Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 5/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - reîncredințare minor -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.5
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Veronica
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, nr.239, județul S, împotriva deciziei civile nr. 315 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-), intimate fiind pârâta, domiciliată în municipiul R,-, județul S și Autoritățile Tutelare de pe lângă Primăria Comunei, respectiv Primăria municipiului R, județul
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat, lipsă fiind pârâta intimată și reprezentanții Autorităților Tutelare de pe lângă Primăria Comunei, respectiv Primăria municipiului R, județul
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru reclamantul recurent, depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța seria - nr.-, cu care face dovada achitării taxei judiciare de 3 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și două declarații extrajudiciare privind situația celor două minore.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivând că Judecătoria Rădăuțis -a pronunțat fără administrarea de probe - nici un reprezentant al autorității tutelare nu s- deplasat la domiciliul reclamantului pentru a verifica condițiile materiale și morale în care se află minora, nu s-a verificat faptul că minora a fost abandonată de pârâtă la părinții săi, întrucât nu posedă condiții materiale optime la domiciliul concubinului, pentru creșterea acesteia - ceea ce face ca hotărârea pronunțată de aceasta să fie lovită de nulitate absolută. În ceea ce instanța de apel, consideră că aceasta nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel, hotărârea pronunțată de aceasta încălcând disp.art.261 rp.civilă și art.123 și următoarele din Cosntituția României.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr.2862 din 5 mai 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, pentru reîncredințarea minorelor -, născută la data de 21 iunie 2004 și -, născută la data de 15 decembrie 2003, pentru sistarea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr.487 din 9 februarie 2007 Judecătoriei Rădăuți și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere corespunzătoare, în favoarea cele două minore.
Reclamantul a arătat că minorele au rezultat din căsătoria sa cu pârâta, desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr.487 din 9 februarie 2007 Judecătoriei Rădăuți, modificată parțial prin decizia civilă nr.222 din 15 mai 2007 Tribunalului Suceava, că fetițele au fost încredințate mamei lor spre creștere și educare, iar el a fost îndatorat la plata unor pensii de întreținere. Cu toate acestea, - a locuit cu el din luna noiembrie 2006, fără ca pârâta să se intereseze de copil nici acasă și nici la grădiniță. - se află la mama ei care, încă din timpul divorțului, a intrat în concubinaj cu un cu antecedente penale, la care amândouă locuiesc. Atunci când s-a hotărât asupra încredințării copiilor, analiza condițiilor oferite de pârâtă s-a făcut la domiciliul părinților ei, dar între timp pârâta s-a mutat la concubin, unde minora este agresată, neglijată, nealimentată și neîngrijită. În plus, pârâta suferă de o boală cronică molipsitoare, ce pune în pericol sănătatea minorei. Dat fiind că s-au schimbat condițiile de la data încredințării copiilor, reclamantul s-a considerat îndreptățit să solicite reîncredințarea.
Pârâta s-a opus acțiunii, explicând instanței că reclamantul urmărește doar înlăturarea obligației de plată a pensiei de întreținere, că i-a luat una dintre fetițe cu forța și că în prezent face demersuri pentru a-i fi înapoiată.
Prin sentința civilă nr.3174 din 25 iulie 2008, Judecătoria Rădăuția respins acțiunea ca nefondată.
Pronunțând hotărârea, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada schimbării condițiilor locative sau materiale ale pârâtei, avute în vedere la încredințarea minorilor și că afecțiunea pulmonară nemolipsitoare, de care ea suferă, nu poate determina revenirea asupra măsurii încredințării. A mai reținut instanța că, dimpotrivă, probele administrate au relevat faptul că minora aflată în grija pârâtei beneficiază în continuare de condiții bune de creștere și educare, dar și de sprijinul moral și material al mamei, care este încadrată în muncă și a făcut toate demersurile necesare pentru recuperarea celuilalt copil minor luat de reclamant, după cum rezultă din ancheta socială. Mai mult, în prezent reclamantul este cercetat de organele de urmărire penală pentru comiterea infracțiunii de lovire, asupra pârâtei, în timp ce aceasta încerca să-și recupereze copilul, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor. În același timp instanța remarcat importanța nevoii celor două fetițe de a crește împreună, alături de mama lor.
În apel, reclamantul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie. A susținut că în realitate situația este diferită față de aceea de la data divorțului și a încredințării copiilor, că ancheta socială efectuată de Primăria R nu reflectă realitatea deoarece pârâta locuiește cu concubinul într-un mediu dubios, este bolnavă de TBC, nu oferă condiții morale și nu realizează venituri. Toate aceste împrejurări dovedesc că nu au fost efectuate verificări în teren și că este în interesul copiilor să- fie lui încredințați, întrucât are condiții materiale și morale decente, necesare unei armonioase dezvoltări.
Cu ocazia dezbaterii apelului reclamantul, prin apărător, a sesizat cu titlu de excepție, nelegalitatea sentinței rezultată din aceea că "nu au fost administrate probe pentru stabilirea în concret a situației celor două minore", că "la domiciliul reclamantului nu s-a prezentat nimeni pentru a verifica condițiile materiale și morale în care este crescută minora " și că "nu s-a verificat faptul că pârâta abandonat minora - la părinții ei și că nu are condiții materiale optime la domiciliul concubinului".
Prin decizia civilă nr.315 din 14 octombrie 2008, Tribunalul Suceavaa respins apelul, ca nefondat.
