Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIE NR. 57
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurent, domiciliat în I,-, -. 3,. 2, jud. I în contradictoriu cu intimata LIPSA (fostă ), având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 672/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09 aprilie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.04.2009, când ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 13659/22.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iașis -a admis în parte cererea formulată de reclamanta (), în contradictoriu cu pârâtul, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 60 % pentru reclamantă și 40 % pentru pârât următoarele bunuri:
- imobile - un apartament situat în I,-, - 3, cămin C 3,. 3,. 2, apartament compus dintr-o cameră și dependințe, cu o valoare de circulație de 105.560,32 lei; mobile: 2 corpuri de mobilă cameră de zi, în valoare de 400 lei; un birou în valoare de 150 lei; un computer în valoare de 500 lei; o canapea în valoare de 100 lei; un covor în valoare de 100 lei; un congelator Artic în valoare de 400 lei; un frigider în valoare de 300 lei; o mașină de spălat automată în valoare de 850 lei; un CD player în valoare de 300 lei; un fier de călcat în valoare de 80 lei; o canapea în valoare de 80 lei; un televizor în valoare de 400 lei; un corp mobilă bucătărie în valoare de 200 lei; un cuier în valoare de 100 lei; un aragaz în valoare de 250 lei.
A dispus ieșirea din indiviziune astfel:
A atribuit reclamantei un lot alcătuit din următoarele bunuri:
- apartamentul cu o cameră, situat în I,-, - 3, cămin C 3,. 3,. 2; 2 corpuri de mobilă cameră de zi; un birou; un computer; o canapea; un covor, lot în valoare de -,32 lei.
A atribuit pârâtului un lot alcătuit din restul bunurilor mobile, lot în valoare de 3040 lei.
A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 40900 lei cu titlul de sultă.
A obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 672 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut:
Părțile s-au căsătorit la data de 15.05.1993, iar la data de 21.09.2006, hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul părților a rămas irevocabilă.
Existența în patrimoniul de bunuri comune a apartamentului cu o cameră și dependințe, situat pe strada - -, precum și a bunurilor mobile indicate în cererea principală, este necontestată de părți și dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.
În ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea acestor bunuri, instanța are în vedere următoarele:
Bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei constituie patrimoniul comun al acestora și prin natura lui implică dreptul de proprietate în devălmășie, fără o determinare de la început a unei cote pentru fiecare.
Prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor operează numai în lipsa unor probe, din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât a celuilalt.
Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă cu care fiecare a participat efectiv la dobândirea bunurilor.
Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie și pentru creșterea copiilor, motivat de faptul că asemenea activitate ducând la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse de părți, instanța constată că reclamanta are o cotă de contribuție majorată la dobândirea bunurilor comune, veniturile sale fiind superioare celor obținute de pârât, la aceasta adăugându-se și faptul că treburile gospodărești, creșterea și educarea copiilor, au fost tot de reclamantă realizate.
Față de situația de fapt reținută, instanța apreciază întemeiată în parte cererea formulată.
A constatat așadar, că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 60% pentru reclamantă și 40% pentru pârât, un apartament și mai multe bunuri mobile.
La efectuarea împărțelii vor fi avute în vedere pentru bunurile mobile valorile indicate de reclamantă prin cererea formulată și care nu au fost contestate de pârât, iar pentru apartament valoarea reală de circulație așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.
Concluziile expertului referitoare la împrejurarea că apartamentul nu este comod partajabil în natură sunt însușite și de instanță pentru raționamentele expuse de expert în lucrarea întocmită.
Instanța a dispus ieșirea din indiviziune a părților în modalitatea partajului în natură, atribuind reclamantei un lot alcătuit din apartament și bunurile indicate în acțiune la punctele 2, 3, 4, 5, 6, iar pârâtului un lot alcătuit din celelalte bunuri mobile, cu obligarea reclamantei la plata către pârât a unei sulte corespunzătoare cotei de contribuție reținută.
La formarea și atribuirea bunurilor, instanța a avut în vedere cota de contribuție majorată reținută în favoarea reclamantei, dar și faptul că prin sentința de divorț acesteia i-au fost încredințați minorii rezultați din căsătorie.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta (fostă ) criticând-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
1. Cotele de contribuție ale părților la dobândirea bunurilor comune au fost stabilite greșit de instanța de fond, cota ce se cuvine reclamantei fiind de 75 % și 60 % așa cum a reținut instanța.
