Divort. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/FM
Ședința publică din data de 13 martie 2009
Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 731 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în comuna, județul C și autoritatea tutelarăPRIMĂRIA MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul C șiPRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, județul C, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termenul legal, motivat și netimbrat.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că, potrivit măsurilor dispune pentru primul termen de judecată, a fost stabilită în sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, cuantumul taxelor fiind indicat în citația emisă către recurent pentru acest termen. Întrucât recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței consemnate în citația emisă către acesta, în sensul că nu a depus dovada achitării taxei de timbru datorată în vederea soluționării recursului, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1996, privind taxele judiciare de timbru, instanța din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Medgidia, reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună:
- desfacerea căsătoriei încheiată între părți - din culpa exclusivă a pârâtei;
- revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei;
- încredințarea către reclamant, spre creștere și educare, a minorei.
A motivat în fapt acțiunea, arătând că între părți sunt neînțelegeri, determinate de comportamentul pârâtei, care în final a părăsit domiciliul conjugal, în prezent având o relație de concubinaj cu alt.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
În întâmpinare a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei - din culpă comună - deoarece și reclamantul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie, întrucât nu a muncit niciodată, este consumator de băuturi alcoolice, violent fizic și verbal cu pârâta și minora, ceea ce a făcut ca aceasta să părăsească domiciliul conjugal, plecând împreună cu minora la părinții ei.
Prin cererea reconvențională, pârâta-reconvenientă a solicitat:
- să-i fie încredințată, spre creștere și educare, minora, născută la 04.10.2003;
- reclamantul-pârât să fie obligat la plata pensiei de întreținere pentru minoră;
- reclamantul-pârât să fie obligat la plata sumei de 600 lei RON, reprezentând alocația de stat pentru minoră, încasată de acesta din septembrie 2006 - la zi și folosită în scop personal.
În motivarea în fapt a cererii pârâta a arătat că de la despărțirea în fapt a părților, minora a rămas în întreținerea sa exclusivă, reclamantul-pârât neinteresându-se de creșterea și educarea minorei. A învederat instanței că locuiește împreună cu bunicii materni, care o ajută la creșterea și educarea copilului.
Reclamantul a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei - din vina pârâtei și încredințarea minorei spre creștere și educare.
În motivare a arătat că motivele invocate de pârâtă nu sunt adevărate, că nu consumă băuturi alcoolice, că muncește și poate întreține copilul, iar pârâta are relații extraconjugale și a părăsit fără motiv domiciliul.
Prin sentința civilă nr. 1597/C din 30 iunie 2008 Judecătoria Medgidiaa admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reconvenientă, a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți și trecută sub nr. 4 din 21 iunie 2003 în registrul stării civile la Primăria comunei, județul C - din culpa comună a soților.
A dispus ca după divorț, pârâta-reconvenientă să revină la numele avut anterior căsătoriei, respectiv "".
A încredințat pârâtei-reconveniente spre creștere și educare pe minora, născută la 4 octombrie 2003.
A obligat pe reclamantul-pârât către pârâta-reconvenientă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 125 lei lunar, raportată la venitul minim pe economie, în favoarea minorei, născută la 4 octombrie 2003, cu începere de la data introducerii cererii, respectiv 11 aprilie 2008 și până la majoratul copilului.
A obligat pe reclamantul-pârât către pârâta-reconvenientă la plata sumei de 600 lei, reprezentând alocația
de stat cuvenită pentru minora, născută la 4 octombrie 2003, încasată de către reclamantul-pârât cu începere din luna septembrie 2006 - la zi.
A respins ca nefondată acțiunea principală formulată de reclamantul-pârât în contradictoriu cu pârâta-reconvenientă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ședința publică din data de 4 decembrie 2008, având în vedere obiectul litigiului, Tribunalul Constanțaa calificat drept apel calea de atac exercitată în cauză de către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 731 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul constanțaa fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța iar la termenul stabilit pentru judecata recursului, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 147/1996, privind taxele judiciare de timbru, instanța din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Excepția este fondată.
Dispozițiile art. 3021alin. 2 Cod procedură civilă dispun că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii".
Dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, prevăd că "taxele judiciare de timbru se depun anticipat" iar dispozițiile art. 20 alin. 3 din aceeași lege, prevăd că "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii".
Analizând actele dosarului instanța constată că, potrivit măsurilor dispuse pentru primul termen de judecată, în sarcina recurentului a fost stabilită o taxă judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, cuantumul taxelor fiind indicat în citația emisă către recurent.
Recurentul, deși legal citat, nu s-a conformat dispozițiilor instanței consemnate în citația emisă pentru acest termen și, până la termenul stabilit, nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, pe care aceasta le datora în recurs.
Întrucât recurentul nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit, pentru neîndeplinirea acestei obligații, sancțiunea este cea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv anularea cererii.
În consecință, pentru considerentele arătate mai sus, Curtea va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul civil formulat de reclamantul, domiciliat în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 731 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, domiciliată în comuna, județul C și autoritatea tutelarăPRIMĂRIA MUNCIPIULUI, cu sediul în M,-, județul C șiPRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -
Jud. apel -,
Red./dact. dec. gref. -
2 ex./16.03.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Maria Apostol
← Interdicție. Decizia 819/2009. Curtea de Apel Craiova | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|