Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 237/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 237/R/2008
Ședința publică din 25 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Couți Judecător JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamanta -, împotriva deciziei civile nr.102 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat și autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL Z, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal se prezintă pârâtul intimat, personal și asistat de avocat, în substituirea avocatului, de la Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar- fila 14, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, precum și că prin memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în termen legal, precum și că a fost comunicat.
La data de 16 ianuarie 2008 s-a depus la dosar prin registratura instanței, din partea reclamantei recurente -, chitanța ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar, astfel că la acest termen recursul este legal timbrat.
De asemenea, la data de 24 ianuarie 2008 s-a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare din partea pârâtului intimat, prin care solicită respingerea recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat arată că nu are cereri sau excepții de formulat.
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită ca în baza art.312 Cod proc. civ. să se respingă recursul formulat de către reclamanta recurentă, ca nefiind fondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată conform notei de cheltuieli pe care a depus-o la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.733 din 6 martie 2007 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea introdusă de reclamanta, împotriva pârâtului și în consecință s-au modificat măsurile privindu-l pe minorul, născut la 21 iulie 2001, cuprinse în Sentința civilă nr. 2851 din 30 iulie 2003 a Judecătoriei Zalău în sensul că îl reîncredințează pe copil mamei reclamante spre creștere și educare, iar pe tatăl pârât îl obligă să plătească suma de 97,5 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea acestuia, începând cu data predării efective a custodiei copilului și până la majorat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentinta civilă de divort nr. 2851 din 30.07.2003 a Judecătoriei Zalău, minorul, născut la 21.07.2001 a fost încredințat spre creștere și educare tatălui său.
Sentința a rămas definitivă și a devenit irevocabilă prin neapelare.
Pentru pronunțarea soluției, s-au avut în vedere concluziile anchetei sociale în sensul că tatăl copilului are condiții materiale bune și prezintă garanții morale, fiind ajutat la creșterea și educarea copilului și de părinții săi. S-a mai reținut că mama se află în Spania și a comunicat soțului său că nu dorește reluarea conviețuirii, "deși ține la copilul rezultat din căsătorie".
Starea de fapt avută în vedere de prima instanță s-a schimbat.
Tatăl pârât s-a recăsătorit, după cum rezultă din spusele sale, iar cea mai mare parte a duratei unui an și-o petrece tot în străinătate, în Republica Ungară, unde și-a stabilit locuința și locul de muncă. El nu mai este doar ajutat la creșterea și educarea copilului, cum s-a reținut în hotărârea de încredințare ci practic întreaga responsabilitate a creșterii copilului a fost preluată de bunica paternă.
Declarația acesteia este foarte relevantă. S-a ocupat efectiv de îngrijirea minorului mai bine de patru ani. Fiul său pârât nu poate aloca minorului timpul cuvenit pentru creșterea și educarea acestuia. A sesizat nevoia minorului de fi alături de mama sa, la această vârstă.
Este de principiu că respectarea și garantarea drepturilor copilului intră în responsabilitatea primordială a părinților, numai în cazuri excepționale altor persoane, potrivit art. 6 lit. d) din Legea 272/2004.
Afecțiunea mamei reclamante pentru fiul său și durerea provocată de despărțirea îndelungată este de necontestat. Declarația aceleiași martore, scrisoarea reclamantei (57-65) și ancheta socială din Spania sunt edificatoare.
După aproape 4 ani petrecuți în Spania, reclamanta a obținut o stabilitate în toate privințele: locuință, loc de muncă, o nouă familie. Poate oferi condiții optime pentru a acoperi necesitățile de bază ale fiului său. Poate asigura o calitate a vieții care să-i permită copilului accesul la bunăstare socială și dezvoltare personală. Acestea sunt concluziile anchetei sociale de la domiciliul mamei reclamante, anchetă socială organizată riguros și temeinic motivată.
