Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Constanta

Jurisprudenţă şi speţe minori și familie (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 67/FM

Ședința publică din data de 19 septembrie 2008

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Irina Bondoc

JUDECĂTORI: Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

- - -

Grefier - - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 153 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. B1, etaj 5,. 51, județul C, având ca obiect partaj bunuri comune.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât, personal și asistat de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 16635 din 19.09.2008, depusă la dosar și intimata reclamantă, personal și asistată de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 07656-106/2008, depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și netimbrat.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 10 septembrie 2008, prin serviciul registratură, intimata reclamantă a depus întâmpinare la recurs, redactată în două exemplare, un exemplar al întâmpinării fiindu-i comunicat la aceeași dată, prin poștă, și recurentului pârât, după care:

Apărătorul recurentului reclamant depune dovada achitării taxei de timbru stabilită în sarcina potrivit măsurilor dispuse pentru primul termen de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.306 lei, conform chitanței nr. - din 18.09.2008 și timbre judiciare mobile în valoare totală de 5,05 lei.

Întrebate fiind, părțile arată că nu au acte de depus sau cereri noi de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Instanța, luând act că nu sunt înscrisuri noi de depus sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul asupra recursului, critică hotărârea recurată învederând că la pronunțarea hotărârii instanța de apel nu a avut în vedere probele administrate în cauză și nu a reflectat asupra situației în care se regăsește recurentul, care nu își poate achiziționa niciun imobil cu suma de bani stabilită prin hotărâre. Astfel, arată că, în cauză, este vorba de un singur bun

supus partajului, respectiv apartamentul dobândit în anul 1996. Instanța de apel a înlăturat înscrisurile depuse la filele 101, 102, 184, 185, 198 și 199 în dosarul de fond din care rezultă veniturile realizate de recurent în perioada de referință, respectiv 700.000 lei în luna în care apartamentul a fost achiziționat, pentru ca, ulterior, aceste venituri să crească la aproximativ 900.000 lei. Deci, cu venitul realizat pe o lună recurentul putea să achiziționeze un apartament de natura celui în litigiu. Aceste înscrisuri au fost înlăturate de către instanța de apel, dând eficiență hotărârii de divorț, hotărâre ce nu poate avea autoritate de lucru judecat în ceea ce privește partajarea bunurilor soților și în stabilirea cotei de contribuție la dobândirea acestor bunuri.

Apreciază că instanța de apel a aplicat greșit legea în ce privește stabilirea cotelor de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune stabilind o cotă de 80% în favoarea intimatei și de 20% în favoarea recurentului în condițiile în care s-a demonstrat că recurentul putea să achiziționeze imobilul în litigiu doar din veniturile obținute de acesta într-o singură lună.

Mai arată că în mod nejustificat instanța de apel a reținut faptul că în perioada achiziționării apartamentului și a efectuării îmbunătățirilor la acest apartament, intimata a obținut venituri substanțiale din activitatea comercială desfășurată de aceasta, făcând trimitere la declarațiile martorilor audiați în cauză. Apreciază că toate considerentele și argumentele reținute de către instanță nu-și regăsesc suport în materialul probator administrat în cauză, urmând ca la stabilirea cotelor instanța să se raporteze la veniturile obținute de părți în perioada în care a fost dobândit imobilul în litigiu, respectiv anul 1996. Mai arată că instanța de apel ignoră a reține o parte din declarația martorei, care a arătat că reclamanta era mulțumită de activitatea pârâtului în gospodărie, ceea ce echivalează cu aportul pârâtului în gospodărie.

Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii recurate în sensul stabilirii unor cote egale la dobândirea bunurilor comune în favoarea ambelor părți. În subsidiar, în cazul în care instanța stabilește o cotă mai mare în favoarea intimatei, solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să analizeze probele administrate în cauză, apreciind că intimata are o cotă de contribuție de 55% iar recurentul o cotă de 45% la dobândirea bunului supus partajului. Totodată, solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul asupra recursului, învederează că, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, hotărârea recurată poate fi modificată sau casată numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, în cauză, cotele de contribuție ale celor doi soți pot fi modificate dacă a fost încălcat vreun text de lege, recursul fiind o cale extraordinară de atac. Recurentul și-a încadrat motivele de modificare a deciziei recurate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă fără a indica textul de lege încălcat la pronunțarea hotărârii, solicitând stabilirea cotelor de contribuție prin reaprecierea probelor administrate în cauză. Având în vedere această chestiune de ordin procedural, apreciază că motivele de recurs invocate sunt inadmisibile.

Pe fondul cauzei, referitor la perioada în care a fost dobândit bunul supus partajării și veniturile realizate de soți în această perioadă arată că instanța

de apel a statuat că în intervalul 1990 - 2005 intimatul pârât a beneficiat de venituri din salarii, însă, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecată prin hotărârea de divorț, acesta întreținea relații extraconjugale și își neglija obligația de a contribui la cheltuielile căsătoriei. În sprijinul acestor considerente sunt și înscrisurile depuse la dosarul cauzei conform cărora recurentul pârât nu contribuia la cheltuielile familiei iar salariile de care se prevalează au avut destinații extrafamiliale. Mai arată că în aceeași perioadă și intimata reclamantă a obținut venituri mari din activitatea de consignație, prin probele administrate în cauză făcând dovada că intimata obișnuia să ridice sume de câte 800.000 lei săptămânal în condițiile în care salariul mediu în anul 1992 era de 2.500 lei. Chiar recurentul pârât a ridicat sume mari de bani ca urmare a eforturilor depuse de intimata reclamantă.

Cu privire la banii obținuți din vânzarea imobilului din localitatea Focșani, proprietatea personală a intimatei, arată că intimata a contribuit cu aceștia la cumpărarea apartamentului în litigiu iar în apel, administrându-se proba cu martori, s-a făcut dovada că a operat o subrogare reală a acestui preț în achiziționarea apartamentului litigios.

Referitor la îmbunătățirile aduse imobilului în litigiu arată că prin probele administrate în cauză a făcut dovada că acestea au fost realizate din contribuția proprie a intimatei. Mai arată că la dosar au fost depuse chitanțe emise pe numele recurentului și, ulterior, modificat numele de către recurent, menționând numele intimatei, ceea ce echivalează cu o recunoaștere din partea recurentului că îmbunătățirile făcute la imobil au fost suportate din contribuția intimatei. De asemenea, la dosar a fost depus un înscris sub semnătură privată de către pârât în sensul că acesta nu contribuia la cheltuielile căsătoriei.

Pentru motivele susținute oral și dezvoltate pe larg pe calea întâmpinării depuse la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul recurentului pârât, având cuvântul în replică, arată că prin motivele scrise de recurs nu a făcut afirmații care să nu își regăsesc probatoriu în cauză. În referire la susținerea intimatei în sensul că la dosarul cauzei s-a depus un înscris sub semnătură privată prin care recurentul recunoaște că nu a contribuit la cheltuielile căsătoriei, solicită ca instanța să verifice actele de la dosarul cauzei și să constate că un astfel de înscris nu se află administrat în cauză. Referitor la susținerile apărătorului intimatei în sensul că recurentul a modificat numele înscris în chitanțele cu care s-a făcut dovada îmbunătățirilor aduse apartamentului, arată că aceste modificări nu îi aparțin recurentului, intimata fiind cea care a operat modificările.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la 16.06.2006, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotărâre judecătorească să constate calitatea de bun comun a imobilului situat în C,-, -,.B,.51, că părțile au cote diferite de contribuție la dobândirea imobilului, respectiv 80% reclamanta și 20% pârâtul, să dispună partajarea imobilului prin atribuirea lui în natură către reclamantă, să oblige reclamanta la plata unei sulte către pârât, corespunzătoare cotei sale de contribuție și să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 2788/2005 a Judecătoriei Constanțaa fost desfăcută căsătoria părților din culpa pârâtului, iar minora a fost încredințată spre creștere și educare reclamantei; în timpul căsătoriei părțile au dobândit imobilul menționat în petitul acțiunii, în care au locuit din 1992, înainte de căsătorie, iar în această perioadă reclamanta a efectuat o serie de îmbunătățiri din surse financiare proprii.

