Plasament. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 9/FM

Ședința publică din data de 13 februarie 2009

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu

- - -

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

Procuror -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de pârâta(), domiciliată în Cernavodă,-, -A,. B,. 35, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1288 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantăDIRECȚIA GENERALĂ DE SISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în C,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în Cernavodă,-, -A,. B,. 35, județul C și C,-, -. 12, județul C, având ca obiect menținere măsură plasament în regim de urgență a copilului.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă (), personal, lipsind intimata reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C și intimatul pârât.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 2 februarie 2009 ora 11,55, după terminarea ședință de la acea dată, recurenta pârâtă a depus cerere prin care solicită desemnarea unui apărător din oficiu motivat de împrejurarea că nu realizează venituri; de asemenea, învederează că la data de 9 februarie 2009, prin fax, Spitalul M - Secția Psihiatrie a înaintat la dosar documentația solicitată de instanță la termenul din 2 februarie 2009, după care:

Recurenta depune în susținerea recursului un set de înscrisuri, respectiv copia plângerii adresată Președintelui României la data de 12 noiembrie 2009, 3 adeverințe medicale, 2 răspunsuri comunicate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în referire la unele plângeri formulate de recurentă, contractul de donație autentificat sub nr. 2098 din 12 august 2008 de către A, încheierea nr. 15756 din 19 august 2008 pronunțată de

Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară M, copiile sentințelor civile nr. 1991/C din 15 septembrie 2008, nr. 3006/C din 8 decembrie 2008 și nr. 831/C din 7 aprilie 2008 pronunțate de Judecătoria Medgidia, ancheta socială nr. 20992 din 26 noiembrie 2008 întocmită de către Primăria Cernavodă - Serviciul de Asistență Socială, adeverința nr. 383 din 16 ianuarie 2009 emisă de Primăria Orașului Cernavodă și copia citației nr- emisă de Judecătoria Medgidia la data de 29 februarie 2008.

Instanța pune în vedere reprezentantului Ministerului Public să precizeze dacă există cerere de punere sub interdicție a recurentei ().

Reprezentantul Ministerului Public învederează că nu are cunoștință dacă există vreo procedură de punere sub interdicție în ce o privește pe recurentă, această procedură fiind de competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Instanța pune în vedere recurentei să precizeze dacă insistă în cererea depusă la data de 2 februarie 2009, cerere prin care solicita desemnarea unui apărător din oficiu.

Recurenta pârâtă învederează că nu are nevoie de un apărător din oficiu, se poate apăra și singură, motiv pentru care nu înțelege să-și mențină această cerere. Astfel, arată că renunță la cererea de numire a unui avocat din oficiu și semnează procesul-verbal încheiat în caietul grefierului de ședință.

Reprezentantul Ministerului Public învederează că pentru acest termen recurenta trebuia să depună acte de la Administrația Financiară din care să rezulte că nu realizează venituri, precum și hotărârea Curții Constituționale privind dosarul nr. 1421 din 27 ianuarie 2009. În situația în care pentru acest termen instanța apreciază ca fiind suficient materialul probatori administrat în cauză, arată că nu are chestiuni prealabile de formulat.

Instanța, având în vedere că la acest termen recurenta a renunțat la cererea privind numirea unui avocat din oficiu, instanța apreciază că nu mai sunt utile înscrisurile solicitate la termenul trecut cu privire la veniturile realizate de recurentă, aceste înscrisuri fiind solicitate în vederea soluționării cererii privind acordarea asistenței judiciare gratuite și nu pe fondul cauzei. Totodată, având în vedere că au fost depuse actele medicale solicitate la termenul din data de 2 februarie 2009, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Recurenta pârâtă, având cuvântul, învederează că minora a fost încadrată în grad de handicap grav, că fostul său soț este o fire violentă și că fetița nu are cu cine să rămână. să își ia copilul acasă, are condiții pentru a se îngriji de creșterea și educarea acesteia. Mai arată că minora a fost bătută de tată. De asemenea, arată ca lăsat-o pe minoră la sediul Poliției Cernavodă, cu scrisoare, doar pentru 10 minute, pentru a se duce la notar și pentru a ridica pensia de la poștă și nu este adevărat că și-a părăsit copilul. Nu este adevărat să este bolnavă psihic. În spital a fost internată întrucât a existat o tentativă de omor din partea fostului său soț, care a încercat să o otrăvească. Apreciază că se poate îngriji de creșterea și educarea copilului și nu este nevoie ca minora să crească într-un centru de plasament, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită ca la pronunțarea hotărârii instanța să aibă în vedere actele medicale care demonstrează o anumită stare precară de sănătate în ce o privește pe recurentă și să aprecieze dacă este în interesul minorei ca aceasta să rămână la mamă. Având în vedere anumitele probleme psihice pe care le prezintă recurenta, apreciază că hotărârea recurată este legală și temeinică, în raport de starea de sănătate a mamei copilului fiindu-i apărate interesele, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate.