Reclamanta a păstrat legătura cu fiul său pe timpul separării, în măsura în care a fost cu putință, și i-a trimis ajutorul necesar. Faptul că s-a stabilit într-o altă țară nu trebuie să constituie un impediment în calea relației personale cu fiul său. Dimpotrivă, dacă din împrejurări obiective mama reclamantă a fost separată de copil până acum, la vârsta de 6 ani a minorului este momentul potrivit ca relația mamă-copil să fie reluată efectiv, toate condițiile fiind propice la acest moment. Altfel, există riscul ca minorul să nu-și mai cunoască niciodată mama sau cel puțin să piardă oportunitatea readaptării, a restabilirii legăturii psihice și emotionale cu aceasta.
Hotărârea judecătorească de reîncredințare este mijlocul prin care acest risc poate fi evitat.
Prin decizia civilă nr.102 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Sălaj, s-a admis apelul pârâtului, schimbându-se în întregime hotărârea atacată și rejudecând pe fond cauza, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei () împotriva pârâtului, pentru reîncredințare minor.
Apelanta reclamantă a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către pârâtul intimat.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că prin sentinta civilă nr.2851 din 30 iulie 2003 a Judecătoriei Zalău minorul, născut la 21 iulie 2001 a fost încredințat spre creștere și educare tatălui său.
Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare.
Motivul desfacerii căsătoriei părților, așa cum rezultă din dosarul de divorț, a fost conduita reclamantei de astăzi, care a părăsit domiciliul conjugal de mai multe ori, revenind la domiciliul conjugal la insistenta pârâtului de astăzi.
În noiembrie 2002 reclamanta pleacă în Spania, fapt ce rezultă din ancheta socială efectuată prin comisie rogatorie în Spania (34). Aceasta după ce anterior în martie 2002 are loc un conflict între foștii soți, pârâtul luând copilul minor de la domiciliul părinților reclamantei (13 din dosarul de fond), iar în octombrie 2002, reclamanta a refuzat să mai revină la domiciliul conjugal.
Ambele anchete sociale efectuate la domiciliile părților arată că părțile au condiții materiale bune de creștere a copilului.
Ceea ce trebuie să primeze în aceste condiții este interesul copilului și anume dezvoltarea psihică și fizică armonioasă a acestuia.
De reținut este, că din declarațiile martorilor audiați în cauză (59, 60) rezultă că, copilul este foarte atașat de tată și bunica paternă.
Chiar din declarația bunicii paterne (48 din dosarul de fond) rezultă că o dorință de a avea legături personale cu copilul o are mai mult bunica paternă, decât mama minorului, bunica paternă fiind cea care a luat legătura cu reclamanta în Spania.
Minorul audiat arată că știe că are o mamă în Spania, dar nu dorește să plece în Spania.
În aceste condiții nu se poate impune unui copil de a începe o viață nouă, într-o altă țară, lângă o persoană pe care nici nu o mai cunoaște, rupând o legătura de 4 ani de zile stabilită între tată și fiu.
Tatăl poate să se ocupe de creșterea minorului, fiind plecat doar 2-3 zile pe săptămână, și nu în fiecare, în Ungaria, și nu este stabilit acolo, așa cum susține reclamanta nefiind indicat și spre binele copilului așa cum susține prima instanță, o schimbare radicală în viața acestuia, în sensul de a se muta într-o altă țară și de a începe o nouă viață lângă o persoană ce nu s-a interesat până acum de soarta lui, motiv pentru care actiunea reclamantei este neîntemeiată urmând a fi respinsă.
mpotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen legal, solicitând instanței admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că instanța nu a arătat motivele de fapt și de drept in temeiul cărora și-a format convingerea că soluția instanței de fond este greșită. Tribunalul nu a analizat motivele pentru care reclamanta a ajuns in această situație pentru a fi despărțită brutal de copilul său și nu a arătat motivele pentru care se înlătură întreaga probațiune favorabilă hotărârii prin care minorul a fost reîncredințat mamei. motivelor de fapt și de drept potrivit cărora instanța de apel a desființat hotărârea primei instanțe echivalează cu nemotivarea hotărârii motiv ce atrage casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, recurenta își întemeiază cererea pe dispozițiile art.304 pct.7 pr.civ.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, precum și, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (10-12).
