Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 20/2010

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea

JUDECĂTOR 3: Sanda

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta împotriva deciziei numărul 210/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare s-a prezentat avocat apărător ales al reclamantei recurente, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocat a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul de a se constata că valoarea de 82.000 lei reprezintă valoarea apartamentului și în raport de această sumă de se face egalizarea loturilor, iar din valoarea sultei să se scadă suma de 29.100 lei ce reprezintă suma consemnată la CEC pe numele pârâtului. A precizat că suma de 82.000 lei este valoarea de înstrăinare a apartamentului, iar suma de 29.100 lei ce a fost consemnată la CEC pârâtul nu o contestă.

Solicită cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocațial.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr.921/2008 a Judecătoriei Orăștie s-a admis în parte atât acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtului având ca obiect partajarea bunurilor comune cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantei-pârâtă reconvențională având ca obiect constatarea contribuției excedentare a acestuia la dobândirea apartamentului bun comun.

De asemenea s-a dispus partajarea masei bunurilor comune prin formarea de loturi și atribuirea lor în natură cu obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională la plata unei sulte de 51.177 lei către pârâtul-reclamant reconvențional.

Pentru a hotărî astfel,prima instanță a reținut că:

Părțile au fost căsătorite, căsătoria lor fiind declarată desfăcută prin sentința civilă nr. 925/2005 pronunțată de Judecătoria Orăștie în dosar nr. 1122/2005 4,5.

Probele administrate în cauză relevă faptul că, părțile au dobândit sub durata căsătoriei un apartament situat în Orăștie, str. -,. 59,. B,. 2,. 16, județul H, înscris în CF 6614/16 Orăștie, nr. cadastral 2916 - 2933/2/4/2/3/XVI, compus din două camere și dependințe, în suprafață utilă de 51,20 mp și cota aferentă acestei suprafețe din părțile comune,cu o valoare de circulație stabilită prin raportul de contraexpertiză, de 92.340 lei, precum și bunurile mobile arătate în petitul acțiunii în valoare totală de 13.139 lei, astfel cum au fost evaluate prin expertiza merceologică efectuată după trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea părțile au dobândit în timpul căsătoriei și suma de 3.000 Euro, sumă pe care reclamanta a achitat-o mamei pârâtului prin transfer bancar - deoarece pârâtul era plecat din țară - conform înțelegerii dintre aceștia, în sensul că, reclamanta va preda suma de 3.000 Euro pârâtului, iar acesta va fi de acord cu împărțirea apartamentului prin bună învoială 15, 112.

Transferul bancar s-a realizat sub nr. 414 de către BCR Orăștie la 18.11.2005 15.

Cât privește contribuția pârâtului-reclamant reconvențional la dobândirea imobilului, se reține că acesta are o contribuție cu 10.000 lei mai mare decât a reclamantei, aspect ce reiese din declarațiile martorilor și, care au arătat că o parte din banii obținuți de tatăl pârâtului din vânzarea unei garsoniere în A, în anul 2001, au fost dați pârâtului pentru modernizarea și dotarea apartamentului cu centrală termică 113, 121.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta-pârâtă reconvențională.

Prin decizia civilă nr. 210/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă a fost admis ca fondat apelul declarat de reclamanta iar sentința civilă atacată a fost modificată parțial, în sensul că a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului și în consecință a fost respinsă cererea de constatare a contribuției excedentare a pârâtului la dobândirea imobilului.

S-a stabilit suma de 46.177 lei ca sultă datorată de reclamantă pârâtului (46170 lei sultă apartament și 7 lei sultă bunuri mobile), s-a menținut în rest sentința atacată iar intimatul a fost obligat să plătească apelantei suma de 983 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:

Prima instanță a reținut în mod greșit că pârâtul-reclamant reconvențional ar fi avut contribuție excedentară de 10.000 RON la dobândirea apartamentului în litigiu ca urmare a primirii de către acesta a sumei respective de la tatăl său obținută prin vânzarea unei garsoniere în A câtă vreme aceasta a fost vândută în baza contractului autentificat la 01.10.2001 de BNP, deci ulterior datei cumpărării imobilului în litigiu (309 fond). Mai mult reclamanta a realizat sub durata căsătoriei venituri mai mari ca pârâtul.