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

După dezbateri și rămânerea în pronunțare, dar nu mai târziu de terminarea ședinței de judecată, se prezintă recurenta pârâtă, personal, care depune la dosar un memoriu ce i-a fost adresat Președintelui României, însoțit de dovada expedierii acestuia prin fax.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamanta Cas olicitat în contradictoriu cu pârâții și, menținerea măsurii de plasament în regim de urgență a copilului la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență

În considerentele cererii se învederează următoarele:

Copilul s-a născut la data de 30.11.2001, în M, din părinți, - și mama -.

Minora a fost adusă la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență C în data de 22.09.2008 de către numita, inspector în cadrul C, urmare a sesizării făcută de către Primăria Orașului Cernavodă, întrucât minora a fost abandonată de către mama sa la Poliția Cernavodă.

Prin Dispoziția nr. 620/23.09.2008 a Directorului General al C s-a dispus măsura plasamentul în regim de urgență a minorei la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență

Minora este încadrată în grad grav de handicap, conform certificatului nr. D 417/06.03.2008 eliberat de către Comisia pentru Protecția Copilului

Se arată că, mama minorei a fost internată în perioada 25.04 - 23.05.2008 la Secția de Psihiatrie a Spitalului M, fiind diagnosticată cu tulburare delirantă persistentă - delir de persecuție.

Tatăl minorei este plecat din țară, lucrând ca inginer la o companie străină.

Părinții sunt divorțați, minora fiind încredințată spre creștere și educare mamei.

Prin sentința civilă nr. 1288 din 13 noiembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a dispus menținerea măsurii de plasament

în regim de urgență la Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență a copilului, născută la data de 30.11.2001, în M, din părinți, - și mama -, CNP - - și a delegat exercițiului drepturilor părintești șefului Centrului de Primire a Copilului în Regim de Urgență C, iar în ceea ce privește bunurile copilului, Președintelui Consiliului Județean

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că minora, născută la 30.11.2001, se află într- situație specială, respectiv este abandonată de mama căreia îi fusese încredințată spre creștere și educare și este diagnosticată cu o afecțiune psihică.

Întrucât mama nu îi poate asigura condiții corespunzătoare de creștere și educare, conform necesităților sale, minora fiind încadrată într-un grad grav de handicap, instanța a considerat întemeiată cererea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ( ) solicitând instanței înapoierea copilului.

Susține în recurs că nu a abandonat copilul și îl acuză pe tatăl copilului, dl., de săvârșirea mai multor infracțiuni asupra sa și asupra copilului.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate Curtea constată că recursul nu este întemeiat:

Potrivit art. 39 din Legea nr. 272/2004 "orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecție alternativă", măsurile de protecție prevăzute de lege fiind plasamentul, plasamentul în regim de urgență și supravegherea specializată (art. 55).

Plasamentul copilului în regim de urgență se dispune, conform art. 64 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, în situația copilului abuzat sau neglijat, precum și în situația copilului găsit sau a celui abandonat în unități sanitare.

În speță, în mod corect a reținut tribunalul că minora se află într-o situație specială care impune instituirea unei măsuri de protecție specială, cum este măsura plasamentului în regim de urgență, deoarece minora,care suferă de retard în dezvoltare, mixedem congenital cu deficit funcțional grav, nu poate fi îngrijită de mama sa, d-na, căreia fetița i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească. Aceasta din urmă prezintă, de asemenea, tulburări psihice, fiind diagnosticată cu "tulburare delirantă persistentă - delir de persecuție" și, în plus, prin abandonarea minorei la Poliția Cernavodă, în data de 22.09.2008, a demonstrat că nu i se poate lăsa în grijă minora, aceasta fiind în pericol de a fi neglijată sau abandonată în orice moment.

Susținerile recurentei pârâte că nu a abandonat minora nu pot fi primite câtă vreme la dosar se află procesele verbale întocmite de Primăria și Poliția Cernavodă în legătură cu abandonarea copilului și predarea acesteia Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Cernavodă, situație în care, constatând că recursul nu este întemeiat, va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâta(), domiciliată în Cernavodă,-, -A,. B,. 35, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1288 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantăDIRECȚIA GENERALĂ DE SISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în C,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în Cernavodă,-, -A,. B,. 35, județul C și C,-, -. 12, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu

- - - -

Pt. jud. - -

eliberată din funcție, prin pensionare potrivit dispozițiilor art. 261 alin. 2 Cod procedură civilă, semnează Președintele instanței,

Grefier,

- -

Jud. fond -

Red./dact. dec. jud. -

2 ex./14.04.2009

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă Paulina Georgescu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Constanta