A mai arătat reclamanta că după despărțirea părților în fapt, în anul 2003, procedat la închiderea balconului apartamentului, că pârâtul a manifestat dezinteres față de nevoile materiale ale familiei, că în prima parte a conviețuirii a obținut sume importante din vânzarea, în regim de consignație, a unor bunuri aduse din Turcia și că imobilul a fost achiziționat, în principal, din sumele obținute din activitatea societății comerciale pe care a înființat-o, ca și din vânzarea unui apartament proprietate personală situat în Focșani.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat constatarea unor cote egale de contribuție ale părților la dobândirea imobilului bun comun.

Prin sentința civilă nr.6841/4.06.2001 Judecătoria Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, apartamentul situat în C,-, -.14, scara B1,. 5,. 51, în valoare de 225.751,24 lei, a atribuit imobilul către reclamantă și a obligat-o pe aceasta către pârât la plata unei sulte în valoare de 112.875,62 lei.

La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că părțile au achiziționat în timpul căsătoriei, cu contractul de vânzare-cumpărare nr.26.685/05.04.1996, imobilul situat în Constanta,-, -,.B,.5,.51 și că pretenția reclamantei, de a se constata că a avut o contribuție de 80% la dobândirea acestui bun, nu este confirmată de probele administrate.

Astfel, referitor la prețul imobilului situat în Focșani s-a arătat că, deși din înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanță - înțelegere" încheiat între reclamantă și numita la 12.09.1994 rezultă că părțile au convenit înstrăinarea garsonierei ce aparținea reclamantei în schimbul unui preț de 7500 dolari SUA, 2500 mărci și 100.000 lei, reclamanta nu a făcut dovada conservării sumei primite cu titlu de preț până la momentul achitării apartamentului bun comun al părților, respectiv 05.06.1996, și nici unul dintre martorii propuși de aceasta nu a confirmat aspectul învederat.

Nu a fost reținută nici susținerea referitoare la realizarea, din resurse financiare exclusive și înainte de încheierea căsătoriei a unor lucrări de îmbunătățire a apartamentului (montare parchet, stolerie, gresie, faianta, usi stejar) cu motivarea că, deși existența acestor resurse rezultă din declarațiile martorelor, lucrător în vara anului 1992 la un magazin din zona, și ale martorei, care a colaborat în acest sens cu reclamanta în perioada 1992-1994, realizarea acestor lucrări din surse proprii nu este de natură a crea

convingerea unei contribuții majoritare a reclamantei în condițiile în care, potrivit propriilor declarații, aceasta nu a obținut venituri în perioada conviețuirii decât din activitatea desfășurată în calitate de asociat unic la societatea înființată în anul 1992, care nu obținea profit decât sporadic.

S-a mai constatat că achitarea cheltuielilor de întreținere ale apartamentului după data despărțirii în fapt a soților (anul 2003) sau susținerea financiară a celor doi copii ai pârâtului dintr-o căsătorie anterioară nu o îndreptățesc pe reclamantă la recunoașterea unei cote de contribuție superioare ci, eventual, la restituirea acestor sume de către cel ținut să le suporte.

A mai reținut instanța că, în realitate, pârâtul a fost cel care a obținut în mod constant, pe toata perioada căsătoriei, venituri importante ca angajat al Jandarmeriei Române și că susținerea conform căreia acesta nu ar fi contribuit material la susținerea nevoilor familiei, reținută și în considerentele hotărârii de divorț, nu este de natură a conduce la concluzia unei cote inferioare de contribuție din moment ce în sentința menționată nu se arată că aceasta atitudine s-a manifestat pe întreaga durată a căsătoriei sau la momentul achiziționării apartamentului, în 1996.

