Plasament. Decizia 186/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 186

Ședința publică de la 15 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Ciobanu

JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

Grefier - -

****************************************

La ordine a venit spre soluționare, cu participarea reprezentantului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, procuror, recursul promovat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B împotriva sentinței civile nr.1817 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.

Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și legal scutit de plata taxelor de timbru. De asemeni se constată că prin motivele de recurs, recurenta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Procuror având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, pârâta având obligația legală de a achita alocația de plasament.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1817/D/20909 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bacăua fost admisă acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI în contradictoriu cu pârâții, ( FOSTĂ, AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE

A fost înlocuită măsurii plasamentului în regim de urgență pentru copilul, născut la data de 09.11.1997, fiul lui și, dispusă prin dispoziția nr.2190/2009 la Casa de Copii "Sf.", cu măsura plasamentului la Casa de Copii "Sf.".

A fost delegat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești către șeful centrului și obligată AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B, la plata alocației de sprijin conform ar.119 din Legea nr.272/2004, începând cu 30.09.2009.

În motivarea sentinței, instanța de fond a arătat că prin cererea adresată instanței, reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, în contradictoriu cu pârâții, ( FOSTĂ, și AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE Bas olicitat înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență dispusă prin dispoziția nr.2190/01.10.2009 pentru copilul, născut la data de 09.11.1997, cu măsura plasamentului la Casa de Copii "Sf.", delegarea exercițiului drepturilor părintești către Directorul Casei, acordarea alocației de plasament de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B către Casa de Copii "Sf.",incepând cu data preluării copilului, respectiv 30.09.2009.

În motivare s-a arătat că cazul copiilor -, și, fiii lui și, cu domiciliul în municipiul B-,..16, jud B, a intrat în atenția Centrului pentru servicii de intervenție în regim de urgență în domeniul protecției copilului în data de 25.09.2009, în urma unei sesizări directe.

Astfel, în urma discuțiilor purtate cu tatăl, și maternă, a reieșit faptul că, și s-au căsătorit, în data de 26.02.1992, și au împreună 4 copii: -, născut la data de 26.11.1992, născut la data de 09.11.1997, născută la data de 04.06.2000 și, născută la data de 27.06.2002. În luna noiembrie a anului 2006, cei doi au divorțat, minorii fiind încredințați spre creștere și educare mamei. Deoarece aceasta din urmă este încadrată în gradul II de handicap, a fost sprijinită foarte mult timp de către maternă în creșterea copiilor.

Relațiile dintre cei doi soți au fost tensionate, deoarece banii câștigați de către tată erau cheltuiți pe băuturi alcoolice și nici nu au avut un domiciliu stabil, locuind pe la diferite persoane cu chirie.

De aproximativ cinci ani de zile, cei patru copii, împreună cu mama lor au locuit în apartamentul bunicii materne compus din două camere, în care mai domiciliază și aceasta din urmă, numita și un unchi matern

În data de 18.09.2009, mama copiilor a abandonat familia, iar din informațiile transmise de către, aceasta ar fi plecat în Italia.

Atât tatăl copiilor cât și lor au solicitat o măsură de protecție pentru și, motivând că nu au condiții materiale și financiare satisfăcătoare de creștere a celor patru minori. Totodată, aceștia au specificat că băiatul cel mare, este elev în clasa a X-a la Liceul B și ar exista posibilitatea ca acesta să locuiască la internatul din cadrul liceului. În același timp, în vârstă de 7 ani, are o sănătate precară, este încadrată în gradul II de handicap accentuat și necesită o îngrijire și atenție mai deosebită. Fetița fost crescută de maternă încă de la naștere motiv pentru care aceasta din urmă dorește să își asume, în continuare, responsabilitatea creșterii și îngrijirii minorei.

Centrului pentru servicii de intervenție în regim de urgență în domeniul protecției copilului au consiliat membrii familiei naturale și lărgite cu privire la drepturile copiilor și anume la faptul că aceștia trebuie să crească împreună și că nu ar trebui să fie despărțiți. Doamna a declarat că fiul ei G, este proprietarul de drept al locuinței, dorește să vândă apartamentul în care stau pentru a-și cumpăra teren, fapt ce ar duce la lipsa unui adăpost pentru copii.

Numita a mai declarat că situația copiilor ara cunoscută și reprezentanților Casei de Copii " ", întrucât minorii au beneficiat de găzduire în cadrul acestei instituții, pentru o perioadă de câteva luni, atunci când aceștia erau mici, ceea ce a determinat-o pe aceasta să solicite, din nou, sprijinul asistentului social din cadrul acestei asociații i-a explicat bunicii materne că minorii pot beneficia de serviciile lor numai dacă depune o cerere scrisă la.

Situația familiei a fost evaluată de specialiștii Centrului și, în urma discuțiilor purtate cu membrii familiei, mai puțin cu mama, s-a constatat că tatăl nu îndeplinește condițiile necesare pentru a se putea îngriji de copii, aceasta locuind cu chirie într-o cameră din municipiul B,-, jud B, iar maternă este bolnavă și de asemenea, nu are condiții materiale și financiare de creșterea celor patru minori.

