Plasament. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - plasament -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.2

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Maierean Ana

JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Veronica

Grefier - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Ia J. și, din loc. județul S, în prezent aflându-se în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 1995 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-), intimați fiind reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S și pârâtul, domiciliat în comuna Capu, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă I, în stare de arest și consilier juridic pentru reclamanta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, lipsă fiind pârâtul intimat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare a intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Întrebată fiind de către instanță, pârâta recurentă arată că a formulat recursul întrucât, inițial ar fi dorit ca minorul să stea cu tatăl lui, pârâtul intimat. De asemenea, precizează că nu știe să fi formulat cerere de retragere a dosarului de pe rolul Tribunalului Suceava, la acea dată ea fiind în spital și nici nu are cunoștință cine ar fi scris acea cerere, precizând că nu știe carte.

Instanța,constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Pârâta recurentă arată că, în prezent este de acord ca minorul și sora acestuia să stea la asistentul maternal, cu care ar vrea să ia legătura, pentru a-i aduce copiii în vizită la Penitenciarul Botoșani, unde mai are de executat 8 luni dintr-o pedeapsă privativă de libertate, întrucât după liberare dorește să-i fie reîncredințați copiii.

Consilier juridic pentru intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 1995 din 18 noiembrie 2008 Tribunalului Suceavas -a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului S în contradictoriu cu pârâții I și.

S-a înlocuit măsura plasamentului în regim de urgență dispusă pentru minorul, născut la data de 21.04.2005, cu plasament la asistentul maternal profesionist.

S-a dispus de asemenea delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești cu privire la persoana minorului asistentului maternal

profesionist, iar cele privind bunurile Președintelui Consiliului Județean

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru minorul a fost stabilită măsura plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist prin hotărârea nr. 874/01.09.2008 a Comisiei pentru Protecția Copilului S, urmare a faptului că mama acestuia este în penitenciar iar tatăl nu se ocupă în mod corespunzător de creșterea și îngrijirea lui, alte rude până la gradul patru care să-și dorească să crească copilul nefiind identificate.

S-a reținut de asemenea că minorul și sora acestuia a provin dintr-o relație de concubinaj a pârâților, că mama acestora este în penitenciar și că nu se ocupa în mod corespunzător de creșterea lor nici când era acasă. Minorii nu frecventează cursurile învățământului preșcolar și nu sunt înscriși la medicul de familie.

În ce privește condițiile oferite de asistentul maternal profesionist s-a reținut că dispune de condiții materiale și garanții morale pentru activitatea de asistent maternal, locuiește într-o casă proprietate personală cu patru camere și dependințe, corespunzător mobilate și întreținute.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta I arătând că inițial ar fi dorit ca minorul să stea cu pârâtul însă în prezent este de acord ca acesta să rămână la asistentul maternal, până va executa în întregime pedeapsa.

Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Legea 272/2004 consacră dreptul fundamental al copilului de a fi crescut și îngrijit de către părinții săi sau, dacă acest lucru nu este posibil, de a beneficia de îngrijire într-un mediu familial. Astfel, art. 54 al. 3 din actul normativ menționat instituie primordialitatea reintegrării copilului în familie și numai dacă acest lucru nu este posibil, urmează a se recurge la celelalte opțiuni oferite de lege. Obiectivele planului individualizat de protecție trebuie să urmărească așadar reintegrarea copilului în familie sau plasamentul în familia extinsă.

Recurenta este mama minorului și, așa cum rezultă din documentația depusă la dosar de intimată, respectiv raportul cu privire la situația minorului, planul individualizat de protecție precum și din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria comunei Capu, nu oferă condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea acestuia. De altfel în prezent se află în executarea unei pedepse privative de libertate fiind în imposibilitate de a se ocupa de copil, iar concubinul său nu manifestă nici un interes în acest sens.

Prezentă în fața instanței recurenta a arătat că este de acord cu măsura dispusă însă dorește ca cei doi minori aflați în plasament să fie aduși în vizită la penitenciar. Solicitarea sa nu poate face obiectul prezentului recurs însă având în vedere dreptul copilului de a păstra legături personale cu părinții poate fi reluată în alt cadru procesual.

Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Ia J. și, din loc. județul S, în prezent aflându-se în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 1995 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-), intimați fiind reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului S și pârâtul, domiciliat în comuna Capu, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publica din data de 21 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.FS

Tehnored.SP/26.01.2009

Nr.ex.2

Președinte:Maierean Ana
Judecători:Maierean Ana, Frunză Sanda, Dumitrașcu Veronica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Suceava