Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 95/2009
Ședința publică de la 05 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 216/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea recurentului reclamant, precum și avocat în reprezentarea intimatei pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și admiterea apelului, apreciind că în mod greșit instanța de apel a apreciat că la data dobândirii bunului imobil doar acesta era bun comun, doar tatăl fiind decedat, sens în care pârâtul a renunțat la dreptul de succesiune după tată în schimbul unei sume modice. Concluzionând, pentru motivele expuse precum și cele formulate în scris, solicită instanței admiterea recursului declarat de reclamant, actul notarial neînsemnând o recunoaștere implicită și o renunțare. Cu cheltuieli de judecată.
Mandatara intimatei pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului apreciind că ambele instanțe, de fond și apel, au pronunțat hotărâri legale și temeinice, iar recursul de față, raportat la motivele invocate, este nefondat. Mai susține că, raportat la art. 71 Cod fam. prețul imobilului provine din banii lăsați de tatăl defunct, sens în care excepția de la faptul că nu ar fi bun comun nu este îndeplinită în speță, iar reclamantul nu a probat cu înscrisuri cele susținute. Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 2627/2008, pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr- a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut din coroborarea probelor administrate în cauză următoarele:
Din actele dosarului rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 12.02.1985, iar la data de 13.10.1999 au divorțat. După desfacerea căsătoriei pârâta a revenit la numele anterior, minorii, și au fost încredințați mamei, iar tatăl a fost obligat la plata pensiei de întreținere. În prezent foștii soți sunt plecați în străinătate.
Din anul 1990 părțile au plecat la muncă în străinătate, iar după câțiva ani au revenit în țară.
În timpul căsătoriei, la data de04.11.1998, pârâta a cumpărat apartamentul situat în Mediaș,-. 41, jud. Sibiu, înscris în CF nr. 10460 Mediaș, nr. top. 4712-4726-/1/1/1/13/XLI cu suma de 40.400.000 lei vechi, preț plătit la data autentificării contractului. Pârâta a solicitat întabularea dreptului de proprietate pe numele ei, motivând că banii plătiți vânzătorilor provin din moștenire după părinți ( 8-9 ). Imobilul a fost evaluat prin expertiză la o valoare de circulație de 138.000 lei ( 88 ).
La data de27.09.1994, tatăl reclamantului cumpărase cota de dintr-un imobil situat pe- A, jud. Sibiu cu suma de 150.000 lei vechi ( 17 ). La data de 19.05.1997 s-a procedat la dezmembrare ( în imobil funcționa și o societate comercială ), părinții reclamantului dobândind o parcelă în suprafață de 266,5 mp ( 16 ).
La data de06.11.1998părinții reclamantului au vândut imobilul de pe str. - cu suma de 64.100.000 lei vechi ( 13-14 ). Prețul a fost plătit la această dată.
Probatoriul cu înscrisuri relevă o concluzie certă în cauză, aceea că imobilul de pe strada - a fost vândut de părinții reclamantului și s-a primit prețul, după ce pârâta a cumpărat și a plătit prețul apartamentului în litigiu.
Declarațiile martorilor ascultați în cauză prezintă două variante, după cum au fost propuși de reclamant sau de pârâtă.
Martorii propuși de reclamant (, ) au arătat că știu de la părinții reclamantului ( primii doi ) sau de la părți ( ultimul ) că imobilul de pe strada - a fost cumpărat de părinții reclamantului pentru părți, prețul fiind plătit cu bani trimiși de reclamant și pârâtă din străinătate. Au mai arătat că banii obținuți din vânzarea acestui imobil de către părinții reclamantului, au fost folosiți de părți la cumpărarea apartamentului de pe strada În ce privește bunurile din locuință martora spune că erau noi, iar martorul susține că pârâta a dat bunurile din locuință unor rude.