În data de 30.09.2009, minorii și au fost însoțiți de maternă la Casa de Copii " ", iar de la această dată cei doi copii beneficiază de măsura plasamentului în regim de urgență în cadrul acestei instituiții.

Având în vedere interesul superior al copilului și opinia acestuia, prin Dispoziția nr.2190/01.10.2009 a Directorului General al B

s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență pentru copilul, născut la data de 09.11.1997, în municipiul B, fiul lui și (actuală ), CNP -, la Casa de Copii " ".

Întrucât nici pentru minorul -, elev în clasa a X-a la Liceul Teologic Romano- " SF " B, nu s-a reușit menținerea în familie, pentru a continua cursurile școlare, acesta a solicitat sprijin pentru putea locui în Astfel, începând cu data de 14.10.2009, tânărul beneficiază de măsura plasamentului în regim de urgență la Rețeaua de apartamente "Casa " din cadrul

maternă dat asigurări că dorește să mențină legătura cu cei trei nepoți ai săi, să îi viziteze periodic și să solicite învoirea acestora, în vacanțele școlare, pentru ca nepoții ei să se poată revedea și pentru ca ruptura în familie să nu se producă.

Totodată, din ancheta psiho-socială nr.22483/02.11.2009, transmisă de reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială B, și înregistrată la. cu nr.4248//09.11.2009, au reeșit următoarele:

- minorii au locuit, împreună cu mama, unchiul matern și maternă, numita, într-un apartament proprietate personală a acesteia din urmă, compus din două camere semidecomandate, modest mobilat și îngrijit;

- părinții copiilor au divorțat în noiembrie 2006, iar minorii au fost încredințați spre creștere și îngrijire mamei. În urma divorțului și au continuat să locuiască, sporadic împreună cu doi dintre copii și, în diferite locații cu chirie, ultima dată aceștia locuind în mun. B,-/A/68 până la începutul anului 2009, când ruptura dintre cei doi a fost definitivă.

- din discuțiile purtate cu maternă a reieșit că mama copiilor, numita, are probleme cu alcoolul, este diagnosticată cu " epilepsie alcoolică " a frecventat Asociația " și nu este capabilă să se ocupe de creșterea celor patru minori;

- doamna a mai menționat că fiica sa este plecată de la domiciliu de la mijlocul lunii septembrie și a telefonat, în toată această perioadă de aproximativ trei ori, ocazie cu care anunțat familia că nu se mai află pe teritoriul României.

Instanța având în vedere interesul superior al copilului, precum și faptul

că nu există posibilitatea reintegrării în familia naturală s-a apreciat că se impune luarea unei măsuri de protecție specială, respectiv la Casa de Copii "Sf.", unde sunt condiții oprime pentru creșterea și educarea sănătoasă a copilului.

Instanța având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și ale art. 3 Convenției /20 XI/1989 cu privire la drepturile copilului care subordonează principiul superior al copilului orice reglementări și decizii ce privesc drepturile copiilor, în temeiul art.62(4), art.66(2) din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor, a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale B care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate prin prisma respingerii excepției calității procesuale pasive în cauză, excepție respinsă de prima instanță.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în considerarea dispozițiilor art.119 din Legea nr.272/2004 și ale art.7 lit. c din OUG nr.116/2007.

În susținerea întâmpinării, intimata a depus o serie hotărâri judecătorești invocate ca jurisprudență în materie.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.119 alin.1, 3 din Legea nr. 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului, pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului, se acordă o alocație lunară, care se suportă de la bugetul de stat prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Recurenta, funcționează ca organ de specialitate al administrației publice loca<le, fiind în subordinea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale și implicit a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, astfel cum menționează prevederile art.1 alin.2 din OUG nr.116/2007privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale.

În temeiul art.7 lit.c și e din actul normativ anterior menționat, Agenției Națională prin structurile teritoriale îi atribuții privind stabilirea procedurilor active referitoare la acordarea prestațiilor sociale, organizarea și asigurarea plății acestora.

În cadrul normativ astfel cum a fost stabilit prin dispozițiile art.119 din Legea nr.272/2004, coroborate cu cele ale art.1, art.7 lit.c, e din OUG nr.116/2007, în mod corect, instanța de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentă,pe care legal a obligat-o la plata alocației de plasament.

Având în vedere cele anterior arătate, constatând, în raport de motivul invocat, că, în speță, nu se impune modificarea sentinței, instanța în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul promovat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE B împotriva sentinței civile nr.1817 din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI și intimații-pârâți și (FOSTĂ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Red.

Tehn.7 ex.AA 18.02.2010

Com la părți la 18.02.2010

Președinte:Liliana Ciobanu
Judecători:Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș, Daniela Părău

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 186/2010. Curtea de Apel Bacau