Reținând, prin urmare, că părțile au contribuit în mod egal la dobândirea imobilului bun comun, judecătoria a dat eficiență acordului lor în acest sens și a atribuit apartamentul reclamantei, cu consecința obligării acesteia la plata unei sulte către pârât, corespunzătoare cotei sale din bun.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost admis de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr.153/20.03.2008, prin care a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că s-a constatat că reclamanta are o contribuție de 80% din valoarea patrimoniului comunitar, iar pârâtul o cotă de 20% și a fost obligată reclamanta la plata unei sulte de 45.150,248 lei către pârât.

Pentru a hotărî în acest sens tribunalul a reținut următoarele:

- din probatoriul administrat în cauză, la judecata în fond și în apel (interogatoriul intimatului pârât, declarații de martori și înscrisuri) rezultă că apartamentul bun comun a fost îmbunătățit în perioada 1992 - 1994, iar aceste îmbunătățiri i-au sporit substanțial valoarea de circulație.

- din actul de vânzare-cumpărare nr. 26685/5.06.1996 rezultă că prețul de achiziționare al apartamentului, în sumă de 791.485 lei, a fost achitat integral la momentul cumpărării.

- în perioada 1990 - 2005 intimatul pârât a beneficiat de venituri din salarii, fiind încadrat ca ofițer superior însă, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în sentința civilă nr. 2788/17.03.2005 a Judecătoriei Constanța, prin care s-a desfăcut căsătoria părților, acesta întreținea relații extraconjugale, neglijându-și obligația de a contribui la cheltuielile căsătoriei, care erau suportate numai de către reclamanta.

- în aceeași perioadă, reclamanta a desfășurat o activitate comercială și a obținut câștiguri substanțiale, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor și; totodată, aceasta a vândut în timpul căsătoriei imobilul proprietatea sa, din municipiul Focșani, iar suma obținută a fost folosită pentru achiziționarea apartamentului bun comun, astfel cum rezultă din depoziția martorei, audiată la judecata cauzei în apel, și la întreținerea familiei.

Din probele administrate rezultă, de asemeni, că suma de bani obținută de către reclamantă în anul 2000, din succesiunea defuncților săi părinți, a fost afectată nevoilor familiei și că materialele necesare efectuării îmbunătățirilor aduse apartamentului comun și manopera acestora au fost suportate de către reclamantă.

- reclamanta fost cea care s- preocupat de îngrijirea și creșterea celor doi copii pe care pârâtul îi are din căsătoria anterioară, dar și celui rezultat din căsătoria părților, alocând sume substanțiale pentru educarea acestora (meditații, întreținere la facultate) pentru îmbrăcămintea, încălțămintea și alimentația lor.

- materialul probator administrat conduce la concluzia că apelanta reclamantă a participat la dobândirea bunurilor comune cu 80% din valoarea acestora, în timp ce pârâtului nu i se poate reține decât contribuție de 20% la dobândirea patrimoniului comunitar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul și a criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.7 și 9 din Codul d e procedură civilă sub următoarele aspecte:

- instanța de apel nu a avut în vedere că singurul bun supus partajului este apartamentul ce a constituit domiciliul comun al părților și nu a ținut cont de veniturile părților în perioada în care s-a achiziționat acest imobil.

A arătat recurentul că, potrivit actelor depuse la dosar, apartamentul a fost cumpărat în anul 1996, în schimbul unui preț de 791.485 lei și că în același interval de timp, ca și în perioada efectuării îmbunătățirilor la imobil, acesta realiza venituri de peste 700.000 lei lunar - iulie 1995-iunie 1996 - și chiar de 850.000-900.000 lei lunar, în perioada iulie-decembrie 1996.