În cauză s-a dovedit că reclamanta a obținut în timpul căsătoriei venituri mai mari decât pârâtul iar activitățile gospodărești, creșterea și educarea copiilor minori au fost realizate doar de reclamantă.
2. Instanța de fond a atribuit loturi de valori diferite părților în ceea ce privește bunurile mobile, atribuind reclamantei doar bunurile aflate în posesia sa, aplicând ca unic criteriu de partajare posesia bunurilor recunoscută de părți.
3. La stabilirea sultei datorată de reclamantă pârâtului instanța nu a avut în vedere datoriile comune: suma rămasă de achitat din valoarea creditului contractat pentru achiziționarea apartamentului (9601,60 RON) și cheltuielile restante la întreținerea imobilului supus partajării, acumulate exclusiv de pârât după despărțirea în fapt.
4. Cheltuielile de judecată au fost greșit calculate de instanța de fond, reclamanta fiind obligată la plata către pârât a sumei de 672 RON cu acest titlu, însă nu au fost incluse toate cheltuielile efectuate în cauză de reclamantă.
Apelul a fost legal timbrat cu 868 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași.
Prin decizia civilă nr. 672/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admis apelul formulat de reclamanta Lipsa împotriva sentinței civile nr. 13659 din 22.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în parte.
S-a constatat că masa bunurilor de împărțit este grevată de o creanță în valoare de 9601 lei RON.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 37107,73 lei cu titlu de sultă.
S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 904 lei și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 652,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond.
A fost păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
A fost obligat intimatul să plătească apelantei suma de 1454,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul a reținut următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilul supus partajului este grevat de o creanță de 9601 lei reprezentând rate și dobânzi ce urmează a fi achitate în contul creditului contractat pentru achiziționarea apartamentului.
Cum creditul a fost contractat în timpul căsătoriei pentru cumpărarea apartamentului, suma rămasă nerestituită la data partajului reprezintă o datorie comună a părților ce trebuie suportată în raport de cotele de contribuție stabilite.
Urmează ca instanța să constate că masa bunurilor comune este grevată de o creanță în sumă de 9601 lei, ce urmează a fi achitată de apelantă, căreia i s-a atribuit apartamentul.
Având în vedere cotele de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, din sulte datorate de reclamantă urmează să se deducă suma de 3840,4 lei reprezentând 40 % din creanță ce trebuie suportată de pârâtul-intimat.
Critica privind nepronunțarea instanței de fond asupra cheltuielilor de întreținere restante acumulate de pârât după despărțirea în fapt este nefondată, întrucât reclamanta nu a formulat o cerere prin care să solicite constatarea existenței acestei datorii imobilului, în cererea de chemare în judecată făcând referire doar la creditul rămas pentru achitarea apartamentului.
În lipsa unei cereri concrete instanța de fond nu se putea pronunța asupra acestei datorii, fiind obligată potrivit disp. art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă să se pronunțe doar asupra obiectului cererii deduse judecății.
Cu privire la cheltuielile de judecată făcute de părți în fața instanței de fond, criticile sunt întemeiate.
Potrivit disp. art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, iar în conformitate cu disp. art. 276 Cod procedură civilă, când pretențiile fiecărei din părți au fost încuviințate doar în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
În cauză s-a dovedit că reclamanta a făcut cheltuieli de 3231 lei din care 2511 lei reprezintă taxă judiciară de timbru achitată pentru diferența de cotă de 25 % solicitată.
Cum reclamantei i s-a recunoscut doar o cotă de 60 % la dobândirea bunurilor comune, din suma de 2511 lei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru instanța va calcula în cuantumul cheltuielilor de judecată doar suma de 837 lei ce reprezintă taxa achitată pentru diferența de 10 % la cota acordată reclamantei.
Astfel, reclamanta a făcut cheltuieli justificate de 1556,3 lei (837 + 700 + 19,3) iar pârâtul cheltuieli de 904 lei (201,7 + 682,04 + 20).
Urmează ca în temeiul disp. art. 276 Cod procedură civilă să se compenseze cheltuielile de judecată făcute de parte până la concurența sumei de 904 lei, iar pârâtul să fie obligat să plătească reclamantei suma de 652,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Pentru aceste considerente urmează a se admite apelul și în baza disp. art. 296 Cod procedură civilă să se schimbe în parte sentința Judecătoriei Iași, în sensul celor dispuse prin dispozitiv.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă intimatul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel d e apelantă.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul criticând-o pe considerentul că în mod greșit a procedat tribunalul când stabilit cotele de contribuție ale părților, probatoriile cauzei nefiind just apreciate.
