiciliul comun, luând și minora cu ea, motivând că merge la părinții săi pentru câteva zile, de unde însă, de la acea dată, nu s-a mai întors. Pârâta locuiește împreună cu părinții săi în condiții necorespunzătoare. Bunicii materni ai minorei sunt alcoolici, locuința este mizeră, iar de minoră nu se îngrijește nimeni.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.100, 64, 97, 107 din Codul familiei.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, astfel că, prin sentința civilă nr. 11536/24.09.2008, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni în favoarea Judecătoriei Reșița, în urma admiterii excepției invocate de către pârâtă.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, încredințarea minorei către pârâtă, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere pentru aceasta, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, aceasta a susținut că locuiește cu părinții săi, de la data despărțirii părților, că în prezent realizează venituri, că minora este foarte bine îngrijită și că îi poate oferi condiții pentru o bună creștere și educare.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 65, 84, 96 din Codul familiei și art. 274 od procedură civilă.
Ulterior, reclamantul a depus precizare de acțiune, prin care a făcut mențiune că deține în proprietate un imobil și a solicitat ca minora să-i poarte numele, dar și stabilirea unui program de vizită.
Prin sentința civilă nr. 508/10.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Reșița a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, a admis acțiunea reconvențională formulată de pârâta formulată împotriva reclamantului, a încredințat minora, născută la 12.04.2006, mamei-pârâte spre creștere și educare,a stabilit pensie de întreținere în sarcina reclamantului pentru minora, născută la 12.04.2006, la 125 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 03.09.2008, și până la majoratul acesteia sau noi dispoziții, a încuviințat ca reclamantul să păstreze legături personale cu minora prin luarea acesteia la domiciliul său astfel: în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, începând de vineri ora 15,00, până duminică ora 17,00, respingând celelalte capete de cerere formulate de reclamant, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, din relația de concubinaj a părților, la data de 12.04.2006, s-a născut minora. De la data despărțirii părților, în urma neînțelegerilor ivite între acestea, pârâta și-a stabilit domiciliul la părinții săi, iar reclamantul locuiește în prezent în municipiul Minora se află în prezent în îngrijirea mamei pârâte, iar reclamantul o vizitează și contribuie la creșterea și îngrijirea ei, în măsura posibilităților.
Având în vedere această stare de fapt, vârsta minorei, atașamentul său față de mamă, precum și concluziile anchetei-sociale efectuate în cauză, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului și în totalitate acțiunea reconvențională a pârâtei, și, în baza dispozițiilor art. 42 alin. 1 din Codul familiei, a încredințat minora mamei pârâte spre creștere și educare.
Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, de a veghea la creșterea, învățătura și pregătirea sa profesională.
Același drept, de menținere a relațiilor personale, a contactelor directe cu părintele său, este recunoscut și pentru copil ( art. 14, 15 din Legea nr. 272/2004).
Prima instanță a apreciat că este în interesul minorei să dezvolte atașament față de tatăl său, iar acest lucru se poate realiza prin stabilirea unui program de luare a minorei la domiciliul reclamantului sau de vizitare a minorei la domiciliul pârâtei, conform solicitării acestuia.
Astfel, a încuviințat ca reclamantul să o ia pe minoră la domiciliul său în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, începând de vineri ora 15,00 până duminică ora 17,00.
Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. 1, 3 din Codul familiei, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește în funcție de nevoile celui ce o cere și mijloacele celui care o plătește, până la din câștigul său din muncă, pentru un copil, astfel că Judecătoria, în funcție de venitul mediu pe economie, în temeiul art. 94 din Codul familiei, a admis cererea reconvențională și a stabilit o pensie de întreținere de 125 lei lunar pentru minoră, începând cu data introducerii acțiunii, până la majoratul acesteia sau noi dispoziții.
În consecință, a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel atât reclamantul, cât și pârâta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea ei.
