Plasament. Decizia 1270/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1270
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu judecător
- - - - - JUDECĂTOR 2: Petrina Manuela Aștefănesei
- - - - Judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului legal al Ministerului Public - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, recursul civil formulat de recurenta-pârâtă -, împotriva sentinței civile nr.1251/D din 02.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, se prezintă recurenta-pârâtă, în prezent aflată în stare de arest în Penitenciarul Bacău, consilier juridic pentru intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și consilier juridic pentru intimatul-pârât Consiliul Local B - Serviciul Public de Asistență Socială din
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, dar nemotivat.
Recurenta-pârâtă arată că a primit hotărârea dar nu a motivat-o, își menține recursul și solicită ca minora să fie dată în grija mamei ei.
Consilier juridic depune la dosarul cauzei delegație pentru intimata-reclamantă
Consilier juridic depune la dosarul cauzei delegație pentru intimatul-pârât Consiliul Local B - Serviciul public de Asistență Socială.
Instanța arată că recurenta avea posibilitatea, conform dispozițiilor procedurale, să motiveze recursul în 15 zile de la comunicarea sentinței și pune în discuție, din oficiu, excepția nemotivării recursului.
Recurenta-pârâtă având cuvântul pe excepția nemotivării recursului arată că nu a știut că trebuie depuse și motivele recursului.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-reclamantă B solicită admiterea excepției nemotivării recursului și respingerea recursului pe această excepție.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimatul-pârât Consiliul Local B - Serviciul public de Asistență Socială solicită admiterea excepției nemotivării recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pe excepția nemotivării recursului solicită anularea recursului ca nemotivat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1251/D/02.09.2009 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în contradictoriu cu pârâta și Consiliul Local B - Serviciul Public de Asistență Socială din B, având ca obiect "plasament".
S-a instituit măsura plasamentului pentru minora (CNP -) la asistentul maternal profesionist, către care a delegat exercițiul drepturilor părintești.
S-a încetat măsura plasamentului dispusă prin sentința civilă nr. 661/31.05.2006 a Tribunalului Bacău.
A fost obligată Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B să plătească asistentului maternal alocația de plasament începând cu data pronunțării sentinței.
Pentru a decide astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta și Consiliul Local B - Serviciul Public de Asistență Socială din B, instituirea măsurii plasamentului pentru minora, născută la 05.01.1996, în mun. B, la asistentul maternal profesionist, delegarea exercițiului drepturilor părintești către aceasta, încetarea măsurii plasamentului dispusă prin sentința civilă nr. 661/31.05.2006, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2045/2006; obligarea Agenției de Prestații Sociale B să plătească alocația de plasament începând cu data pronunțării sentinței.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri: raport privind situația copilului, raport privind evaluarea psiho-socială a familiei asistentului maternal, sentința civilă nr. 661/31.05.2006 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 2045/2006, planul individualizat de protecție, acte de stare civilă, declarații date de minoră, mama acesteia și de asistentul maternal, atestatul asistentului maternal, acte medicale, referate întocmite de Serviciul Public de Asistență Socială B - Biroul Protecția Copilului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că minora beneficiază de măsura de plasament la asistentul maternal profesionist conform sentinței civile nr. 661/2006. Minora a declarat că nu mai dorește să rămână în plasament la asistentul maternal profesionist. Serviciul Public de Asistență Socială B au identificat asistentul maternal profesionist, care să corespundă nevoilor psiho-sociale ale copilului.
Față de această situație, văzând și dispozițiile art.62, alin.4 și art.119 din Legea nr.272/2004, instanța a admis cererea dispunând în consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, - mama minorului.
Recursul nu a fost motivat și nici nu au fost invocate motive de ordine publică în susținerea acestora.
Recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate iar sancțiunea nerespectării dispozițiilor art.303 Cod procedură civilă, privitoare la termenul de motivare a recursului este stabilită prin art.306 Cod procedură civilă și anume: recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, acestea putând fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Nu se poate susține că dispozițiile art.306 Cod procedură civilă contravin garanțiilor instituite prin art.6 din privind dreptul la un proces echitabil pentru că recurentei i s-a asigurat dreptul de acces la instanța de recurs, un drept pe care Curtea Europeană a arătat că nu este absolut, aceasta trebuind să respecte și condițiile instituite prin lege în care poate fi atacată cu recurs o hotărâre.
Pentru considerentele expuse, se va face aplicarea dispozițiilor art.306 (1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Anulează ca nemotivat recursul civil formulat de recurenta-pârâtă -, împotriva sentinței civile nr.1251/D din 02.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Cu opinia separată a d-lui. judecător - în sensul respingerii excepției prevăzute de art.306 (1) Cod procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
- -
GREFIER,
POLITIC
Red.
Red.
Tehnored./6 ex.
27/29.10.2009
CU OPINIA SEPARATĂ
A D-LUI.JUDECĂTOR - -
Consider că se impunea respingerea excepției nulității recursului intervenită pe nemotivarea acestuia în termenul de recurs prevăzută de art. 301 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Este adevărat art.306 alin.1 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2 și că recursul trebuie motivat prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs (art.303 alin.1 Cod procedură civilă) care conf.art.301 Cod procedură civilă este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
Acest text de lege (art.306 alin.1 Cod procedură civilă) trebuie să fieinterpretat și aplicatîn opinia noastră prin prisma art.6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost acesta la rândul său interpretat și aplicat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și art.21 alin.1 care consacră accesul liber la justiție și art.24 privind dreptul la apărare din Constituția revizuită și nu în ultimul rând a art.129 alin.2 teza I din Codul d e procedură civilă.