A doua critică vizează modalitatea în care instanța de apel a stabilit sulta datorată lui de apelantă. Astfel nu a fost avută în vedere datoria comună a părților: suma rămasă de achitat din valoarea creditului contractat pentru achiziționarea apartamentului (9601,60 lei) și cheltuielile restante la întreținerea imobilului supus partajării.
Din aceste considerente apreciază că nu este legală deducerea sumei de 3840,4 lei care reprezintă 40 % din creanța ce trebuie să suporte el, motiv pentru care solicită înlăturarea acesteia.
În termenul prevăzut de dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă intimata Lipsa (fostă ) a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece instanța de apel a reținut că masa bunurilor comune este grevată de o creanță dispunând ca fiecare parte să suporte creanța proporțional cu cota de contribuție.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate prin prezentul recurs sunt încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu raportare la art. 673 ind. 5 Cod procedură civilă, text conform căruia, în ipoteza în care părțile nu se învoiesc, instanța urmează a stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii față de alții.
Prima critică vizează cota de contribuție la dobândirea bunurilor comune stabilită de către tribunal pentru fiecare dintre părți.
Trebuie menționat că instanța de apel a admis apelul declarat de reclamanta Lipsa schimbând sentința judecătoriei doar sub aspectul reținerii împrejurării că masa bunurilor comune este grevată de o creanță în sumă de 9601 lei. În acest context primul motiv de recurs nu se poate constitui într-o "critică" a modului în care s-ar fi pronunțat tribunalul, ci doar într-o simplă alegație a recurentului.
Se impune precizarea că recursul este o cale extraordinară de atac, iar motivele de recurs sunt doar cele limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, care reprezintă cauza recursului.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art.304 pct.1 - 9 Cod procedură civilă.
Art.302 ind.1 alin.1 lit.c Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs va cuprinde: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor" sau, după caz, mențiunea că "motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
De aici rezultă că motivarea recursului trebuie să realizeze două condiții cumulative: arătarea motivului de recurs, adică identificarea unuia dintre motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și dezvoltarea acestuia, în sensul de critici formulate modului de judecată al instanței, raportat la motivul de casare arătat, regulă care se aplică separat fiecărui motiv de casare în parte.
Este lesne de observat că recurenta nu face critici relative la nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de apel. Aspectele invocate prin acest motiv de recurs se cantonează doar în jurul unor motive de netemeinicie, decurgând din modalitatea de apreciere a probatoriului administrat, împrejurări care nu mai pot cădea sub cenzura instanței de recurs întrucât punctul 11 al art.304 Cod procedură civilă a fost abrogat.
C de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, tribunalul calculând corect sulta datorată de reclamanta Lipsa.
Astfel valoarea totală a masei bunurilor comune este de 109.770 lei, reclamantei Lipsa revenindu-i cota de 60 %, valoric reprezentând 65.862 lei în timp ce pârâtul cota de 40 % valoric însumând 43.908 lei.
Suma de 9601 lei constând în rate și dobânzi ce urmează a fi achitate în contul creditului contractat pentru achiziționare apartamentului, reprezintă o datorie comună a foștilor soți prevăzut de art. 32 lit. b Cod familie.
În privința contribuției la plata datoriei comune se aplică regulile dreptului comun, fiecare dintre foștii soți trebuind să contribuie la plata datoriilor comune în proporție cu partea din comunitate ce i se cuvine.
Pasivul de care este grevată masa bunurilor comune, în sumă de 9601 lei trebuie să fie suportat în proporție de cotele de contribuție anterior menționate.
În aceste condiții, în mod corect a procedat tribunalul atunci când a scăzut din contravaloarea sultei ce a fost stabilită de instanța de fond în favoarea pârâtului suma de 3840 lei reprezentând 40 % din creanța născută din starea de devălmășie și care trebuie suportată de recurentul - pârât.
Față de cele expuse anterior motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
Urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 672/17.10.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre ce va fi menținută.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 672 din 17 octombrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei Lipsa suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.05.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Divort. Decizia 471/2009. Curtea de Apel Bacau | Divort. Decizia 1569/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