Apelanta pârâtă a solicitat schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii capătului de cerere formulat de reclamant cu privire la acordarea dreptului acestuia de aol ua pe minora la domiciliul său, fără a solicita cheltuieli de judecată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă, art. 42, 43, 97, 100, 107 din Codul familiei, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272 / 2004.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că sentința instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare a probelor de la dosar. Nu este de acord ca minora să poarte numele de familie al apelantului reclamant, care a recunoscut filiația față de aceasta numai din interes material, după nașterea minorei, la insistențele sale. Apelantul-reclamant nu a dovedit niciodată dorința de implicare în creșterea și educarea minorei, nu a plătit pensie de întreținere și nu a ajutat-o în vreun fel cu privire la cheltuielile ocazionate cu îngrijirea minorei, mai mult, de câte ori a avut ocazia, i-a reproșat faptul că minora nu este fiica lui. Acesta nu și-a recunoscut copilul. Ulterior însă, după lungi discuții, apelantul-reclamant a luat în calcul avantajele materiale și a decis să fie trecut în certificatul de naștere al minorei, pentru a beneficia de indemnizația de creștere a copilului, ea fiind în imposibilitate de a beneficia de acest drept întrucât nu a fost salariată cu carte de muncă în ultimele 12 luni anterioare nașterii minorei.
Astfel, singurul interes pe care acesta l-a manifestat cu privire la minoră a fost acela care i-a adus avantaje materiale. Reclamantul a mai beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului până la data când minora a împlinit vârsta de doi ani, respectiv cinci luni, fără să îi dea nici un. Reclamantul nu are nici un venit.
Având în vedere că din data de 18.11.2007, minora nu a avut relații firești cu tatăl ei, acesta nemanifestând interes în acest sens, luând act de atitudinea lui în toată perioada de la nașterea minorei și până în prezent și mai ales ținând cont de vârsta minorei, apelanta pârâtă a solicitat instanței să nu admită încuviințarea dreptului la vizită la domiciliul reclamantului pârât reconvențional, însă a fost de acord ca acesta să o viziteze pe minoră.
În apelul formulat, apelantul reclamant a solicitat schimbarea sentinței instanței de fond în sensul de a i se încredința lui pentru creștere și educare minora. Solicită ca aceasta să poarte numele lui de familie. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că sentința instanței de fond se bazează pe o greșită interpretare a probelor de la dosar. El nu a formulat cerere reconvențională, nu a luat cuvântul pe fond, nu a fost prezent la termenul de judecată din data de 10.02.2009, cu toate acestea instanța de fond a procedat la audierea martorului. Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat și nu a motivat nimic despre încredințarea minorei la el și nici despre schimbarea numelui acesteia. Mai mult, instanța de fond nu a ținut cont de interesele minorei, întrucât nu poate să fie bine pentru minoră faptul că stă cu bunicii alcoolici și fără condiții normale de igienă ( lipsa apei calde, a băii, a căldurii, a vaccinurilor și a controalelor periodice). Faptul că există în acel apartament mai multe televizoare, dvd-uri și calculator nu țin de sănătatea și îngrijirea minorei, de afecțiunea necesară unui copil din partea părinților.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282, 292, 295, 296 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 126/A/10.06.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul C-S a admis apelul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 508/10.02.2009 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr-, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora, născută la 12.04.2006, în prima și a treia sâmbătă din lună, la domiciliul pârâtei, între orele 10-16, menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a respins apelul formulat de reclamant.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere că din relațiile de concubinaj ale părților, desfășurate în perioada 2004-noiembrie 2007, rezultat minora, născută la data de 12.04.2006. Așa cum rezultă din copia certificatului de naștere, minora nu a fost recunoscută la naștere de tatăl său, apelantul reclamant, recunoașterea paternității a fost făcută de acesta la peste un an de la nașterea minorei, respectiv la data de 20.06.2007, fiind întocmit un nou certificat de naștere.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Codul familiei, copilul din afara căsătoriei dobândește numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost prima dată stabilită. În cazul în care filiația a fost ulterior stabilită și față de celălalt părinte, instanța de judecată poate încuviința copilului să poarte numele acestuia din urmă.
Având în vedere că minora a fost recunoscută inițial de un singur părinte ( mama ) și numai ulterior și de al doilea, că apelanta pârâtă se opune ca minora să poarte numele de familie al tatălui, instanța, față de dispozițiile art. 64 din Codul familiei, a considerat în mod corect că în cauză nu se impune această modificare a numelui minorei și a admis în parte acțiunea formulată de apelantul reclamant, numai pentru legături personale, respingând celelalte capete de cerere formulate de acesta.
Referitor la capătul de cerere privind încredințarea minorei, instanța de fond, în mod corect, ținând seama de interesul superior al minorei și de probele administrate, din care rezultă că mama a fost cea care s-a ocupat de creșterea și educarea minorei, de faptul că minora a fost crescută de mamă, că aceasta este mică, că tatăl său nu a manifestat niciodată interes în creșterea și educarea sa, că mama are condiții materiale și spirituale bune pentru a asigura minorei un viitor corespunzător, instanța a încredințat-o pentru creștere și educare mamei și a respins și acest capăt din cererea apelantului reclamant.