Martorii propuși de pârâtă au prezentat o situație diferită. Martora știe că banii cu care s-a cumpărat apartamentul proveneau de la tatăl acesteia, a asistat la o discuție în care reclamantul a recunoscut că apartamentul aparținea pârâtei. Martorul a arătat că, potrivit înțelegerii cu tatăl pârâtei, de la care împrumutase în anul 1991 suma de 150.000 lei vechi, la revenirea pârâtei în țară în anul 1998 i-a dat acesteia suma echivalentă de 45.000.000 lei vechi, bani care au fost folosiți de pârâtă la cumpărarea apartamentului în litigiu. A mai afirmat că a fost prezent la discuția părților, ulterioară perfectării contractului, la locuința părților, când a aflat că apartamentul fusese trecut doar pe numele pârâtei, potrivit înțelegerii foștilor soți. Legat de bunurile mobile a afirmat că părțile le-au împărțit rudelor. Martora, agentul imobiliar care a intermediat vânzarea apartamentului, a confirmat că ambii soți au fost prezenți la notar pentru perfectarea contractului și că reclamantul nu a formulat nicio obiecție, când a fost întrebat dacă este de acord cu menționarea calității de bun propriu al pârâtei.
Reclamantul a confirmat la interogatoriu că a fost prezent la notar, dar a susținut că a așteptat pe hol și nu a cunoscut conținutul contractului. A omis să pomenească discuția cu notarul public, relatată de martora, împrejurare de importanță deosebită în soluționarea cauzei.
Declarațiile martorilor propuși de pârât se coroborează cu înscrisurile de la dosar ( succesiunea întocmirii acestora ), motiv pentru care instanța le va acorda prevalență în fața declarațiilor martorilor propuși de reclamant, ale căror susțineri nu concordă cu succesiunea întocmirii contactelor autentice.
Probele administrate dovedesc că pârâta a combătut cu succes prezumția legală de comunitate, instituită de art. 30. fam.
În consecință, instanța va aprecia că apartamentul în litigiu a fost legal dobândit de pârâtă în timpul căsătoriei cu titlu de bun propriu ( art.31 lit. b fam. ), prețul plătit provenind din suma de bani dată acesteia de martorul, potrivit voinței tatălui pârâtei, decedat anterior., mențiunile notarului public în contract respectă voința părții pârâte și nu se impun a fi cenzurate.
În ce privește bunurile mobile, părțile au convenit și pus în practică o împărțire a acestora, dându-le rudelor, așa cu arată martorul. Declarațiile martorilor și nu sunt concludente. Prima martoră susține că bunurile erau noi, deși martora care o vizita frecvent și o ajuta material pe pârâtă susține contrariul. Al doilea martor susține că bunurile au fost date de pârâtă rudelor ei, deși nu a putut identifica persoanele care o ajutau la transport. În plus reclamantul nu a indicat locul unde se află aceste bunuri și nu a dorit expertizarea acestora, în ciuda insistenței instanței.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru neluarea în seamă a prezumției de comunitate de bunuri în privința imobilului dobândit de el și intimata în timpul căsătoriei, că s-a realizat fraudă la lege, la notar, intimata asigurându-l că actul este valabil și fără semnătura sa, bunurile mobile au fost însușite în totalitate de intimată, care, în parte le-a dat rudelor ei, parte le-a înstrăinat.
Prin întâmpinare, intimata s-a opus admiterii apelului, susținând că a făcut dovada caracterului propriu al imobilului.
Prin decizia civilă nr. 216/2009 a Tribunalului Sibiu - secția civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 2627/2008 a Judecătoriei Mediaș.
În baza art. 274 Cod procedură civilă apelantul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele deciziei instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la critica privind neluarea în seamă a prezumției de comunitate de bunuri.