Instanța de apel a motivat că susținerile reclamantului în legătură cu ancheta socială efectuată nu au fost dovedite, că afecțiunea pulmonară de care suferă pârâta nu constituie temei pentru reîncredințarea minorilor, câtă vreme din actele medicale aflate la dosar rezultă că boala nu este contagioasă și, prin urmare, că nu are consecințe dăunătoare asupra sănătății minorelor. Nici afirmațiile potrivit cărora concubinajul pârâtei ar influența negativ dezvoltarea morală a copiilor nu au fost probate, ci dimpotrivă, ancheta socială a evidențiat că ul cu care pârâta are o relație este plecat în Germania din anul 2008, unde lucrează cu contract de muncă, că el trimite lunar pachete și bani pentru întreținerea familiei intimatei. Pe de altă parte, atitudinea reclamantului care a luat-o cu forța pe minora - de la domiciliul pârâtei, fără consimțământul acesteia și care nu execută obligațiile de întreținere stabilite la divorț, ar avea consecințe negative asupra dezvoltării armonioase a fetițelor. În final, instanța a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.44 din Codul familiei și că aceleași considerente justifică respingerea excepției "nelegalității sentinței".
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, pentru motive prevăzute de art.3o4 pct.5,7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, vizând nepronunțarea instanței de apel asupra motivelor apelului, denaturarea vădită a obiectului cererii sale, încălcarea art.261 din Codul d e procedură civilă, a art.123 din Constituția României și a dispozițiilor legale care îi garantează un tratament echitabil în fața justiției.
În dezvoltare, a arătat că tribunalul nu s-a pronunțat, în fapt și în drept, asupra excepției de nelegalitate a sentinței, care este lovită de nulitate deoarece nu au fost administrate probe pentru stabilirea situației concrete, pentru a se verifica de ce condiții materiale și morale beneficiază -, faptul că pârâta a abandonat-o pe - la părinții ei și că acest copil nu are condiții bune la domiciliul concubinului mamei sale. A mai arătat reclamantul că, din modul în care a fost soluționat apelul, rezultă clar că părțile au fost tratate în mod diferențiat, cu încălcarea principiului constituțional al egalității părților în fața legii și că niciuna din probele cauzei nu justifică soluția instanței de apel.
Recursul se dovedește a fi neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Este unanim acceptat că excepția este o modalitate prin care o parte sau un alt participant în procesul civil invocă, fără a pune în discuție fondul dreptului, diverse neregularități procedurale, cum sunt cele privind compunerea instanței, competența acesteia, ori actele de procedură sau lipsuri referitoare la dreptul material la acțiune, cu scopul de a obține, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii ca prematură, inadmisibilă sau prescrisă. Așadar, o excepție procesuală, prin care se invocă încălcări ale normelor de drept material ori procesual, niciodată nu pune în discuție fondul dreptului.
Este adevărat că reclamantul a afirmat în fața instanței de apel, în afara motivelor de apel, nelegalitatea sentinței, cu valoare de excepție. Tot atât de adevărat este și că, în principiu, o astfel de excepție ar fi subzistat dacă ar fi atras atenția asupra unor neregularități procedurale sau lipsuri în legătură cu dreptul material la acțiune. Ori, după cum lesne se poate observa, conținutul pretinsei excepții este dat de o serie de critici aduse fondului, respectiv situației de fapt reținută de prima instanță, context în care tribunalul, deși nu a spus-o în mod explicit, a sesizat că în realitate nu se poate vorbi de o excepție, ci de critici comune apelului, pe care le-a tratat în consecință, prin considerente comune.
Dat fiind că pentru instanța de apel nu exista o obligație de rezolvare separată a vreunei excepții, nu se va reține nerespectarea dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă, rap.la art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, după cum nu va fi avută în vedere eventuala încălcare a art.123 din Constituție, deoarece acest ultim text din legea fundamentală privește instituția prefectului.
Se infirmă și critica privind nemotivarea deciziei tribunalului, deoarece un asemenea temei de modificare a unei hotărâri judecătorești există doar atunci când ea nu este deloc motivată, este motivată superficial sau cuprinde motive contradictorii între ele, contradictorii față de dispozitiv ori străine de natura pricinii, iar în cauză nu este dată niciuna din aceste ipoteze.
Tot astfel, simpla afirmare a denaturării obiectului acțiunii, fără a se arăta în ce constă aceasta nu poate constitui temei de admitere a recursului.
În sfârșit, inegalitatea de tratament sesizată este inexistentă de vreme ce reclamantul pretinde, fără justificare, administrarea unui probatoriu identic, atât la încredințarea cât și la reîncredințarea minorilor.
În acest sens ar fi de remarcat că, atunci când, după separarea părinților, o instanță este chemată să încredințeze unuia sau altuia un copil minor se administrează toate probele necesare pentru a se identifica interesul superior al minorului, inclusiv prin verificarea situației materiale, morale și nu numai, a fiecărui părinte.
În conformitate cu art.44 din Codul familiei, măsura reîncredințării copilului minor de la un părinte la celălalt, poate fi luată numai în caz de schimbare a împrejurărilor care au determinat încredințarea copilului. De aceea probatoriul este concentrat pe verificarea afirmațiilor reclamantului dar și ale pârâtului în legătură cu schimbările pretinse și, trebuie îndreptate spre părintele în grija căruia a fost încredințat copilul. Este nesemnificativ faptul că celălalt părinte a dobândit, între timp, un statut material mai bun.
Așa fiind și cum celelalte critici ce se referă la aprecierea situației de fapt de către cele două instanțe, nu pot fi cenzurate în calea extraordinară și nedevolutivă a recursului și cum cele două declarații extrajudiciare autentificate depuse de reclamant vizează aceeași situație, curtea urmează ca în temeiul art.312 alin.1 din Codul procedură civilă, să respingă recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, nr.239, județul S, împotriva deciziei civile nr. 315 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.DV
Tehnored.SP/05.02.2008/ Nr.ex.2
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Frunză Sanda, Dumitrașcu Veronica
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 946/2009. Curtea de... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 146/2009. Curtea... → |
|---|
