Divort. Decizia 1235/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1235
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 102 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, Autorități Tutelare fiind PRIMĂRIA - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ și PRIMĂRIA - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant asistat de avocat și intimata pârâtă asistată de avocat, lipsind intimatele Primăria - Serviciul Autoritate Tutelară și Primăria - Serviciul Autoritate Tutelară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, susține că hotărârea dată de Tribunalul Olt este nelegală și netemeinică ca urmare a greșitei aprecieri a probelor dosarului în ce privește modul de rezolvare a capătului de cerere privind încredințarea minorei.
Susține că pârâta nu realizează cerințele sociale, legale și psihologice ale conceptului de "interes major al copilului" iar anchetele sociale nu au ținut seama de condițiile materiale, morale și sociale care pot fi oferite de părinți.
Pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul încredințării minorei spre creștere și educare tatălui, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă, arată că instanța de fond în mod corect a dispus ca minora să fie încredințată spre creștere și educare mamei, pentru aceasta avându-se în vedere vârsta minorei, comportarea părinților față de aceasta înainte și după despărțirea în fapt precum și gradul de atașament și preocupare pe care părinții îl manifestă față de copil.
Față de cele susținute, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 7020 din 27.11.2008, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta, s-a desfăcut căsătoria dintre părți, încheiată la 14.10.2006 și înregistrată sub nr. 8/2006 în registrul de stare civilă al Primăriei comunei județul O, din culpa exclusivă a pârâtei.
Pârâta a reluat numele purtat anterior căsătoriei, acela de.
S-a încredințat minora, născută la 01.12.2007 spre creștere și educare mamei.
Reclamantul a fost obligat la 135 lei cu titlul de pensie de întreținere în favoarea minorei, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul minorei. S-a înființat poprire la cererea pârâtei.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 408,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei dintre părți, din culpă exclusivă a pârâtei, aceasta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei acela de, încredințarea spre creștere și educare a minorei, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și la plata cheltuielilor de judecată.
Că, în motivarea acțiunii sale reclamantul a învederat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 14.10.2006 și din căsătorie a rezultat un copil, născut la 01.12.2007; că, părțile s-au despărțit de circa 3 luni înaintea introducerii cererii de divorț (08.09.2008), mai precis din luna iunie a anului 2008 când pârâta a părăsit fără consimțământul reclamantului domiciliul comun, luând-o cu ea și pe minora rezultată din căsătorie.
S-a mai reținut de către instanța de fond că și anterior pârâta a plecat fără motiv din domiciliul comun și a fost nevoit să apeleze la ajutorul organelor de poliție pentru aog ăsi pe aceasta, iar motivul pentru care pârâta pleacă din domiciliul comun, este acela al existenței unei relații extraconjugale. Din acest considerent reclamantul a apreciat că se impune să-i fie încredințată spre creștere și educare minora rezultată din căsătorie, întrucât pârâta nu prezintă garanții morale și condiții materiale necesare în acest scop.
Pârâta, legal citată nu a depus întâmpinare, însă a fost de acord cu desfacerea căsătoriei din culpă comună, cerând să-i fie încredințat ei spre creștere și educare minorul rezultat din căsătoria cu reclamantul, solicitând la rândul său încuviințarea probei testimoniale cu doi martori, probă care de asemenea a fost admisă.
La termenul din 27.11.2008, ambele părți au renunțat la audierea câte unuia dintre martorii încuviințați.
În temeiul art. 42 Codul familiei s-au conceptat în cauză autoritățile tutelare de la domiciliul părților de la care s-a solicitat avizul, sub forma anchetei sociale, în privința încredințării minorei.
În același timp prima instanță a reținut că s-a făcut dovada că relațiile de căsătorie dintre părți sunt intr-adevăr grav vătămate și că a devenit imposibilă continuarea conviețuirii, astfel că se impune desfacerea acesteia, din culpa exclusivă a soției pârâte.
Pornind de la prevederea din art. 2 Codul familiei, potrivit căreia familia are la bază relațiile de afecțiune și respect reciproc dintre soți, care sunt datori să-și acorde sprijin material și moral, instanța a apreciat că în speță s-a făcut dovada că relațiile de căsătorie dintre părți sunt intr-adevăr grav vătămate și că a devenit imposibilă continuarea acesteia pentru reclamantul care cere desfacerea ei.
Din depoziția martorilor audiați la propunerea părților, instanța a reținut ca dovedite motivele de divorț invocate, respectiv că părțile s-au căsătorit în anul 2006 și din căsătorie a rezultat un copil care se află în îngrijirea pârâtei. Neînțelegerile dintre părți au apărut din motive imputabile pârâtei care provoca certuri, care părăsea nejustificat domiciliul comun pe perioade de timp mai scurte sau mai lungi, reclamantul fiind nevoit să apeleze la organele de poliție pentru a afla locul în care soția sa se găsește, comportament ce a condus la despărțirea lor în luna iunie a anului 2008, dată de la care nu a mai fost reluată conviețuirea.
În privința numelui pe care pârâta urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei, instanța de fond a făcut aplicarea art. 40 alin 3 Codul familiei, pârâta își va relua numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de, întrucât între părți nu a intervenit nici o învoială cu privire la numele comun.
