Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1357/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1959/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1357
Ședința publică de la 20 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-contestator, împotriva deciziei civile nr. 761 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata )..
are ca obiect - partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-contestator, personal și asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. 208 220 din 20.10.2009, eliberată de Baroul București și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei (fostă ), în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 12.10.2009, eliberată de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței împrejurarea că intimata (fostă ) a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare în trei exemplare.
Curtea constată că întâmpinarea a fost depusă la dosar cu respectarea termenului procedural și comunică un exemplar recurentului-contestator.
Avocatul recurentului-contestator precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și depune la dosar chitanța nr.2096, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei, timbru judiciar în valoare de 1,50 lei și o adresă emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a Municipiului către recurent, din care rezultă că i-a fost comunicat rezultatul verificărilor pentru imobilul în litigiu.
Avocatul intimatei apreciază că înscrisul depus la dosar nu are relevanță în cauza de față.
Curtea apreciază că înscrisul poate fi primit la dosar, dar nu are relevanță în privința dezlegării în drept a recursului și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul recurentului - contestator precizează că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a reținut, în mod greșit, că recurentul a făcut o cerere de legalizare a deciziei date în apelul la sentința de fond.
Menționează că recurentul a făcut cererea de legalizare a sentinței de fond care îi era favorabilă.
Cu privire la inadmisibilitatea contestației în anulare apreciază că textul de lege invocat a fost interpretat restrictiv, deoarece hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate, ca legală și temeinică, cu precizarea că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Menționează că soluția instanței de apel a fost dată cu respectarea prevederilor art.317 din Codul d e procedură civilă, în sensul că pot fi atacate pe calea contestației în anulare doar hotărârile irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, dar numai dacă motivele prevăzute de art.317 din Codul d e procedură civilă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Recurentul, deși avea posibilitatea de a ataca cu recurs decizia contestată, acesta a ales să uzeze de o cale extraordinară de atac, respectiv de contestația în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2009 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, contestatorul a formulat, în contradictoriu cu intimata, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.3151/A/14.11.2000, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.4601/2000.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr.3316/17.03.2000, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, apelată în dosarul nr.4601/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, i-a fost atribuit apartamentul bun comun dobândit împreună cu intimata, fiind obligat la plata unei sulte în favoarea fostei soții.
La data de 27.04.2000, intimatul din acel dosar - - a formulat cerere de legalizare a sentinței, hotărâre ce i-a fost eliberată cu mențiunea "definitivă prin neapelare".
Deoarece fosta soție nu a cerut niciodată executarea sultei, contestatorul a stat liniștit în apartament până în decembrie 2008, când, profitând de lipsa sa, intimata i-a dat lucrurile afară fără nicio explicație și fără să-l anunțe.
Acesta a formulat plângere la poliție și la parchet, de unde i s-a comunicat că fosta sa soție invocă existența unei alte hotărâri judecătorești, prin care i s-a atribuit ei apartamentul.
Contestatorul a verificat dosarul instanței de fond (nr.15554/1998) și a constatat că, după legalizarea sentinței civile nr.3316/17.03.2000, fosta soție a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, în care a invocat că din dispozitivul acestei hotărâri nu s-ar înțelege cui i s-a atribuit apartamentul bun comun.
Deși s-a făcut un rând de comunicări pentru sentința civilă nr.3316/2000, la data de 31.03.2000, în baza cărora contestatorului i s-a legalizat hotărârea, în mod inexplicabil același agent procedural a mai făcut un alt rând de comunicări a aceleiași sentințe, cu scopul vădit de repunere în termenul de declarare a apelului, cale de atac pe care fosta soție a formulat-o, cauza judecându-se cu procedura de citare "prin afișare".
Contestatorul a arătat că niciodată nu i-au fost comunicate aceste citații, că, în prezent, atât, cât și dețin două hotărâri judecătorești ce constată o situație diametral opusă.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității contestației în anulare de față, arătând că decizia contestată a fost pronunțată la data de 14.11.2000 și comunicată contestatorului în anul 2000, cum rezultă din dovezile de comunicare din dosarul de apel.
Mai mult, la 21.06.2001, contestatorul formulează o cerere de eliberare a unei copii legalizate a deciziei din apel, cerere ce este atașată pe coperta dosarului. Prin urmare, cel mai târziu la data de 21.06.2001, contestatorul avea cunoștință de pronunțarea deciziei din apel, atacată prin prezenta contestație în anulare.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că atât comunicările din cadrul procesului de fond, cât și citațiile din dosarul de apel și comunicările din cadrul acelui dosar s-au făcut la domiciliul legal al contestatorului, respectiv în B,-, -.19,.A,.6,.38, sector 2. Afirmația făcută de contestator, în sensul că nu a primit niciodată aceste citații, nu a fost susținută de nicio dovadă.
Prin decizia civilă nr.761/01.06.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția tardivității, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată din oficiu de instanță la termenul din 01.06.2009, în raport de dispozițiile art.317 alin.1 Cod de procedură civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția tardivității, conform art.319 alin.2 Cod de procedură civilă, contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar, în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit de art.401 alin.1 lit.b sau c Cod de procedură civilă.
Decizia civilă nr.3151/14.11.2000, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr.4601/2000, este susceptibilă de executare silită, având în vedere că apartamentul supus partajului a fost atribuit intimatei, cu obligarea acesteia de a plăti sultă corespunzătoare către contestator. Cu toate acestea, nu s-a făcut dovada că s-a început executarea silită a deciziei menționate, motiv pentru care contestația în anulare este formulată în termen.