S-a invocat imposibilitatea reținerii, sub aspectul contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, a autorității de lucru judecat a hotărârii de divorț, care face referire la existența unor relații extraconjugale ale recurentului și la refuzul acestuia de a contribui la cheltuielile casnice, cu motivarea că nu s-a facut dovada că această atitudine a existat pe întreaga durată a căsătoriei sau la momentul când s-a achiziționat apartamentul bun comun.

- a fost în mod nejustificat reținută realizarea de către reclamantă, din activitatea comercială desfășurată de aceasta, a unor "venituri substanțiale" în perioada cumpărării imobilului și a efectuării îmbunătățirilor la acesta, pentru că declarațiile martorelor pe care s-a întemeiat această concluzie sunt fie lipsite de relevanță, în sensul că nu fac referire la veniturile obținute de reclamantă în perioada cumpărării apartamentului, ci la perioade anterioare sau ulterioare acestui moment, astfel fiind declarațiile martorelor și, fie nesincere, respectiv declarația martorei, care în apel a declarat despre aspecte nemenționate la instanța de fond și chiar contrare acestora, existând, astfel, contradicții în relatările acesteia cu privire la sumele obținute de reclamantă în schimbul vânzării imobilului ce a aparținut părinților săi, din localitatea Focșani, pe care pretinde că le-ar fi depozitat, sau cu privire la destinația dată acestor bani de reclamantă.

S-a solicitat, sub acest aspect, înlăturarea înscrisului sub semnătură privată invocat de reclamantă și reținerea majorării patrimoniului comun doar cu suma de 100.000 lei, rezultată din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.14533/1994.

- efectuarea îmbunătățirilor imobilului doar de către reclamantă a fost în mod greșit întemeiată doar pe împrejurarea că mare parte din chitanțele și facturile de achiziționare a materialelor sunt întocmite pe numele acesteia deoarece, pe de o parte, înscrisurile menționate nu fac dovada că prețul materialelor a fost achitat din resursele ei financiare, iar pe de altă parte, pentru că realizarea activității de achiziționare exclusiv de către reclamantă vine în contradicție cu susținerea conform căreia, în aceeași perioadă, aceasta realiza o intensă activitate comercială, care nu îi permitea, ca timp, să se ocupe și de efectuarea îmbunătățirilor.

- nu s-a avut în vedere că aducerea de către reclamantă a unor bunuri din Turcia, achitarea taxelor de transport și de consignație pentru aceste bunuri s-a realizat cu veniturile recurentului, în condițiile în care aceasta nu a demonstrat că a dispus de alte surse materiale.

- cota majoritară de contribuție a reclamantei nu poate fi întemeiată pe faptul că aceasta s-a ocupat de creșterea și educarea minorei născută din căsătoria părților și a celor doi minori dintr-o căsătorie anterioară a recurentului deoarece tatăl a contribuit la creșterea minorei, toate bunurile mobile realizate de părți în timpul căsătoriei au rămas în proprietatea intimatei, ca semn de recunoștință pentru această preocupare, iar copii recurentului au ocupat în apartamentul bun comun spațiul locativ ce se cuvenea acestuia din urmă.

Intimata reclamantă a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca urmare a neîncadrării motivelor acestuia în nici una dintre cauzele de nelegalitate stabilite de art.304 din Codul d e procedură civilă, dar și ca urmare a caracterul nefondat al criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii din apel.

Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:

Potrivit art.304 alin.1 din Codul d e procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute de pct.1-9 al textului.

În speță, criticile recurentului privesc modalitatea de apreciere a probatoriilor administrate și, pe cale de consecință, nu ar putea constitui obiect al examinării instanței de recurs pentru că vizează temeinicia hotărârii recurate, ori prevederile legale menționate, care stabilesc limitele controlului judiciar ce se poate exercita în această cale de atac, recunosc doar posibilitatea invocării nelegalității deciziei atacate.