Art. 30. precizează ca sunt bunuri comune ale soților acele bunuri care au fost dobândite de oricare dintre ei în timpul căsătoriei, iar art. 31 din. face precizarea ca numai anumite bunuri prevăzute limitativ de acest text sunt bunuri proprii fiecăruia dintre soți, soții neputând să se supună unui regim matrimonial convențional și enumeră categoriile de bunuri proprii, ce aparțin sau pot virtual aparține fiecăruia dintre soți în exclusivitate: bunuri proprii din pricina dobândirii lor (art. 31, lit. a), bunuri proprii în temeiul legăturii dintre bun si persoana soțului dobânditor (art. 31, lit. b-e), bunuri proprii în temeiul subrogației reale (art. 31, lit. f). Teoretic, bunurile dobândite de oricare dintre soți sunt considerate a fi comune, deoarece legea presupune ca ambii soți au avut o contribuție la aceasta dobândire, constând în munca sau mijloace ale ambilor soți, ori prin economisirea unor mijloace comune. Bunul devine comun si în cazul în care actul de dobândire este transcris sau înscris în Cartea funciara numai pe numele unui soț, daca dobândirea a avut loc în timpul căsătoriei. In schimb, bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei, cele dobândite cu titlu de bun propriu în timpul căsătoriei și cele dobândite după data încetării acesteia nu sunt comune. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moștenire, legat sau donație, devin proprii, deși sunt dobândite în timpul căsătoriei datorita caracterului personal al dobândirii lor. Este și cazul de față, în care valoarea bunului propriu a fost convertită în bunul dobândit în timpul căsătoriei, astfel încât acesta devine bun propriu al părții care este autoarea lui.
Calitatea de bun propriu însa trebuie dovedita și poate fi dovedita cu orice mijloc de proba, fie ca aceasta calitate se sprijină pe un fapt material sau ca rezulta dintr-un act juridic. Din probele administrate, la fond, în cauză rezultă că imobilul în litigiu a înlocuit un bun propriu al intimatei, dobândind astfel calitățile acestui bun, adică un caracter privat, propriu, exclusiv.
Din punct de vedere juridic, fiecare dintre soți păstrează în exclusivitate dreptul de posesie, de folosința și de dispoziție asupra bunurilor lor proprii, dar între soți pot interveni convenții privitoare la bunurile lor proprii, de lărgire a comunității matrimoniale prin includerea în ea de bunuri proprii ale unuia sau altuia din soți, cele privitoare la administrarea si folosirea bunurilor, la înstrăinarea sau grevarea unui bun propriu al unuia dintre soți de către celalalt soț. Din atitudinea apelantului cu ocazia încheierii contractului rezultă că el cunoștea proveniența banilor destinați cumpărării imobilului, că a acceptat dobândirea doar de către intimată, pe numele ei a imobilului și nu o confirmare a poziției sale de "persoană în așteptare", astfel cum a afirmat la interogatoriu.
În ceea ce privește critica legată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare în frauda la lege - odată ce a fost dovedită natura proprie a fondurilor bănești din care a fost achitat imobilul, este evident faptul că a fost convertită valoarea într-un alt bun propriu, ceea ce este permis.
Referitor la prezentarea la notar pentru încheierea contractului, când apelantul a rămas în sala de așteptare, cât timp intimata a semnat actul, ea asigurându-l că actul este valabil și fără semnătura sa - sunt de observat câteva lucruri: poziția de a rămâne afară confirmă lipsa de legătură a apelantului cu actul ce se voia încheiat, acceptarea acestei poziții confirmă recunoașterea calității de bun propriu al intimatei, altfel s-ar fi aflat în cabinetul notarial și nu în sala de așteptare, asigurările că actul este bun și fără semnătura lui nu pot avea valoare credibilă.
Referitor la bunurile mobile, care au fost însușite în totalitate de intimată, pe care, în parte, le-a dat rudelor ei, în parte le-a înstrăinat - existența bunurilor trebuie afirmată, trebuie pretinsă și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, chiar dacă au fost înstrăinate; însă, apelantul nu a dovedit existența bunurilor, pentru a fi pusă în discuție calitatea și natura juridică a acestora; deficiența manifestată a adus prejudicii întregului litigiu.
Împotriva deciziei civile nr. 216/2009 a Tribunalului Sibiu - secția civilă a declarat recurs în termen reclamantul solicitând modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, astfel cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit s-a apreciat de către instanțe că ne găsim în ipoteza unei subrogații reale în sensul că imobilul în litigiu ar fi fost cumpărat de către pârâtă cu bani dobândiți prin moștenire.
