Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj judiciar -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 211
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții și G, domiciliați în comuna, sat, județul B, împotriva deciziei civile nr. 211 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns avocat pentru pârâții recurenți, reclamantele intimate și, lipsă fiind recurenții, G și intervenienții G,.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamantele intimate și depun la dosar întâmpinare, în dublu exemplar. Instanța înmânează duplicatul acesteia avocatei, pentru pârâții recurenți.
Curtea, constatând recursul în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârâții recurenți, precizează că recursul îl vizează doar pe G, față de pârâta, recursul este inadmisibil, având în vedere că ea nu a declarat apel. Susține că pârâtul G nu are nici o creanță față de cele două intimate, așa încât în mod greșit instanța l-a transformat în debitor unei creanțe ce aparținea soției sale,. Arată că decizia este netemeinică întrucât instanța de apel și instanța de fond au apreciat contribuția pârâtei la dobândirea acestui imobil în proporție de 15%, când în realitate martorii audiați în instanță au precizat că apartamentul a fost cumpărat în exclusivitate de el cu banii obținuți de la părinții săi. Susține că s-au încălcat prevederile art. 400 Cod procedură civilă. De asemenea, arată că în cauză s-a făcut dovada că pârâta are în proprietate bunuri imobile, teren și pădure, care puteau să fie executate pentru întregirea creanței. Mai precizează că a fost pusă în executare hotărârea, apartamentul fiind scos la vânzare. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reclamantele intimate și, susțin că în cauză s-a făcut dovada că debitoarea nu are bunuri proprii în proprietate care să poată fi urmărite și care să asigure recuperarea în întregime a creanței, fără a fi necesar partajul bunurilor comune. Această dovadă s-a făcut cu înscrisuri provenind de la executorul judecătoresc, care la începutul executării silite, a făcut demersurile necesare aflării bunurilor proprii ale debitoarei și a constatat că acestea nu există. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă adresată Judecătoriei Botoșani, reclamantele și au solicitat în contradictoriu cu pârâții. G, G și și intervenienții în interes propriu G, și să se dispună lichidarea stării de devălmășie și partajarea apartamentului bun comun al soților pârâți, situat în municipiul B,-, -. 3, județul B, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că alături de intervenienții în interes propriu sunt creditorii pârâților, în temeiul sentinței civile nr. 2647 din 2 martie 2001 Judecătoriei Sectorului 4 B, debitorii refuzând executarea voluntară a obligațiilor stabilite în sarcina lor, prin executorul judecătoresc declanșându-se executarea silită (dosar execuțional nr. 164/2004), executorul judecătoresc actualizând creanțele și declanșând demersurile în vederea identificării bunurilor proprii ale debitoarei. Aceasta nu figurează cu bunuri proprii, ci numai cu bunuri dobândite în timpul căsătoriei cu secund pârâtul (un tractor și un apartament, pe care le-au înstrăinat după ce-au primit somația, tractorul fiind sustras de sub sechestru). Pe calea acțiunii pauliene, prin sentința civilă nr. 6030 din 29 noiembrie 2005 Judecătoriei Botoșani, s-a dispus revocarea contractelor de vânzare cumpărare succesive ale apartamentului, până la limita creanțelor creditoarelor, reactualizată la data pronunțării hotărârii, la suma de 135.479.276 lei. Întrucât debitoarea nu are bunuri urmăribile, a căror valoare să poată acoperi creanțele lor, reclamantele au formulat acțiune de partaj, solicitând atribuirea apartamentului către debitoare pentru a fi posibilă recuperarea creanțelor, iar în subsidiar, dacă atribuirea se va face în favoarea pârâtului G au solicitat obligarea acestuia la plata către ele a creanțelor, precum și obligarea la plata către soție a diferenței rezultând din sulta corespunzătoare cotei de din bun.
Pârâtul Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că nu-i este opozabilă soluția pronunțată în acțiunea pauliană, întrucât acest bun este proprietatea sa exclusivă, iar separația de patrimoniu este inadmisibilă deoarece tinde la destrămarea relațiilor de căsătorie. Pârâtul a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, care a introdus acțiunea în nume propriu, deși după creditoarea au rămas mai mulți succesori în indiviziune, invocând inadmisibilitatea acțiunii, deoarece soția sa are bunuri proprii care acoperă creanța, aceasta fiind proprietara unei suprafețe de 3,33 ha pădure, bun ce ar fi trebuit urmărit de creditori, iar împreună cu reclamantele deține încă 50 ha pădure pentru care urmează a fi emis titlu de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 921 din 26 februarie 2008, Judecătoria Botoșania admis acțiunea, a lichidat starea de devălmășie dintre părți, a atribuit apartamentul pârâtului G și l-a obligat să plătească reclamantelor suma de 13.547 lei, iar pârâtei suma de 6.605 lei, constatând că cei doi soți au avut o contribuție diferită la dobândirea bunului, de 15% pârâta, respectiv 85% pârâtul.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de creditori ai unuia dintre soți, pârâta, fiind întemeiată cererea creditorilor personali de a cere împărțirea bunurilor comune, conform art. 33 și 36 alin. 2 Codul familiei, în măsura acoperii creanței, în speță probându-se că nu există bunuri proprii ale debitoarei care să poată fi executate silit, nefiind finalizată procedura reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha pădure, suprafața de 3,33 ha fiind deja înstrăinată. La stabilirea cotei de contribuție la dobândirea bunului, instanța a reținut că în perioada achiziționării acestuia soții au realizat venituri din muncă aproximativ egale, avându-se în vedere însă munca soției în gospodărie. S-a reținut o cotă majorată în favoarea soțului, acestuia fiindu-i atribuit bunul, întrucât din declarațiile martorilor a rezultat că apartamentul a fost dobândit cu bani primiți de la mama acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul G care a susținut că nu are nici o datorie față de reclamanți, soția fiind solvabilă.