Recursul formulat este, de altfel, și neîntemeiat pentru că din probele cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat că aportul reclamantei la dobândirea imobilului ce a constituit domiciliul comun al părților a fost mai mare decât cel al pârâtului.

Astfel, în condițiile în care nici Codul familiei, nici alte texte de lege nu prevăd criteriile pe baza cărora se stabilește întinderea dreptului de proprietate al fiecăruia dintre soți asupra bunurilor comune, această întindere trebuie stabilită

în concret, pe bază de probe, în raport de contribuția efectivă a fiecăruia dintre soți la dobândirea patrimoniului comun.

În speță, probatoriile administrate au confirmat pretenția reclamantei, de constatare a unei cote de contribuție de 80% la dobândirea apartamentului bun comun, respectiv faptul a realizat venituri în timpul căsătoriei, că a contribuit la achiziționarea imobilului, la realizarea lucrărilor de îmbunătățiri și la susținerea nevoilor familiei cu aceste sume, dar și cu banii obținuți din vânzarea unei garsoniere proprietate personală din localitatea Focșani și cu suma obținută prin vânzarea unui imobil dobândit prin succesiune, că s-a ocupat exclusiv de creșterea și educarea minorei născută din căsătoria părților, dar și a celor doi copii rezultați dintr-o căsătorie anterioară a pârâtului, precum și faptul că acesta din urmă a fost dezinteresat de nevoile materiale ale familiei, cheltuindu-și veniturile în interes personal.

Obținerea, drept preț al garsonierei din Focșani, a sumei de 7500 dolari, 2500 mărci germane și 100.000 lei ROL, ca și existența acestei sume la data cumpărării apartamentului în litigiu, rezultă cu certitudine din înscrisul sub semnătură privată numit "chitanță-înțelegere" (fila 16 din dosarul de fond), dar și din declarația martorei, audiată în apel tocmai cu privire la destinația dată de reclamantă acestor sume, care a arătat că, la solicitarea reclamantei, a păstrat acești bani până în 1996 și că achiziționarea apartamentului în 1994 nu a fost posibilă ca urmare a faptului că părțile fuseseră acționate în judecată de, iar acordul acestuia pentru înstrăinare a fost obținut abia în 1996.

Nu poate fi primită susținerea recurentului, referitoare la caracterul nereal al înscrisului sub semnătură privată menționat anterior pentru că, atâta timp cât actul nu a fost contestat în procedura înscrierii în fals, el face dovadă deplină asupra conținutului său, iar încasarea cu titlu de preț al garsonierei doar a sumei de 100.000 lei (ROL) nu poate fi reținută. De altfel, această susținere este infirmată chiar de răspunsul pârâtului la interogator, care a arătat că prețul obținut din vânzare a fost folosit pentru achitarea împrumutului contractat de reclamantă la bancă, confirmând astfel un cuantum mai ridicat al acestuia câtă vreme valoarea creditului acordat reclamantei în iunie 1993 era de 4 milioane lei (ROL).

Cu declarații de martori și înscrisuri, dar și cu răspunsul pârâtului la interogator - care a confirmat că în perioada căsătoriei reclamanta "a adus venituri" - a fost demonstrată și realizarea veniturilor din activitatea comercială desfășurată de reclamantă, iar împrejurarea că martorele și au făcut referire la perioada anilor 1992-1994 sau perioade ulterioare anului 2003 nu este de natură a crea convingerea că veniturile respective au fost realizate efectiv doar în intervalele menționate pentru că martora, vecină cu părțile, a arătat în mod clar că reclamanta merge în Turcia, împreună cu martora, chiar și de câte 3 ori pe lună, începând cu anul 1993 și până în prezent.

În ceea ce privește îmbunătățirile aduse apartamentului bun comun, chiar dacă realizarea lor prin contribuția majoritară a reclamantei nu poate fi reținută din chitanțele și facturile depuse la dosar, care nu fac dovada resurselor materiale din care s-au plătit materialele achiziționate, această contribuție rezultă din declarațiile martorelor, și

, iar pârâtul a confirmat la interogatoriu că actualele geamuri de la balconul apartamentului au fost montate de reclamantă după despărțirea în fapt.