În ceea ce privește valoarea imobilului în litigiu aceasta este de 92.340 lei astfel cum a fost stabilită prin concluziile raportului de contraexpertiză în construcții ( 282, 296) care constituie o probă științifică pe care reclamanta nu a combătut-o prin apărările făcute, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut-o ca atare.

În ceea ce privește suma de 29.100 lei pe care reclamanta susține că a depus-o la. Tribunalul a reținut că pe numele pârâtului la dosarul cauzei nu există o chitanță doveditoare în acest sens, astfel că în mod corect prima instanță nu a reținut această apărare a reclamantei.

Prin urmare din ansamblul probelor administrate Tribunalul a reținut că cele două părți au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor ce compun masa partajabilă în sumă totală de 105.479 lei (92.340 + 13.130) și raportat la modalitatea de formare a loturilor, reținută corect de prima instanță, pentru egalizarea valorică a acestora reclamanta-pârâtă reconvențională a fost obligată în baza art. 742 cod civil să mai achite pârâtului-reclamant reconvențional suma de 46.177 lei, compusă din 46.170 lei sultă pentru apartament și 7 lei sultă pentru bunurile mobile.

Așa fiind, pentru motivele de mai sus în baza art.296 pr.civ. s-a admis ca fondat apelul formulat de reclamanta-pârâtă reconvențională împotriva sentinței atacate, care a fost schimbată parțial în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată de pârâtul-reclamant reconvențional. De asemenea sulta egalizatoare a loturilor atribuite părților a fost stabilită la suma de 46.177 lei, sultă ce va fi achitată de reclamantă pârâtului, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

În baza art. 274.pr.civ. intimatul-pârât a fost obligat să plătească apelantei-reclamante suma de 983 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă timbru, timbru judiciar în sumă de 383 lei calculată proporțional cu partea din acțiunea admisă și 600 lei onorariu de avocat ( 39).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen reclamanta solicitând admiterea recursului și modificarea parțială a decizie atacate în sensul de a se stabili valoarea apartamentului la suma de 82.000 lei - cu egalizarea sultei cuvenite pârâtului și a se scădea din valoarea sultei pe care trebuie să o plătească pârâtului a sumei de 29.100 lei - sumă deja consemnată la CEC pe numele pârâtului.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod eronat s-a reținut că nu s-a depus la dosar dovada recipisei de consemnare pe numele pârâtului a sumei de 29.100 lei și astfel nu s-a scăzut această sumă din valoarea sultei pe care trebuie să o plătească pârâtului.

În mod eronat instanța de apel a apreciat valoarea apartamentului ca fiind de 92.340 lei deși valoarea reală a acestuia este de doar 82.000 lei.

În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 8 și 9.civ.

Cod Penal

Prin întâmpinarea depusă intimatul pârât a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta deoarece conform raportului de contraexpertiză întocmit în cauză valoarea apartamentului a fost stabilită la suma de 92.340 lei.

Curtea de Apel examinând recursul declarat de reclamanta prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acesta este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Reclamanta critică decizia atacată arătând că în mod eronat instanța de apel a reținut valoarea apartamentului ca fiind de 92.340 lei. În cauză s-au efectuat mai multe expertize, în final prin contra expertiza efectuată și prin răspunsul formulat de experți la obiecțiunile reclamantei recurente, valoarea a rămas la suma de 92.340 lei. Chiar dacă recurenta reclamantă nu este mulțumită de cuantumul sumei, expertiza este o probă științifică care nu poate fi înlăturată prin aprecierile subiective ale vreunei părți. De altfel, reclamanta nu a dovedit prin nici o altă probă că valoarea apartamentului supus partajului ar fi mai mică și nici nu a mai solicitat în apel o nouă expertiză pentru a-și dovedi susținerile.

În ce privește ce-l de-al doilea motiv de recurs, referitor la faptul că instanța de apel nu a scăzut din valoarea sultei ce o datorează intimatului pârât suma de 29.100 lei pe care ar fi consemnat-o la CEC pe numele acestuia, Curtea constată că la dosarul cauzei nu se află depusă vreo recipisă care să ateste acest fapt. Recurenta reclamantă a afirmat că va depune această recipisă în recurs dar nu a făcut-o, astfel că în mod corect instanța de apel a respins această solicitare ca nedovedită.

Față de cele expuse, în baza art. 312.civ.Cod Penal recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 210/A/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 22 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - -

Grefier,

Red/tehnored. -

2 ex/10.03.2010

; AC, IE

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Alba Iulia