Cât privește excepția inadmisibilității contestației în anulare, tribunalul, făcând trimitere la dispozițiile art.317 Cod de procedură civilă, a reținut că, fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege, dar numai dacă motivele anterior menționate nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Reiese că prima condiție a admisibilității contestației în anulare, care vizează de fapt și obiectul acestei cereri, este că pot face obiect al contestației numai hotărârile irevocabile. În speță, decizia contestată a devenit irevocabilă prin neexercitarea recursului.
Cea de-a doua condiție restrânge însă admisibilitatea contestației în anulare la situația în care motivul pe care se sprijină cererea părții nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Rezultă că ori de câte ori partea a avut la dispoziție cel puțin una din căile de atac de reformare comune anterior menționate și partea nu a folosit-o, contestația în anulare este inadmisibilă. Altfel spus, nu există opțiune între apel ori recurs și contestație în anulare.
Întrucât nu s-a exercitat de către contestator recurs împotriva deciziei din apel, deși avea această posibilitate, ci s-a atacat direct cu contestație în anulare decizia, tribunalul a considerat că este inadmisibilă contestația în anulare.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a reținut în mod greșit că acesta ar fi făcut o cerere de legalizare a deciziei pronunțată în apel, cale de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de fond. În realitate, cererea de legalizare a vizat sentința Judecătoriei sectorului 2
Cât privește citarea sa în faza de atac a apelului, recurentul a precizat că afirmațiile tribunalului sunt lipsite de temei legal, întrucât procedura de citare s-a realizat prin afișare, ceea ce conduce la concluzia că ea poate fi făcută de orice agent procedural, din birou, fără deplasare în teren.
Referitor la inadmisibilitatea contestației în anulare, contestatorul a susținut că textul de lege invocat a fost interpretat restrictiv, făcând referire la prevederile art.317 Cod de procedură civilă.
Astfel, afirmația "dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului" se referă strict la imposibilitatea invocării motivelor pe aceste căi de atac, iar una din imposibilități este dată chiar de art.317 pct.1 Cod de procedură civilă "când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii".
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat că soluția recurată a fost dată cu respectarea dispozițiilor art.317 Cod de procedură civilă, în sensul că pot fi atacate cu contestație în anulare doar hotărârile irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, dar numai dacă motivele prevăzute de acest text nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Pentru a analiza legala citare sau nu a recurentului în procesul de partaj soluționat prin decizia contestată, instanța de recurs trebuie să verifice legalitatea hotărârii atacate sub aspectul inadmisibilității contestației în anulare.
Astfel, cum a reținut și instanța de fond, din dispozițiile art.317 alin.1 Cod de procedură civilă rezultă că trebuie îndeplinite două condiții pentru admisibilitatea contestației în anulare de drept comun: hotărârea atacată să fie irevocabilă și motivele contestației să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
Dacă în ceea ce privește prima condiție, niciuna dintre părțile în litigiu nu au contestat existența unei hotărâri irevocabile, legat de cea de-a doua cerință se impune a se relua argumentele instanței de fond.
Tribunalul a apreciat în mod legal că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, întrucât recurentul putea să formuleze recurs împotriva deciziei civile nr.3151/A/14.11.2000, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr.4601/2000 și nu a făcut-
În condițiile în care considera că nu a fost legal citat în acel dosar sau că nu i-a fost comunicată hotărârea atacată prin prezenta contestație în anulare, partea putea solicita repunerea în termenul de declarare a recursului.
Nu există nicio dovadă în sensul că a fost împiedicat să exercite calea extraordinară de atac menționată, aceasta cu atât mai mult cu cât condițiile impuse de art.317 alin.1 Cod de procedură civilă sunt necesare a fi îndeplinite pentru admisibilitatea contestației în anulare.
Aceasta înseamnă, în conturarea caracterului subsidiar al contestației în anulare, că partea nu are un drept de opțiune între o cale de atac de reformare (recursul) și prezenta cale de atac de retractare.
Pentru aprecierea acestei condiții de admisibilitate, trebuie avut în vedere și alin.2 al art.317 Cod de procedură civilă, potrivit căruia contestația poate fi primită pentru motivele arătate la alin.1 pct.1 și 2 al art.317 Cod de procedură civilă în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
În consecință, numai în măsura în care se formula calea de atac a recursului, puteau fi incidente ulterior prevederile art.317 alin.1 Cod de procedură civilă.
Raportat la art.317 alin.2 Cod de procedură civilă, expresia folosită de alin.1 al textului, "nu au putut fi invocate", trebuie înțeleasă în sensul că motivele contestației în anulare nu au putut fi analizate în recurs, iar nu în sensul că partea are alegere între cele două căi extraordinare de atac.
Imposibilitatea invocării lipsei de procedură în contestația în anulare de față este determinată de chiar conținutul textului de lege invocat de recurent, interpretat însă conform argumentelor deja prezentate.
Întrucât acest aspect este determinant, o analiză pe fond a contestației în anulare nu se poate face, caz în care nu pot fi cercetate și celelalte critici expuse de recurent.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator împotriva deciziei civile nr.761/01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/19.11.2009
--------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Divort. Decizia 07/2009. Curtea de Apel Iasi | Divort. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Constanta → |
|---|