Apelantul reclamant învederează că nu a fost prezent la termenul de judecată din 10.02.2009 în fața instanței, însă, din cuprinsul sentinței civile nr. 508/2008, rezultă că acesta a fost prezent în fața instanței de judecată, solicitând instanței admiterea acțiunii sale.
În apelul formulat, acesta arată că instanța de fond în mod greșit consideră că el a formulat acțiune reconvențională, dar, din cuprinsul sentinței instanței de fond rezultă că instanța nu a reținut acest aspect, făcând referire numai la acțiunea reconvențională formulată de apelanta pârâtă.
Instanța de fond, în mod corect, în urma probelor administrate, a admis numai în parte "acțiunea civilă" formulată de apelantul reclamant, respectiv numai capătul din cererea acestuia privitor la relațiile personale cu minora, menționând în cuprinsul hotărârii că "respinge celelalte capete de cerere formulate de reclamant".
Prima instanța a reținut în mod corect că apelantul reclamant a formulat o acțiune civilă și precizare de acțiune, nu a reținut că acesta ar fi formulat cerere reconvențională.
Din întreg probatoriul administrat rezultă că interesul minorei este acela de a fi încredințată mamei pentru creștere și educare, și nu tatălui. Din probele administrate, rezultă că apelantul reclamant nu realizează venituri și locuiește împreună cu două surori și un nepot. De la separarea părților, apelantul reclamant nu a contribuit material la creșterea minorei și a vizitat-o de aproximativ trei ori, între el și minoră neexistând relații de atașament specifice tată-fiică, acesta nedorind a se implica material sau spiritual în creșterea minorei, dovadă și faptul că minora a fost recunoscută de tată la peste un an de la nașterea sa, deși părțile se aflau în relații de concubinaj.
Apelanta pârâtă are condiții materiale și spirituale pentru a se ocupa și pe viitor de creșterea și educarea minorei. Aceasta locuiește împreună cu minora și părinții săi într-un apartament cu patru camere în localitatea ( fila 20, dosar anchetă-socială). Apartamentul este racordat la rețeaua de apă, gaze naturale și energie electrică. Apartamentul este corespunzător mobilat și bine întreținut, astfel încât cele menționate de apelantul reclamant în apelul său referitor la lipsa de igienă datorită neracordării imobilului la apă, gaze, energie electrică, sunt infirmate de ancheta-socială efectuată în cauză și declarațiile martorilor audiați.
Apelanta pârâtă este încadrată în muncă, în calitate de contabilă și realizează venituri în valoare de 750 RON.
Minora a beneficiat de îngrijire medicală, fiind înscrisă pe lista medicului de familie ( fila 21).
Pe perioada de timp în care apelanta pârâtă se află la serviciu, de creșterea și educarea minorei se ocupă bunica maternă, de care minora este foarte atașată. Din ancheta-socială efectuată în cauză și declarațiile martorilor audiați rezultă că apelanta pârâtă are condiții materiale și spirituale bune pentru a se ocupa și pe viitor de minoră. Minora este foarte atașată de mamă și rudele materne alături de care a crescut.
Având în vedere că minora are o vârstă relativ fragedă, că este, că întotdeauna a fost crescută de mama sa, de care este foarte atașată, de faptul că tatăl nu a manifestat interes în creșterea și educarea minorei, că nu are posibilitățile materiale oferite de mamă, față de dispozițiile art. 100 din Codul familiei, este în interesul minorei să rămână în continuare în îngrijirea mamei.
Potrivit dispozițiilor art. 43 din Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredințat minorul are dreptul de a avea legături personale cu acesta, astfel că, având în vedere că minora a fost încredințată mamei pentru creștere și educare, apelantul reclamant are dreptul de a avea legături personale cu minora.
Având în vedere faptul că minora are o vârstă mică, că nu este atașată de tatăl său, părțile fiind separate din 2007, că acesta nu a menținut relații firești cu minora, că o desprindere bruscă a minorei din mediul în care a crescut ar avea consecințe grave pentru dezvoltarea sa psihică, instanța de apel a considerat că este în interesul minorei ca aceasta să nu fie luată la domiciliul apelantului reclamant pe perioada vizitării. Tribunalul a considerat că este în interesul minorei ca aceasta să stabilească o relație personală cu tatăl său, însă numai la domiciliul mamei, în prezența acesteia.