Prin decizia civilă nr. 211 din 4 noiembrie 2008, Tribunalul Botoșania respins ca nefondat apelul pârâtului, reținând că acțiunea reclamantelor nu a fost admisă în virtutea calității de debitor a pârâtului, dimpotrivă prima instanță reținând că debitoare este pârâta, persoană care însă nu are bunuri proprii pentru a executa creanța pe care o datorează. Față de această reținere, instanța de apel a apreciat că pârâtul nu a criticat propriu-zis sentința, motivele privind existența unor bunuri care să poată fi executate silit de către reclamante putând fi invocate de către pârâta debitoare, starea acesteia de pasivitate echivalând cu o însușire a soluției partajului, ca o sancțiune pentru neexecutarea de bună voie a obligației stabilită prin titlul executoriu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții G și, care au reiterat susținerile făcute în fața primei instanțe privind starea de solvabilitate a pârâtei recurente. Recurenții au susținut că în mod greșit a fost obligat pârâtul la plata către creditoarele reclamante a sumei de 13 547 lei, fiind transformat practic în debitor al creanței, când în realitate acesta trebuia obligat doar la plata sultei către soția sa, pârâta. Creditoarele se puteau îndestula din sulta astfel stabilită, prin recurs fiind criticată și cota de 15% din apartament reținută a fi contribuția pârâtei, din declarațiile martorilor rezultând că bunul a fost cumpărat în exclusivitate de către pârâtul recurent.
Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, instanța constată neîntemeiat recursul pârâtului G și inadmisibil recursul pârâtei.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul G, instanța reține că acesta a criticat atât cota de contribuție reținută în ceea ce o privește pe soția sa, pârâta, cât și faptul că a fost obligat în mod direct la plata către reclamante a parte din sulta datorată acestei pârâte.
În ceea ce privește cota de contribuție, în mod corect instanțele de fond au apreciat că pârâta are o cotă de contribuție la dobândirea apartamentului, atât timp cât la epoca achiziționării bunului obținea venituri din muncă aproximativ egale cu ale reclamantului, venituri la care se adaugă activitatea desfășurată în gospodăria proprie. Contribuția pârâtului a fost constatată atât prin raportare la veniturile obținute prim muncă, cât și prin valorificarea depozițiilor testimoniale privind sumele de bani provenite de la mama pârâtului. Față de situația de fapt descrisă, în mod corect instanțele de fond au reținut o cotă de contribuție majoritară în favoarea pârâtului recurent.
C de-al doilea motiv de recurs vizează obligarea directă a pârâtului la plata sumei reprezentând creanța datorată reclamantelor, pârâtul susținând că în acest mod a fost transformat în debitorul reclamantelor, instanțele neobservând că unica debitoare a reclamantelor este pârâta. Din considerentele celor două hotărâri judecătorești, se desprinde cu multă claritate că ambele instanțe au reținut calitatea de debitoare a pârâtei, nici o clipă pârâtul recurent nefiind considerat debitor direct al reclamantelor. Pentru stingerea creanței reclamantelor, precum și pentru evitarea unor alte litigii între părți, în mod corect s-a dispus obligarea pârâtului la plata direct către reclamante a parte din sulta cuvenită ca urmare a partajului soției sale. Acestei din urmă pârâte urmează a i se achita doar diferența dintre sulta cuvenită conform cotei de contribuție reținută și creanța datorată reclamantelor.
Deși recurentul a susținut în mod constant că pârâta debitoare este proprietara exclusivă a altor bunuri de natură a acoperi creanța pe care o datorează reclamantelor, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi în acest sens, în mod corect reținându-se de către instanțele de fond admisibilitatea prezentei acțiuni. Pentru a se putea respinge acțiunea reclamantelor era necesar a se depune la dosarul cauzei dovezi privind existența în patrimoniul pârâtei a bunurilor proprietatea exclusivă a acesteia, iar nu în indiviziune cu alte persoane. . pârâtei la dobândirea unor bunuri, îndreptățire ce nu s-a concretizat într-un titlu de proprietate exclusiv, nu poate lipsi de eficiență demersul reclamantelor în prezentul cadru procesual.
În ceea ce privește recursul pârâtei, instanța îl constată a fi inadmisibil în condițiile în care această pârâtă nu a înțeles să formuleze apel. Astfel, coroborând dispozițiile art. 299 cu cele ale art. 377din Codul d e procedură civilă, rezultă că hotărârile date în primă instanță care nu au fost atacate cu apel, nu mai pot fi recurate de către partea care nu a exercitat calea intermediară de atac, respectiv apelul, pentru recurentă hotărârea devenind definitivă și irevocabilă prin expirarea termenului de apel.
Având în vedere aceste dispoziții legale, în baza art. 299, 377 și 312 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de, iar în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtului
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul G și ca inadmisibil recursul declarat de pârâta, ambii domiciliați în comuna, sat, județul B, împotriva deciziei civile nr. 211 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex/13.07.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel, Timofte Cristina
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 79/2010. Curtea de... | Plasament. Decizia 50/2010. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