Dreptul de acces la o instanță are conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului două trăsături: trebuie să fie un dreptefectiv(nu unul iluzoriu), fără a fi însă un dreptabsolut.
Aceasta înseamnă că în reglementarea exercitării accesului la justiție legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă ținând de natura și exigențele administrării justiției fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
Pentru identitate de rațiune limitările aduse acestui drept pecale jurisprudențialăcu ocazia interpretării și/sau aplicării normelor legale care reglementează exercitarea acestui drept fundamental al cetățeanului trebuie să respecte câteva principii. Ele (limitările) trebuie să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanța însăși a dreptului șitrebuie să asigure un raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese( a se vedea hotărârea Marea Britanie din 21.02.1975).
În lumina acestor considerente opiniez căaplicarea nenuanțată(în funcție de situația concretă care a determinat nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art.301 Cod procedură civilă de către recurent) a sancțiunii prevăzute de art.306 alin.1 Cod procedură civilă apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze gravefectivitateaexercitării căii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție.
Aplicarea nenuanțată a acestei sancțiuni este cu atât mai nejustificată cu cât art.129 alin.2 teza I din Codul d e procedură civilă stipulează obligația pentru judecător de a pune în vedere părților în litigiu drepturile șiobligațiile ce le revin în calitatealor din proces.
Pe de altă parte în sistemul Codului d e procedură civilă recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu își pot apăra drepturile lor subiective, înlăturând efectele hotărârilor pronunțate în condițiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Aplicarea sancțiunii nulității pentru neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 303 alin.1 Cod procedură civilă inclusiv pentru situația în care recurentul invocă în aplicarea saeroarea de drept(necunoașterea existenței ori conținutului normelor de drept procesual civil care reglementează obligația și sancțiunea pentru nerespectarea obligației) îl lipsește pe acesta - fără să se asigure unraport rezonabil de proporționalitateîntre scopul urmărit și mijloacele alese - de posibilitatea de a se examina pe calea recursului susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv prin care s-a soluționat prin hotărârea atacată litigiul în care este parte.
Teza inadmisibilității erorii de drept ca împrejurare obiectivă, mai presus de voința părții care să o împiedice pe aceasta să îndeplinească în termenul legal actul de procedură (în speța de față depunerea motivelor de recurs), teză pe care nu o împărtășim invocă în favoarea sa argumentul bazatpe obligația cunoașteriilegii,pe prezumțiacunoașterii legii astfel că nu este îngăduită apărarea bazată pe invocarea necunoașterea legii civile:nemo censetur ignorare legam.
Cunoaștereatuturor legilor, fie ele și civile sau de procedură civilăde către toată lumeaeste bună ca speranță, ca deziderat. Realitatea demonstrează însă adesea contrariul mai ales la persoanelelipsite de pregătire juridicăcum este cazul recurentei din cauza de față.
În favoarea admiterii erorii de drept pot fi invocate următoarele argumente:
- legea prevede expres când nu este admisă eroarea de drept - cum e art.1206 alin.2 cod civil în privința moștenirii - ceea ce înseamnăper a contrariocă în celelalte cazuri ea este admisă;
- în măsura în care se produce efectiv eroarea de drept are același efect ca și eroarea de fapt ( falsa reprezentare a realității), or,ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet.
În concluzie ținând seama pe de o parte că prin decizia recurată instanța de apel nu a pus în vedere părților că au obligația de a motiva eventuala cerere de recurs formulată în termenul prevăzut de art.303 alin.1 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte că recurenta-pârâtă este o persoană lipsită de pregătire juridică și neinformată în legătură cu obligațiile sale procesual civile se impunea - în opinia noastră - ca excepția nulității recursului astfel cum a fost invocată din instanță din oficiu să fie respinsă ca nefondată.Ulteriorera necesar ca instanța în temeiul art.129 alin.2 teza I Cod procedură civilă raportat la art.103 Cod procedură civilă să pună în vedere recurentei că are dreptul de a formula cerere de repunere în termenul de motivare a recursului.
Doar dacă după acest demers al instanței recurenta ar fi declarat univoc că nu dorește să fie repusă în termen (ipoteză doar teoretică în cvasitotalitatea cazurilor) s-ar fi putut aplica sancțiunea prevăzută de art. 306 alin.1 Cod procedură civilă.
Sancțiunea prevăzută de art.306 alin.1 Cod procedură civilă ar fi fost legal aplicată recurentei și în ipoteza în care după admiterea cererii de repunere în termen aceastanuși-ar fi motivat recursulîn termen de 15 zile de la data încetării împiedicării (în cazul de fațădata obiectivăeste data la care instanța de recurs i-a pus în vedere obligația legală) sau l-ar fi motivat în timpul acestui termen saudupă împlinirea acestui termen fără să fi invocat vreun motiv de ordine publicădintre cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
JUDECĂTOR,
red.op.sep.- / 30.10.2009
Președinte:Camelia Liliana ViziteuJudecători:Camelia Liliana Viziteu, Petrina Manuela Aștefănesei
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 44/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 30/2008. Curtea de... → |
|---|