Instanța de apel își întemeiază această susținere doar pe prezumția că reclamantul ar fi recunoscut calitatea de bun propriu a imobilului acceptând încheierea actului autentic în această formă prin prezența la cabinetul notarial.
La rândul ei, instanța de fond a apreciat în mod greșit că succesiunea datelor la care au fost încheiate cele două contracte de vânzare cumpărare dovedește veridicitatea susținerilor pârâtei. În realitate, deși actul de vânzare cumpărare a imobilului de pe str. - s-a întocmit la data de 06.11.1998, înțelegerea cu cumpărătorul și achitarea prețului s-a făcut cu două săptămâni înainte. Doar diferența de preț s-a achitat la data de 06.11.1998 când s-a încheiat actul de vânzare cumpărare.
Notarul public a încheiat actul de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu încălcând flagrant prezumția de comunitate, reglementată de art. 30 Codul familiei, motiv pentru care acest act este lovit de nulitate absolută.
Nici chiar presupusul consimțământ al reclamantului nu ar fi putut să acopere această nulitate întrucât nu se poate deroga prin convenție de la regimul comunității de bunuri.
În ceea ce privește bunurile mobile se apreciază că în încheierea atacată s-au reținut împrejurări care nu au nici o corespondență în probele dosarului. Toate bunurile mobile au rămas în posesia pârâtei, în acest sens fiind probele de la dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, din coroborarea acestora rezultând că a fost răsturnată prezumția de comunitate prevăzută de art. 30 Codul familiei, pârâta dovedind că prețul achitat pentru apartamentul în litigiu provenea dintr-o creanță ce făcea parte din masa succesorală a tatălui său.
Ca atare, sunt îndeplinite în speță condițiile art. 31 lit. f Codul familiei, pentru a considera că apartamentul în litigiu este bun propriu al pârâtei în temeiul subrogației reale cu titlu universal.
Concluzia corectă a instanței de fond menținută în apel s-a întemeiat pe declarațiile martorilor, și, prin care pârâta a făcut, în condițiile art. 5 alin. 1 din Decretul nr. 32/1954, dovada faptului că bunul este propriu.
În schimb, reclamantul, nu a reușit sa-și probeze susținerile potrivit cărora prețul apartamentului în litigiu a provenit din vânzarea unui alt imobil, bun comun, achiziționat anterior pe numele părinților săi.
Astfel, spre deosebire de pârâtă, care prin declarația martorului a probat primirea sumei de bani, reprezentând creanța succesorală iar prin ceilalți doi martori menționați a dovedit că reclamantul a cunoscut acest aspect și nu a afirmat calitatea de bun comun a apartamentului la momentul achiziționării lui, reclamantul nu a probat nici măcar afirmația conform căreia cumpărătorul a achitat o parte din prețul imobilului casă, anterior datei de 06.11.1998.
Insuficiența probatorie s-a manifestat și în planul dovedirii existenței bunurilor mobile menționate în cererea de partaj, aspect ce a fost și el în mod corect reținut de către tribunal.
De altfel, se observă că deși a invocat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în fapt, reclamantul a solicitat prin criticile formulate o reapreciere de către instanța de recurs a întregului probatoriu, spre a se ajunge la o altă soluție decât cea stabilită la fond și menținută în apel.
Or, după abrogarea dispozițiilor art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, o astfel de reapreciere și analiză a probelor, nu poate fi solicitată în faza procesuală a recursului, care nu are un caracter devolutiv.
Aspectele de nelegalitate invocate nu pot fi reținute de către curte, odată ce prezumția de comunitate instituită de art. 30 Codul familiei nu are caracter absolut, iar pârâta a dovedit că bunul imobil în litigiu este propriu, încadrându-se în cazul de excepție prevăzut de art. 31 lit. f Codul familiei.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul dedus judecății, cu consecința obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat în favoarea intimatei, conform art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 216/2009 a Tribunalului Sibiu - Secția Civilă.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored / 2 ex/ 04 Ianuarie 2010
Jud. fond:
Jud. Apel: /
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 3/2009. Curtea... → |
|---|