Având în vedere vârsta minorei, sexul acesteia, faptul că a fost crescută în exclusivitate de mama sa, că minora este la o vârstă când are nevoie permanentă de mama sa, de îngrijire și alimentație specifică vârstei, că tatăl nu poate asigura aceste lucruri minorei, în cauză nu se justifică luarea minorei la domiciliul tatălui, cu atât mai mult cu cât acesta nici nu locuiește în aceeași localitate cu minora, locuind în alt județ. Atunci când vârsta minorei și stabilirea unor relații cu tatăl o va permite, acesta va putea solicita instanței de judecată modificarea programului de vizită în sensul deplasării minorei la domiciliul său, în acest moment însă, ținând seama de vârsta minorei, sexul acesteia și lipsa unui atașament între tată și fiică, nu se impune luarea minorei la domiciliul tatălui.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul, solicitând modificarea în tot a hotărârilor pronunțate și, pe fond, respingerea în totalitate a acțiunii principale, cât și a cererii reconvenționale.
În motivare, se arată că hotărârile judecătorești pronunțate în cauză sunt lipsite de temei legal, la data pronunțării lor și pe parcursul procesului, până în prezent, necunoscând faptul că minora nu este fiica sa, fiind concepută de pârâtă cu un alt. A contestat în instanță recunoașterea de paternitate făcută de el cu privire la minoră, iar, față de faptul că minora nu este fiica sa, hotărârile judecătorești sunt lipsite de temei legal cu privire la obligarea sa la plata unei contribuții de întreținere pe seama acesteia, precum și în ceea ce privește celelalte măsuri dispuse.
Se solicită suspendarea judecării prezentei pricini până la soluționarea dosarului având ca obiect contestarea recunoașterii de paternitate, potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.
Recurentul nu a indicat expres temeiul de drept al cererii sale.
Intimata a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea prezentului recurs, ca netemeinic, nelegal și nedovedit, deoarece nu cunoaște nici un motiv care să inducă recurentului bănuiala că nu este tatăl biologic al minorei, aspect ce urmează a fi tranșat în celălalt dosar.
Recurentul urmărește să se sustragă de la plata pensiei de întreținere datorată minorei, pe durata unui proces îndelungat, lucru cu care ea nu este de acord.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din 6.10.2009, recurentul prezent personal și asistat de apărător, a arătat că își menține cererea de recurs doar în ceea ce privește obligația de întreținere stabilită în sarcina sa, de la plata căreia dorește să fie exonerat.
În ceea ce privește cererea sa de suspendare a judecării pricinii, în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins această solicitare la același termen de judecată, pentru considerentele expuse în cuprinsul practicalei prezentei hotărâri, și pe care nu le va mai relua.
Examinând hotărârea recurată, în limitele stabilite de reclamant la termenul de judecată din 6.10.2009, respectiv în ceea ce privește pensia de întreținere, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, față de prevederile art. 94 Codul familiei, instanța constată că prezentul recurs nu este întemeiat, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
Astfel, paternitatea minorei s-a stabilit pe cale voluntară, prin recunoașterea făcută de reclamant în formele prevăzute de lege. Ca atare, la acest moment, recurentul este tatăl legal al minorei și datorează întreținere acesteia, în condițiile prevăzute de art. 94 alin. 1 și 3 Codul familiei.
Faptul că a promovat o acțiune în contestarea recunoașterii de paternitate (nesoluționată încă) nu este de natură să-l exonereze de obligația sa de a contribui la cheltuielile ocazionate de creșterea, îngrijirea și educarea minorei, atâta timp cât acțiunea sa nu a fost admisă irevocabil. Această concluzie se impune din caracterul obligației de întreținere a copilului de către părinte, astfel că minora nu poate fi lăsată fără mijloace de trai pe durata contestării paternității sale. În ipoteza contestării cu succes a paternității, obligația de întreținere față de minoră va înceta, odată cu relația de rudenie, reclamantul urmând să acționeze legal pentru recuperarea prejudiciului eventual suferit.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă coroborate cu art. 94 Codul familiei și art. 57 Codul familiei, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, nu vor fi acordate părților cheltuieli de judecată în recurs, reclamantului, ca nesolicitate, iar intimatei ca nedovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 126/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.CR/16.10.2009
Dact./19.10.2009
Judecătoria Reșița - judecător
Tribunalul C-S-judecători,
2 ex.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 272/2008. Curtea de... | Divort. Decizia 146/2009. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