Realizarea activității de aducere a mărfurilor din Turcia pe seama veniturilor realizate de reclamant este infirmată tot de susținerile acestuia, cuprinse în întâmpinarea formulată la instanța de fond, unde se arată că "reclamanta a lucrat în Turcia cu mult înainte de a se muta" împreună cu acesta, ceea ce conduce la concluzia că sumele necesare derulării activității comerciale existau deja, că aceasta nu a fost inițiată cu ajutorul material al pârâtului.

În ceea ce privește suma rezultată din vânzarea imobilului dobândit prin succesiunea părinților reclamantei, obținerea sa în timpul căsătoriei este dovedită cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2516/20.06.2000 și înscrisul sub semnătură privată numit "chitanță", acte care nu au fost atacate de pârât în procedura falsului și din care rezultă că reclamantei i-a revenit, cu acest titlu, suma de 73.000.000 lei.

În mod corect a fost avută în vedere și munca depusă de reclamantă pentru creșterea și educarea minorei născută din căsătoria părților, ale cărei activități extrașcolare presupun un efort financiar deosebit potrivit înscrisurilor depuse la dosar, dar și a celor doi copii rezultați dintr-o căsătorie anterioară a pârâtului, care potrivit declarațiilor martorilor au fost întreținuți în perioada studiilor universitare de soți și de ale căror nevoi materiale și școlare reclamanta s-a ocupat asemeni unui părinte firesc.

Înlăturarea apărărilor referitoare la realizarea de către pârât, pe întreaga perioadă a conviețuirii, a unor venituri importante cu titlu de salarii a fost întemeiată pe considerentele sentinței prin care a fost desfăcută căsătoria părților, dar ea rezultă și din declarația martorei, prietenă de familie cu părțile, căreia reclamanta i-a comunicat cuantumul veniturilor aduse lunar de pârât în familie și care cunoștea - în calitate de soră a șefului ierarhic al acestuia și de mamă a unui angajat al aceleiași unități de jandarmerie - că aceste venituri aveau un nivel categoric superior.

Pe de altă parte, deși din considerentele hotărârii de divorț nu rezultă că relațiile extraconjugale ale pârâtului sau lipsa de interes a acestuia față de nevoile materiale ale familiei existau și în perioada achiziționării apartamentului, nici una dintre aceste susțineri ale reclamantei, invocate în acțiune și susținute probator în modalitatea arătată anterior, nu au fost combătute prin vreun mijloc de probă administrat la solicitarea părții adverse, simpla dovedire a nivelului veniturilor realizate în perioada 1995-1996 nefiind suficientă pentru a demonstra utilizarea acestor sume pentru realizarea patrimoniului comunitar, utilizare contestată de reclamantă.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că aprecierea tribunalului asupra aportului părților la dobândirea bunurilor comune este conformă probatoriilor administrate, care justifică reținerea unei cote majoritare de contribuție în favoarea reclamantei, de 80% din valoarea masei partajabile.

Considerentele expuse conduc la concluzia că tribunalul a făcut o corectă aplicare a regulilor care guvernează procedura partajului judiciar de bunuri comune astfel că, nefiind motive pentru reformarea hotărârii atacate, recursul va fi respins ca nefondat.

Conform art.274 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recurentul va fi obligat la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtul, domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei civile nr. 153 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, -. B1, etaj 5,. 51, județul

Obligă recurentului la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 septembrie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud. fond -

Jud. apel -,

Red./dact. dec. jud. -/17.10.08

dispozitiv gref. -

2 ex./24.10.2008

Președinte:Irina Bondoc
Judecători:Irina Bondoc, Daniela Petrovici Paulina Georgescu

← Divort. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Constanta  Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Constanta