Referitor la încredințarea spre creștere și educare a minorei rezultată din căsătoria părților și care de la despărțirea în fapt a părinților se află la pârâtă, instanța de fond a apreciat ca raportat la vârsta acesteia de numai un an, are nevoie de o îngrijire specială din partea mamei și este in interesul major al ei sa fie încredințată mamei.
Este de principiu că la luarea măsurii încredințării minorului unuia dintre părinți, trebuie avut în vedere în exclusivitate interesul superior al copilului, iar măsura să conducă la protecția efectivă a acestui interes.
Interesul copilului se apreciază atât in raport de condițiile materiale de care dispune fiecare părinte, dar și de vârsta copilului, de comportarea părinților față de acesta atât anterior despărțirii în fapt, cât și ulterior, de gradul de atașament și preocupare pe care părinții l-au manifestat față de creșterea, îngrijirea și educarea acestuia, cât și legăturile afective care s-au stabilit între fiecare părinte și copil. Numai având în vedere toate aceste elemente se asigură și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin 3 din Legea 272 /2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care prevăd ca orice decizie care privește minorul să aibă în vedere interesul superior al acestuia.
Urmare a încredințării minorei spre creștere și educare mamei sale, se impune stabilirea contribuției celuilalt părinte la cheltuielile de întreținere, învățătură și pregătire profesională, necesare acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 86 Codul familiei, care instituie obligația legală de întreținere a părintelui față de descendentul minor.
Astfel, descendentul minor are drept la întreținere față de părintele său, indiferent care ar fi pricina starii de nevoie in care se află, ambii parinti fiind obligati sa contribuie la cheltuielile necesitate de ingrijirea, invatatura si pregatirea profesională a copilului minor, în conformitate cu dispoz. art.107 fam. Cum din depozitia martorilor audiati a rezultat că tatăl minorei a contribuit material și s-a preocupat de creșterea și îngrijirea copilului aflat la mamă și după despărtirea în fapt, obligatia sa de a contribui la întretinerea minorului, respectiv la plata unei pensii de întretinere, va fi dispusă începând cu data pronuntării hotărârii.
Instanța a apreciat că sunt întrunite și cerințele art. 94 Codul familiei, care prevăd că atunci când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, așa cum este situația pârâtei, cuantumul acesteia nu poate fi mai mare de 1/4 din veniturile pe care cel obligat la plată le realizează. În speță, va fi avut în vedere venitul minim pe economia națională, care de la 01.10.2008 a fost stabilit prin Ordonanță de Guvern ca fiind de 540 lei lunar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând sentința ca netemeinică și nelegală, sub aspectul încredințării minorei la mama pârâtă, fără a se aprecia corect probele administrate în cauză din care rezultă că reclamantul dispune de condiții mult mai bune și corespunzătoare pentru creștere ași îngrijirea minorei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282, 298 Cod pr. civilă și a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în parte în sensul încredințării minorei spre creștere și educare tatălui reclamant.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.102 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul -, s-a respins apelul declarat de apelantul reclamant, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimatele autorități tutelare de pe lângă Primăria comunei și Primăria comunei, Județul
În motivarea deciziei s-a reținut că la stabilirea măsurii de încredințare a minorei spre creștere și educare mamei, s-a avut în vedere vârsta minorei, comportarea ambilor părinți față de minoră atât anterior despărțirii în fapt, cât și ulterior, din probe rezultând că mama a fost mai intens preocupată de protecția și îngrijirea minorei, toate aceste elemente fiind în concordanță cu aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr.272/2004.
S-a apreciat că susținerea apelantului, în sensul că trebuiau avute în vedere cu prioritate condițiile materiale ale părților, este nefondată, acest criteriu nefiind prioritar în stabilirea măsurii de încredințare și oricum, din probe rezultă că ambii părinți au condiții asemănătoare.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanțele au făcut o greșită apreciere a probelor administrate, iar măsura încredințării minorei nu realizează cerințele sociale legale și psihologice ale conceptului de interes major al minorului, neținându-se seama de condițiile materiale, sociale și morale oferite de ambii părinți.
S-a arătat că pârâta nu are bunuri proprii, locuiește cu bunica, are venituri reduse, pe când condițiile materiale ale recurentului sunt mai bune. De asemenea, pârâta nu oferă nici garanții morale pentru creșterea și educarea minorei.
Recursul nu este fondat.
Este de remarcat în primul rând, că în cauză criticile privind o eventuală greșită apreciere a probelor administrate și neanalizarea tuturor dovezilor administrate, sunt critici de netemeinicie și care nu mai constituie în prezent motive de recurs, după abrogarea expresă a punctelor 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.
Se constată că instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 42 din Codul familiei și art. 2 din Legea nr.272/2004, în aprecierea interesului minorei, coroborând toate criteriile avute în vedere de lege.
Susținerile recurentului privind starea materială a părților și veniturile realizate, sunt aspecte care au fost analizate de către instanțe și nu pot constitui criteriu unic pentru a dispune măsura încredințării minorei.
Având în vedere aceste considerente,urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, a se respinge recursul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă și reținând culpa procesuală a recurentului reclamant, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva deciziei civile nr. 102 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, Autorități Tutelare fiind PRIMĂRIA - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ și PRIMĂRIA - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
16.11.2009
Jud.apel
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
| ← Divort. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Craiova | Divort. Decizia 1272/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