In susținerea poziției procesuale intimatul a arătat că încredințarea minorului celuilalt părinte se poate face numai în interesul minorului și numai dacă s-au schimbat condițiile de la data primei încuviințări. În speță, nici interesul minorului nu justifică încredințarea acestuia mamei sale, pe care nu a interesat-o minorul aproape 5 ani și nici condițiile care au dus la încredințarea minorului la intimat nu s-au schimbat.
Recurenta s-a dezinteresat în mod constant de situația minorului chiar și după ce a intentat acțiunea în justiție, iar faptul că minorul nu își cunoaște mama, pe care a văzut-o doar în vara anului 2006, reprezintă un impediment major care în ipoteza reîncredințării copilului mamei i-ar cauza acestuia traume psihice grave și ar prejudicia dezvoltarea armonioasă a minorului.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Conform art.42 alin.1 fam. instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copii minori.
În speță, prin sentința civilă nr.2851/30.07.2003 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosarul nr.2855/2003, rămasă definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac s-a încredințat pârâtului spre creștere și educare minorul, născut la data de 21.07.2001 (2-3 dosar fond).
Art.44 fam. statuează că, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea schimba măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Modificarea măsurilor luate potrivit dispozițiilor art.42 alin.1 și 2 se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că, reîncredințarea copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, urmează a se dispune numai atunci când se constată că părintele în a cărei îngrijire se află nu îi mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Acțiunea în reîncredințare poate fi deci admisă numai dacă au intervenit situații noi, în sensul că s-au schimbat împrejurările care au determinat încredințarea inițială.
O schimbare doar parțială a situației nu trebuie să atragă revenirea asupra măsurii luate dacă elementele esențiale care au fost avute în vedere au rămas aceleași.
Motivul de recurs invocat de reclamantă privitor la faptul că hotărârea instanței de apel nu a arătat motivele de fapt și de drept este neîntemeiat.
Aceasta deoarece tribunalul a arătat că din ansamblul probelor administrate a rezultat faptul că pârâta a plecat în Spania din luna noiembrie 2002 iar anchetele sociale efectuate au relevat că ambele părți au condiții materiale bune de creștere a copilului.
În mod legal, instanța de apel a stabilit că pentru luarea măsurii de reîncredințare a copilului este necesară a se avea în vedere interesul superior al copilului, prevăzut de art.2 alin.1 din Legea nr.272/2004, în prezent acestuia asigurându-i-se toate condițiile necesare pentru o dezvoltare fizică și psihică armonioasă la tatăl său, respectiv la pârât.
Împrejurarea că reclamanta a făcut eforturi importante concretizate în găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe în Spania, oferind și ea condiții bune pentru creșterea și dezvoltarea copilului nu este suficientă pentru schimbarea măsurii de încredințare a minorului deoarece o astfel de măsură trebuie să aibă o justificare temeinică, pe baza unor motive care să demonstreze că menținerea copilului la pârât ar avea consecințe dăunătoare asupra creșterii și educației sale, ori în speță, reclamanta nu a produs o astfel de dovadă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta, în speță nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ. ca nefondat și va menține decizia atacată ca fiind legală.
În conformitate cu dispozițiile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 pr.civ. Curtea va obliga recurenta aflată în culpă procesuală să plătească intimatului suma de 650 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport (16,17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - împotriva deciziei civile nr. 102 din 11 oct.2007 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului suma de 650 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 25.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - --- - - -
RED./MR
30.01.08/2 EX.
Președinte:Antoaneta Tania CouțiJudecători:Antoaneta Tania Couți, Anca Adriana Pop
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere... → |
|---|
